Când ești bou, mai bine taci…

Bă, când ești bou și nu ai cei 7 ani de acasă mai bine… taci. Nu te lua cu mine-n gură, nu încerca să ieși basma curată. Te-ai ars, prostule! Nu suport mojicia și nici orgoliul de prost gust. Nu mă lua de fraieră, prietene! Nu am 40 de ani pomană… am trecut prin multe și am văzut atâta răutate în jurul meu încât aș putea scrie un bestseller de succes, înțelegi? Nu am pretenția ca oamenii din jurul meu să mă înțeleagă, jur. Nici eu nu mă înțeleg! Sunt atât de complicată și atât de proastă câteodată, încât cred că oamenii sunt buni și educați.

Sunt atât de proastă, încât am impresia că dacă ofer șanse infinite… sufletul meu va fi izbăvit de păcate și voi avea recunoștința omenirii. Sunt fraieră în permanență! Observ, critic în suflet și tac. Tac, dar nu mereu. Câteodată îmi vine să-ți smulg capul și să joc fotbal cu el atunci când văd cum te comporți cu copilașii tăi. Câteodată îmi vine să urlu atât de tare și să-ți dau un șut în dos atunci când te comporți ca un animal cu apropiații tăi.

În lume sunt mai mulți proști decât oameni. – Heinrich Heine

Când îți bați joc de cei din jurul tău și toate ți se întorc înzecit, nu te întreba: de ce, Doamne? Se adună multe frustrări și câteodată mă transform. Mă transform în Xena sau în oricare altă bestie vrei tu și crede-mă, nu vrei să-mi cunoști cealaltă față. Oamenii tot spun că X a făcut, Y a dres și că așa este în România. Că orice am face noi și oricât am încerca, nimic nu se va schimba.

Atâta timp cât nu iei atitudine și nu îți faci vocea auzită, cu siguranță nu se va schimba nimic în lumea asta. Și scutește-mă cu „poate nepoții noștri vor apuca timpuri mai bune”! Mă doare-n cot de nepoți și de-a șaptea spiță a neamului care nici nu s-a născut, înțelegi? Eu vreau acum să trăiesc bine și să le pot oferi copiilor un viitor mai bun. Eu vreau acum să le arăt copiilor mei că oamenii se pot schimba și că pot avea încredere în cei din jurul lor.

Ce-am pățit? Nimic! Pur și simplu nu mi-am luat pastilele… sau nu își mai fac efectul la ce văd în jurul meu. Așa că, dragă OM care mă cunoști… atunci când mă iei de fraieră, fi bun și nu te întreba de ce îți plătesc cu aceiași monedă. Când ești bou, mai bine taci…

Curs de broderie în 4 pași – Constanța (Eveniment marca WAHM)

Asociația Work at Home Moms (http://wahm.ro/) invită mamele din Constanța pe 20 mai la un nou eveniment util din cel mai potrivit mix de teorie şi workshopuri practice, conceput special pentru cele ce gândesc intuitiv, învaţă eficient si respiră creativitate. Este vorba despre un curs de creație handmade, ce abordează tehnici diferite de broderie, in final obținându-se o bijuterie textilă în stil boho chic. Primul workshop-ul de broderie în relief în 4 pași, alături de Andreea Bâscă de la Wonderland obiecte cu design de poveste, se va desfășura între orele 10:00 – 12:00, la sediul Helen Doron English Constanța Sud, str. Ștefan cel Mare nr. 128A.

Tematica primului atelier este – Broderie în relief – noduri și tehnici (materiale necesare: pânză uni de mărime A4, gherghef, ață de gherghef de diferite culori, ac).
Participantele vor învăța să realizeze noduri de broderie în relief și vor concepe “planul” pentru bijuteria textilă, alegând culorile și combinațiile dintre acestea.
Data și intervalul orar pentru următoarele sesiuni vor fi agreate ulterior de trainer și cursante.

Tematicile următoarelor ateliere sunt:

Atelier 2: Broderie cu panglici (materiale necesare: pânza uni, gherghef, panglică satinată subțire, panglică satinată lată, ac gros).
La acest atelier se vor realiza diverse noduri înlocuind ața cu panglici satinate care vor compune flori.

