La Fântâna – Simbol al respectului față de clienți și angajați…

“Timpul este cel mai prețios element pentru oameni. Omul de succes știe cum să pună energia în timp și cum să extragă succesul din timp.” – Denis Waitley

Nu știam ce să fac. Mă uitam la ei cum se mișcă ca melcii după o ploaie de vară. Doar în două viteze: încet și foarte încet. Din când în când se mai auzea un oftat lung, ba chiar am observat și niște ochi dați peste cap în semn de repulsie față de locul de muncă. Doamna Aneta, omul bun la toate din firmă, face spume în camera de relaxare a companiei. E în perioada menopauzei, se crizează din orice și pufăie ca o locomotivă încinsă. Vrea apă rece! Se hidratează femeia asta de zici că-i în cantonament. Mă înjură din priviri și înghite în sec apa… caldă. Călduță, de la robinet. Că altceva nu avem. Înghite, mai că leșină și îmi aruncă săgeți.

– O apă rece cer, atât!… și pleacă furioasă.

Mă apucă mila și vreau să o consolez. Mă las păgubașă pentru că în secunda doi întră Casian pe ușă. Zburlit, ochii bulbucați și pufăind ca o locomotivă. O fi și el la menopauză? Râd machiavelic în gând. Cladirea unde avem compania nu are un lift funcționabil și nebunul a luat-o pe scări.

– Șefa, e groasă… vine ăl mare în vizită. Control mare, e mai. Urgie!

– Respiră, Casiane. Relax, ce ai? Suntem cu actele în regulă, nu este nicio problemă. Tu ai grijă ca atunci când vin să fie apă și cafea în birou.

Apă la birou? Unde s-a inundat?

– Casiane, mă uit la tine și-mi pari atât de blond câteodată. Pregătește câteva cafele și pui niște apă în pahare, apoi le aduci în biroul meu când ajung invitații. Ce este atât de greu de înțeles?

„Leaderii excepționali fac tot posibilul și încă puțin pentru a crește încrederea de sine a angajaților lor. Dacă oamenii cred în ei înșiși, este uimitor ceea ce pot realiza.” – Sam Walton

Și-a fugit nebunul. De când îl știu e într-o alergătură continuă. Mai face el pe prostul, dar e băiat bun. Mă îndrept către birou să-mi pregătesc „temele”. Între timp, gândurile îmi fug în căutarea unei soluții benefice pentru angajații mei. Să-i motivez cumva, să le ofer momente frumoase chiar la locul de muncă.

 Nu apuc bine să-mi conturez ideile… apare Casian disperat.

– Șefa, suntem pierduți.

– Poți fi un pic optimist, te rog? Ce atâta dramă, Casiane?

– Ăl mare și-a anulat vizita. Vine în două zile dar va fi însoțit de un binecunoscut afacerist din domeniul IT. Nu ai idee cât de pretențios e… cu ce îi primim?

– Nu mai urla! Hai să ne gândim împreună, da?

Și pornim amândoi către camera de relaxare. Acolo i-am găsit pe Nicola și Benni. Nici nu apucăm să intrăm pe ușă că unul din ei începu să se zbată ca peștele pe uscat.

– Kafuneeee… kafuneee.

– Ce aveți, măi? V-ați găsit toți să-mi stricați ziua? Casiane, dă-i cu apă! S-a trezit? Spune-mi, Nicola… Kafune? Ia o gură de cafea, poate îți revii. Soarbe el din cafea, se strâmbă. Printre schimonoseli ce semănau a exorcizare, rânjește larg de-i vedeam zațul de cafea printre dinți.

Cafea la birou, șefa! Știți când am fost eu pentru un schimb de experiență la București? Două cuvinte am să vă spun: La Fântâna!

– Nicola, eu înțeleg că nu avem toate condițiile pentru bunul mers al companiei… dar, scuză-mă! Nu suntem nici în parc și nici în ograda bunicilor. Auzi la el… la fântâna!

– La Fântâna, șefa! Lider de piață în România în serviciile de aprovizionare cu apă în sistem watercooler, purificator  și cafea pentru companii. Vrei să crești productivitatea echipei și să-i vezi cu zâmbetul pe buze? Atunci alege acest combo perfect, șefa! Apă de izvor și o cafea Kafune.

„De fiecare dată când descoperi o afacere de succes, amintește-ți că cineva a luat o decizie curajoasă.” – Peter Drucker

 

Ai multe motive să alegi acest furnizor de încredere. Câștigi timp prețios… vezi că Mirabela și Dana întârzie mereu atunci când aleargă la tonomatul de cafea aflat la 3 străzi distanță. Iar doamna Aneta mereu se plânge de apa de la robinet… și noi de altfel. E sălcie, caldă și serios acum, am văzut niște mormoloci într-o zi în cana mea. Luăm un purificator și vom avea mereu apă curată grație sistemului performant de 4 filtre succesive. Pentru invitați speciali optăm pentru apa de izvor la 0,5l ambalată elegant. Departe de haosul urban și de poluarea industrială, această apă este extrasă dintr-un cadru natural aflată în regiunea Mitrovo Polje (Serbia).

– Am înțeles, Nicola. Dar… Kafune?

– Mă repet, cafea la birou! Și nu orice cafea. Vorbim de o cafea cu aromă, gust echilibrat și prospețime braziliană autentică. Vom avea cafea la birou la discreție atât pentru noi, cât și pentru clienții noștri. La Fântâna ne va oferi servicii ce vor include echipament în custodie, training de utilizare, mentenanță și service gratuit, livrare lunară a cafelei direct la sediu și cantitatea de cafea este inclusă în fucție de abonamentul ales.

– Văd că ți-a priit schimbul de experiență, Nicola. Este timpul să ne arătăm seriozitatea și respectul față de clienții noștri, implicit față de întreaga echipă. Doamne… în două zile vine controlul! Nicola…?

– Relaxează-te, La Fântâna are o infrastructură logistică fără egal ce permite onorarea comenzilor în maxim 48 de ore. Acum voi contacta un reprezentant La Fântâna care ne va ajuta să descoperim care este cea mai bună soluție pentru hidratare sau aprovizionare cu cafea.

– Bravo, Nicola. Presimt o promovare! Facem o echipă pe cinste.

– Suntem un cuplu pe bune, șefa…

– Nu întinde coarda, Nicola…

– Apă și cafea, șefa! Cuplul perfect, combo-ul perfect! Spuse el râzând cu gura până la urechi. Încă îmi scotea ochii cu zațul ăla dintre dinții lui.

– Dispari! Apropo, vezi că ai ceva între dinți!

Acest articol a fost scris pentru proba nr 1 din cadrul competiției Spring SuperBlog 2017!

11 Comments

  1. Ce dor mi-a fost de articolele tale care participa la competetii! Foarte frumos articolul. Continua in acest fel si vei fi cu siguranta pe podium.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...