Atelierul Zânelor – ediția a 17-a “Vânătoarea de ouă”

Atelierul Zânelor JCI Constanța

Atelierul Zânelor by JCI Constanța, ediția a 17-a “Vânătoarea de ouă” 2018 revine cu multă veselie sâmbătă, 31 martie 2018, ora 16:00. Dragi părinți și copilași sunteți  așteptați la Grădinița “Zubeyde Hanim” – Strada Delfinului, nr. 2, Zona Dacia, unde frumoasele Zâne JCI, alături de iepurașii năzdrăvani, v-au pregătit numeroase activități și multe surprize.

A fost odată ca niciodată… povestea Iepurașului de Paște!
„Se povestește că demult, demult, exista o frumoasă familie de iepurași: mama, tata și cei 5 copilași năzdrăvani… însă, oare, care dintre aceștia este „ Iepurașul de Paște?”

Vrei să afli mai departe  continuarea poveștii? Și mai ales, vrei să știi despre năzdrăvăniile iepurașilor? Eiii bine, echipa Junior Chamber International Constanța te invită în jocul lor, la o nouă ediție Atelierul Zânelor. Un număr de aproximativ 80 de perechi formate din copii (cu vârsta cuprinsă între 3 – 11 ani) și părinți, vor participa la activitățile organizate de Zânele JCI Constanța, unde timp de 3 ceasuri, prin rotație, echipele vor participa la ateliere de creație.

Atelierul Zânelor JCI Constanța

Activități în cadrul Atelierul Zânelor by JCI Constanța:

Atelierul “Coșul Iepurașului”: În cadrul acestui atelier, copilașii, împreună cu părinții, vor confecționa coșulețe din hârtie și le vor decora cu iarbă din hârtie creponată colorată, cu diferite figurine, glitter și abțibilduri.
Atelierul “Oul colorat”: Acest atelier are la bază tradițiile și obiceiurile românești, unde cei mici vor realiza alături de zâne și iepurașii năzdrăvani, cele mai frumoase ouă într-un stil unic, caracteristic echipei din care acesta face parte.
Atelierul “Vânătoare de Ouă”: Pe locuri fiți gata…START!!! Organizația “Cercetașii României” vin să dea o mâna de ajutor Zânelor JCI și vor desfășura activități în aer liber sub formă de joc organizat. Acest atelier se va încheia cu o veritabilă vânătoare de ouă.

Atelierul Zânelor by JCI Constanța

Atelierul Zânelor este un eveniment organizat bianual de JCI Constanța, având un scop educativ, dar și caritabil, prin care copiii pot face fapte bune și pot oferi cadouri altor micuți din familii nevoiașe. Așadar, fiecare copil participant va dona către JCI Constanța, la alegere: rechizite, produse de îngrijire (săpun, șampon, deodorant, etc) și alimente neperisabile. Părinții care doresc să se implice mai mult în acțiunea umanitară, pot suna oricând la numărul specificat pe afiș. La această ediție, voluntarii JCI vor veni în sprijinul unei familii defavorizate din Constanța cu mai mulți copii care merg la școală.

ÎNSCRIERI ȘI CONFIRMĂRI: Telefon:  0732 883 443

ACCES EVENIMENT: 60 lei.  De asemenea, participanții sunt rugați să ofere donații pentru cazul social vizat de această ediție (rechizite, alimente neperisabile, produse igienă)
JCI Constanța își rezervă dreptul de a selecta participanții, în limita locurilor disponibile.
Organizator: JCI Constanța

2 Comments

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...