Un simplu gest venit din suflet te topeşte…

De ceva timp lumea din jurul meu mă uimeşte cu câte ceva. Nu ştiu ce se întâmplă, o fi efectul eclipsei… poate omenirea conştientizează cât de important este să oferi un pic de fericire printr-un simplu gest: o vorbă bună, o floare, un zâmbet, o mică scrisoare. Nu costă nimic să-l faci pe cel de lângă tine să zâmbească, nu? Îţi cad gradele? Te sufoci? Ţi se împleticeşte limba? Nu! 
„Sărumâna, doamnă!” şi zâmbeşte…
Acum câteva zile am fost salutată respectuos de un domn în vârstă, înclinând capul în semn de respect şi acest gest m-a uns pe suflet. Mi-am omorât neuronii să-mi dau seama cine o fi fost respectivul domn şi nici bătută nu pot să-mi amintesc. O fi fost vreun vechi pacient, dar în general am memoria destul de bună şi chiar dacă nu le reţin numele, fizionomia feţei îmi rămâne întipărită-n minte. Azi am avut o altă supriză : am primit prin poştă o felicitare cu ocazia sărbătorilor pascale de la o cititoare fidelă. Să vă mai spun că aveam lacrimi în ochi când am deschis plicul? Să vă povestesc ce amestec de emoţii mă încercau? 
Mulţumesc încă o dată pentru surpriza minunată, Maria Elena. Mi-ai dovedit că unii oameni încă mai ţin la „tradiţie” în ciuda tuturor gadget-urilor şi a tehnologiei care evoluează cu repeziciune. Un simplu gest face cât o mie de cuvinte la fel cum o îmbrăţişare îţi alină sufletul atunci când ai nevoie de susţinere, de iubire.Mâine cică mă aşteaptă o altă surpriză, oare ce o fi? Aştept cuminţică…
Vă doresc o seară liniştită, alături de cei dragi vouă şi multe îmbrăţişări pline de iubire!
                              

Luxul unor sentimente mai bune…

Măcar în preajma sărbătorilor să fim mai buni…
Şi în restul zilelor, ce faci? Dai cu bâta? Înjuri babele la semafor, le îmbrânceşti în autobuz sau cum? Mă enervează faptul că oamenii din ziua de azi vor prea mult de la cei din jurul lor, fără să ofere nimic în schimb. Nici măcar simpatia, zâmbetul sau pur si simplu un „mulţumesc” venit din suflet. Mă întreb câteodată ce este cu voi? De ce vă este greu să fiţi „buni” în fiecare zi? De ce brusc când sunt sărbătorile pascale sau cele de iarnă, te transformi şi îţi oferi „preţiosul” tău ajutor doar ca să dea bine pe sticlă, în ziare, la cunoscuţi ş.a.m.d. 
E ca şi cum ai oferi copilului tău o mângâiere sau o îmbrăţişare doar de Crăciun sau când vine Iepuraşul… cel puţin aşa văd eu lucrurile. Un copil din plasament nu are nevoie de biscuiţii tăi numai la ceas de sărbătoare iar bătrânii lipsiţi de ajutor nu au nevoie de „punga cu surprize” când vrei tu sau când îţi aduci aminte. Este un lux să te gândeşti la ceilalţi fără să aştepţi laude sau pur şi simplu egoismul din tine te lasă fără sentimente? 
De ce am scris aceste mici rânduri? Nu ştiu… poate doar să atrag atenţia că universul nu se învârte numai în jurul unuia dintre noi şi poate că am speranţa că ne vom schimba sufletul într-o oarecare măsură. Viaţa este atât de grea încât nu ştiu de ce o mai îngreunăm şi noi cu sentimente inutile. De ce este atât de greu să îţi arăţi „bunătatea” sufletului în fiecare zi? 

