Băi, eu ți-aș da o amendă…

De ce? Ca să te educi forțat, dacă cu binele nu ai reușit să o faci! No, bine… există riscul să te doară la banană și să-mi arunci banii (și-un scuipat) de amendă între ochi în lehamite. Că doar tu ai bani și eu sunt doar un rahat cu ochi pe lângă tine.

Ți-aș da amendă când puți!

Serios! Transportul în comun este înfiorător pe timpul verii. Lumea e dereglată din cauza căldurii, șoferii ne transportă ca niște sclavi, cartofi și una peste alta mai suntem obligați să suportăm diferite mirosuri specifice unui hiene moarte. Ți-aș da amendă și-un săpun!

Ți-aș da amendă, mămico!

Da, mami și ție! Ți-aș da o amendă când îți duci odrasla să facă „căcuță” și „pipilică” în boschetul de lângă locul de joacă. Și asta în situația în care există toalete ecologice la doi metri de tine! Ți-aș da amendă când scuipi semințe ca la maraton și lași în urma ta un munte de mizerie. Ah, mai ai și pretenții: vai, parcul este atât de murdat. (Bleah)

Ți-aș da amendă, nea șoferu’…

Circul de obicei cu sicriele alea pe patru roți… 303 mai exact. Plătesc 2 Ron pe drum de banii ăia primesc: masaj anticelulitic (băi, toate gropile le prinde), muzică blană plus jeg și câțiva „lua-v-aș”și „da-ți-aș”din convorbirile telefonice ale șoferului. Băi, ceartă ca la ăștia nu am mai văzut.

Aș da amendă pensionarilor care își plimbă fundul prin caniculă și apoi zac leșinați prin urgență. Bre, dacă nu-i cutremur și nu arde nimic… stai în puii mei acasă. Ce? Nu ai furazolidon în casă? Dă-i cu ceai de mentă și trece!

Mi-aș da amendă chiar și mie pentru porcăriile debitate până acum și pentru lipsa de inspirație din articol! Ce tupeu, domnule! Nu mai știu bloggerii ce să scrie  și se iau de lume. Că, na… ce să facă și ei! Am atâtea scenarii cu amenzi… încât aș umple visteria statului. Să nu se mai plângă că nu are bani de străzi, canalizări, locuri de joacă pentru copilași. Știți și voi… nimicuri de-astea. Mă duc la somn că fur curent în miez de noapte și poate mă trezesc cu gânduri mai senine.

Cum s-o las mă, cum s-o las, păi tu nu auzi ce zice despre mine?!

 

O vorbă din strămoşi zice că nu poţi astupa gura lumii. Nu ştiu cât de veche e vorba asta dar ştiu că sigur, nu s-a schimbat nimic între timp.

Dar ce conteaza cine și ce zice despre tine?

Să fim serioşi, în primul rând, toată lumea vorbeşte despre toată lumea mai în glumă, mai în serios. În offline sau în online discutăm despre tot ce se întâmplă şi despre oricine, cunoscut sau necunoscut, în cunoştinţă de cauză sau în necunoştinţă de cauză. De obicei nimeni nu verifică nimic, se merge „pe surse”. Pornind de la această premisă, uneori, din greşeală, prostie sau răutate sunt persoane care aud ce se spune despre ele. Ei şi atunci să vezi scandal, ce se activează, ce gât de flamingo fac şi etc. că uite ce s-a zis şi chestii de genul.

Și dacă te agiți, ce câștigi?

Absolut nimic. Cel mai eficient, e să ignori complet fenomenul respectiv. Nu trebuie şi nu merită să-ţi baţi deloc capul cu fazele astea şi cu persoanele respective. E pierdere de energie şi atât. Da, ştiu, a zis nu ştiu ce rahat despre tine, aşa, şi? Să luăm un exemplu clar.

Măricică, afirmă că Vasilică e proastă. Vasilică aude şi se enervează că de ce i-a zis aia că e proastă? Activarea în acest caz este o prostie. Să fie clar, fiecare dintre noi avem un sistem de valori, un sistem de referinţă la care ne raportăm. De obicei când faci mişto de cineva, sau afirmi ceva despre cineva, este vorba despre ceva ce e mai rău ca tine. E vorba însă despre ceea ce tu consideri că ar fi mai rău ca tine, nu înseamnă că este şi adevărat. Ok? De asta Maricica spune că Vasilică e proastă. Într-o anumită situaţie sau în mai multe Vasilică a greşit ceva şi asta o face proastă în ochii Maricicai. Are Maricica dreptate?