Atelier 3: Stump work (materiale necesare: pânză uni, gherghef, ață de goblen de diferite culori, ac, foarfecă, sârmă modelatoare).
Broderia devine tot mai complexă și participantele vor realiza elemente în relief pentru broderie, cum ar fi aripile insectelor sau frunze si petale.

Atelier 4: Îmbinare tehnici pentru produs finit (materiale necesare: toate piesele brodate anterior, bucăți și resturi de dantelă și materiale textile deosebite, material textil mai gros culoare uni, ac, ață de goblen, paiete, mărgele, elemente decorative metalice care reprezinta frunze, flori sau insecte)
*La acest atelier toate elementele realizate la atelierele anterioare se vor decupa de pe pânza uni și se vor coase împreună, adăugând elemente decorative.
Costul fiecărui atelier este de 50 de lei (kit-ul de lucru nu este inclus în preț iar în descrierea fiecărui atelier sunt trecute materialele necesare pe care cursantele trebuie sa le aibă pregătite).
Locurile sunt limitate.

Despre Andreea:
Este mamă de patru ani și patru luni, a urmat cursurile Facultății de Arhitectură de interior, Secția Mobilier și Decorațiuni, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și a lucrat câțiva ani ca și consultant în design la o firma de mobilă la comandă. Pasiunile sale sunt designul interior, recondiționarea și reconversia mobilierului, pictura, dar și cusutul și brodatul.

Work at Home Moms este o inițiativă socială menită să susțină mamele cu idei și energie de lucru de acasă și pornește pe premisa că este extrem de important să modifice percepția pe care societatea o are despre femeile ce aleg să își petreacă cea mai mare parte a vieții în mijlocul familiei, acordându-le șansa de a înflori biologic, profesional și intelectual făcând uitată eticheta de ”femeie casnică”.
Despre proiectele derulate de asociație puteți afla mai multe pe www.wahm.ro iar pentru parteneriate media și informații despre evenimente puteți scrie la anca.spiridon@wahm.ro.

687 Kilometri de zâmbete, emoții, amintiri…

Alerg 24H Autism Marea Neagră a fost un eveniment 100% reușit. Domnul psiholog Adrian Gemănaru este autorul acestui eveniment unic și cel care se ocupă de Centrul Marea Neagră, centrul în fața căruia s-a creat primul trotuar senzorial din România. Cu toate că a trecut ceva timp de atunci, timpul nu mi-a fost prieten și nu am avut răgaz pentru a-mi lăsa impresiile de după eveniment. A fost o emoție ce nu o pot descrie în cuvinte, dragii mei. Încă de la început am spus că voi ajuta echipa cu doar 3 km și, spre surprinderea mea am făcut în total 21 km. Dacă înaintea competiției am avut impresia că voi leșina grațios și mă vor găsi îngropată-n nisip după trei zile… ei bine, lucrurile au stat altfel. Nu știu de unde mi-a venit energia necesară, dar simțeam că trebuie să fac acest lucru. Peste 1200 de maratoniști care au alergat pe nisip au doborât recordul mondial de 5.400 de kilometri. Cele 22 de echipe prezente au alergat 24 de ore pentru a strânge fonduri necesare în ajutorarea copiilor cu nevoi speciale.

Eu am făcut parte din echipa Pisicile Aristocrate. O echipă deosebit de pestriță la prima vedere. Ai fi zis că nu e nimic de capul nostru, dar am dovedit că putem face multe lucruri frumoase împreună. Partea interesantă este că niciunul din membrii echipei nu se cunoșteau între ei sau dacă da, prea puțin… din vedere cum s-ar zice. Peste 20 de doamne și domnișoare din toate categoriile de vârstă din această frumoasă echipă au spus DA răspicat la această provocare. Ne-am înarmat cu energie, fustițe colorate pentru a smulge zâmbete și tradiționalul #Miau ce s-a auzit continuu timp de 24 de ore pe plaja din Mamaia.