Cumpăna dintre ani…

Gata, a trecut un an. Un an minunat, plin de emoţii, oameni minunaţi pe care i-am cunoscut şi i-am revăzut de câte ori s-a ivit ocazia. Am cunoscut persoane cu suflet cald printre fanii mei şi vreau să le mulţumesc pentru că mi-au stat alături în cele 365 de zile din 2014. Fanilor mei le datorez ceea ce sunt astăzi, ei sunt motivul principal pentru care continui să scriu „balivernele” cu care i-am obişnuit de-alungul timpului. În inima mea este un sentiment atât de greu de descris în câteva cuvinte atunci când un articol este apreciat şi comentat. Zâmbesc şi sunt mulţumită de câte ori citesc câte un comentariu nou, fie el şi negativ. 
Negativ? Cum aşa? Păi nu te enervezi? 
E drept că uneori m-a apucat furia, dar suntem oameni. Fiecare avem dreptul la o opinie şi cine sunt eu să îi refuz acest drept? Şi vouă vă mulţumesc, dragii mei. Fiecare comentariu negativ a fost un şut în dos şi m-a încurajat să merg mai departe, să evoluez. Dacă am reuşit asta, voi să-mi spuneţi. Dacă nu, o să încerc în acest an tot ce pot. 
Victoria aparţine celui mai perseverent.
Cumpana dintre ani m-a prins cu o nerăbdare de nedescris. Nu aveam nimic în plan, nici o petrecere fastuoasă pe o insulă pustie sau alte locaţii luxuriene. Am hotărât pentru prima dată, după foarte mulţi ani, să petrec acasă cu familia mea. Eu, soţul şi copii. Atât! Ne-am pregătit sufleteşte, mâncărica era gata, ne-am pus „straie de sărbătoare” şi am aşteptat trecerea dintre ani. M-am uitat de unşpe mii de ori la ceas. Aveam impresia că trece o eternitate şi nemernicul ăla de ceas îşi cam bate joc de mine. 
21:40…hai să punem şi paharele pe masă, salata, vinul. Am uitat să mă machiez…pfuaiiii nu am nimic roşu? Unde-i bluza aia nouă??…21:48!!! Pe bune? Da du-te, frate! 
Muream de nerăbdare să scap de 2014. De ce? Pur şi simplu aşa simţeam. Aşa cum spuneam la început, a fost un an minunat şi plin de realizări, mai ales pe plan blogosferic. Pentru prima dată nu am „pişat” ochii la miezul nopţii cum făceam de obicei în fiecare an. Aveam un presentiment că 2015 va fi plin cu surprize minunate. Un an în care, probabil cu puţin noroc, voi avea ocazia să-mi îndeplinesc câteva dorinţe mai vechi. Una din ele este să plec într-o vacanţă în străinătate cu soţul şi copii. Să fim sănătoşi şi poate universul va complota să-mi îndeplinească dorinţa. Aşteptări de la noul an? Destule! Timpul va decide prin ce surprize vom trece şi ce obstacole vom avea de ocolit. Dar sunt pregătită să le înfrunt, dragilor.  Eu vă doresc în acest an multă sănătate şi ce vă doriţi voi să se împlinească înzecit. 
Vă îmbrăţişez cu drag şi vă aştept în acest nou an cu multe surprize! 

Tu cum îţi controlezi emoţiile negative?

