Rock Your Blog – Perfecțiune, Profesionalism, Perseverență…

Bună, numele meu este Aguritza și pe lângă multe alte lucruri… sunt blogger. Nu mi-am dorit să fiu, pur și simplu într-o seară din 2012 m-a izbit dorința de a face altceva cu viața mea. Nu știam ce înseamnă să fii blogger și nici acum după atâția ani… nu am o definiție conturată în minte. Tot timpul înveți! Tot timpul îți dai seama că o anumită perioadă de timp ai mers ca o cârtiță pe întuneric și că uneori ai luat-o în direcția greșită.

Atunci când te învârți în social media, site-ul sau blogul tău sunt o carte de vizită pe care tu trebuie să o perfecționezi pentru a atrage trafic. Personal am încercat să învăț de la cei din jur cum să atrag trafic către blogul meu atunci când eram pe o platformă free, dar după ce am trecut pe domeniu… lucrurile au început să se miște greu, mai ales că traficul a pornit de la zero.

Ideea este că atunci când vrei să îți valorifici performanțele, ai nevoie de ajutor. Ai nevoie de diverse strategii de content pentru blog/site și bineînțeles, să nu uităm că un creator de conținut trebuie să fie cât mai organizat și responsabil. De foarte puțin timp am intrat în posesia unui pachet interesant numit BlogLog, un media kit ce este plin cu informații foarte utile atunci când vrei să îți ridici blogul/site-ul la un nivel superior.

BlogLog digital marketing artisans

„Surprinzător, nu ai nevoie întotdeauna de statistici imbatabile, dacă media kit-ul tău este creat foarte curat și calitativ, foarte profesional. Iar unul din ingredientele esențiale pentru un media kit care își face treaba și cu care faci bani este abordarea plină de încredere și strategie care denotă că îți cunoști bine valoare ca business/om/blogger pusă într-o manieră cât mai profesionistă.” spune Iulia Ghevrea, creatoarea media kit-ului și fondator Digital Marketing Artisans.

Pachetul este plin de informații și acum îmi pun întrebarea de ce nu am făcut pasul mai devreme. Sincer, am auzit de ceva timp despre media kit-ul ce este un must-have pentru un blogger ce se respectă, dar în sinea mea am crezut că nu am nevoie de așa ceva atâta timp cât încă mă consider (după 5-6 ani) un blogger începător.

BlogLog-ul cum se numește produsul conține un planner în format digital ce poate fi printat și cumva te îndeamnă să revii la scrisul de mână… sincer, mulți cred că am uitat cum se scrie cu pixul sau stiloul. Mai avem un workbook foarte interesant cu ajutorul căruia poți să conturezi singură un plan de business și de conținut pentru blogul tău în mod profi, iar Cale’n’dar -ul este bestial de bine făcut și este pentru tot anul 2018. Este genial pentru a nota evenimentele la care ești invitată, întâlnirile cu colaboratorii și de ce nu, ideile pentru postările în avans pe blogul/site-ul tău.

Mi-a plăcut enorm să citesc informațiile despre cum să creezi un media kit profesional și ce trebuie să conțină acesta. Mi s-a părut interesant să descopăr că atunci când te prezinți brandurilor este foarte important să descrii audiența țintă a blogului tău și descrierea blogului tău să fie cât mai clară posibil. Și mai interesant mi s-a părut checklist-ul unui blog post. Un set de întrebări pe care trebuie să le bifezi atunci când creezi un articol pe blog-ul sau site-ul tău. Am aflat că este foarte important să am un titlu cu impact , un text ce se citește ușor și te îndeamnă la call-to-action, imagini de calitate și cuvinte cheie esențiale.

Momentan sunt într-un haos total, atât pe plan personal cât și profesional. Așa că acest BlogLog mă va ajuta în scurt timp să mă prezint cu mai mult profesionalism în fața potențialilor colaboratori, iar cu perseverență… drumul către perfecțiune va părea mult mai ușor de parcurs. Sunt foarte multe informații pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi despre acest kit, dar vă las pe voi să descoperiți totul. BlogLog este un planner dedicat femeilor antreprenor/bloggeri  ce au nevoie de dezvoltarea unei strategii de content în blog sau social media și de o bună organizare a calendarului editorial. Plannerul îl puteți achiziționa de AICI și vine în format digital, ready-to-print în rezoluție 300dpi, iar susținere și suport pentru antreprenoriatul feminin găsiți AICI.