NU. Pentru că afirmaţia ei despre Vasilică nu vine în urma unui test de stabilire a IQ-ului sau ceva de genul. Pur şi simplu e o remarcă dispreţuitoare pe care Maricica şi-a permis luxul să o emită. Apoi, poate Vasilică este „proastă” când e vorba de un fragment din ceva anume asta nu înseamnă însă că este proastă de tot. Adică, poate nu spală vasele bine dar poate dă bine cu aspiratorul. Asta înseamnă că e proastă doar pe sfert, prin “proastă” înţelegând că nu e bună la o chestie dar e bună la alta. Şi în cazul ăsta, toţi suntem proşti, trust me. Apoi, Maricica cine e, care e domeniul ei în care este specialistă? Este domeniul în care activează şi Vasilică, Maricica îi este superioară celeilalte sau doar CREDE că este? Eu cred că e a doua variantă.

Deci de ce să te agiți?

Având în vedere cele de mai sus, nu mai bine stai tu, Vasilică cuminte şi o laşi pe aia să vorbească, înţelegând că în condiţiile astea, prostia ei este mai mare ca a ta? De ce să-ţi baţi capul cu ea? Sunt oricum două variante mari şi late: o ignori sau o confrunţi. Dacă o confrunţi, nu vei obţine absolut nimic. O să te cerţi cu ea şi ulterior o să zică că eşti şi proastă şi a dracu’. Energie consumată pentru… ?

Completează tu aici dacă ai nişte motive bune.
Deci n-are sens să te agiţi pentru vorbele rele, n-ar trebui să fie relevante pentru tine. Cel mult lasă-le să te ambiţioneze dar nu şi să te afecteze în alt sens. Dacă zice Maricica că eşti proastă nu înseamnă că eşti sau că o să devii.

Ok, dar la “bârfe pozitive” am voie!?

NU. Am stabilit că nu e ok că cineva să te vorbească de rău. Nu te ajută nici dacă cineva te vorbeşte de bine şi aplicăm acelaşi algoritm. Să spunem că găseşti un test pe facebook în care ţi se cere să spui cinci capitale ale ţărilor x, y, z, t şi q. Cineva îl citeşte cu voce tare şi voi scrieţi pe foaie. Participi tu şi un coleg, tu le ştii pe toate colegul doar una. La final, colegul se uită la tine cu admiraţie şi zice „Vai, ce deştept eşti!”.

Te bucuri de compliment, dar oare e cazul? Măricel te-a lăudat şi zice că eşti deştept. E posibil să aibă dreptate, dar care e sistemul de valori la care te raportezi şi tu şi Măricel? Eşti mai deştept ca el, asta a recunoscut şi el dar care e nivelul lui? Sunt şanse mari să nu fi ridicat prea mult ştacheta şi atunci tu te crezi safe dar de fapt nu eşti. Asta pentru că eşti mai deştept ca el, dar el nu e prea deştept. Eşti mai deştept şi ca un câine, în teorie cel puţin, asta te face să dai din coadă?

Complimentele mi se par şi mai periculoase decât negaţiile asta pentru că ne împotrivim, respingem o bârfă dar nu suntem dispuşi niciodată să respingem un compliment din contră, lăsăm garda jos. Chiar dacă e fake, se acceptă, asta e. Iar asta te poate face să te culci pe o ureche şi să crezi că eşti ok şi că nu mai ai nimic de făcut şi de învăţat. Iar asta e cea mai mare tâmpenie ever. Zi de zi, minut de minut sunt lucruri de învăţat şi de descoperit.

E nevoie de o minte limpede, ochi deschişi şi urechi cât parabolicele. De asta nu trebuie să laşi nici bârfele dar nici complimentele să te afecteze în vreun fel. În situaţii de genul, nu vorbele celorlalţi te transformă, ci tu te transformi în mai bine sau mai rău.

„Articol scris de InfraSunete,  https://infrasunete.eu” 

Oamenii se pot schimba?

Cu siguranță această întrebare ați auzit-o de foarte multe ori. Oamenii determinați și cei care au învățat din greșelile lor se pot schimba. Oamenii care sunt în stare să-și asume anumite lucruri cu siguranță se pot schimba. O simplă tragedie, socializarea, o relație nepotrivită te pot schimba. Te transformă într-un alt om într-o secundă chiar, dar în cele din urmă contează în ce mod se pot schimba.