Așa arăta clasamentul la finalul celor 24 de ore de maraton. Mâțele leșinate care credeau că vor fi la coada clasamentului au fost adevărate luptătoare și ne-am măsurat forțele alături de echipa Cercetașii Marini, ISU Dobrogea, Jandarmeria Constanța, Garda de Coastă ș.a.m.d. Sunt mândră de ele! fiind un eveniment dedicat echipei,  fiecare dintre noi ne-am încurajat una pe alta și ne-am susținut moral fiecare slăbiciune! Sunt multe de spus… cuvintele nu vor să iasă la suprafață. Încă stau așezate stingher în sufletul meu și așteaptă cuminți momentul prielnic. Am rugat câțiva membri ai echipei să-mi lase câteva rânduri legate de eveniment. Le mulțumesc din suflet pentru că și-au făcut timp pentru mine și mai ales că m-au primit cu brațele deschise în echipa lor. 

Sumănaru Lili – căpitanul echipei Pisicile Aristocrate

Îmi este greu să scriu ceva după ce s-au spus atâtea. S-a nimerit să fiu eu conducătorul acestei echipe, însă putea fi oricare dintre noi. Norocul meu – răspunsul rapid al lui Adrian. Odată intrată în această cursă, mi s-a dat o provocare mai mare decât alergarea în sine. Strângerea echipei. Aveam doar 3 fete pe listă. Atunci am început să întrebăm în stânga și în dreapta, dacă există doritori. În scurt timp, am reușit să o formăm. Am făcut un grup doar al nostru pe facebook unde am ținut legătura. Mă uitam în jur la componența celorlalte echipe și îmi dădea cu virgulă. Unii dintre ei alergători, alții mergeau destul de des pe la sală, noi eram simple femei, care, la momentul respectiv, nu puteam alerga mai mult de 3, 6, 9km. Nu neg că până în momentul cursei au apărut și pe lista noastră de așteptare doritori familiarizați cu alergarea, dar am avut încredere în echipa deja formată.

Iar scopul era principalul obiectiv, nu performanța obținută. Totul s-a schimbat în clipa întâlnirii. Am rezonat una cu cealaltă încă de la început. Am râs, ne-am îmbrățișat, ne-am motivat, astfel depășindu-ne fiecare limitele. Provocarea mare a fost pe timpul nopții, unde frigul și oboseala ne-au dat de furcă, dar la primele semne ale răsăritului ne-am reactivat și am continuat cu zâmbet și mieunat alergarea. Emoțiile m-au copleșit în momentul în care am urcat pe scenă pentru a primi medaliile. Să văd toată echipa strânsă laolaltă, să-i văd râzând și îmbrățișându-se, m-a făcut să conștientizez cât de mult noroc am avut. Poate că nu au fost cei mai pregătiți fizic, dar cu siguranță au fost determinați și consecvenți. Ceea ce pentru mine este deasupra locului întâi.

Ionuț Alexandru – prezentator eveniment, actor și motan adoptat de echipă

Am fost invitat să prezint (alături de Auris Luca) un eveniment dedicat copiilor cu Autism și am spus „da” fără să mă gândesc prea mult. Am descoperit că sunt foarte mulți oameni implicați în acest proiect, oameni generoși care au pus umărul fără să aibă nimic de câștigat, afară doar de satisfacția de contribui cu ceva, orice, la buna desfășurare a evenimentului. Cea mai vizibilă, simpatică și creativă echipă a fost cea a Pisicilor Aristocrate. Acestea m-au adoptat cu bucurie și deschidere. Am ținut să le fiu alături până la capăt, am purtat echipamentul „oficial”: urechi de pisică și fustiță. Peste douăzeci de suflete au petrecut 24 de ore împreună, fiecare a contribuit cu ce a avut și cât timp a putut. S-a creat o legătură de durată, de suflet, care va rămâne în amintirea mea multă vreme.

