Se întâmplă să bat câmpii…

Uneori asta fac. Fur curent cum s-ar zice. Băi, dar în mod grosolan. Am impresia că e un nou mod de apărare a organismului, a subconștientului… sincer, nu știu exact. Te doare părul ce pot să scot din mintea mea. Mă amuză și pe mine. Mă port copilărește de parcă mi-ar fi dor de mine… de cea care avea cândva 10-12 ani. De cea care nu se temea de nimic și avea impresia că lumea este bună, sinceră și pură. Aveam să mă izbesc de realitate un pic mai târziu și de atunci o tot fac.

Încerc să mă țin pe picioare într-o lume pe care o văd în schimbare. Într-o lume în care totul este posibil dacă crezi în tine… dacă crezi în cei din jurul tău și le oferi, atunci când trebuie, o șansă. Încerc din răsputeri să înțeleg haosul și ideile preconcepute. Încerc să dau o șansă tuturor, chiar dacă acest lucru înseamnă să fiu călcată în picioare. Chiar dacă risc să mă fac neînțeleasă… încerc să schimb ceva. Încerc să-mi repar greșelile și să adun în jurul meu oameni ce iubesc viața. Oameni ce-mi oferă sprijinul atunci când nu îl cer în mod direct, oameni ce mă iubesc așa cum sunt.

Nebună, visătoare, credulă, uneori proastă de dau în gropi… dar cică ăsta-i farmecul meu. Au fost momente când m-am simțit inutilă, respinsă și nu știam ce să fac. Dacă te uiți din avion la mine, nu fac nici cât o ceapă degerată. În rest… sunt minunată! Se întâmplă să bat câmpii atunci când te aștepți mai puțin și crede-mă, doctorii mi-au zis că sunt cât se poate de ok mintal. Încă… mai târziu nu se știe. Mă amuză oamenii care sunt oripilați când văd ceea ce fac uneori.

Vai, Aguritzo! Ai zburat cu avionul! Faci roata la 40 de ani? Dansezi, cânți, latri la lună și te transformi?

Da! Le fac pe toate și încă pe atât! Există vreo limită de vârstă în care te poți bucura de viață? Există o lege în care se interzice dreptul de a te simți ca un copil? No f… way, dude! Nu am de gând să-mi pun un sac în cap și să mă comport ca o cucoană bășinoasă doar pentru că așa vrea societatea sau doar pentru că buletinul meu arată o oarecare vârstă.

Bucurați-vă de viață, oameni dragi. Bucurați-vă de faptul că sunteți iubiți și înțeleși. Prețuiți clipele petrecute cu cei dragi și orice ați face… trăiți-vă viața din plin. E atât de frumoasă! Jur! Opriți-vă din haosul vostru și priviți în jurul vostru.

Câștigă-mi respectul, domnule/doamnă Pr-ist…

Probabil titlul vă induce în eroare, dar acest mic articol este adresat strict celor care se dau mari Pr-iști și habar nu au să lege două cuvinte. Nu dau nume și nici nu aș vedea rostul, dar sincer mi s-a acrit de oamenii care cred că „bloggerii e proști”. Băi, unii poate sunt… eu vreau să cred că sunt undeva pe la mijloc. Nu prea am sclipiri de inteligență prea dese, dar nici proasta satului nu sunt.

Ideea este că m-am săturat de email-urile mega geniale în care mi se cere o colaborare. De fapt m-am săturat de modul de abordare a expeditorului, încât mi se face greață instant și parcă l-aș lua la bătaie dacă ar fi în fața mea. Băi, cât de proastă mă crezi atunci când îmi trimiți un text care inițial a fost publicat în engleză, iar tu deșteptul lumii l-ai adaptat în limba română. Hello, tot plagiat este! A, nu? Mi s-a părut atunci! Oi fi proastă! Mai sunt unii care te aburesc ca la Ploiești.