Din păcate, de cele mai multe ori oamenii se schimbă în mod negativ. Dacă viața le-a fost un haos total și cineva încearcă să-l îndrume pe drumul cel bun… vei avea surpriza ca acel om să nu-și dorească o schimbare. Oamenii se îneacă în propria amărăciune fără să ia atitudine. Câteodată îți spui că dragostea familiei și suportul lor pot schimba omul în bine, dar de cele mai multe ori lupta este pierdută de la început.

Când faci o alegere, schimbi viitorul. – Robin Sharma

Sunt oameni care nu-și doresc schimbarea! Sunt oameni care, deși ai petrecut ani lângă ei și de fiecare dată ai sperat că va fi bine, refuză să vadă viața altfel. Degeaba le dai argumente și zeci de șanse pentru „izbăvire”. Vei primi promisiune goale, minciuni atât de grețoase încât mămicile în devenire ar naște instant. Oricâte șanse ai dărui și oricât ai încerca să accepți realitatea, câteodată se umple paharul. Și când se umple paharul… începe haosul.

Atât timp cât respectivul/respectiva nu își dorește o schimbare, tu chiar nu mai ai ce face. Ori accepți situația, înghiți în sec și mergi mai departe, ori dacă situația o cere… te schimbi TU! Iei atitudine și faci tu schimbarea. Uneori viața ne oferă surprize atât de plăcute încât vei ajunge la concluzia că alegerea ta a fost exact când trebuia.

Oamenii se tem de schimbare și chiar nu înțeleg de ce…

Se întâmplă să mai bat câmpii…

Uneori asta fac. Fur curent cum s-ar zice. Băi, dar în mod grosolan. Am impresia că e un nou mod de apărare a organismului, a subconștientului… sincer, nu știu exact. Te doare părul ce pot să scot din mintea mea. Mă amuză și pe mine. Mă port copilărește de parcă mi-ar fi dor de mine… de cea care avea cândva 10-12 ani. De cea care nu se temea de nimic și avea impresia că lumea este bună, sinceră și pură. Aveam să mă izbesc de realitate un pic mai târziu și de atunci o tot fac.

Încerc să mă țin pe picioare într-o lume pe care o văd în schimbare. Într-o lume în care totul este posibil dacă crezi în tine… dacă crezi în cei din jurul tău și le oferi, atunci când trebuie, o șansă. Încerc din răsputeri să înțeleg haosul și ideile preconcepute. Încerc să dau o șansă tuturor, chiar dacă acest lucru înseamnă să fiu călcată în picioare. Chiar dacă risc să mă fac neînțeleasă… încerc să schimb ceva. Încerc să-mi repar greșelile și să adun în jurul meu oameni ce iubesc viața. Oameni ce-mi oferă sprijinul atunci când nu îl cer în mod direct, oameni ce mă iubesc așa cum sunt.

Nebună, visătoare, credulă, uneori proastă de dau în gropi (băi, da bubui de prostie câteodată) … dar cică ăsta-i farmecul meu. Au fost momente când m-am simțit inutilă, respinsă și nu știam ce să fac. Dacă te uiți din avion la mine, nu fac nici cât o ceapă degerată. În rest… sunt minunată! Se întâmplă să bat câmpii atunci când te aștepți mai puțin și crede-mă, doctorii mi-au zis că sunt cât se poate de ok mintal. Încă… mai târziu nu se știe. Mă amuză oamenii care sunt oripilați când văd ceea ce fac uneori.

Vai, Aguritzo! Ai zburat cu avionul! Faci roata la 40 de ani? Dansezi, cânți, latri la lună și te transformi?

Uită-te în ochii mei? Ai impresia că-mi pasă de ce zice lumea? Talk to my hand!  Și, da! Le fac pe toate și încă pe atât! Există vreo limită de vârstă în care te poți bucura de viață? Există o lege în care se interzice dreptul de a te simți ca un copil? No f… way, dude! Nu am de gând să-mi pun un sac în cap și să mă comport ca o cucoană bășinoasă doar pentru că așa vrea societatea sau doar pentru că buletinul meu arată o oarecare vârstă.

Bucurați-vă de viață, oameni dragi. Bucurați-vă de faptul că sunteți iubiți și înțeleși. Prețuiți clipele petrecute cu cei dragi și orice ați face… trăiți-vă viața din plin. E atât de frumoasă! Jur! Opriți-vă din haosul vostru și priviți în jur.