Cel mai emoționant moment petrecut alături de echipă a avut loc la finalul celor 24 de ore, când pe scenă a urcat cea care ne-a adunat: Lili Sumănaru (a cărei inițiativă a făcut posibilă această întâlnire). Atunci ne-am adunat și am mieunat împreună pentru a o susține. M-au impresionat lacrimile, forța de care am dat dovadă, efortul depus de fiecare în parte (o felicit pe Ionela pentru consecvență și curaj, dar și pe celelalte pisicuțe), și permanent am simțit că suntem uniți și speciali. Sunt mândru că am făcut parte din această echipă minunată și mă bucur că toată lumea s-a bucurat de prezența pisicilor la acest eveniment.
Sper că vom continua să participăm împreună la evenimente caritabile, că vom trece împreună de cât mai multe provocări și că vom fi uniți! Vă ador, dragi pisicuțe! Vă mulțumesc pentru cele 24 de ore extraordinare pe care am avut onoarea să le petrec alături de voi! 3… 2… 1… MIAU!

Bebe Ionela – plină de energie, veselă și extrem de optimistă

Mi-au trebuit 24 h să realizez că pot face lumea mai buna! Glumesc… mi-au trebuit câteva secunde din momentul în care v-am cunoscut pe voi, dragi colege și motanel de pisiceală aristocrată. A fost și este o experiență ce merită repetataă, nu numai pentru cauza pentru care ne-am adunat, ci și pentru sufletul pe care l-am intins pe tava vieții. Sunt mândra de voi, de mine, de ceea ce am realizat ca echipă și promit (iar eu când promit… nu mor până nu îmi împlinesc promisiunea, staţ’ că iar am uitat că am fost înzestrată cu 9 vieți 😂) să fiu mereu parte din tot ce înseamnă echipă/familie pentru o cauză nobilă. Vă mulțumesc tuturor pentru ca mi-ați dat șansa să intru în viețile voastre și pentru amprenta ce ați lăsat-o în sufletul meu. Vă pup și vă miau….

Diana Slav – blogger , ghid Constanța Walking Tour 

Există o vorbă : „aș putea să fac asta până dimineață”. Și tocmai ce am dovedit că atunci când ne dorim chiar putem face anumite eforturi pe o perioadă lungă și după mai bine de 24 de ore chiar să zâmbim fericite. Sunt fericită că am fost parte a unei echipe de 24 de pisici și a unei mari echipe de 1200 de oameni cu un singur scop comun: alerg pentru Autism Marea Neagră.

Simona Andreea Irimia

M-am trezit cu gândul că trebuia să scriu gânduri pentru blogul tău și mi-a venit în minte bucuria oamenilor de acolo. Toți ne petreceam cu zâmbete, salut și multă voie bună. Chiar dacă era greu din cauza oboselii și a vântului toată lumea zâmbea… era o energie acolo fantastică, era viață și veselie! A fost o lecție de viață; chiar dacă mă culcasem târziu și m-am trezit obosită am alergat plină de forță și speranță pentru copii și nu numai, pentru lumea în care vreau să trăiesc! Asta vreau să transmit eu mai departe!

Mihaela Oancea

O frază? Două? Cred ca aș putea să vorbesc mult, mult despre ce a însemnat Autism Marea Neagră pentru mine și cea mai inimoasă echipă: Pisicile Aristocrate ! În anul 2 de bft pe când făceam practică în spital, un cadru medical mi-a propus dacă doresc să fac practica la un centru de recuperare pentru copii cu autism. Am citit, m-am consultat, m-am speriat. Au trecut 3 ani de atunci… timp în care m-am gândit cu regret adesea că nu am încercat să fac ceva. Ceva pentru ei, pentru mine ..nu știu. Cred că Universul m-a auzit și dorința s-a împlinit cumva și nimic nu e puțin dacă avem liniște sufletească! Nu am alergat, am mers ..am mers 15 km, doar atât! Dar au fost din tot sufletul meu alături de OAMENI! Sunt nebună după oameni cu suflet, după veselie, zâmbete, după iubire! Cam asta a însemnat acest eveniment pentru mine. Mulțumesc Universului pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit la acest eveniment!

Oana Yücel

O experiență minunată deoarece am avut ocazia să particip la un eveniment cu o cauză nobilă alături de o echipă cu oameni frumoși, deosebiți, determinați și pozitivi. De asemenea mă bucur că primii 3 km i-am făcut împreună cu fiica mea.

