Packya – Armonie și puterea creației în esență…

Cine este astăzi Alina Pachițanu? Care este povestea ei și care sunt diferențele de acum?

Bine precizat <astăzi>. Cum am mai spus, sunt o consecință dar și o construcție dintr-o perspectivă; din altă perspectivă sunt o stare de fapt. Sunt o personalitate multiplă, o entitate alogenă, o formă de viață printre infinit alte viețuitoare. Sunt în timpul vieții. Purtătoare a unei lumi interioare în dinamică. Povestea mea, povestea ei.

Iată o ocazie potrivită să-mi pot spune ,,povestea,, și totuși, caut în continuare să esențializez într-o poezie, într-un vers, pentru că îmi doresc mai mult timp cu mine. Detaliile contează, da, dar eu aleg să le adun într-o formulă metaforică, metafora fiind un mijloc specific omului de exprimare intenționată, și atunci o să răspund simplu, cu prima frază din albumul meu carte obiect ,,Vitriniera,, ce va apărea anul viitor: „ când eram mică, stăteam pe întuneric, era un fel de a cunoaște lumea prin toate simțurile. Priveam vitrina interioară fără să o pot decora. Oglinda inversată a vitrinei expoziției, locul unde așezi cu spatele la tine obiectele. Din exterior o privești.”

De la experiență la spectacol. Conceptul vitriniera este acest parcurs interior care cere să se expună sau să vadă lumea. Deci a fi văzut și a vedea. A expune din interior ceea ce dorești să fie văzut protejat de o peliculă de sticlă, vitrina.

În vitrină nu expui orice, vitrina îți oferă spațiul pentru a crea, recrea armonia. Aceasta este aspirația esteticului pentru mine, armonia. Vorbesc despre armonia personală, oglindirea unei configurații intime, prin atenție în explorarea necunoscutului, rezonanța, ascultarea tainei de dinaintea oricărui lucru, nenăscut încă. Atunci când e exprimată prin artă, armonia nu uniformizează în standard ci dimpotrivă, personalizează, angrenând unicitatea ochiului din care se naște. Mă refer desigur la estetica autenticului și nu la snobismul și impostura de lux, ori la industria validarilor de semnătură insurmontabilă. Un vers, un haiku mi-aș dori sa mă descrie, încă se scrie povestea.

Diferența este că odată cu vârsta, cu acumularea, se pierde altceva, asta se întâmplă oricum, e o lege clasică. Ce acumulezi să distilezi printre un moment de conștiență deplin, o clipa de grație cum îi spun eu, te trezești. Și curajos și fricos, și recunoscător și în suferință. Simți puternic dualitatea, apoi panica, apoi acceptarea, smerenia și, mergi mai departe, ce să faci?! Diferența constă în mai multe clipe conștiente de grație dar și de suferință.

Cum arată o zi în care vrei să creezi?

Zile, momente, perioade. Sunt zile perfecte pentru creație, apoi zile de contemplare. Indiferent de moment, ,,ar fi bine,, să facă parte din aria voinței și deciziei personale. Asta ar însemna să pot spune Nu unui tumult de panică ce vine dacă m-aș opri, dacă m-aș opune. Sunt într-un carusel care pare a fi oprit, atât de repede se rotește, ca Pământul🙂. Este un ritm, un ciclu, sunt stadii premergătoare creației în sine, este o permanentă deschidere, receptare, sunt ca un difuzor care captează din interior, sesizează din exterior. Treaba asta se întâmplă cu toată ființa, la unison. Și noaptea, visele sunt o creație a creierului, parte din proces.

Creația oricum este o aspirație dumnezeiască, nu este vorba despre invenții sau tehnologie, euristică, ci despre o stare filosofică, un weltanschauung.

E o neliniște dată de magnetismul inefabilului, adus perpetuu imperfect în lumina zilei. Ea poate fi suprimată prin reprimare, mutilată de prostie, dar nu poate fi neutralizată prin alegeri, programată. E o grație de care poți fi oricând părăsit, ca de un văz, e un dar pe care nu e obligatoriu să îl primești vreodată. Poate că e unul din felurile în care poți fi vrednic de miraculosul și infinitul în care te-ai trezit dintr-o dată. Nu cred că există zile în care să vreau crea, zile în care să nu vreau. Sunt chemată sau alungată, pot, nu pot.