Câștigă-mi respectul, domnule/doamnă Pr-ist…

Probabil titlul vă induce în eroare, dar acest mic articol este adresat strict celor care se dau mari Pr-iști și habar nu au să lege două cuvinte. Nu dau nume și nici nu aș vedea rostul, dar sincer mi s-a acrit de oamenii care cred că „bloggerii e proști”. Băi, unii poate sunt… eu vreau să cred că sunt undeva pe la mijloc. Nu prea am sclipiri de inteligență prea dese, dar nici proasta satului nu sunt.

Ideea este că m-am săturat de email-urile mega geniale în care mi se cere o colaborare. De fapt m-am săturat de modul de abordare a expeditorului, încât mi se face greață instant și parcă l-aș lua la bătaie dacă ar fi în fața mea. Băi, cât de proastă mă crezi atunci când îmi trimiți un text care inițial a fost publicat în engleză, iar tu deșteptul lumii l-ai adaptat în limba română. Hello, tot plagiat este! A, nu? Mi s-a părut atunci! Oi fi proastă! Mai sunt unii care te aburesc ca la Ploiești.

Vai, da ce drăguț ați scris pe blog! Da, ce frumooos. Sunteți genială, doamna Aguritza! Atât de genială încât îmi permit să vă întreb dacă sunteți atât de toantă și dacă vă plictisiți… poate doriți să-mi promovați afacerea. Nu avem buget… dacă aveți ceva idei, sincer v-aș mulțumi pe veci.

Băi, eu am ciungă-n păr cumva? Aveți impresia că ideile le am în șifonier, în buzunarul din spate a blugilor de pe raftul de sus? Adică eu cu ideile, voi cu faima! Frumos! Nu că ar fi prima data… am pățit-o! Dar ce să zis, omul încearcă și insistă… oi fi proastă și nu am văzut cele douăzeci de emailuri disperate.

Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi respectul! Învață-mă să îți admir munca și fă în așa fel încât să-mi doresc o colaborare win-win cu tine. Captează-mi atenția atunci când îmi trimiți un email sau un mesaj pe facebook. Vreau să citesc un email cu o cerință clar formulată, fără ocolișuri și politețuri inutile. Faptul că mă pupi în dos… nu mă face să întorc favoarea. Cel mult îți trimit un refuz..din fundul grădinii. Spune-mi clar ce vrei de la început, ce așteptări ai și ce oferi. Nu-mi vinde baliverne, că nu le înghit… am alergie. Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi încrederea, fă în așa fel încât să văd beneficiile și jur (pe roșu, violet.. ce vrei tu) că vei avea respectul meu de la primele cuvinte.

Aș scrie multe, dar le țin pentru mine. O dau în înjurături și nu-i frumos, nu? Domnule/Doamnă Pr-ist, te rog din suflet să nu mă mai iei de proastă atunci când mai trimiți un email. Nu mă dă pe spate numele brand-ului, nici dacă ar fi Gucci. Timpul meu este prețios așa cum este al dumneavoastră… deci, să nu mai umblăm după vișini.

Ps: Nu aruncați cu roșii! E timpul cireșelor…

Ce-ai fi, dacă ai fi…

 