Tănase Dumitrița

Acest maraton pentru mine ca și pentru multe fete din grup a fost o provocare. Totul a început când eram pe serpentine la Bran…prietena mea m-a contactat dacă vreau sa merg în loc ei pentru că ea nu mai poate ajunge. Am cerut mai multe detalii și m-a pus în contact cu Lili Sumănaru. Am aflat detalii care m-au provocat mai mult. Faptul că nu alergam 24 h continuu, faptul că sunt pauze și putem merge pe traseu. Importante erau jetoanele. Faptul că am parcurs 42 km a însemnat durere, amorțire, bucuria de a alerga din nou, întâlnirea pe traseu cu acel băiat care suferea de Autism. Alerga alături de noi și nu făcea decât să zâmbească. Am zis dacă el poate… eu de ce nu? Întâlnirea pe traseu cu frumoasele pisicuțe… se vedea pe fața noastră bucurie, împlinire. Am știut să ascundem durerea, oboseala, frigul, epuizarea. Cât despre echipă… mă înclin în fața voastră. O mare parte din noi nu ne cunoșteam, dar am reușit în scurt timp să devenim o familie.

Și eu… o pisică aristocrată în devenire! M-am distrat, am legat prietenii și am plâns la final de emoție. Voi repeta experiența de câte ori voi avea prilejul și prin aceste provocări voi încerca să fiu mult mai activă când vine vorba de sport, sănătate și stil de viață mai altfel decât eram obișnuită. Sincer… abia aștept să merg la următoarele provocări! Până atunci… un călduros #MIAU din partea echipei Pisicile Aristocrate. Vă așteptăm și pe voi la următoarele maratoane și evenimente de caritate… vă provoc!

Frica de necunoscut – Tu cum faci faţă schimbărilor?

pixabay.com

Frica e blestemul omului. -Dostoievski

Sunt momente în viaţă, chiar foarte multe, când ne lovim de incertitudini. Ne izbim de obstacole parcă am fi mânaţi de un magnet invizibil. Şi nu odată s-a întâmplat să fim puşi în faţa unor situaţii în care ni se cerea „imposibilul”, nu? Adică există undeva un scenariu destul de complex în care tu ca personaj principal în viaţa ta eşti pus în situaţii noi, eşti forţat cumva să iei decizii. Câteodată nimereşti să iei cea mai bună decizie. Câteodată paralizezi de frică. Frica de necunoscut.

Nu ştii dacă deciziile tale sunt corecte şi schimbările imprevizibile din viaţa ta te pot descuraja destul de uşor. Chiar dacă uneori eşti destul de optimist, viaţa are metodele ei să te pună la încercare. De ce? Pentru că ştie că poţi! Pentru că „toate se întâmplă cu un motiv” sau „nimic nu este întâmplător” iar tu eşti singurul care poate descifra acest puzzle dement. Te îngrijorezi nejustificat când dai nas în nas cu problemele, iar sentimentul de nesiguranţă pe care îl creezi nu face decât să „hrănească” teama şi disperarea din suflet.

Înfrângerea fricii este începutul inţelepciunii. -B. Russell

Viaţa înseamnă schimbare! Oricât de greu ar fi şi oricât de „jalnică” îţi este viaţa, tu eşti singurul care poate face CEVA în privinţa asta. Găseşte o motivaţie şi vezi dincolo de gravitatea situaţiei. Acceptă lucrurile noi din viaţa ta şi încearcă să găseşti aspectele pozitive. Acceptă faptul că schimbările pot fi imprevizibile şi încearcă să te adaptezi.

Poate eşti o persoană căreia îi place să deţină controlul asupra oricărei situaţii, dar vor exista momente când frica te va paraliza. Cred că nu sunt singura care s-a confruntat cu astfel de situaţii, nu? Scopul schimbărilor nu este întotdeauna clar, dar uneori este necesară existenţalor pentru a evolua. Totul va părea mult mai simplu dacă înfrunţi problemele şi accepţi provocările care apar în viaţa ta. Tu cum faci faţă schimbărilor? Cum depăşeşti momentele dificile apărute în viaţa ta?

