Farmec din tinereţe pân’ la bătrâneţe…

Natura are atâtea de oferit şi câteodată, dacă ştii să profiţi de ceea ce îţi oferă, chipul tău va radia de fericire şi sufletul îţi va mulţumi. Frumuseţea unei femei  începe din interiorul ei, dezvoltându-se armonios, păşind cu graţie şi farmec prin viaţă, doborând obstacole. 
Nana Agu a fost şi încă este o femeie care şi-a găsit fericirea în minunile naturii, iar acum, trecută binişor de a doua tinereţe, încă îşi păstrează frumuseţea tenului. Nepoatele ei au fost mereu curioase ce secret ascunde şi de multe ori au încercat să o descoasă pe „a bătrână”. Nu ştiau cum să o mai perie, cum să o mai laude, numai să le spună şi lor care este secretul frumuseţii. 
– Nană, să ştii că ne supărăm pe tine. Ce mănânci sau ce buruieni îţi fierbi de arăţi aşa bine? spuse Ina, una din nepoate, mai curajoasă din fire.
– Ai di capul meu, fătucă! Tot nu scap de voi? Frumuseţea chipului începe din interior, dragelor. Oferă-i tot ce are nevoie, răsfaţă-l, alintă-l aşa cum alinţi un prunc nou-născut şi rezultatele nu vor întârzia să apară.
– Deci aşa? Ne jucăm în cuvinte, nană? spuse Dia, ţâfnoasă.
– Nu mă joc deloc, copilă. Priveşte pe fereastră şi spune-mi ce vezi? Un pic iritată, Dia îşi îndreptă privirea către fereastră.
– O grădină şi-o livadă…aşa şi care este secretul? Ai ascuns ceva pe acolo?
– Nu, draga mea. Secretul frumuseţii se află acolo, printre fructe şi legume. Ingredientele naturale te ajută să arăţi frumos pe dinafară, dar şi în interior. Vezi tu, înainte să apară tot felul de produse cosmetice, femeile îşi căutau „leacul unui chip frumos” în bucuriile naturii. 
Fetele o ascultau, curioase să afle cât mai multe, nu mai îndrăzneau să mai pună întrebări. Nana Agu a suspinat nostalgic, amintirile tinereţii pline de farmec o făceau să regrete că timpul trecu atât de repede. 
– Fetelor, chiar dacă produsele cosmetice erau un adevărat lux în acele vremuri; era obligatoriu să faci ceva pentru a atrage privirea bărbatului tău şi mai alespentru a-l face să aibă ochi numai pentru tine, nu pentru alte muieri. Să fim serioase, bărbaţilor le plac femeile îngrijite. Dia, livada aia m-a ajutat să-mi pun în valoare frumuseţea. Obişnuiam să culeg caise proaspete în zorii zilei şi îmi preparam o masca de faţă imediat ce ajungem în casă. Luam o mână de caise coapte, o lingură zdravănă de smântână din oala de lut,  câţiva stropi de zeamă de lămâie şi mixam cu lingura de lemn toate ingredientele. Spălam faţa cu apă rece de izvor şi apoi îmi „tufleam” masca proaspăt preparată pe ten, timp de jumătate de oră. Cât timp îmi făceam treburile gospodăreşti şi aveam grijă de orătăniile din curte, masca îmi hidrata tenul, lăsându-l catifelat ca pielea de bebeluş. Să nu uit…niciodată să nu umblaţi prin casă mascate cu mixtura pe faţă, când e omu acasă. Aveţi milă de inima lor, prostănacii ăştia se sperie şi există posibilitatea să doarmă-n cămara cu merinde de iarnă sau mai rău, va trebui să-l duci la babele satului să-i facă descântec de sperietură.
Fetele râdeau amuzate, imaginându-şi cum arată nea Costică, e mort de frică. Nana Agu strâmbă din nas, le cheamă cu privirea, apoi işi continua polologhia.
– Ce facem aici, nană? întrebau ele curioase.
– Vreau să vă arăt care-i secretul şi fericirea tenului meu. L-am descoperit acum 20 de ani şi l-am îndrăgit din prima clipă…
– Un iubit? spuse Ina, dându-şi coate cu soră-sa.
– Când ţi-oi cârpi una, fătucă. Vorbim chestii serioase aici şi singurul vinovat de frumuseţea exterioară este Gerovital Happiness
– Ai bre, tu vorbeşti serios? Stai să ne înţelegem, spui că Farmec este secretul tău? Nană, să nu spui că ai folosit CC Cream că nu te cred, spuse Dia neîncrezătoare.
– Cu Farmec am mers şi voi merge până-n pânzele albe, iar gama Gerovital Happiness este perfectă pentru orice femeie care îşi doreşte frumuseţea direct din natură. Beneficiile şi prospeţimea fructelor se reflectă în formulele atent create, în produse fără parabeni şi parfum hipoalergenic
Sunt excelente, îşi fac treaba şi niciodată nu te vor dezamăgi. De fapt, Farmec a evoluat mereu şi a încercat să-şi răsfeţe clientela cu produse cosmetice potrivite pentru orice tip de ten. Că tot vă spuneam de masca mea cu caise, cu timpul mi-am făcut un „ăpgrade” şi am căutat …
– Upgrade, nana… upgrade.
– Dacă mă mai întrerupi, te trimit să culegi urzici. Tineretul ăsta… dacă tot eşti aşa deşteaptă, ştii cum să alegi corect un CC Cream? Păi nu ştii, normal. 
Taci şi ascultă, copilă. Învaţă să creezi o legătură cu natura şi ascultă sfaturile ei. Farmec asta a făcut de zeci de ani şi a încercat să redea cât mai bine beneficiile naturii. Există gama Gerovital Happiness pentru ten uscat cu caise, pentru ten normal cu zmeură şi pentru un ten mixt-gras, produse cu extract de afine. Odată cu vârsta, necesităţile tenului meu s-au schimbat. Şi în ziua de azi, am rămas fidelă gamei Gerovital Happiness cu extract de caise, special creată pentru îngrijirea tenului uscat. 
Ca să nu-mi sperii omul cu măştile mele naturale, am ales să folosesc noua gamă cu acţiune hidratantă şi remineralizantă a extractului de caise, potenţată de uleiurile vegetale ca cel de măsline şi avocado, lăsând pielea catifelată, plină de strălucire şi farmec natural. Tu fătucă, ai tentinţe de îngrăşare… spuse nana, uitându-se spre Dia.
– Poftim?! Cum? Eu… grasă? răspunse Dia, bosumflată.
– Pardon, tenul tău este cu tendinţe de îngrăşare. Gerovital Hapiness cu extract de afine este gama perfectă pentru îngrijirea completă de care ai nevoie. 