Pentru că ești și psiholog… cât de strânsă este legătura dintre felul cum ne simţim şi modul în care arătam?

Știți „după vorbă, după port” psihologia populară sau cultura profundă, în termenii psihanalizei, inconștientul colectiv, arhetipul, spun tot. Un pacient, cu mulți ani în urmă, la un examen psihologic mi-a spus „cine se ia după aparențe, are creierul zdrențe”.

Sau, din suburbie, am auzit „hainele sunt pielea ta”. Inclusiv această discrepanță între cum te simți diferit de ceea ce arătam, se observă. Totul se observă dar nu totul necesită a fi etichetat sau definit, categorizat.

Când ești atent la ce simți, nici nu contează cum arăți, transpare prin atitudine, acela este autenticul. Sunt nivele, etape, la fel ca vârstele, când ești mic te îmbracă altcineva, părinții, în adolescență și chiar mai devreme începi să alegi singur (cu semnificație parțial de apartenență la grup, de diferențiere socială). Asta e firesc. Ce face diferența apoi?

Vorba aceea, „nu te uita la cojoc ci te uită cum mă joc”. Un simț estetic înnăscut și altul educat, cultural. Vezi portul popular dacă e să vorbim despre interior -exterior, uniformele militare, sanitare, de lucru, veșminte, sport etc, toate acestea furnizează o imagine completă, știi despre ce este vorba. Apoi, te oprește polițistul în trafic, da, e polițist, în uniformă și când te uiți mai de aproape poți să remarci ceva personal despre el, adică ceva în plus față de categoria care-l definește prin uniformă (exterior) remarci de ex. că e trist…sau vesel. Deci un polițist trist.

Ne simțim în multe feluri și arătăm în multe feluri; este o uniune puternică, mai mult decât o strânsă legătură. Este o simbioză între interior exterior, o reacție, fuziunea. Aceasta este personală, poate fi oricum, suntem în tot felul, bineînțeles, nu numai un psiholog o recunoaște, este limbaj de comunicare esențial, bazal, limbaj corporal. Și estetica face parte din limbaj.

Poți fi oricum, dacă ești atent. Face parte din noi, din specificul omului. Doar oamenii, ca specie, se îmbracă / conștient și diferențiat.

Te îmbraci ca o babă, miroși ca o babă, arăți ca o babă, gândești ca o babă….de unde toate aceste remarci sociale? Deci, contează. Eticheta pusă.

Dar cel mai mult contează pentru tine însuți. Contează cât de mult ești dispus să reprimi și să inhibi propria substanță. Oamenii ar trebui să treacă prin săli de dans și să se privească în oglinzi, cei mai mulți nu știu cum artă limbajul lor corporal, gesturile lor. Cei mai mulți nu știu cum arată veșmintele lor potrivite. Pentru că asta implică efortul de a scotoci puțin prin ființa lăuntrică, implică întâlniri interioare sublime sau dureroase.

Așa că se achită mai confortabil, iau hainele de firmă care ar trebui să fie respectate, se îmbracă în uniforma care atesta cum că nu sunt ratați. În privința asta, estetica zdrențelor purtate de nevoiași își are măcar autenticul condiției, onestitatea abandonului, onestitatea supraviețuirii. Iar eu le respet ca arare, uneori chiar mă inspiră relația lor cu prezentul frust, cinic. Eu nu vorbesc despre haine când vorbesc despre haine, ci despre libertate și plenitudinea de a fi.

Cum te simți, așa arăți? De multe ori nu. De cele mai multe ori arăți că nu-ți pasă de ceea ce simți, nici nu ești atent la ce simți, de aici dizarmonia. La fel și dacă ești atent și conștient, poți să ascunzi prin haine ceea ce ești.

Armonia este de dorit.