Vai, da ce drăguț ați scris pe blog! Da, ce frumooos. Sunteți genială, doamna Aguritza! Atât de genială încât îmi permit să vă întreb dacă sunteți atât de toantă și dacă vă plictisiți… poate doriți să-mi promovați afacerea. Nu avem buget… dacă aveți ceva idei, sincer v-aș mulțumi pe veci.

Băi, eu am ciungă-n păr cumva? Aveți impresia că ideile le am în șifonier, în buzunarul din spate a blugilor de pe raftul de sus? Adică eu cu ideile, voi cu faima! Frumos! Nu că ar fi prima data… am pățit-o! Dar ce să zis, omul încearcă și insistă… oi fi proastă și nu am văzut cele douăzeci de emailuri disperate.

Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi respectul! Învață-mă să îți admir munca și fă în așa fel încât să-mi doresc o colaborare win-win cu tine. Captează-mi atenția atunci când îmi trimiți un email sau un mesaj pe facebook. Vreau să citesc un email cu o cerință clar formulată, fără ocolișuri și politețuri inutile. Faptul că mă pupi în dos… nu mă face să întorc favoarea. Cel mult îți trimit un refuz..din fundul grădinii. Spune-mi clar ce vrei de la început, ce așteptări ai și ce oferi. Nu-mi vinde baliverne, că nu le înghit… am alergie. Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi încrederea, fă în așa fel încât să văd beneficiile și jur (pe roșu, violet.. ce vrei tu) că vei avea respectul meu de la primele cuvinte.

Aș scrie multe, dar le țin pentru mine. O dau în înjurături și nu-i frumos, nu? Domnule/Doamnă Pr-ist, te rog din suflet să nu mă mai iei de proastă atunci când mai trimiți un email. Nu mă dă pe spate numele brand-ului, nici dacă ar fi Gucci. Timpul meu este prețios așa cum este al dumneavoastră… deci, să nu mai umblăm după vișini.

Ps: Nu aruncați cu roșii! E timpul cireșelor…

Ce-ai fi, dacă ai fi…

 

Ce-ai fi, dacă ai fi o filă din poveste?
Un colț de suflet ce se pricepe a etira,
Broboane la ferestre.
Ce aș fi, dacă aș fi?
Probabil o pastilă,
Pentru nervi și nepăsare… la naiba-s așa sensibilă.
Aș fi pastila de iubire, ca o eșarfă te sugrum
Cu fericire până sari mușcată, subseară pe un drum
De dor, iar atunci când simți că numai poți
Iute pastila să o scoți,
Și-apoi într-o secundă,
Eul tău negativ în basme se scufundă.
Aș fi pastila fericirii,
De clovni să te ferești.
Și atunci când pici în agonia amintirii,
Să simți melancolia clipei și apoi să zăbovești
Un ceas sau două într-un leagăn umezit de rouă,
Dar stai… afară plouă.
Aș vrea să fiu pastila ce hrănește
Sufletul, mic cât un nasture
Din lemn de trandafir,
Să te adorm în iz de drob și o cântare românească,
Să simți cum suflul vieții ar vrea să pască
Într-o pădure de cașmir.
Și atunci când jocul unui haos trasează un chenar
Pe drumul vieții tale,
Voi fi al tău prieten, clasicul imaginar
Dând sfaturi raționale.
Aș fi pastila ce hrănește caractere,
Transmit emoții și mister, ofer putere.
Aș fi pastila inspirației din tușul negru umezit
Cu taină și poveste,
Aș fi pastila unui om ce a iubit
Și a trăit după principii mai modeste.
Aș fi vitală, esență pură din abundență
Ce clocotește-n vene, creează dependență.
Aș fi pastila cuvintelor ce stau de veghe prizoniere,
Așteptând cuminți la rând spre încondeiere.
M-aș juca cu vorba, cu inima și-apoi
Ți-aș arunca mânia dârză… la gunoi.
M-aș alia cu Armonia Acvatică să mă promoveze,
Știe exact unde… cuvintele să le așeze.
Înșiră-te Mărgăritare,
Lasă emoțiile să zboare.
SexulSlab.ro ambițioasă,
Miting masiv… e curajoasă.
Ajung cu promovarea-n apogeu
Cu zeul ironiei… EmilCalinescu.eu!
Și apoi Tulips & Sparkles va veni sfioasă,
Cu un speech peste mulțimea curioasă
De magica pastilă… iar Craiova pe blog. Natural
Va face show fantastic pe stilul raw-vegan.
Alina Gheorghe mărunțică,
Nu stă deoparte se implică.
Că așa-i un blogger partener,
Un om cu suflet, mesager.
Jocul haotic creat de Alma Nahe(r) m-a sleit
De puteri imaginare și-am amuțit.
Ce-ai fi, dacă ai fi un gând ce stă să zbiere?
Aș fi pastila dulce cu zahăr sau cu miere,
Cu iz ușor de mentă și bune maniere.
Ce-aș fi, dacă aș fi… rămâne o întrebare,
Răspunsu-i mut și-mi las gândul leneș să zboare.
Aș fi ceva ce n-ai văzut,
Aș fi un chin în mod plăcut.
Aș fi ceva, poate nimic,
Aș fi simbol în întuneric.
Aș fi pastila cu ingrediente naturale,
Cu extract de ambiție , minerale.
Cu dragoste și chef de viață,
Cu gânduri-n viitor, cu tact și eleganță.
Ce-ai fi, dacă ai fi
Probabil nimeni nu va ști…

