Edifier – Muzica modelează sufletul…

Oamenii se definesc prin muzică. Ne influențează personalitatea, comportamentul, iar  uneori ne stimulează încrederea în sine, creativitatea și crește starea de euforie. Pentru că muzica este cel mai puternic mijloc de expresie, iar prin ea se pot transmite diferite mesaje motivaționale, trăiri sau stări emoționale. Muzica te relaxează, te destinde și are capacitatea de a ajuta să evadezi din haosul cotidian.

Nu de puține ori te-ai regăsit în versurile unor melodii și orice sunet îți mângâia sufletul aducându-ți alinare. E suficient să auzi primele note ale melodiei preferate și corpul îți va fi invadat de hormonii fericirii, iar într-un timp scurt poți regăsi fericirea și echilibrul emoțional de care ai nevoie. Muzica te poate liniști și chiar dacă pentru unele persoane muzica reprezintă un zgomot de fond, vibrațiile și sunetele redate au un efect benefic asupra organismului.

Muzica poate fi o experiență psihologică ce are capacitatea de a elimina emoții precum furia, tristețea, melancolia sau depresia. Pentru mine, muzica este hrană pentru trup și suflet. Este metoda cea mai simplă de a mă încărca cu energie pozitivă și de a elimina negativitatea acumulată peste zi.

Ascult muzică clasică atunci când caut relaxare, soul atunci când creativitatea mea este în extaz sau muzică hip-hop atunci când mă revolt și personalitatea mea vrea să iasă la suprafață. Mă regăsesc în versuri, în emoțiile transmise și empatizez cu autorul în tăcere. Muzica înseamnă pasiune, energie și libertatea de ați exprima emoțiile transformând totul în artă pură.

Muzica a fost prezentă în viața mea încă din copilărie. E drept, pe atunci o auzeam doar la radio sau la un pick-up Orion cumpărat de mama. După marea revoluție din 89′, stilul muzical a explodat și aveam liber la „exprimare”. Mi-am trăit copilăria în pașii și sunetele ritmate ale stilului pop, iar fiecare melodie ascultată și adorată însemna ceva pentru mine. Fiind fan Michael Jackson 100%, muzica lui mă frapa  și am crescut admirând evoluția acestei legende vii. În zile mai puțin bune ascultam Whitney Houston sau Mariah Carey. Poate melodiile lor erau un pic lacrimogene și prea sensibile, dar pentru mine era exact de ce aveam nevoie. Cel mai sensibil moment în care muzica mi-a dat putere să merg mai departe… a fost când am devenit mămică. Cu toate că copilașul mă umplea de fericire, simțeam că nu mă voi descurca și că voi claca. Muzica mi-a fost medicament pentru suflet și mi-a redat încrederea în forțele proprii.

Eleganță
Dăruire
Inteligență
Fezabilitate
Impuls
Experiență
Rafinament

Muzica m-a salvat de multe ori de anxietate. Mi-a redat încrederea în sine atunci când simțeam că mă pierd pe drum. Este adevărat că atunci tehnologia nu era atât de avansată, dar acum pasiunea pentru muzică și sunet este redată de Edifier. Brandul este definit de calitate, design și sunet impecabil. Interesant este atașamentul empatic față de societate, iar programul EDIFIER Angel Sound Foundation ce ajută copilașii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului… spun totul despre bunătatea sufletului lor.

Linia melodică este redată cu perfecțiune de sistemul audio Edifier R2730DB ce oferă o soluție Tri-amp cu trei căi. Un monstru al tehnologiei avansate, acesta este echipat cu multiple intrări: optic, coaxial, RCA si AUX. Bass-ul are o secțiune echilibrată și puternică în același timp, iar rezonanța acustică este ancorată într-o carcasă de lemn cu un design interesant. Fiecare componentă a acestui sistem îți oferă o experiență fantastică a unui sunet perfect redat. Telecomanda wireless îmi dă posibilitatea să reglez bass-ul după preferințe, așa că euforia muzicală nu se pierde ca atunci când trebuia să mă plimb până la vechiul sistem și să-mi prind urechile butonând isteric… căutând perfecțiunea.

Muzica este o izbucnire a sufletului. – Delius

Edifier este perfecțiunea sunetelor! Muzica mi-a influențat viața indiferent de stare sau moment. Indiferent dacă eram tristă, furioasă, veselă sau expansivă. Indiferent dacă mă topeam pe picioare de neputință sau dacă renășteam ca pasărea Phoenix. Un lucru e cert… muzica înseamnă viața de zi cu zi așa cum este ea în stare pură. Cu griji, fericire, lacrimi, revoltă, creativitate! Muzica îți atinge sufletul și-l modelează, iar Edifier își pune amprenta în ambianța acustică cu o personalitate ieșită din comun.

Proba nr 5 – Articol participant în competiția SuperBlog 2017 

3 Comments

  1. O melodie frumoasa auzita la radio dimineata imi face ziua mai frumoasa. Daca prima melodie pe care o aud dimineata imi place ma trezesc de multe ori pe parcursul zilei fredonand-o

  2. Eu pot confirma ca muzica ajuta mult cand ai anumite blocaje la nivel psihic. Stii ca eu sunt cu tulburarile de anxietate dupa mine de multi ani. Muzica ma ajuta sa ma relaxez perfect.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...