Eveniment Constanța – Mama Fest De Paște

Work at Home Moms este o inițiativă socială menită să susțină mamele cu idei și energie de lucru de acasă și pornește pe premisa că este extrem de important să modifice percepția pe care societatea o are despre femeile ce aleg să își petreacă cea mai mare parte a vieții în mijlocul familiei, acordându-le șansa de a înflori biologic, profesional și intelectual făcând uitată eticheta de ”femeie casnică”.

Admir toate doamnele și domnișoarele care fac parte din această mică familie ca să zic așa, iar absolut toate mămicile fac lucruri deosebit de frumoase. Pentru a vă convinge de acest lucru, în prag de primăvară WHAM vă invită la evenimentul Mama Fest de Paște.

UNDE și CÂND?


Locația: TOMIS MALL, etaj 3
Strada Ştefan cel Mare nr. 36-40
Constanța
31 martie și 1 aprilie
între orele 10-18

Pentru că este vremea să faci cadouri irezistibile te așteptăm la un târg cu produse și servicii de soi, create de SUPER MAME (jucării, haine, home & deco ș.a.m.d.). Cu siguranță absolut toate creațiile vă vor surprinde și veți găsi câte ceva pentru fiecare persoană importantă din viața voastră.

IMPORTANT…

Mamele expozante se pot înscrie la adresa de email  olivia.grigore@wahm.ro, unde trimiți:

o descriere a ta și a proiectului tău
* maxim 5 fotografii reprezentative și foarte calitative
* link spre site
* povestește-ne despre cât de creativ îți vei amenaja standul

Vor urma o analiză și selecția proiectelor înscrise! Selecția punctează pe: creativitate, inovație, colecția de sărbători, diversitate, elemente de branding. Deasemenea, dacă dorești să participi cu un produs pentru tombola, trimite un mail tot pe olivia.grigore@wahm.ro

Mamele din România au nevoie de ajutorul vostru. Inițiativa WAHM este menită să vină în sprijinul mamelor! Fiți alături de ele la acest eveniment, precum și la următoarele! Ne vedem la eveniment pe 31 martie? Sper să ne vedem acolo, dragilor! Eu de abia aștept să văd ce ne-au pregătit mămicile…