Acest articol a fost scris pentru ultima probă din competiția Spring SuperBlog 2017! 

Finalistă la SuperBlog 2016…

befunky-collage

„Dacă crezi în tine, ai dedicare şi mândrie – şi nu renunţi niciodată, vei fi un învingător. Preţul victoriei este scump, dar la fel sunt şi recompensele.” – Paul Bryant

Şi s-a dus… ediţia numărul 13 a competiţiei SuperBlog! Este al patrulea an de când particip, dragii mei. Patru ani şi nouă competiţii de când mustăcesc să ajung pe podium. Măi, da greu este! Jur! Evoluţia ca blogger participant în competiţia SuperBlog a fost cam aşa:

2012: Locul 50 SuperBlog

2013: Locul 69 – Spring SuperBlog

            Locul 24 – SuperBlog

2014: Locul 4 – Spring SuperBlog

           Locul 5 SuperBlog

2015: Locul 4 Spring SuperBlog

            Locul 12 SuperBlog

2016: Locul 89 Spring SuperBlog – am abandonat ruşinos competiţia pe la jumătate din varii motive

           Locul 4 SuperBlog

untitled

Deci, da… în ediţia asta am terminat pe locul 4. Îmi place? Nu! Aguriţo, fi-ţi-ar capul al naibii… puteai mai mult! Dar asta este, nu pot schimba nimic. Mi-am dorit podiumul anul ăsta mai mult ca niciodată. Mi-am zis că un loc acolo în frunte e binemeritat şi pot ieşi liniştită la „pensie” din astfel de competiţii. Da, nuuuu! Cică pot mai mult! Probabil au dreptate! Cei care m-au citit în această ediţie mi-au apreciat evoluţia ca fiind cea mai bună de până acum. M-au emoţionat cuvintele lor de încurajare şi mi-aş dori să nu-i dezamăgesc.

Ambiția este aliatul perfect al învingătorului. Marcio Barrios

O să încerc şi la anul. Doar nu-s atât de toantă să renunţ la visul meu! Am multe de învăţat şi nu mă las. Nu am cum să renunţ… odată tot o să câştig competiţia asta. Ce am învăţat până acum? Am învăţat că succesul cere „sacrificii” şi întodeauna vei găsi resursele necesare pentru a lupta. Am învăţat să cred în forţele mele şi să-mi depăşesc limitele. Am descoperit oameni minunaţi pe care îi ador că fac parte din viaţa mea. Am descoperit că EU pot mai mult!