Uneori nu vreau să mă îmbrac. Nu știu cu ce și nu vreau să fiu în niciun fel. Am sute de haine făcute de mine, pe măsură mea, de tot felul, și totuși, uneori nu am cu ce să mă îmbrac. Haina îți dictează ce să fii dar nu și ce să simți. Una simți, alta îmbraci, alta ești, altceva arăți. E simplu. Mai fac experimente, am purtat o perioadă salopetă de muncitor, roșie cu bretele, buzunare, salopetă de muncă. Pe stradă, la serviciu, la evenimente, în mai multe medii sociale, m-am îmbrăcat în aceeași salopetă. Și nu vreți să știți cu ce identitate stabilă m-am încărcat și am emanat. Au fost reacții neașteptate. Respect, complicitate, reacție de familiaritate, în salopetă eram mai văzută decât într-o ținută ales concepută, specifică locului, momentului.

Când stai în preajma altor viețuitoare sau măcar urmărești un documentar pe Discovery cam scade importanța hainelor, scade toată importanța de sine, emfaza, aroganța.

Care consideri că este rolul hainelor în viaţa noastră? De multe ori suntem judecați doar prin simplu fapt că ne îmbrăcăm într-un fel… este ceea ce ne definește?

Am anticipat întrebarea răspunzând deja la precedenta, și totuși, adaug „titlul emisiunii”, ideea fundamentală este că Totul ne definește, astfel, rolul hainelor fiind să ne țină de cald sau răcoare, să ne acopere sau descopere parțial.

Depinde pe cine întrebi, dacă îl întrebi pe ăla care crapă de frig…ăla se uită la cât de groase sunt izmenele…. sau pe cel care a scăpat de toate problemele…și vrea să manifeste ceva cu ocazia asta.

Sunt granițe subțiri între ipocrizia mondenă, de etalare, de trend și autenticul prin care omul își alege prin rezonanță lucrurile. Cel care se îmbracă de la firma omologată, va căuta în toate aspectele vieții sale omlogare…

Căror tipologii de femei se adresează creațiile tale?

Tipologii… se adresează celor la care nu mă aștept. Nu am adunat într-o tipologie dar pot să vă spun un lucru, știu ce fel de modele caut pentru a fotografia creațiile mele. Le recunosc pe stradă, îmi imaginez cum s-ar potrivi, ce poveste ar spune împreună cu haina.

Care este cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în activitatea ta?

Dex-ul explică „ a ațâța, a întărâta, a incita pe cineva

Sinonime: ascuțire, atâțare, cauzare, chemare, competiție, creare, declanșare

Provocarea de a continua. Provocarea de a face în continuare ceea ce fac fără să abdic din reale motive. Arta este o aroganță în aceste vremuri, o aroganță salvatoare. De altfel, în toată istoria omenirii, arta a oglindit momentul istoric în finitul etern 4D.

Dezvăluie o sursă nesecată de inspirație pentru activitatea ta? Care este secretul?

< Suntem toți oi albe >

Te plimbi pe stradă și observi că majoritatea oamenilor sunt îmbrăcați la fel. Este un joc pentru copii Bagheta Magică; copilul poate transforma pe oricine într-un animal; eu fac acest exercițiu proiectiv în scop psiho-clinic. Nici un copil, de mai bine de douăzeciși de ani în profesia mea, nu a transformat membri familiei lui într-un singur animal. Mama era iepuraș, tatăl leu, fratele cățel etc. Atâta diversitate există! Și copiii o remarcă.

Apoi, ies pe stradă și văd numai oi albe. De aceea, îmi imaginez pe fiecare în caracterul său, diferite animale.🧚‍♀️ Hombre Mariposa

În Japonia de exemplu, există un fenomen stradal, considerat a fi extrem și avantgardist, se găsesc asemănări cu stilurile haute couture de pe podiumurile europene îmbinate cu etnic și fantasy.

Fenomenul îmbrăcăminte este antropologie.

În Țările Arabe, alt fenomen și tot așa…. Diversitatea (de alegere) e mare, noi încă ne-o permitem.

Spune povestea piesei favorite din întreaga colecție a ta.

Povestea piesei favorite din întreaga colecție…sunt mai multe care mă fac să simt. Să facem un top 5…

Colecția Centuri/belts

Proiectul Belts/CENTURI a început în 2021 și a fost expus acum. Creația continuă.

