Chic Elite – Simplitate şi eleganţă la superlativ

Ce înseamnă eleganţa pentru o femeie? Multe doamne şi domnişoare confundă eleganţa cu snobismul. Unele femei cred că eleganţa înseamnă : cea mai scumpă rochie, pantofi excentrici, machiaj strident. Pentru alţii, eleganţa înseamnă să ieşi cât mai mult în evidenţă. Poate sunt de modă veche, dar consider că aceste lucruri nu au nici o legătură cu eleganţa în sine. Eleganţa înseamnă să ştii să te îmbraci cu gust ( nu neapărat cu brandurile cele mai faimoase sau cele mai scumpe), să ştii cum să vorbeşti şi când să o faci. Eleganţa înseamnă atitudine, rafinament, graţie. Eleganţa este un concept care este confundat de cele mai multe cu luxul. Nimic mai fals după părerea mea, eleganţa impune respect fără prea multe eforturi, prin simplitate şi o personalitate puternică fără a ieşi din tiparele normalităţii. 

O femeie este elegantă chiar şi atunci când are părul răvăşit, dar atitudinea şi frumuseţea interioară pe care o emană o ajută să se facă plăcută de cei din jurul ei. De când sunt blogger m-am tot lovit de unele situaţii în care am fost invitată la tot felul de evenimente şi bineînţeles, marea tragedie a oricărei femei „cu ce şi cum mă îmbrac?”. Nu poţi să apari la un eveniment de caritate într-o rochie sclipitoare de nuntă şi cu „sarmale” în cap, nu? Atunci când mi-am făcut apariţia în „public” am încercat să nu ies prea mult în evidenţă, să fiu pur şi simplu „Eu” fără accesorii inutile doar de dragul trandului şi că „aşa e la modă”. Eleganţa vine din interiorul tău, din gesturile şi manierele tale în public. Degeaba eşti îmbrăcată în haine de ultimul răcnet şi parfumată, dacă tu te porţi cu cei din jur de parcă ei ar fi vinovaţi de „nefericirea” ta. 
Pentru că sunt o persoană ambiţioasă şi îmi place să învăţ cât mai multe lucruri, niciodată nu am refuzat un ajutor din partea nimănui. Un simplu sfat te poate ajuta în viaţă atunci când nici nu te aştepţi şi câteodată chiar ai nevoie de ajutor, în ce priveşte stilul vestimentar pe care vrei să îl adopţi în unele situaţii fără să cazi în extrama ridicolului. Pentru a putea reuşi este nevoie de multă ambiţie, răbdare şi să accepţi ajutorul celorlalţi. Pentru acest lucru există prieteni, familie şi de ce nu, persoane cu experienţă în domeniu din diferitele cercuri sociale în care te poţi integra, fără să fii judecat de nimeni. 
Nimeni nu se naşte învăţat, dragii mei. Când nu ştiu, întreb şi aflu răspunsuri. Caut ajutor până-n pânzele albe şi nu mă las bătută. De curând am aflat de comunitatea Chic-Elite, o platformă de mentorat pentru femei unde se oferă sprijin pentru proiectele personale sau profesionale. Se doreşte  a fi un loc unde să poţi interacţiona social, poţi să înveţi lucruri noi, să dezvolţi idei cu ajutorul specialiştilor în domeniu şi mai ales, să oferi ajutor pe baza experienţelor tale, indiferent dacă acestea au fost plăcute sau mai puţin plăcute. Dacă ai întrebări la care nu ai găsit răspunsuri până acum, această comunitate interactivă te poate ajuta în absolut toate problemele tale. 