SuperBlog te învaţă să „creşti” frumos şi te provoacă să te autodepăşeşti! SuperBlog e ca o familie mare în care „domneşte” veselia şi voia bună… chiar dacă există o mică rivalitate între noi pe durata competiţiei. SuperBlog înseamnă muncă, creativitate, nervi de oţel şi recompense pe măsură. Şi nu mă refer la recompensele palpabile, băneşti… ci la cele de suflet. Le mulţumesc tuturor pentru sustinere, pentru vorbele calde şi pline de încurajare. Mulţumesc celor care au fost în juriu pentru note şi aprecierile lor. Felicit organizatorii pentru tot ce fac şi mai ales, felicit toţi finaliştii acestei ediţii. Bravo, măi copilaşi! Ne duelăm şi la primăvară, promit!

Frica de necunoscut – Tu cum faci faţă schimbărilor?

pixabay.com

Frica e blestemul omului. -Dostoievski

Sunt momente în viaţă, chiar foarte multe, când ne lovim de incertitudini. Ne izbim de obstacole parcă am fi mânaţi de un magnet invizibil. Şi nu odată s-a întâmplat să fim puşi în faţa unor situaţii în care ni se cerea „imposibilul”, nu? Adică există undeva un scenariu destul de complex în care tu ca personaj principal în viaţa ta eşti pus în situaţii noi, eşti forţat cumva să iei decizii. Câteodată nimereşti să iei cea mai bună decizie. Câteodată paralizezi de frică. Frica de necunoscut.

Nu ştii dacă deciziile tale sunt corecte şi schimbările imprevizibile din viaţa ta te pot descuraja destul de uşor. Chiar dacă uneori eşti destul de optimist, viaţa are metodele ei să te pună la încercare. De ce? Pentru că ştie că poţi! Pentru că „toate se întâmplă cu un motiv” sau „nimic nu este întâmplător” iar tu eşti singurul care poate descifra acest puzzle dement. Te îngrijorezi nejustificat când dai nas în nas cu problemele, iar sentimentul de nesiguranţă pe care îl creezi nu face decât să „hrănească” teama şi disperarea din suflet.

Înfrângerea fricii este începutul inţelepciunii. -B. Russell

Viaţa înseamnă schimbare! Oricât de greu ar fi şi oricât de „jalnică” îţi este viaţa, tu eşti singurul care poate face CEVA în privinţa asta. Găseşte o motivaţie şi vezi dincolo de gravitatea situaţiei. Acceptă lucrurile noi din viaţa ta şi încearcă să găseşti aspectele pozitive. Acceptă faptul că schimbările pot fi imprevizibile şi încearcă să te adaptezi.

Poate eşti o persoană căreia îi place să deţină controlul asupra oricărei situaţii, dar vor exista momente când frica te va paraliza. Cred că nu sunt singura care s-a confruntat cu astfel de situaţii, nu? Scopul schimbărilor nu este întotdeauna clar, dar uneori este necesară existenţalor pentru a evolua. Totul va părea mult mai simplu dacă înfrunţi problemele şi accepţi provocările care apar în viaţa ta. Tu cum faci faţă schimbărilor? Cum depăşeşti momentele dificile apărute în viaţa ta?

Ce joburi ai „îndurat” până în prezent?

pexels.com

Fară muncă, talentul nu este altceva decât un prost obicei. (G. Brassens)

Vă mai aduceţi aminte când  copilăria voastră era persecutată de întrebarea: Tu ce vrei să te faci când ajungi mare? Măi, ţin minte că era atât de enervant să repeţi over and over acelaşi răspuns pentru fiecare. Şi probabil din acest motiv, am ajuns în cele din urmă să străbat „căile necunoscute” a câtorva joburi pe care sincer, nu ştiu dacă le-aş mai avea în vizor. Alegerea unei cariere nu este deloc uşoară. Drumul până la „celebritate”, faimă şi „căruţa cu bani” este pavat cu obstacole şi o căruţă de nervi.

Acum câteva zile mă pocni melancolia. Nu ştiu cum se face, dar atunci când sunt în concediu îmi umblă mintea razna. Mă rog, mintea-mi umbla razna cam în fiecare zi… mai visează omul din când în când. Dar să lăsăm tripla mea personalitate să-şi vadă de treaba ei, nu? Aşasar, mă pocni melancolia când îmi făceam o mică „inspecţie” prin viaţă. Ce-a fost, cum a fost, ce-aş fi putut face şi alte bălării de genul. Vouă nu vi se întâmplă?