Ce joburi ai „îndurat” până în prezent?

pexels.com

Fară muncă, talentul nu este altceva decât un prost obicei. (G. Brassens)

Vă mai aduceţi aminte când  copilăria voastră era persecutată de întrebarea: Tu ce vrei să te faci când ajungi mare? Măi, ţin minte că era atât de enervant să repeţi over and over acelaşi răspuns pentru fiecare. Şi probabil din acest motiv, am ajuns în cele din urmă să străbat „căile necunoscute” a câtorva joburi pe care sincer, nu ştiu dacă le-aş mai avea în vizor. Alegerea unei cariere nu este deloc uşoară. Drumul până la „celebritate”, faimă şi „căruţa cu bani” este pavat cu obstacole şi o căruţă de nervi.

Acum câteva zile mă pocni melancolia. Nu ştiu cum se face, dar atunci când sunt în concediu îmi umblă mintea razna. Mă rog, mintea-mi umbla razna cam în fiecare zi… mai visează omul din când în când. Dar să lăsăm tripla mea personalitate să-şi vadă de treaba ei, nu? Aşasar, mă pocni melancolia când îmi făceam o mică „inspecţie” prin viaţă. Ce-a fost, cum a fost, ce-aş fi putut face şi alte bălării de genul. Vouă nu vi se întâmplă?

Pornind de la „întrebarea din copilărie” am făcut o mică listă cu joburile îndurate de-alungul anilor. Am inclus în lista şi „carierele de sezon”, că doar şi „ele mi-au adus o buca’ de pâine”. Deci începând din 92′ până în prezent m-au „marcat” şi chinuit următoarele joburi: ajutor de ospătar (Satul de Vacanţă casuţele Arad şi Ana Lugojana), cameristă (Costineşti), vânzătoare îngheţată (Venus şi/sau Costineşti depinde cum voia nea patronul). Apoi a urmat cariera minunată de vânzător gestionar, ajutor cofetar, patiser, bucătar (Italia), infirmieră ( pe chirurgie, ginecologie and finally sănătate mintală).

„Munca este grea, atunci când viaţa este lipsită de un scop. Când trăieşti pentru a realiza ceva mai măreţ decât propriul orgoliu, munca grea devine o plăcere nebănuită” – Steve Pavlina.

Cam multe, nu? Nu ştiu de ce le-am acceptat, cert este că la acel moment de „răscruce” erau ca pâinea caldă. Am avut multe de învăţat de la fiecare, iar de la altele am rămas cu amintiri amare. Nu mi-a fost ruşine cu „munca de jos” şi dacă ar fi să întorc timpul…probabil aş face la fel. Voi ce joburi aţi „îndurat” până în prezent, dragii mei?

Leapşa Liebster – fără picanterii

Astăzi am primit o leapşă din partea unor colege din blogosfera „naţională”, Ralucica şi Ianolia. Fetelor, nu ştiu cu ce v-am greşit în viaţa asta de mă luaţi la întrebări. Darrrr… pentru că îmi sunteţi dragi şi vă iubesc din tot sufletul (ps: de abia aştept să dau ochii cu voi, veveriţelor) o să încerc să răspund cât pot de sincer la întreg setul de întrebări. Cele două domnişoare m-au anunţat că vor se afle picanterii despre Naşa. Cine-i „Naşa”? Întreaga blogosferă din România ştie… sau cel puţin, aşa îmi place să cred (pfff, modestia). Pentru a nu plictisi prea mult ochii cititorilor, să trecem la treabă!
1. Cine este omul din spatele blogului? 

Un om simplu! Sunt din toate câte puţin : fata mamei, soră, verişoară, prietenă, mamă ş.a.m.d. Un om cu o mulţime de defecte, un om care iubeşte şi nu se fereşte să plângă de câte ori simte nevoia. O pată de culoare în viaţa unora sau poate nimic în a celorlalţi.
2. Dacă ar fi să te descrii în 3 cuvinte, care ar fi acelea?
a) Ambiţioasă
b) Veselă
c) Melancolică
3. Ultima carte citită?