Că tot veni vorba de probleme, am şi eu una. Ca de obicei, în următoarea perioadă sunt invitată la câteva evenimente şi mi-aş dori să schimb ceva în vestimentaţia mea. Pentru că nu sunt expertă, am apelat la unul din mentorii platformei Chic Elite şi mi-a recomandat să fac o mică vizită la casa de modă Ellis. Brandul Ellis, cu o experienţă de peste 20 de ani de carieră în modă este cu siguranţă un nume de referinţă ce impune respect prin eleganţa pieselor de vestimentaţie create. Fie că eşti o femeie de carieră sau o femeie simplă care-şi cunoaşte adevărata valoare, brandul Ellis şi comunitatea Chic Elite te poate ajuta să ieşi în evidenţă fără prea mult efort, prin pasiunea lor pentru frumos şi simplitate. Este foarte important ca tu să te simţi bine în pielea ta, indiferent de situaţie şi mai ales, să păstrezi un echilibru între vestimentaţia pe care o porţi şi naturaleţea sufletului tău. Dacă ai vreun dubiu sau pur şi simplu ai nevoie de ajutor în dezvoltarea ta personală ca femeie, Chic Elite este soluţia pentru o „aventură” de succes în orice moment al vieţii tale. Îndrăzneşte, cere ajutor şi contribuie la dezvoltarea unei comunităţi vii, unde părerea ta contează şi rolul tău este important pentru ceilalţi membri. 

Acest articol participă la proba nr 12 din caddrul competiţiei SuperBlog 2015. 

Tu cum îţi controlezi emoţiile negative?

Te simţi doborât, iritat, rănit în orgoliul propriu? De câte ori nu te-ai simţit aşa? De câte ori te-ai lăsat pradă emoţiilor negative care-ţi distrug sufletul şi te epuizează? Eu am făcut acest lucru de foarte multe ori şi, fără să-mi dau seama în acel moment, lăsându-mă condusă  de emoţii negative, îmi distrugeam viaţa mea şi a celor din jurul meu, ceilalţi nefiind vinovaţi de „bătalia” prin care treceam. Ne canalizăm energia în căutarea fericirii în exteriorul nostru şi deseori uităm să avem grijă de ceea ce avem în interior. Viaţa mea nu a fost una uşoară, nu am avut drumul presărat cu flori de trandafiri şi niciun suport emoţional care să mă îndrume în momentele în care simţeam că sunt prinsă în capcană. Să luăm un exemplu : eu până în 20 de ani, singură, cu un copil în braţe şi toate privirile critice asupra mea. Ce am făcut? M-am lăsat în braţele unor sentimente care mă storceau de energie, mă simţeam neputincioasă şi pentru un timp am permis acestor emoţii să-mi controleze viaţa. 
Mulţi dintre noi nu conştientizează că au puterea şi capacitatea de a prelua controlul asupra propriei vieţi. Devenim neputincioşi, frustraţi, furioşi şi luăm decizii în mod impulsiv, pe baza emoţiilor ce le simţim. După ce m-am înecat în propria „autosabotare”, am pus piciorul în prag. Am devenit furioasă şi frustrată în acelaşi timp. Sentimentul de furie se înmulţea la amintirea fiecărui eşec, iar frustrarea avea de unde să se hrănească.
 „De ce am permis să-mi conducă viaţa? Ce proastă am fost! Nu-mi vine să cred că am fost atât de naivă. Îmi vine să mă pocnesc singură…”
Frustrarea mea mă copleşeşte, ştiu că pot mai mult şi câteodată, deşi încerc să mă autodepăşesc în unele situaţii, nu fac decât să mă amăgesc singură. Am învăţat că nu merită să-mi irosesc şi să-mi canalizez energia în frustrare, să elimin cauzele nemulţumirii mele, să-mi schimb modul de abordare a problemelor şi să stăpânesc situaţia atunci când simt că, în ciuda tuturor eforturilor, nu obţin ceea ce vreau de la viaţă. Deşi acest sentiment nu este înţeles, frustrarea are un rol pozitiv dacă conştientizezi acest lucru. Cum poate avea un rol pozitiv? Te ajută în procesul de maturizare şi am căutat să găsesc modalităţi simple pentru a obţine rezultate în favoarea mea. Am căutat ajutor la o persoană care a trecut prin sentimentul de frustrare şi a depăşit momentul cu brio. Niciodată să nu ai teamă că oamenii din jurul tău te vor judeca. 
Cere ajutorul indiferent de situaţie.