Pornind de la „întrebarea din copilărie” am făcut o mică listă cu joburile îndurate de-alungul anilor. Am inclus în lista şi „carierele de sezon”, că doar şi „ele mi-au adus o buca’ de pâine”. Deci începând din 92′ până în prezent m-au „marcat” şi chinuit următoarele joburi: ajutor de ospătar (Satul de Vacanţă casuţele Arad şi Ana Lugojana), cameristă (Costineşti), vânzătoare îngheţată (Venus şi/sau Costineşti depinde cum voia nea patronul). Apoi a urmat cariera minunată de vânzător gestionar, ajutor cofetar, patiser, bucătar (Italia), infirmieră ( pe chirurgie, ginecologie and finally sănătate mintală).

„Munca este grea, atunci când viaţa este lipsită de un scop. Când trăieşti pentru a realiza ceva mai măreţ decât propriul orgoliu, munca grea devine o plăcere nebănuită” – Steve Pavlina.

Cam multe, nu? Nu ştiu de ce le-am acceptat, cert este că la acel moment de „răscruce” erau ca pâinea caldă. Am avut multe de învăţat de la fiecare, iar de la altele am rămas cu amintiri amare. Nu mi-a fost ruşine cu „munca de jos” şi dacă ar fi să întorc timpul…probabil aş face la fel. Voi ce joburi aţi „îndurat” până în prezent, dragii mei?

De ce urăsc vara câteodată…

caldura

De ce? Că aşa vreau, bre! Că pot! Dacă în copilărie aşteptam cu nerăbdare vacanţa de vară pentru a merge la plajă, ştrand, cai verzi pe pereţi şi alte nimicuri, după o anumită şi respectuoasă vârstă nu mai este aşa de amuzant. Serios, chiar nu eşti sexy când transpiri ca o cămilă în deşertul Sahara (nu că ai fi sexy în alte contexte, dar ce contează) şi hainele se lipesc de tine de parcă ai fi dat cu lipici. Urăsc vara pentru că niciodată nu îmi găsesc un nenorocit de costum de baie care să-mi placă 100% şi bineînţeles, să-mi ascundă toate imperfecţiunile. Mă enervează faptul că întotdeauna mă bronzez ca o tractoristă fix atunci când sunt obligată de forţele universului să ajung la un eveniment.

caldura

Make-up? In your dreams, doll! Se scurge mai rău ca untul pe o bucată de mămăligă proaspăt scoasă din ceaun. Să nu uităm de epilare…băi, te chinui să elimini toate „vrejurile” şi când ajungi pe plajă tot mai găseşti câte un nenorocit care se zbenguie într-o fericire obraznică. Urăsc vara pentru că mulţi uită să-şi spele dosul obosit şi sunt obligată să-mi distrug inocenţa olfactivă cu diferite arome. Te urăsc pentru că mă obligi să mă despoi şi să umblu ca o descreierată prin oraş, îmbrăcată-n cât mai sumar atrăgând privirile dobitocilor dereglaţi hormonal.

Dragă vară, îmi cer iertare… dar te urăsc pentru că-mi transformi bucătăria într-un cuptor atunci când gătesc şi singurii care au de suferit în această ecuaţie este familia mea: una bucată soţ şi doi copii care ameninţă cu plecatul de acasă dacă le mai servesc dimineaţă, prânz şi seară…salată! Te urăsc pentru că ma obligi să bag în funcţiune aparatul de aer condiţionat, iar sinuzita, cervicala şi reumatismele din oscioare se răzbună atunci când lumea îmi este mai dragă. Te urăsc pentru că atunci când intru eu în concediu, te apucă strechea şi faci pe nebuna aducând norii…vreo săptămână! Jur că aşa s-a întâmplat în ultimii ani! Aş mai avea milioane de motive să le înşir, ştiai? Mă duc să mai beau nişte apă să mă răcoresc…

