Yoda – O poezie ce se scrie singură…

Sunt chef Aguritza și astăzi îmi depăn amintirile ce mi-au purtat pașii către succes. La începuturi am fost blogger… unul mic, dar mi-am făcut un nume. Cu greu m-am zbătut să-mi croiesc un drum în mediul online și chiar dacă au existat momente în care am vrut să renunț… am mers mai departe. Lumea poate fi dură, dar în acest fel ești motivat să înveți și să-ți modelezi personalitatea. Nu am renunțat complet la blog, dar mi-am schimbat nișa. Am devenit pasionată de gastronomie și din dorința de a învăța cât mai multe, am plecat în străinătate pentru a mă documenta și pentru a urma câteva cursuri de specialitate.

După câțiva ani de „ucenicie” prin restaurantele din București, oportunitatea de a-mi arăta creativitatea  în gastronomie (nu numai prin rândurile din mediul online), într-un restaurant cu stele Michelin din Viena. Mi-am luat caietul de rețete și nu am uitat de presa de ulei YODA HOME PRO, achiziționată din magazinul profistore.ro de când am descoperit tainele bucătăriei. Nu mi-am cumpărat-o ca moft, ci pentru că îmi place ca în mâncarea pe care o gătesc să găsești echilibrul desăvârșit al unui gust autentic.

Presa de ulei YODA face cel mai pur ulei, păstrându-și aroma și mirosul natural ce va potența gustul și aroma tuturor felurilor de mâncare sau salatelor pregătite. Uleiul pe care îl găsim în comerț este plin de aditivi și conservați, așa că pentru a găti o mâncare sănătoasă este important să găsim soluții care să ne ajute în a descoperi gustul natural și savuros al mâncării.

Yoda este minunea ce stoarce uleiul prin presare la rece, iar rezultatul este un ulei pur, nerafinat. Semințe de susan, nuci, măsline, semințe de floarea soarelui, nuci caju sau braziliene, semințe de dovleac sau de coriandru… nu există limită. Presa Yoda extrage ulei pur, nerafinat, virgin și poate mixa o varietate largă de semințe și nuci.

Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea. – Zeldin

Presa de ulei Yoda nu este doar un simplu obiect din bucătărie. Yoda este acel obiect care îți oferă sănătate prin uleiul pur ce își păstrează substanțele nutritive deosebit de importante pentru sănătatea ta: enzime, vitamine, minerale, acizi grași.

În căutarea gustului perfect, întotdeauna țin cont și de alte aspecte atunci când pregătesc meniul restaurantului. Preparatul dintr-o farfurie (pregătită în restaurantul cu stea Michelin) trebuie să aibă un impact vizual puternic, gust desăvârșit, miros îmbietor și, nu în ultimul rând… o poveste. O poveste ce nu are sfârșit și care, în mod ciudat te face să o cauți din nou și din nou…

Povestea carierei mele nu este deosebită, dar a fost presărată ici colo de surprize ce mi-au dat motivația de care aveam nevoie pentru a continua. Cu toate că eram liberă, într-o dimineață de toamnă am primit un sms: „Vino, o avem urgență!”. Pentru că eram angajată cu un contract de durată limitată… m-a cuprins teama. În final m-am liniștit când managerul restaurantului mi-a transmis că celălalt bucătar s-a îmbolnăvit și că în seara asta avem o masă specială de pregătit.

Nu e meșteșug a găti mâncare, ci e meșteșug a o potrivi. – proverb românesc

Nu a vrut să-mi spună cine va veni, dar a specificat că este cineva pe care o știu. Tot ce mi-a spus este că se dorește o cină ușoară, un fel de trailer înaintea unei mese oficiale de afaceri. Cu inima strânsă m-am îndreptat către bucătărie și ajunsă acolo mi-am oprit privirea în locul în care presa Yoda mă aștepta. Nu aveam un meniu stabilit, așa că mi-am pus imaginația la încercare. Am pregătit o supă cremă de broccoli cu crutoane unse cu ulei de susan și coapte în cuptor, chipsuri din aluat fraged pe care am pus un strat de cremă de vinete și o sardină deasupra și piept de porumbel gătit în sos de cimbru cu legume la cuptor stropite cu ulei de dovleac. Ca desert mi-a plăcut să risc, așa că am pregătit o spumă de ciocolată cu ulei de măsline și sare.

(Sursă foto: www.arcticgardens.ca)

Savoarea și gustul echilibrat al mâncării a fost dat de uleiul de măsline, cel de dovleac și cel de susan. Am oferit sănătate în farfurie într-un mod rafinat cu ajutorul presei de ulei Yoda YDZY02A1, iar toată dragostea mea pentru arta culinară am expus-o în arhitectura farfuriei. Aveam emoții…

– Măi, ce ai făcut?? Ești chemată la masa specială… sper că nu ai greșit nimic din meniul pregătit, nu? 

– Eu? Nu… am făcut tot ce trebuie!

Inima mi-a luat-o la galop și timid m-am spălat pe mâini, mi-am aranjat ținuta și m-am îndreptat către sala restaurantului. Cu cât mă apropiam, cu atât îmi venea să intru în pământ și să nu mai ies de acolo. Masa specială era ocupată de doamna Maia Morgenstern și fiica ei Eva. O adoram! Întotdeauna am admirat dăruirea, talentul ,carisma și profesionalismul de care a dat dovadă în întreaga carieră. M-am apropiat și timid m-am prezentat respectuos și am întrebat dacă totul este în regulă. Privirea ei emana eleganță și sensibilitatea. O fi de la uleiul presat la rece?

– Draga mea, cum să încep… totul a fost ca o poezie ce s-a scris singură. Copleșitor de savuros și armonia dintre gusturi a fost perfectă! Mă înclin… 

Nu am auzit restul frazei, îmi venea pur și simplu să leșin de emoție. M-am întors în bucătărie cu o inimă plină de ambiție. Savoare, echilibru și gust rafinat într-o picătură de ulei presat la rece. Picătura plină de sănătate ce schimbă concepția unei farfurii aparent banale… eu și Yoda facem echipă bună, nu?

Proba nr 9 – Articol participant în competiția SuperBlog 2017! 

2 Comments

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...