Transformă emoţiile negative în ceva constructiv şi chiar dacă este dificil să le controlezi, încearcă să le înlocuieşti, nu vei avea nimic de pierdut. Este important să avem o stabilitate în echilibrul emoţiilor şi să ne canalizăm energia în scopuri precise, reale. Când sunt furioasă încerc să nu-mi vărs nervii pe persoanele din jur şi nici măcar pe cele care au contribuit la accentuarea stării emoţionale. Încerc să fiu o persoană echilibrată şi mă eliberez de furie alergând sau îmi pun melodiile favorite şi încep să urlu cânt. În acest fel mă eliberez şi mă simt foarte bine. Furia nu trebuie reprimată, ci eliberată. Dacă te retragi în colţul tău şi îi respingi pe toţi, îi învinovăţeşti pe ceilalţi de problemele tale, nu faci decât să te complaci în situaţia creată şi să devii o persoană „toxică”, rănindu-i pe ceilalţi prin comportamentul tău. Te recunoşti? De câte ori nu te-ai putut controla şi sub efectul furiei şi al impulsului de moment, ai folosit cuvinte dure care au jignit? De câte ori s-au întors împotriva ta? Este interesant de observat un anumit aspect…puterea emoţiilor negative. Cât de mult poate schimba omul când nu ştie sau nu are puterea să meargă mai departe, nu? Pe mine m-a schimbat să ştiţi… atunci când eram la pământ, mi-am zis că trebuie să mă ridic. Să fac ceva pentru mine!…
Şi am făcut…mi-am creat propriul blog, propria comunitate, mi-am împărtăşit emoţiile fără să-mi fie teamă că voi fi blamată. Am scris pentru voi, cititorii. Am râs şi am plâns alături de voi şi am încercat să vă înţeleg pe fiecare, aşa cum sunteţi. Mai târziu m-am apucat de mărgelit, toate emoţiile negative le-am transpus în creaţiile handmade, transformându-le în ceva pozitiv şi cu impact vizibil asupra celorlalţi. Atâta pot, asta fac. Decât să rănesc persoanele dragi din viaţa mea, mai bine fac ce ştiu mai bine. Cât de bine mă descurc? Acest lucru mi-l puteţi spune voi, nu? Voi cei care mă cunoaşteţi de atâta timp, care m-aţi suportat cu bune şi cu rele, cu „crizele” de furie sau amalgamul de sentimente care mi-au răscolit sufletul în prezenţa voastră. Vouă vă mulţumesc că mă acceptaţi în comunitatea voastră şi că nu mă lăsaţi pradă singurătăţii şi al deziluziilor. Sunt atât de multe de spus despre emoţiile negative ce ne invadează în fiecare zi, încât aş putea vorbi zile în şir, fără oprire. Sunt emoţii pe care le-am simţit, purtat şi am încercat să nu le las să-mi controleze viaţa. Am plâns până când mi-au secat ochii, am cântat afonic până nu am mai avut glas, dar nu le-am lăsat să-mi blocheze viaţa, atât de frumoasă dacă ştii ce alegi să faci la momentul oportun.
Tu cum faci faţă? Când a fost ultima dată când ai văzut pe cineva doborât de emoţiile negative? L-ai ajuta să treacă mai departe? 
Acest articol participă la proba nr #21 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Komunomo – Rişti să ne întâlnim offline?

După anul 2000, influenţa internetului a luat amploare. Era pur şi simplu o noutate pentru mulţi dintre noi, o nouă eră a tehnologiei revoluţionare stătea să înceapă şi cu ajutorul acestuia s-a ajuns la crearea comunităţilor online virtuale. Scopul acestor comunităţi era pentru a construi o punte între relaţiile oamenilor de pretutindeni, de colaborare, de a învăţa lucruri noi sau pur şi simplu erau un mod de-a împărtăşi aceleaşi opinii, hobby-uri. O mare importanţă în aceste comunităţi o au discuţiile cu tematici diferite care întreţin şi leagă emoţional fiecare membru implicat. În mediul virtual poţi fi oricine, poţi să-ţi maschezi parţile rele, poţi să îţi creezi o nouă personalitate. Prima dată când am luat cunoştinţă cu o comunitate virtuală online a fost în anul 2003 cu ajutorul unui joc online numit IMVU. Nu am rezistat prea mult acolo, nu mă simţeam în largul meu şi faptul că întreaga comunitate era formată mai mult din tineri sub 20 de ani, m-a făcut să-mi pierd rapid interesul.
