24 iunie – Ziua Universală a Iei la Constanța

Dacă acum câțiva ani mă plângeam că nu se fac evenimente interesante în Constanța, ei bine… m-am înșelat. Pe data de 24 iunie 2017 vă aștept cu drag să sărbătorim Ziua Universală a Iei! Începând cu orele 18 mă puteți găsi în zona Faleza Casino, împreună cu Sumănaru Lili – organizatoarea evenimentului din acest an. Ca mic istoric, comunitatea online „La Blouse Roumaine” a propus la data de 21 ianuarie 2013, ia – bluza tradițională românească – drept brand de țară și a organizat, pe 24 iunie 2013  prima Zi Universală a Iei. Evenimentul a devenit în scurt timp un eveniment de succes, sărbătorit pe 6 continente, în peste 50 de țări.

Eu am reușit să particip în Constanța la două evenimente de acest gen și nu am regretat. Românii au demonstrat de-a lungul timpului că se mândresc cu portul popular. Fiecare își poartă cu mândrie hainele tradiționale în orice colț al lumii s-ar afla și nu doar atunci când sărbătoresc ceva.

2015 – Țărăncuță… urbană!

aguritza.ro

2016 – „Prin căldură pe o bancă, Stă o „Sânziană” leşinată…”

2017 – Nu la ziua Iei, ci la Gala Spring SuperBlog

“Purtăm o IE, o cămașă, un costum tradițional sau un element național identitar. Dacă nu avem niciun astfel de obiect vestimentar, putem să ne îmbrăcăm în alb (cămașă, tricou, rochie) cu promisiunea ca, până la ediția următoare a Zilei IEI, să avem cel puțin o IE sau o cămașă tradițională românească”, transmit organizatorii evenimentului.

La eveniment vei putea admira o expoziție de fotografie, paradă de costume populare și multe alte surprize. Așa că, dragii mei… scoate-ți ia de la naftalină și pregătiți-o pentru eveniment. Distracția, veselia și surprizele sunt garantate. Pentru a primi informații în timp real despre eveniment, urmăriți discuțiile pe pagina de facebook a evenimentului AICI! Cu cine mă văd la eveniment? Promit că stau la poze… jur pe roșu!

Sanziene în Urban 2016 – Recomandări

sanziene in urban

Sanziene in Urban, o zi în care vei admira tradiţia în fiecare om. Astăzi vreau să vă invit la un eveniment deosebit  organizat în Constanţa.  Ziua Universală a Iei românești va fi sărbătorită pe data de 24 iunie ora 17 în Piaţa Ovidiu, Constanţa. Ziua Internațională a iei a fost creată în 2013 de către un grup de inițiativă pe  reţeaua de socializare facebook numit La Blouse Roumaine. Peste 100 de oameni vor veni acolo şi vor purta cu mândrie cămaşa tradiţional românească. Frumos colorate, pline de veselie şi istorie, ia tradiţională va fi prezentată din diferite zone etnografice şi bineînţeles, vom avea câteva piese atent lucrate din regiunea noastră Dobrogea. Şi anul trecut, Constanţa în straie de sărbătoare s-a bucurat de un adevărat succes. În cadrul aceluiași eveniment va exista pe lângă multe alte surprize, o expoziție de fotografie numită sugestiv „Sânziene în Urban”, creat cu scopul de a promova prin arta fotografică arta tradiţională a cămăşilor autentice româneşti.

sanziene in urban

Evenimentul în sine s-a bucurat de un succes deosebit, fiind sărbătorit  trei ani la rând în peste cincizeci de țări și mai mult de o sută de localități din România și din întreaga lume. Proiectul „Sanziene în Urban” de pe meleagurile dobrogene a fost iniţiat de Simona Moon(o tânăra frumoasă, deşteaptă foc care organizează ateliere de cusături tradiționale la Constanța), Radu Niculescu şi cu ajutorul doamnelor de la Şezătoare Constanţa. În ultima vreme am observat că lumea acordă o mai mare atenţie pieselor de vestimentaţie cu motive tradiţionale româneşti, iar acest lucru mă bucură nespus de mult. Succesul bluzei autentice româneşti şi a motivelor folclorice a luat amploare în ultimii trei ani, singura dorinţă a mea este să o purtăm cu mândrie oricând avem ocazia şi nu doar că este la modă. Tradiţiile nu trebuie uitate, ele ne definesc ca popor şi consider că este de datoria noastră să ducem mai departe şi să promovăm obiceiurile strămoşeşti ce ne reprezintă. Eu vă aştept în număr cât mai mare la acest eveniment, dragii mei. Dacă mă zăriţi pe acolo printre sanziene, trageţi-mă de „cămeşă”…probabil voi fi acaparată de priveliştea minunată de acolo şi nu vă voi zări la timp util să mă salut şi să vă îmbrăţisez cu tot sufletul!