Te simţi doborât, iritat, rănit în orgoliul propriu? De câte ori nu te-ai simţit aşa? De câte ori te-ai lăsat pradă emoţiilor negative care-ţi distrug sufletul şi te epuizează? Eu am făcut acest lucru de foarte multe ori şi, fără să-mi dau seama în acel moment, lăsându-mă condusă  de emoţii negative, îmi distrugeam viaţa mea şi a celor din jurul meu, ceilalţi nefiind vinovaţi de „bătalia” prin care treceam. Ne canalizăm energia în căutarea fericirii în exteriorul nostru şi deseori uităm să avem grijă de ceea ce avem în interior. Viaţa mea nu a fost una uşoară, nu am avut drumul presărat cu flori de trandafiri şi niciun suport emoţional care să mă îndrume în momentele în care simţeam că sunt prinsă în capcană. Să luăm un exemplu : eu până în 20 de ani, singură, cu un copil în braţe şi toate privirile critice asupra mea. Ce am făcut? M-am lăsat în braţele unor sentimente care mă storceau de energie, mă simţeam neputincioasă şi pentru un timp am permis acestor emoţii să-mi controleze viaţa. 
Mulţi dintre noi nu conştientizează că au puterea şi capacitatea de a prelua controlul asupra propriei vieţi. Devenim neputincioşi, frustraţi, furioşi şi luăm decizii în mod impulsiv, pe baza emoţiilor ce le simţim. După ce m-am înecat în propria „autosabotare”, am pus piciorul în prag. Am devenit furioasă şi frustrată în acelaşi timp. Sentimentul de furie se înmulţea la amintirea fiecărui eşec, iar frustrarea avea de unde să se hrănească.
 „De ce am permis să-mi conducă viaţa? Ce proastă am fost! Nu-mi vine să cred că am fost atât de naivă. Îmi vine să mă pocnesc singură…”
Frustrarea mea mă copleşeşte, ştiu că pot mai mult şi câteodată, deşi încerc să mă autodepăşesc în unele situaţii, nu fac decât să mă amăgesc singură. Am învăţat că nu merită să-mi irosesc şi să-mi canalizez energia în frustrare, să elimin cauzele nemulţumirii mele, să-mi schimb modul de abordare a problemelor şi să stăpânesc situaţia atunci când simt că, în ciuda tuturor eforturilor, nu obţin ceea ce vreau de la viaţă. Deşi acest sentiment nu este înţeles, frustrarea are un rol pozitiv dacă conştientizezi acest lucru. Cum poate avea un rol pozitiv? Te ajută în procesul de maturizare şi am căutat să găsesc modalităţi simple pentru a obţine rezultate în favoarea mea. Am căutat ajutor la o persoană care a trecut prin sentimentul de frustrare şi a depăşit momentul cu brio. Niciodată să nu ai teamă că oamenii din jurul tău te vor judeca. 
Cere ajutorul indiferent de situaţie.
Transformă emoţiile negative în ceva constructiv şi chiar dacă este dificil să le controlezi, încearcă să le înlocuieşti, nu vei avea nimic de pierdut. Este important să avem o stabilitate în echilibrul emoţiilor şi să ne canalizăm energia în scopuri precise, reale. Când sunt furioasă încerc să nu-mi vărs nervii pe persoanele din jur şi nici măcar pe cele care au contribuit la accentuarea stării emoţionale. Încerc să fiu o persoană echilibrată şi mă eliberez de furie alergând sau îmi pun melodiile favorite şi încep să urlu cânt. În acest fel mă eliberez şi mă simt foarte bine. Furia nu trebuie reprimată, ci eliberată. Dacă te retragi în colţul tău şi îi respingi pe toţi, îi învinovăţeşti pe ceilalţi de problemele tale, nu faci decât să te complaci în situaţia creată şi să devii o persoană „toxică”, rănindu-i pe ceilalţi prin comportamentul tău. Te recunoşti? De câte ori nu te-ai putut controla şi sub efectul furiei şi al impulsului de moment, ai folosit cuvinte dure care au jignit? De câte ori s-au întors împotriva ta? Este interesant de observat un anumit aspect…puterea emoţiilor negative. Cât de mult poate schimba omul când nu ştie sau nu are puterea să meargă mai departe, nu? Pe mine m-a schimbat să ştiţi… atunci când eram la pământ, mi-am zis că trebuie să mă ridic. Să fac ceva pentru mine!…
Şi am făcut…mi-am creat propriul blog, propria comunitate, mi-am împărtăşit emoţiile fără să-mi fie teamă că voi fi blamată. Am scris pentru voi, cititorii. Am râs şi am plâns alături de voi şi am încercat să vă înţeleg pe fiecare, aşa cum sunteţi. Mai târziu m-am apucat de mărgelit, toate emoţiile negative le-am transpus în creaţiile handmade, transformându-le în ceva pozitiv şi cu impact vizibil asupra celorlalţi. Atâta pot, asta fac. Decât să rănesc persoanele dragi din viaţa mea, mai bine fac ce ştiu mai bine. Cât de bine mă descurc? Acest lucru mi-l puteţi spune voi, nu? Voi cei care mă cunoaşteţi de atâta timp, care m-aţi suportat cu bune şi cu rele, cu „crizele” de furie sau amalgamul de sentimente care mi-au răscolit sufletul în prezenţa voastră. Vouă vă mulţumesc că mă acceptaţi în comunitatea voastră şi că nu mă lăsaţi pradă singurătăţii şi al deziluziilor. Sunt atât de multe de spus despre emoţiile negative ce ne invadează în fiecare zi, încât aş putea vorbi zile în şir, fără oprire. Sunt emoţii pe care le-am simţit, purtat şi am încercat să nu le las să-mi controleze viaţa. Am plâns până când mi-au secat ochii, am cântat afonic până nu am mai avut glas, dar nu le-am lăsat să-mi blocheze viaţa, atât de frumoasă dacă ştii ce alegi să faci la momentul oportun.
Tu cum faci faţă? Când a fost ultima dată când ai văzut pe cineva doborât de emoţiile negative? L-ai ajuta să treacă mai departe? 
Acest articol participă la proba nr #21 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Sinceritatea doare?

George Călinescu spunea odată că „Sinceritatea prea multă poate să fie şi obrăznicie.”, am ajuns să cred că este adevărat şi mulţi au impresia că a fi sincer este egal cu a fi călcat în picioare, şters cu tine pe jos ş.a.m.d. Sinceritatea este importantă în relaţiile interumane, iar dacă nu eşti sincer cu cei din jurul tău, te vor ocoli, vei fi mereu „oaia neagră” a societăţii, privit ca o ciumă.
Ce crezi tu că este sinceritatea? În ce condiţii crezi că poţi spune totul, verde-n faţă celuilalt fără să ţii cont că vei distruge o relaţie? Pe de altă parte, minciuna poate fi constructivă în unele momente din viaţă, dar şi aici este nevoie de o limită, nu credeţi? Minciuna continuă distruge, sinceritatea dusă la absurd dăunează, este interpretativă şi de cele mai multe ori eşti considerat arogant, obraznic. 
Am tot întâlnit situaţii în offline, dar şi online, unde minciuna şi bătaia de joc este îngrozitor de înfloritoare. Pentru unii este o necesitatea de a supravieţui, de a-şi crea un drum prin viaţă sau poate pur şi simplu aşa cred că se fac remarcaţi. Deseori minciuna are picioare scurte, sinceritatea doare şi este stresantă pentru unii…mă întreb cum este mai bine? 
Voi ce credeţi?