În 2005 am luat cunoştinţă cu Second Life, o comunitate virtuală care m-a captat timp de 4 ani. Adoram faptul că îmi pot face prieteni cu uşurinţă, că pot discuta cu ei despre orice temă şi mai ales, puteam fi oricine doream. Nu am vrut nici în ruptul capului să-mi creez o personalitate falsă. Am vrut să fiu cineva, să mă fac remarcată şi am reuşit. În această comunitate am învăţat să-mi upgradez lecţiile de limbă engleză, studiate în şcoală. Se scria (în chat) şi se vorbea live în limba engleză şi mânată de curiozitate, am vrut să cunosc foarte multă lume, să le aflu poveştile, dramele sau pur şi simplu să îi cunosc pe ei ca oameni. Mă numeam Aguriţa Saiz şi am debutat în SecondLife ca host la un club country. Eram o gazdă primitoare, mă antrenam în discuţii interesante şi graţie acestui job, m-am făcut plăcută din prima clipă. Mai târziu, am vrut mai mult. M-am documentat serios şi am învăţat să devin un Dj de nota 20. Cele două ore live petrecute pe un steam adevărat, cu peste 200 de persoane care mă ascultau erau o mângâiere pentru sufletul meu. Mă simţeam importantă, admirată pentru munca pe care o făceam. Deveneam obsedată de „munca” mea acolo, am vrut să fac mult mai mult şi „faima” care îmi lipsea din viaţa reală, o găseam acolo. Nu am lăsat jobul de Dj niciodată, iar în timpul în care nu eram în emisie, am învăţat să devin un fashion designer. În tot acest timp, am cunoscut persoane minunate, cu suflet cald care m-au ajutat să-mi descopăr noi hobby-uri şi să privesc altfel viaţa. Chiar dacă perioda de glorie a durat ceva ani de zile, nu m-am dat în lături să cunosc în viaţa reală şi persoana din spatele calculatorului. Aşa mi-am cunoscut o prietenă(printre mulţi alţii) care în momentul când a devenit mămică, m-am oferit să-i botez copilul. Nu ştiam ce va fi, băiat sau fetiţă, dar am jurat că primul ei copil va fi botezat de mine. Şi m-am ţinut de cuvânt. Relaţia noastră este frumoasă şi acum, chiar dacă din cauza distanţei nu ne mai întâlnim aşa de des. Nu mi-a fost teamă că voi fi dezamăgită, că acel om nu se va ridica la nivelul care-l aşteptam. Nimeni nu este perfect, iar o comunitate online îţi poate reda încrederea în oameni. Ce am învăţat eu după această perioadă de viaţă virtuală? Că oamenii sunt dornici de comunicare, indiferent din ce categorie socială face parte, indiferent de naţionalitate sau de culoarea pielii, toţi suntem la fel. Toţi vor să cunoască amănunte despre obiceiurile tale, despre tradiţiile ţării din care faci parte. Am fost surprinsă plăcut de curiozitatea oamenilor când le spuneam că sunt româncă…mă aşteptat să mă catalogheze ca pe-o „femeie uşoară” aşa cum sunt catalogate femeile românce pe alte meleaguri. Nu a fost aşa şi schimbul bogat de informaţii în aceste dialoguri, m-au făcut să-mi schimb părerea despre oameni. 
„Nu judeca niciodată după aparenţe!”