Am făcut peste 100 de centuri unicat, fiecare o poveste, un poem🌍🌖☀️⭐

Simbolul centurii este foarte puternic în istoria omului de când s-a îmbrăcat prima dată până în prezent când scopul, simbolul și estetica, magia piesei vestimentare se compun într-o singură imagine, ca o stampă japoneză fragilă și totuși ce susține o mare greutate, mijlocul corpului uman. De la Flinstone 🐆🦬, port popular, tradițional, simbol spiritual Brâul Maicii Domnului, până la interpretarea psihanalitică, transpersonală, arte marțiale; centura:

-strânge, leagă, susține, trezește, împuternicește, amintește-

Centură, cordon, curea, cingătoare, brâu, chingă…

Rochia Vulcanică

Pământul de la Vulcanii Noroioși din județul Buzău m-a inspirat. Ridurile pământului, dantelarea sa, textura, culorile dar mai ales fierberea sub pământ, căldura emanată din interior.

Deși pare o luptă a naturii între deșert și vegetație, este liniște, așezare, sunetul de clocot al apei subterane ieșind la suprafață este un ritm impus pe care îl urmezi cu respirația. Este moment de grație.

Rochia Botanică

Am căutat sa îmbrac o stare romantică contemporană. Este una din trăirile mele favorite, suprapunerea femininului anilor 1920, poezia, natura și imortalul (prin florile textile aplicate). Numită Botanică și pentru că suntem anotimpuri, suntem forestieri.

Rochia Răsfăț boieresc

Multe din creațiile mele sunt „pe dos” 🙃🙂, le cos intenționat invers, mai bine zis, intenționat nefinisate, nesurfilate. E una din ele.

Asociez asta cu fânul, plantele uscate, soarele toropitor în mijlocul verii, cu o casă boierească răcoroasă, cu personajul unui roman.

Rochia de Cules Lămâi

Lămâiul este un pom, este o stare solară, e inspirație. Am dedicat o rochie ca șansă a noastră de a ne înveli cu umbra înfrunzită a Soarelui.

Care este elementul ce te diferențiază de ceilalți #new designeri români?

Diferența pentru mine este de panică și de viață. Nu este de viață și de moarte cum e expresia.

Despre designerii români, ce bună ar fi o platformă, un site prin care să avem acces la creația lor.

Nici nu știu cum să-i caut.

Prin 86-87 mergeam cu mama și bunica mea la spectacole de prezentare de modă la Casa de Cultură. Vă amintiți rochiile Angelei Similea?!

Ce fain ar fi să existe astfel de evenimente în oraș, în cluburi, cafenele, oriunde, ca spectacol al străzii. De altfel, prima parte Neighborhood, din 3 a Colecției 2022 a fost prezentată chiar într-o cafenea din Constanța în luna aprilie. Sesiune foto, prezentare cu fotomodele.

Deci, mi-aș dori să se expună, să fie văzuți.

Ce trebuie să facă un designer vestimentar la început de drum pentru a reuși tot ceea ce și-a propus? Ce piedici apar în îndeplinirea visului de a deveni creator de modă și care ar fi sunt secretele unui viitor business de succes?

Diferența o face talentul transformat în profesie și pasiunea necondiționată.

Cred că acestea două, împreună determină succesul. Granița dintre vocație și job, pasiune și talent, comercial și exclusivist, de serie sau unicat. Conceptul antifashion în esență, cu care mă identific și eu.

Designeri cunoscuți în lumea anti-fashion sunt Vivienne Westwood (the mother of Punk fashion herself), Issey Miyaki, Rei Kawakubo, Yohji Yamamoto, Ann Demeulemeester, Maison Martin Margiela and Raf Simons ultimii trei fiind considerați în anii 1990 pionieri în domeniu.

Lidewij Edelkoort  este unul dintre cei mai faimoși prognozatori de tendințe din lume.

Piedicile care apar?

Am o vorbă „eu vin cu puterea creației, cineva să vină cu forța financiară”, nu știu, nu mi-am propus aspirațiile financiare ca succes; pot fi, ca rezultat al succesului, sigur, dacă, din nou, succesul înseamnă ceva.

Bineînțeles că prima piedică ar fi chiar să nu ai cu ce să începi de aceea forța financiară este importantă. Până la urmă, să știi ce-ți dorești, serie, vânzări identice sau viață?

