Te bat până îți dă sângele…

Câteodată fierb de nervi și neputință. Nu de puține ori am asistat la scene de violență verbală față de copilași! Sincer, dacă nu ar exista legile astea tâmpite… aș snopi din bătaie câțiva părinți care își agresează verbal pruncii. Acum câteva zile am văzut o asemenea scenă. Ea cât o balenă ucigașă, el stană de piatră, roșu la față ca racul (de la bere, nervi, soare, pana mea nu știu) și micuțul de maxim 3 ani.

Nu știu ce a făcut copilul (ce pisici poate face un copil de trei ani atât de grav încât să reacționezi ca o psihopată) dar reacția mamei a fost una de vis urât. Psihopata urla cât o ținea gura la ăla mic, smucindu-l de mână și mai să-l pocnească peste față!

– Dacă nu faci ce zic eu, te bat până îți dă sângele! Măi, idiotule… tu ai înțeles? Îți rup gura…

Ăsta mic era îngrozit! Lacrimile curgeau ca la fântâna arteziană și încerca (cred) să înțeleagă ce se dorește de la el. Toată faza asta s-a petrecut sub ochii tatălui care nu a schițat niciun gest, nu a scos o vorbă. Stană de piatră, frate! Băi, nu îți spun eu cum să-ți educi copilul… dar nu se face așa!

„Copiii au nevoie de dragoste , mai ales atunci când nu o merită.” Harold Hulbert

Încă se mai merge pe „Bătaia e ruptă din rai” și sunt oripilată când văd câte mame își agresează verbal și fizic copilul. Știu, câteodată ajungi la capătul răbdărilor cu poznele lor. Da, câteodată îți vine să-i agăți în cui și să pleci în lumea largă, urlând la luna. Și totuși, un copil de 3 ani nu cred că va înțelege mare lucru atunci când tu te comporți ca o descreierată. Dragi părinți, treziți-vă! Nu vă mai agresați copilașii fizic și nici verbal, mai ales atunci când sunt extrem de mici!  Nu îi trataţi şi nu le vorbiţi ca şi cum ar fi retardaţi mintal, doar pentru au 2-3 ani! Abuzul emoțional asupra copiilor  duc la distrugerea stimei de sine și la pierderea oricărei urme de încredere în forțele proprii.

8 Comments

  1. Din pacate pt violenta verbala nu exista sanctiuni. Si daca s-ar intampla asta in fata unui politist, acesta nu ar avea ce sa faca, legal vorbind 🙁

    • Ai dreptate! Un politist a asistat la o scena naspa in parc ( nu era de munca)… o batranica si un tanc de niciun anisor. Copilul era in carut si la un moment dat a aruncat pe jos o jucarie. În secunda doi, hoasca ia tras o PALMĂ peste fata copilului! Ăsta a innebunit cand a vazut, singura chestie pe care a putut sa o faca a fost să o ameninte pe nebună că o aresteaza ( chiar daca nu avea temei legal) dacă mai agresează copilul.

  2. Iti inteleg furia, asa simt si eu de fiecare daca cand vad o nefericita ca isi chinuie copilul. Si mai trist e ca nimeni nu intervine.De fiecare data cam am asistat la asa ceva si am facut observatie, cei din jur s-au uitat la mine de parca eu gresisem, eu eram personajul negativ in poveste. Din pacate, la noi este inca foarte prezenta mentalitate „E copilul meu si fac ce vreau cu el”.

  3. Inca este valabila vorba „eu l-am facut, eu il omor”. Acei parinti nu realizeaza ca copii lor cand vor fi mari se vor comporta la fel cu progeniturile lor.

  4. Sincer am două fetițe de 5 și 7 ani..da niciodată nu am ridicat mâna la ele.si nu leam vb jrat..nici eu și nici soțul..eu sunt foarte inteligenți și înțeleg și cu vorba buna..chiar daca trebuie explicat de mai multe ori ei până la urmă înțeleg ce și cum..mie greata de părinții ăștia care își maltratează fizic și psihic copii..ar trebui închiși și torturați ore întregi sa vadă cum e sa fi bătaia de joc a cuiva ???

  5. N-am fost si niciodata nu voi fi deacord cu bataie.Am 2 fete mari si 2 nepotii si niciodata nu i-am batut.Ii explicii de o suta de ori,daca este necesar,dar nu ajungi la bataie.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...