Iar tu nesuferito, spuse nana arătând către Ina, ai tenul normal. Eşti o norocoasă în această privinţă, dar asta nu înseamnă că te culci pe-o ureche şi nu ai nevoie de o îngrijire specială. Vorba aia „Obrazul subţire, Cu Farmec se întreţine!”. Echipa clujeană a lansat gama Gerovital Happiness cu extract de zmeură pentru îngrijirea tenului normal.  

Ştim foarte bine că zmeura este bogată în antioxidanţi, vitamine şi minerale, nu? Consumul regulat de zmeură previne îmbătrânirea şi previn bolile care apar la o vârstă înaintată… aşa că, fuguţa în grădină. Artrita mea are nevoie de proprietăţile antiinflamatorii ale zmeurei şi dacă tot mişunaţi pe acolo, luaţi şi câteva caise. În fiecare zi mănânc 3-4 caise şi reduc riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, previn apariţia cataractei şi a ridurilor, spuse ea mândră uitându-se în oglindă. Hai, aţi venit? Restul secretelor pline de farmec vi le spun când vă întoarceţi şi cât timp culegeţi zmeura şi caisele aveţi timp să vă gândiţi la ce v-am spus până acum. Dar reţineţi un lucru important, Gerovital Happiness are grijă de farmecul şi frumuseţea voastră exterioară, de cea interioară vă îngrijiţi voi. Este responsabilitatea vostră, iar de câte ori simţiţi că sunteţi în impas, căutaţi soluţii în natură. La fel ca echipa Farmec care de zeci de ani caută să aducă natura aproape de tine, pentru folosul şi beneficiul tenului tău care merită să fie răsfăţat, îngrijit, fericit. 

Nana Agu şi-a trăit fericirea tinereţii în arome de cais şi zmeură proaspăt culease de sub roua dimineţilor. Fericirea ta ce aromă are? 

Acest articol participă la proba nr 3 din cadrul competiţiei SpringSuperBlog.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...