Pe când o prezentare live? Ce proiecte are Packya pe viitor?

Precizez că eu locuiesc și trăiesc în atelier, am transformat casa în locul unde lucrez încontinuu și acest fapt mă ține într-o stare de ,,live,, permanentă ceea ce m-a pregătit pentru orice eveniment spontan, inclusiv când ies în oraș port cu mine pe umeraș, în folie, cel puțin o rochie. Fac din orice loc ajung un podium de prezentare. Ultima expunere a fost la o cafenea, spontan.

Multe proiecte. De carte album după cum spuneam, Vitriniera anul viitor, o ședință foto special regizată, un catalog de prezentare, cărți poștale, proiect de prezentare, film de prezentare colecția masculină Mister Map, colaborări cu artiști. Colecții cu sursă infinită de inspirație. Sunt multe de spus, dar și mai multe de făcut astfel încât, cu susținerea Universului, mergem mai departe, mai sus.

Știu că ai imaginație… descrie cum ți-ai dori să fie momentul primei tale prezentări. Pe cine ai invita, unde ai vrea să fie locația… descrie tot!

Într-o pădure. Pădure de bambus sau de ginko biloba sau de pini.

Într-un site arheologic din Piața Ovidiu, pe dig, în muzeu, pe o stradă în construcție din Constanța de ex pe Ștefan cel Mare

La teatru, pe o terasă.

Sunt multe locuri care se potrivesc.

Sunteți invitați!

Restul atmosferei nu o descriu pentru că întotdeauna mixul creațiilor mele cu natura a fost mai mult decât mi-am imaginat, expunând un cadru de la sine regizat (selfdirected) magic.

Cu răbdare, visele se îndeplinesc… Packya are multe de oferit și acum la încheiere spune-ne te rog, cum va fi Packya peste 10 ani?

Au trecut deja 3 ani de la prima apariție la tine pe blog, dragă Aguritza, parcă era ieri, conținutul e încă viu, am rămas în aceeași pasiune ba mai mult, încă nu am terminat proiectele începute atunci. Timpul e un continuum, sunt mult în prezent iar prezentul e fracturat de rutina zilnică, de activitățile obișnuite, de atenție. Nu visez cu ochii deschiși cum e expresia, chiar mă uit bine pe unde merg când merg iar când revin, închid ochii și stau pe întuneric. Atunci văd altă perspectivă. Și într-o altă perspectivă, peste zece ani e chiar acum. Un potențial. Restul, am mai zis, sunt detalii minunate care apucă să se nască. Cu recunoștință.

Packya nu este un business, nu e nici despre fashion, Este un parcurs personal fără ștafetă, de capul meu.

Propun ceva simplu în esență chiar dacă întotdeauna e nevoie de multe cuvinte pentru asta. Sincronizarea personalității cu îmbrăcămintea. Hainele devenind pură expresie personală. Știu muzicieni mari care nu își cumpără instrumente cu certificate de calitate omologate de fabrică. Ei preferă să meargă la lutieri care le ascultă povestea, care făuresc instrumente unice, sunetul acordat cu artistul. Omul de fapt nu se poate îmbrăca din exterior. Nu poți face din curcan impiegat de mișcare, nu poți face dintr-o țoapă o divă doar pentru că o îmbraci cu paiete. Lucrez ca un romancier, îmi imaginez caracterele potrivite creațiilor mele. Recunosc pe stradă emisia respectivă, mă iau de oameni, nu m-am putut abține și am donat creațiile mele posesorilor de drept.

Un gând sau sfat pentru cititori?

Uneori nu am nici un gând. În rest, toate cele bune! Schimbi penajul, schimbi peisajul și invers. Distracția e silențioasă.

E greu să afli cine ești cu adevărat, e grea sublimarea și izbăvirea. Pentru bieții de noi e greu de ajuns chiar și la adevărul personal, subiectiv. Dar poți afla măcar cum ai vrea cu adevarat să te îmbraci azi, ca niciodată. E un început bun. N-ar fi prima oară când se adeverește că ultimul lucru pe care îl ai de făcut, trebuia să fie primul.

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...