Ce-ai fi, dacă ai fi o filă din poveste?
Un colț de suflet ce se pricepe a etira,
Broboane la ferestre.
Ce aș fi, dacă aș fi?
Probabil o pastilă,
Pentru nervi și nepăsare… la naiba-s așa sensibilă.
Aș fi pastila de iubire, ca o eșarfă te sugrum
Cu fericire până sari mușcată, subseară pe un drum
De dor, iar atunci când simți că numai poți
Iute pastila să o scoți,
Și-apoi într-o secundă,
Eul tău negativ în basme se scufundă.
Aș fi pastila fericirii,
De clovni să te ferești.
Și atunci când pici în agonia amintirii,
Să simți melancolia clipei și apoi să zăbovești
Un ceas sau două într-un leagăn umezit de rouă,
Dar stai… afară plouă.
Aș vrea să fiu pastila ce hrănește
Sufletul, mic cât un nasture
Din lemn de trandafir,
Să te adorm în iz de drob și o cântare românească,
Să simți cum suflul vieții ar vrea să pască
Într-o pădure de cașmir.
Și atunci când jocul unui haos trasează un chenar
Pe drumul vieții tale,
Voi fi al tău prieten, clasicul imaginar
Dând sfaturi raționale.
Aș fi pastila ce hrănește caractere,
Transmit emoții și mister, ofer putere.
Aș fi pastila inspirației din tușul negru umezit
Cu taină și poveste,
Aș fi pastila unui om ce a iubit
Și a trăit după principii mai modeste.
Aș fi vitală, esență pură din abundență
Ce clocotește-n vene, creează dependență.
Aș fi pastila cuvintelor ce stau de veghe prizoniere,
Așteptând cuminți la rând spre încondeiere.
M-aș juca cu vorba, cu inima și-apoi
Ți-aș arunca mânia dârză… la gunoi.
M-aș alia cu Armonia Acvatică să mă promoveze,
Știe exact unde… cuvintele să le așeze.
Înșiră-te Mărgăritare,
Lasă emoțiile să zboare.
SexulSlab.ro ambițioasă,
Miting masiv… e curajoasă.
Ajung cu promovarea-n apogeu
Cu zeul ironiei… EmilCalinescu.eu!
Și apoi Tulips & Sparkles va veni sfioasă,
Cu un speech peste mulțimea curioasă
De magica pastilă… iar Craiova pe blog. Natural
Va face show fantastic pe stilul raw-vegan.
Alina Gheorghe mărunțică,
Nu stă deoparte se implică.
Că așa-i un blogger partener,
Un om cu suflet, mesager.
Jocul haotic creat de Alma Nahe(r) m-a sleit
De puteri imaginare și-am amuțit.
Ce-ai fi, dacă ai fi un gând ce stă să zbiere?
Aș fi pastila dulce cu zahăr sau cu miere,
Cu iz ușor de mentă și bune maniere.
Ce-aș fi, dacă aș fi… rămâne o întrebare,
Răspunsu-i mut și-mi las gândul leneș să zboare.
Aș fi ceva ce n-ai văzut,
Aș fi un chin în mod plăcut.
Aș fi ceva, poate nimic,
Aș fi simbol în întuneric.
Aș fi pastila cu ingrediente naturale,
Cu extract de ambiție , minerale.
Cu dragoste și chef de viață,
Cu gânduri-n viitor, cu tact și eleganță.
Ce-ai fi, dacă ai fi
Probabil nimeni nu va ști…

Acest articol a fost scris pentru ultima probă din competiția Spring SuperBlog 2017! 

Finalistă la SuperBlog 2016…

befunky-collage

„Dacă crezi în tine, ai dedicare şi mândrie – şi nu renunţi niciodată, vei fi un învingător. Preţul victoriei este scump, dar la fel sunt şi recompensele.” – Paul Bryant

Şi s-a dus… ediţia numărul 13 a competiţiei SuperBlog! Este al patrulea an de când particip, dragii mei. Patru ani şi nouă competiţii de când mustăcesc să ajung pe podium. Măi, da greu este! Jur! Evoluţia ca blogger participant în competiţia SuperBlog a fost cam aşa:

2012: Locul 50 SuperBlog

2013: Locul 69 – Spring SuperBlog

            Locul 24 – SuperBlog

2014: Locul 4 – Spring SuperBlog

           Locul 5 SuperBlog

2015: Locul 4 Spring SuperBlog

            Locul 12 SuperBlog

2016: Locul 89 Spring SuperBlog – am abandonat ruşinos competiţia pe la jumătate din varii motive

           Locul 4 SuperBlog

untitled

Deci, da… în ediţia asta am terminat pe locul 4. Îmi place? Nu! Aguriţo, fi-ţi-ar capul al naibii… puteai mai mult! Dar asta este, nu pot schimba nimic. Mi-am dorit podiumul anul ăsta mai mult ca niciodată. Mi-am zis că un loc acolo în frunte e binemeritat şi pot ieşi liniştită la „pensie” din astfel de competiţii. Da, nuuuu! Cică pot mai mult! Probabil au dreptate! Cei care m-au citit în această ediţie mi-au apreciat evoluţia ca fiind cea mai bună de până acum. M-au emoţionat cuvintele lor de încurajare şi mi-aş dori să nu-i dezamăgesc.

