Acum câteva seri, fiul meu a venit de la şcoală vizibil supărat. L-am întrebat ce s-a întâmplat şi am primit un răspuns sec : Nimic! A început să se dezbrace de uniforma şcolară plin de nervi, roşu la faţă, trântea ce îi ieşea în cale de m-au apucat şi pe mine damblalele. Îmi cunosc copii, chiar dacă incearcă să-mi ascundă ceva, îi simt. Le cunosc privirea, vocea, comportamentul, aşa că nu e cale să mă aburească ei cum vor. Cu vorbă bună, i-am explicat(pentru a nu ştiu câta oară) că îmi poate spune orice, indiferent de gravitatea situaţiei.
-Ai luat notă proastă la test?
-Nu!
-Te-ai bătut cu cineva? Trebuie să ajung la şcoală?
-Nu!
-Ok, ce s-a întâmplat atunci? Şi nu mă lua că nu s-a întâmplat nimic, se vede clar că ceva nu este în regulă.
Apoi mi-a povestit, îi este drag de o fată şi în pauze îşi petrece timpul cu ea. Din acest motiv, alţi băieţi îl i-au peste picior, fac glume proaste şi unul chiar i-a tras câteva „scaltoace”. I-am spus că voi ajunge la şcoală să văd despre ce este vorba şi apoi l-am rugat să meargă la magazin după mici cumpărături. Şi surpriză, s-a întors mai nervos decât a plecat.
-Ce s-a mai întâmplat acum?!
-Unii de la colţ s-au luat de mine, au zis că mă fugăresc cu un cuţit şi mă taie…
M-am oripilat, mi-am înghiţit furia şi am zis că trebuie să rezolv situaţia.
-Hai cu mine!
Ajung la colţul străzii, acolo dau peste o ceată de copii cu vârste cuprinse între 8-12 ani. Unul de 9 ani(un copilaş de etnie romă) trage tacticos din ţigară şi mă priveşte arogant. Mă apucă strechea dar încerc să mă stăpânesc. Încerc să aflu care este problema, cine are o problemă cu copilul meu etc etc.
-Hai, bre tanti că noi am glumit! îmi spune puştiul cu ţigarea-n bot.
-Ai glumit? Serios? Tactu ştie că fumezi?
Şi am început să le spun la fiecare că ştiu unde stau( spre norocul meu chiar ştiam ai cui sunt), că le cunosc familia, iar dacă au o problemă cu fiul meu sau dacă el i-a deranjat vreodată să vină la mine şi să-mi spună.
-Dacă nu vă place de mutra lui, nu îl băgaţi în seamă! Eu v-am vorbit frumos, sper că aţi înţeles, iar data viitoare sper să nu mai aud despre un astfel de comportament din partea voastră.
Postasem pe facebook un status în care îmi exprimam frustrarea despre comportamentul copiilor la vârste foarte fragede şi întrebam ce este de făcut. Unii au spus că educaţia este de vină, că părinţii nu se ocupă de ei, că şcoala are partea ei de vină ş.a.m.d.
Ce faci când copilul tău este agresat verbal sau fizic de cei din etnia romă? De educaţie nu poate fi vorba, de şcoală nici atât. Nu sunt rasistă, dar chiar sunt curioasă cum se poate rezolva astfel de cazuri. Cineva îmi comenta la status: Cheamă poliţia!
Poliţia să facă ce? Voi aţi avut asftel de probleme cu copii?
