H.Clinique – Servicii premium pentru frumusețea ta

Frumusețea nu ține cont de vârstă sau principii. Nu ține cont nici de statut social și nici de trenduri. Cel puțin aceasta este opinia mea. Frumusețea este ceva cu care te naști, iar pe parcusul vieții ești cumva forțat să ai grijă de ea. Atât timp cât sufletul îți este pur și tânăr, frumusețea se vede prin toți porii la orice vârstă. Bat câmpii? Posibil…

Zilele trecute le-am trecut pragul celor de la H.Clinique, Constanța. Am făcut cunoștință cu echipa de profesioniști și am cunoscut-o pe doamna doctor Alexandra Haritini Iutis, director medical H.Clinique și specialist în estetică facială. Pentru că amândouă lucrăm în domeniul medical și termenii „stufoși” dau bătăi de cap celor ce nu sunt familiarizați , ne-a fost mai ușor să vorbim. Am aflat multe lucruri interesante. Discuția a decurs într-o manieră extrem de frumoasă, plină de zâmbete și presărată pe alocuri cu mici glume. Faptul că un medic încearcă să-ți explice pe înțelesul tău exact lucrurile de care tu ești interesat, contează foarte mult. Chiar dacă lucrez în sistemul medical, credeți-mă că sunt prima care fuge atunci când vine vorba de intervenții medicale de orice fel, seringi, ace ș.a.m.d.

Frumusețea este promisiunea fericirii – Stendhal

HClinique este un centru ultramodern ce oferă servicii pentru estetică facială, remodelare corporală, nutriție, stomatologie, dermatovenerologie, psihoterapie și medicina muncii. Când vine vorba de estetică facială,  specialiștii de la HClinique sunt pregătiți să îți ofere cele mai moderne procedee. Doamnele și domnișoarele din Constanța sunt răsfățate cu efectele miraculoase ale terapiei vampir sau cu noua metodă de tratament non-invaziv cu rezultate spectaculoase numită mezoterapia. Pentru început am ales să-mi răsfăț tenul (pentru prima dată) cu un peeling facial. Am avut câteva întrebări legate de această procedură, iar doamna doctor Alexandra Haritini Iutis mi-a răspuns răbdătoare la fiecare „tâmpenie” cu zâmbetul pe buze.

h.clinique

H.Clinique – Meriți ce este mai bun!

Procedura nu a fost dureroasă și durat circa 3 minute. Senzația de catifelare a tenului de după procedură este minunată. Din ce mi-a explicat doamna doctor, rezultatele sunt mult mai vizibile după câteva zile. Am stabilit deja că este necesar să revin în centru H.Clinique pentru a rezolva câteva probleme stomatologice și o mică problemă legată de un început de cuperoză. De abia aștept să îi vizitez din nou și bineînțeles, voi reveni cu un nou articol despre procedurile de înfrumusețare ce fac din această clinică un mediu sigur și extrem de dotat.

În perioada 14-24 Februarie, H.Clinique ți-a pregătit un pachet irezistibil pentru tine și jumătatea ta. Sunteți invitați să vă răsfățați dantura cu un pachet special. Plătești un detartraj cu ultrasunete și un periaj profesional, iar persoana iubita va beneficia de același răsfaț…dar la jumatate de preț! Pentru detalii și programări puteți folosi următoarele numere de telefon : 0374 640 900 sau 0751 892 278.

8 Comments

  1. Ai avut parte de o experienta interesanta, te-ai relaxat…ce bine! La noi nu cred ca exista aceasta clinica…mi-ar fi placut sa ii vizitez si eu 🙂

    • Poate nu există HClinique, dar cu siguranță în orașul tău există centre care oferă astfel de servicii. 🙂

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...