Ambiția este aliatul perfect al învingătorului. Marcio Barrios

O să încerc şi la anul. Doar nu-s atât de toantă să renunţ la visul meu! Am multe de învăţat şi nu mă las. Nu am cum să renunţ… odată tot o să câştig competiţia asta. Ce am învăţat până acum? Am învăţat că succesul cere „sacrificii” şi întodeauna vei găsi resursele necesare pentru a lupta. Am învăţat să cred în forţele mele şi să-mi depăşesc limitele. Am descoperit oameni minunaţi pe care îi ador că fac parte din viaţa mea. Am descoperit că EU pot mai mult!

SuperBlog te învaţă să „creşti” frumos şi te provoacă să te autodepăşeşti! SuperBlog e ca o familie mare în care „domneşte” veselia şi voia bună… chiar dacă există o mică rivalitate între noi pe durata competiţiei. SuperBlog înseamnă muncă, creativitate, nervi de oţel şi recompense pe măsură. Şi nu mă refer la recompensele palpabile, băneşti… ci la cele de suflet. Le mulţumesc tuturor pentru sustinere, pentru vorbele calde şi pline de încurajare. Mulţumesc celor care au fost în juriu pentru note şi aprecierile lor. Felicit organizatorii pentru tot ce fac şi mai ales, felicit toţi finaliştii acestei ediţii. Bravo, măi copilaşi! Ne duelăm şi la primăvară, promit!

Frica de necunoscut – Tu cum faci faţă schimbărilor?

pixabay.com

Frica e blestemul omului. -Dostoievski

Sunt momente în viaţă, chiar foarte multe, când ne lovim de incertitudini. Ne izbim de obstacole parcă am fi mânaţi de un magnet invizibil. Şi nu odată s-a întâmplat să fim puşi în faţa unor situaţii în care ni se cerea „imposibilul”, nu? Adică există undeva un scenariu destul de complex în care tu ca personaj principal în viaţa ta eşti pus în situaţii noi, eşti forţat cumva să iei decizii. Câteodată nimereşti să iei cea mai bună decizie. Câteodată paralizezi de frică. Frica de necunoscut.

Nu ştii dacă deciziile tale sunt corecte şi schimbările imprevizibile din viaţa ta te pot descuraja destul de uşor. Chiar dacă uneori eşti destul de optimist, viaţa are metodele ei să te pună la încercare. De ce? Pentru că ştie că poţi! Pentru că „toate se întâmplă cu un motiv” sau „nimic nu este întâmplător” iar tu eşti singurul care poate descifra acest puzzle dement. Te îngrijorezi nejustificat când dai nas în nas cu problemele, iar sentimentul de nesiguranţă pe care îl creezi nu face decât să „hrănească” teama şi disperarea din suflet.

Înfrângerea fricii este începutul inţelepciunii. -B. Russell

Viaţa înseamnă schimbare! Oricât de greu ar fi şi oricât de „jalnică” îţi este viaţa, tu eşti singurul care poate face CEVA în privinţa asta. Găseşte o motivaţie şi vezi dincolo de gravitatea situaţiei. Acceptă lucrurile noi din viaţa ta şi încearcă să găseşti aspectele pozitive. Acceptă faptul că schimbările pot fi imprevizibile şi încearcă să te adaptezi.

Poate eşti o persoană căreia îi place să deţină controlul asupra oricărei situaţii, dar vor exista momente când frica te va paraliza. Cred că nu sunt singura care s-a confruntat cu astfel de situaţii, nu? Scopul schimbărilor nu este întotdeauna clar, dar uneori este necesară existenţalor pentru a evolua. Totul va părea mult mai simplu dacă înfrunţi problemele şi accepţi provocările care apar în viaţa ta. Tu cum faci faţă schimbărilor? Cum depăşeşti momentele dificile apărute în viaţa ta?

Ce joburi ai „îndurat” până în prezent?

pexels.com

Fară muncă, talentul nu este altceva decât un prost obicei. (G. Brassens)

Vă mai aduceţi aminte când  copilăria voastră era persecutată de întrebarea: Tu ce vrei să te faci când ajungi mare? Măi, ţin minte că era atât de enervant să repeţi over and over acelaşi răspuns pentru fiecare. Şi probabil din acest motiv, am ajuns în cele din urmă să străbat „căile necunoscute” a câtorva joburi pe care sincer, nu ştiu dacă le-aş mai avea în vizor. Alegerea unei cariere nu este deloc uşoară. Drumul până la „celebritate”, faimă şi „căruţa cu bani” este pavat cu obstacole şi o căruţă de nervi.