 

Şi dacă dragoste nu e…

heart-1328566_960_720

„A iubi înseamnă să fii fericit de ceva: fără condiții, fără judecăți, fără așteptări.” (Barry Kaufman)

Este trist să observi cum „Te iubesc” este aruncat din avion, ca o simplă frază banală fără să se ţină cont de adevărata conotaţie ale acestor cuvinte. Deseori iubirea sau dragostea adevărată este confundată cu pasiunea trecătoare. Atunci când iubeşti cu adevărat nu pui condiţii şi în nici un caz nu negociezi relaţia. Pur şi simplu iubeşti pentru că asta te face fericit, fără a te gândi ce vei primi în schimb. Dragostea înseamnă atenţie, grijă faţă de cel iubit, respect, prietenie, adoraţie. Dragostea înseamnă momentul ăla când egoismul este eliminat din ecuaţie şi când îţi accepţi partenerul cu toate defectele. Dragostea adevărată este atunci când aveţi aspiraţii comune, dar şi individuale. Ideea este să ştiţi să vă ajutaţi şi să vă înţelegeţi reciproc pentru îndeplinirea ambelor „tabere”.

pexels-photo-large

Dragostea adevărată este atunci când nu eşti forţat să renunţi la prieteni, familie, hobby-uri doar de dragul partenerului. Dragostea nu înseamnă suferinţă de câine şi nici nu te transformă într-o martiră a omenirii pentru că tu ai impresia că „aşa trebuie să fie”. Drumul iubirii nu este niciodată ferit de obstacole. Nu ai să vezi tot timpul unicorni, zâne, inimioare, vată pe băţ…nu! O să ai parte şi de stele verzi atunci când relaţia îţi este pusă la încercare, te vei simţi sufocat, strâns cu uşa şi călcat în picioare.

„În dragoste nu e vorba doar despre posesie, ci și despre apreciere.”— Osho

O să ai parte de momente romantice. Poate chiar o cină la lumina stelelor, cuvinte de amor şoptite la ureche, drăgăleli şi siropoşenii copilăreşti asortate cu alintături pisiceşti. Pe lângă toate astea vor exista momente când vei dori să-i spargi capul pentru că a uitat de ziua ta de naştere. Sau de onomastica voastră, să ducă gunoiul sau pur şi simplu vor exista momente în care nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă.

Discuţii aiurite, vorbe spuse la nervi, poate şi-o farfurie ce va zbura graţios pe la urechi. Dar asta nu înseamnă că iubirea dintre voi a dispărut. Sau poate da? Nu ştiu!  Cert este că micile obstacole vă pot consolida relaţia dacă ştiţi care vă sunt limitele. Încercaţi să conştientizaţi ce aşteptări aveţi de la partener. Dragostea nu este un câmp de luptă, încetaţi să vă mai măsuraţi sentimentele şi trăiţi-vă viaţa la maxim.

Foto credit : Pixabay 

Nu eşti bun de nimic…

boy-366311_960_720

Nu este prima dată când aud în jurul meu cuvinte pline de răutate. Cuvinte, fraze ce dor și transformă inocența copiilor în ceva urât și meschin. Cuvinte aruncate din gura „mamelor” obosite. Cuvinte ce devin etichete puternice mai ales când sunt puse de părinţi, iar copiii ajung să se indentifice cu ele. Îmi vine să urlu la „nebună” atunci când o văd cum îşi molestează copilul fizic dar şi emoţional. Să-i dau două perechi de palme din fundul grădinii, s-o dau cu capul de tot pereţii şi poate atunci se va gândi de două ori înainte să răcnească copilului:

„Eşti un nimic! Cum am putut face un copil ca tine! Cu cine naiba semeni? Diavol împieliţat ce eşti!”