În 2008 am făcut  cunoştinţă cu reţeaua de socializare Facebook. Şi aici am cunoscut oameni valoroşi, cu suflet mare şi dragoste pentru frumos. Ce nu-mi place aici? Oamenii se tem să se cunoască, să fie sinceri unii cu alţii, să se implice în evenimente sau proiecte unde poţi avea ceva de învăţat. Spaţiul virtual al platformei Facebook m-a determinat să-mi creez un blog, să-mi constuiesc propria comunitate online. Un spaţiu unde pot discuta diferite teme, unde pot să găsesc informaţii valoroase de la ceilalţi membri, un loc unde lumea să revină cu drag, de câte ori simte nevoia. De foarte multe ori am simţit nevoia să plec din spaţiul virtual şi să cunosc persoanele cu care comunic. Nici acum nu mi-a fost teamă. Am avut încredere să ies cu ei la o cafea, la un eveniment monden sau pur şi simplu la o plimbare pe malul mării. Am cunoscut poveştile din spatele unui profil de facebook. Poveşti de dragoste, vieţi ruinate din prostie sau orgoliu, poveşti în care se ascundeau adevărate drame. Oameni simpli, oameni cu calităţi şi defecte, oameni cu principii în viaţă sau cu orgolii ce nu îşi aveau rostul. Nu i-am judecat, nu îmi permit. Fiecare îţi croieşte drumul în viaţă după bunul plac şi niciodată nu am încercat să schimb caracterul unui om, chiar dacă, uneori simţeam nevoia să o fac. 
Mi-aş dori ca oamenii să uite de mediul online măcar o zi pe săptămână. Să uite de toate platformele de socializare şi să pună piciorul în prag:
-Gata! Azi mergem să ne întâlnim cu…vom savura pe îndelete o cafea în timp ce vom pune la cale un proiect în care vom îndemna şi pe alţii să comunice şi offline.
Ar fi greu? Nu cred. Sunt sigură că oamenii sunt dornici de comunicare şi de faptul că-şi pot autodepăşi limitele, că pot învăţa lucruri noi şi interesante la o simplă întâlnire offline. Am luat cunoştinţă cu o nouă comunitate aflată deocamdată, în stadiul beta. Komunomo doreşte să devină parte din viaţa ta, să te ajute să cunoşti oamenii şi în mediul offline. Noua platformă încearcă să-i facă pe oameni să-şi învingă temerile, oricare ar fi ele şi să facă un pas către comunicarea face to face. Eu m-am înscris deja şi am speranţa că voi putea face lucruri mari acolo. Vreau să îndemn oamenii să se cunoască între ei prin intermediul unor întâlniri cu tematică handmade. Nu contează că nu ştii absolut nimic despre acest lucru, vei învăţa alături de ceilalţi. Ne vom spune poveştile de viaţă la o cafea cu gheaţă în verile toride sau la o ciocolată fierbinte pe timp friguros în timp ce învăţăm să facem lucruri minunate cu propriile mâini. O simplă felicitare pentru cei dragi, o brăţară pentru o prietena dragă sau simple obiecte din materiale reciclabile, pot deveni adevărate opere de artă. Nu ai nevoie de studii, ci doar de pasiune, răbdare şi curiozitatea de a cunoaşte lucruri noi. 
În altă ordine de idei, mi-aş dori ca prin intermediul platformei Komunomo să reuşesc un proiect în care să fie implicaţi părinţii şi copii în acelaşi timp. Încă nu sunt sigură de idee, mă gândeam că noi ca adulţi putem influenţa foarte mult viziunea unui copil şi cred că sunteţi de acord cu mine când spun că tinerii din ziua de azi nu citesc cărţi. De niciun fel, nici măcar istorioarele simple din „Poveşti nemuritoare” sau cele cunoscute de noi din vremea copilăriei. Sper să reuşesc să schimb ceva, sper să pot influenţa oamenii cu dragostea mea faţă de handmade şi să-i fac curioşi să încerce ceva nou. 
Voi reuşi? Timpul va decide şi până atunci, aştept să ne întânim offline mai des, la o cafea sau un ceai şi să facem lucruri mari. Să arătăm şi celorlalţi că putem construi o lume minunată în mediul offline, că nu ne este teamă să ne arătăm adevărata faţă sau adevăratele emoţii din suflet. Ce zici, te încumeţi să mă cunoşti offline? Eu te aştept…

Acest articol participă la proba nr#18 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014!