Captivă – Povestea unei copilării pierdute de Julie Gregory
Romanul prezintă copilăria chinuită a scriitoarei alături de o mamă plină de obsesii. O carte deosebită, mai ales pentru cei pasionaţi de domeniul psihologiei. O recomand! 
4. Citatul preferat?
Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte. 
William Shakespeare
5. Ultimul film sau serial vizionat?
Film – Equilibrium ( apariţie 2002) 
Serial – Lost Girl ( apariţie 2010 – gen fantezie) 
6. Ce oraş aţi dori să vizitaţi în viitorul apropiat?
Mi-aş dori foarte mult să revăd oraşul Piancavallo, Italia din regiunea Friuli-Venetia-Giulia. 
7. Un cântec preferat, care vă obsedează sau un earworm de care nu puteţi scapa?
Earworm ? Pfff! Ciara – Dance Like We’re Makin Love
O altă melodie preferată (dintr-o listă destul de generoasă) este Sorrow – Tobias Rakta
8. Ce aţi schimba sau îmbunătăţi la blogul vostru?
Deocamdată sunt mulţumită de felul cum arată. Pe viitor mă gândesc la un nou template, imediat ce fac mutarea pe domeniu propriu. Sper să vă placă noul look! 🙂 
9. Dacă ar trebui să îţi alegi altă meserie, către ce te-ai îndrepta?

Interesantă întrebarea… cred că aş opta spre design vestimentar sau ceva asemănător în care să-mi pot folosi creativitatea. 
10. Ai vreo fobie?
O daaa! Podurile sub care trece apa, de apă în general, şerpi, şoareci şi alte „minuni” asemănătoare.
11. Dacă ar fi să mulţumeşti unui om din viaţa ta, care ar fi acela?
Cred că aş fi fără scrupule dacă aş mulţumi doar unui singur om care a făcut parte din viaţa mea… le mulţumesc celor care mă fac să zâmbesc, celor care îmi sunt alături indiferent de prostiile pe care le fac şi celor care mă iubesc şi mă acceptă aşa cum sunt.
Mulţumesc fetelor pentru nominalizare şi iertaţi-mi răspunsurile scurte şi la obiect… e trecut de miezul nopţii. Vă îmbrăţisez cu drag! 

Suflet cu aromă de toamnă – Destin 01

Foto credit : splitshire.com/
Mereu te ridici atunci când eşti lovit
Cu pietre, cuvinte ce îţi taie sufletul 
În două şi încerci să nu te dai bătut.
Ridică ochii, strânge din dinţi
Arată-le doar zâmbetul
Şi nu mai vărsa lacrimi fierbinţi.
Tu ai curaj, voinţă şi puterea de-a schimba
Destinul şi mai presus de toate
Ai învăţat că totu-i trecător şi poate
Orice obstacol e pus în viaţa ta
Cu un scop precis de a învăţa
 din  greşeli.
Să nu te temi, cândva vei uita
De amărăciunea ce te doboară,
De golul din suflet ce odinioară
Purta parfum de iubire, goleşte-ţi inima…
Copyright © Aguritza 2015 

Am revenit…

M-am întors… de unde? Nici măcar eu nu ştiu, dragii mei. Am simţit nevoia unei pauze de tot ce însemna adrenalină, deadline-uri, creativitate şi multe altele. Aveam nevoie de un respiro din viaţa online, de linişte pentru sufletul meu, ceva timp mai mult pentru relaxare, un pic mai mult… doar pentru mine. Aşa este, câteodată devin egoistă şi nu îmi pasă de ce spune lumea din jurul meu. Nu trăiesc cu „lumea”, nu ea îmi dă de mâncare şi nici nu mă scapă de probleme, nu? Câteodată este bine să te retragi într-un colţişor şi să te încarci cu energie pozitivă ce te va ajuta în următoarea perioadă. 
Aşa am făcut şi eu… chiar simţeam nevoia să „uite” lumea de existenţa mea, de blogul meu şi de personajele mele imaginare. De ce? Nu am un motiv anume, nu sunt supărată, nu mă deranjează nimic important, iar voi dragii mei, în ciuda tuturor obstacolelor… sunteţi tot aici? Mă bucur că după mica mea absenţă, încă mai faceţi căutări pe acest blog, încă mai citiţi unele articole şi acest lucru îmi încarcă inima, sufletul cu energie. 
Să aveţi un început de săptămână cât mai frumos, la fel ca sufletele voastre!