Ei nu cer să se nască…

Sursă foto: http://www.elephantjournal.com/
Astăzi am avut de umblat după facturi, câteva comisioane şi ultima oprire a fost la o farmacie din centrul oraşului. Nu este prima oară când dau peste cerşetori, nu este prima dată când privirea unuia dintre ei îmi scormoneşte sufletul şi mă cuprinde groaza. Câteodată mă gândesc „dacă eram şi eu ca el”. Să nu credeţi că dacă văd 10000 de persoane sărmane, gata mă apuc să le arunc bani. Nici gând, nici eu nu stau pe roze. Vă spuneam că ultima oprire a fost la o farmacie. Înainte să ajung în faţa uşii, un ghemotoc de copiliţă mă întâmpină cu un surâs inocent. Pentru câteva fracţiuni de secundă, o privesc din cap până-n picioare. Nu cred că avea mai mult de 4 anişori, blondă, cârlionţată, făţuca albă şi nişte ochi verzi imenşi. Precar îmbrăcată pentru acest anotimp, haine ponosite, foarte murdare.
Te rog, îmi dai un bănuţ să-mi iau bomboane?
Am privit-o rapid şi am înaintat. Am intrat în farmacie şi am cerut ceva dintr-o reţetă. În timp ce doamna farmacistă mă servea, nu aveam cum să nu observ copila lipită de geam. Parcă era ca o mică ventuză…
Te rog, te rog…îmi dai?
 
Mă uitam la ea, apoi la farmacista care îmi explica „povestea căprioarei” în legătură cu reţeta. În timp ce-mi număram restul, copila a stat lipită de geam. Mă privea cu ochii ăia mari şi îi citeam suferinţa, viaţa amară şi viitorul care nu părea prea strălucit. În drum spre ieşire am pregătit câţiva bănuţi să-i dau copilei. O fracţiune de secundă, ochişorii s-au luminat.
Cine te-ai trimis la cerşit, copilaş?
Da colo… şi-mi arăta cu degeţelul îngheţat de frig într-o direcţie „imaginară” pentru mine.
Te-a trimis mami?
 
Un pic temătoare mi-a aprobat din căpuşorul bălai. Răspunsul ei mi-a sfâşiat sufletul. Eram conştientă că bănuţii nu vor fi pentru ea, am oftat şi m-am gândit că poate copila este flămândă. Cine ştie de când nu a mâncat. Aveam la mine un produs de patiserie, am scos punguţa şi i-am dat-o ei.
Să o mănânci pe toată, da? 
 
Trebuia să ajung la servici şi m-am grăbit să traversez strada. Am făcut câţiva paşi şi din instinct sau pură curiozitate, m-am oprit şi am privit în urmă. Copila se uita la plăcintă ca la ceva ce nu văzuse în veci (şi poate aşa era), a mirosit-o, a mai privit încă o dată şi apoi a început să mănânce. Am zâmbit şi am mers mai departe. De multe ori am văzut cum unii „sărmani” dacă primesc mâncare şi nu bani, o aruncă la primul colţ. Cred că aţi văzut şi voi acest lucru, nu? Ca fetiţa asta sunt mii de copii în România şi uneori mă apucă o ciudă pe aceşti părinţi înconştienţi care-i aduc pe lume. Din start sunt condamnaţi la sărăcie, mizerie, tortură, foamete…moarte. Ei nu cer să se nască şi totuşi, când nu vom mai vedea acest lucru pe străzile din lumea asta?

2 Comments

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...