Cum poţi să faci aşa ceva? Cum e posibil ca tu să fii „mamă”? Cum?!! Şi după ce că-l zăpăceşti de cap şi îi arunci cuvinte grele, îi mai tragi şi două „educative” după ceafă…aşa ca să ţină minte ce-l aşteaptă data viitoare. De cele mai multe ori am văzut astfel de tipuri de „educaţie” aplicate unor copii care nici nu au împlinit 2 ani. Ce va înţelege acel copil din tot ce spui sau faci? Încă mai trăim cu „bătaia e ruptă din rai” sau „unde dă mama, creşte”…da, copilul tău va creşte. Va creşte programat cu etichetele puse de tine în copilărie. Şi ce va deveni atunci când va ajunge adult? Dumnezeu cu mila! Copilul tău are nevoie de iubire. Copilul tău vrea, plânge, ţipă…des, dar te iubeşte şi vrea să fie iubit. Că doar din acest motiv ai ales să devii părinte, nu? Nu ştiu când vom înceta să ne mai comportăm aşa, câteodată cred că nu sunt speranţe în acest sens. Îmi este milă de copiii noştri, de „viitorul” nostru. Ţine de educaţie, de simţul matern…chiar nu ştiu. Poate voi aveţi răspunsul, eu încă îl caut!

Foto credit: Pixabay.com 

Fericirea – Ce este pentru tine, omule?

fericirea

 

Fericirea? Există o definiţie clară? Eu cred că este o tematică atât de complexă încât rareori cineva poate reda cu exactitate definiţia ei. Mulţi o privesc ca pe un ţel în viaţă, un „big project” de parcă am fi toţi PR-işti înăscuţi, iar alţii se mulţumesc cu lucruri mărunte, cu ce pică sau ce rămâne de la alţii… că doar lumea nu a fost concepută numai din lapte şi miere, nu? Aud deseori diverse strategii „arta de a fi fericit” sau „10 paşi către fericire” şi multe alte titluri de stă mâţa-n coadă. Chiar avem nevoie de manuale cu instrucţiuni care să ne deseneze pur şi simplu paşii către fericire? Nu e mai simplu să ne uităm cu atenţie în jurul nostru? Dacă întrebi 10 oameni sau 1000 despre definiţia fericirii pun pariu că fiecare va răspunde diferit sau poate nu, dar majoritatea răspunsurilor se vor învârti în jurul banilor. Dacă stau bine şi mă gândesc aş putea cataloga fericirea în patru părţi: fericirea inocentă, fericirea materialistă, fericirea spirituală şi fericirea malefică(nu săriţi, jur că am văzut-o cu ochii mei).
fericirea
Cea inocentă este atunci când te bucuri de frumuseţea unei flori, de sărutul furat în tinereţe, de razele soarelui, de dragostea celor din jur şi alte sute de lucruri mărunte dar binefăcătoare pentru sufletul umil al unui muritor de rând. Fericirea materialistă o vezi în feţele „sclipicioase” şi avide după bani sau bunuri extravagante, după caz bineînţeles. Cea spirituală este atunci când găseşti sau să regăseşti puterea de a ierta şi accepta lucrurile aşa cum sunt, aşa cum se petrec fără regrete. Mai există fericirea malefică, o stare de spirit confuză. Cel puţin pentru mine pentru că oricât aş încerca să înţeleg şi să trec peste, nu pot. Fericirea malefică este atunci când unii calcă peste „cadavre” pentru a fi ei mulţumiţi cu viaţa lor. Nu contează cine ne stă în cale, sunt eliminaţi. Simpatie pentru cei călcaţi în picioare? De unde? „Dacă viaţa mi-a oferit o şansă…”cam aşa gândesc majoritatea „fericiţilor”. Lista de exemple poate continua la nesfârşit, ideea este simplă. Această „emoţie” o percepem fiecare în mod diferit, dar mi-aş dori totuşi să nu mai fie doar un „scop” în viaţa celor din jurul meu. A fi fericit înseamnă să te bucuri că încă exişti şi că unora le pasă de tine. Fericirea pare doar un simplu cuvând într-o lume nebună care a uitat să trăiască frumos, a uitat să empatizeze şi să-şi ajute seamănul fără să aştepte nimic în schimb. Oare de ce?