Acum câteva zile mă pocni melancolia. Nu ştiu cum se face, dar atunci când sunt în concediu îmi umblă mintea razna. Mă rog, mintea-mi umbla razna cam în fiecare zi… mai visează omul din când în când. Dar să lăsăm tripla mea personalitate să-şi vadă de treaba ei, nu? Aşasar, mă pocni melancolia când îmi făceam o mică „inspecţie” prin viaţă. Ce-a fost, cum a fost, ce-aş fi putut face şi alte bălării de genul. Vouă nu vi se întâmplă?

Pornind de la „întrebarea din copilărie” am făcut o mică listă cu joburile îndurate de-alungul anilor. Am inclus în lista şi „carierele de sezon”, că doar şi „ele mi-au adus o buca’ de pâine”. Deci începând din 92′ până în prezent m-au „marcat” şi chinuit următoarele joburi: ajutor de ospătar (Satul de Vacanţă casuţele Arad şi Ana Lugojana), cameristă (Costineşti), vânzătoare îngheţată (Venus şi/sau Costineşti depinde cum voia nea patronul). Apoi a urmat cariera minunată de vânzător gestionar, ajutor cofetar, patiser, bucătar (Italia), infirmieră ( pe chirurgie, ginecologie and finally sănătate mintală).

„Munca este grea, atunci când viaţa este lipsită de un scop. Când trăieşti pentru a realiza ceva mai măreţ decât propriul orgoliu, munca grea devine o plăcere nebănuită” – Steve Pavlina.

Cam multe, nu? Nu ştiu de ce le-am acceptat, cert este că la acel moment de „răscruce” erau ca pâinea caldă. Am avut multe de învăţat de la fiecare, iar de la altele am rămas cu amintiri amare. Nu mi-a fost ruşine cu „munca de jos” şi dacă ar fi să întorc timpul…probabil aş face la fel. Voi ce joburi aţi „îndurat” până în prezent, dragii mei?

De ce urăsc vara…

caldura

De ce? Că aşa vreau, bre! Că pot! Dacă în copilărie aşteptam cu nerăbdare vacanţa de vară pentru a merge la plajă, ştrand, cai verzi pe pereţi şi alte nimicuri, după o anumită şi respectuoasă vârstă nu mai este aşa de amuzant. Serios, chiar nu eşti sexy când transpiri ca o cămilă în deşertul Sahara (nu că ai fi sexy în alte contexte, dar ce contează) şi hainele se lipesc de tine de parcă ai fi dat cu lipici. Urăsc vara pentru că niciodată nu îmi găsesc un nenorocit de costum de baie care să-mi placă 100% şi bineînţeles, să-mi ascundă toate imperfecţiunile. Mă enervează faptul că întotdeauna mă bronzez ca o tractoristă fix atunci când sunt obligată de forţele universului să ajung la un eveniment.

caldura

Make-up? In your dreams, doll! Se scurge mai rău ca untul pe o bucată de mămăligă proaspăt scoasă din ceaun. Să nu uităm de epilare…băi, te chinui să elimini toate „vrejurile” şi când ajungi pe plajă tot mai găseşti câte un nenorocit care se zbenguie într-o fericire obraznică. Urăsc vara pentru că mulţi uită să-şi spele dosul obosit şi sunt obligată să-mi distrug inocenţa olfactivă cu diferite arome. Te urăsc, dragă vară… pentru că mă obligi să mă despoi şi să umblu ca o descreierată prin oraş, îmbrăcată-n cât mai sumar atrăgând privirile dobitocilor dereglaţi hormonal.

Dragă vară, îmi cer iertare (NOT)… dar te urăsc pentru că-mi transformi bucătăria într-un cuptor atunci când gătesc şi singurii care au de suferit în această ecuaţie este familia mea: una bucată soţ şi doi copii care ameninţă cu plecatul de acasă (respectiv divorț) dacă le mai servesc dimineaţă, prânz şi seară… salată! Te urăsc pentru că ma obligi să bag în funcţiune aparatul de aer condiţionat, iar sinuzita, cervicala şi reumatismele din oscioare se răzbună atunci când lumea îmi este mai dragă. Te urăsc pentru că atunci când intru eu în concediu, te apucă strechea şi faci pe nebuna aducând norii… vreo săptămână! Jur că aşa s-a întâmplat în ultimii ani! Aş mai avea milioane de motive să le înşir, ştiai? Mă duc să mai beau nişte apă să mă răcoresc…