Lăptişor de matcă PUR BIO -remedii naturiste

Bună seara ,dragele mele cititoare. Astăzi vreau să vă prezint un produs care l-am primit spre testare.Până acum nu am mai folosit aşa ceva şi am fost tare încântată să cunosc cât mai multe despre acest produs foarte apreciat.Vom vorbi despre lăptişorul de matcă Pur şi aş dori să ştiu dacă voi l-aţi folosit vreodată.
Efectele beneficele ale lăptişorului de matcă este cunoscut de secole , iar savanţii încă se continuă să studieze tainele ascunse ale acestui leac miraculos.
Printre beneficiile lăptişorului de matcă se află următoarele :
* ajută la diminuarea ridurilor
* revitalizează şi oferă strălucire tenului
* stimularea creşterii părului
* tonifiere facială
* creşte rezistenţa organismului
* efect antiinflamator

Substanţele active pe care le găsim în lăptişorul de matcă sunt :
* Acetilcolina, o substanţă care deţine un rol important în transmiterea influxului nervos, atât în sistemul nervos central, cât şi în cel periferic. De aceea, curele intensive cu lăptişor de matcă au efecte extraordinare asupra sistemului nervos.
* Un fapt mai puţin cunoscut este că lăptişorul de matcă este mai bogat în complexul de vitamine – respectiv B1, B2, B3, B5, B6, B8, B12
* Lăptişorul de matcă mai conţine: 15% zahăr, 6% lipide, 12-13% proteine, alcătuite din 17-20 de aminoacizi esenţiali, necesari pentru buna funcţionare a organismului, precum şi minerale şi colagen, o substanţă care protejează tinereţea tegumentului, a părului şi a unghiilor.
* 10 HDA, o substanţă activă importantă, care-l trece în categoria superalimentelor. Aceasta combate bacteriile, ciupercile şi viruşii.
Vorbem mai devreme despre beneficiile asupra tenului nostru , aşa că vreau să vă prezint o reţetă cosmetică pe bază de lăptişor de matcă pentru ten normal şi mixt.Vom avea nevoie de :
– 1 linguriţă lapte
– 1 linguriţă miere
– 2 linguri infuzie de muşeţel
– 1 g lăptişor de matcă
Toate ingredientele se amestecă până se obţine o pastă omogenă şi se aplică pe faţa spălată timp de 20 de minute , apoi se îndepărtează cu apă .
Dacă aveţi probleme cu creşterea părului , puteţi încerca următorul remediu:
– 1 linguriţă ulei de ricin
– 1-2 gălbenuşuri proaspete( în funcţie de lungimea părului )
– 2 g lăptişor de matcă
Ingredientele se omogenizează şi se aplică pe părul proaspăt spălat şi şters bine.Se acoperă capul cu un prosop şi se lasă să acţioneze timp de 30-60 de minute , după care se degresează cu un şampon , se clăteşte şi se aplică un balsam de păr. Acest remediu se poate utiliza de trei ori pe săptămână.
Recomand cu mare căldură utilizarea lăptişorului de matcă Pur şi sunt tare curioasă dacă aţi folosit în reţetele voastre cosmetice acest produs. Cunoaşteţi alte remedii sau reţete?

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...