Intel – RoboCompanion pentru cei singuratici

Singurătatea este cea mai rea „pedeapsă” a unui om. Asociată cu bătrâneţea sau cu depresia, această etapă a vieţii este destul de traumatizantă. Situaţie devine cu adevărat dramatică atunci când persoana în cauză are rude, copii, cunoştinţe sau nepoţi care nu îşi mai dau interesul faţă de ei şi atunci, „bătrânii” noştri se simt inutil societăţii, neputincioşi, „expiraţi”  şi foarte puţini reuşesc să treacă mai departe. Un om abandonat în singurătate se revoltă şi deseori, schimbările stărilor emoţionale duc în mod tragic la suicid. Ştiu, este greu să ne imaginăm aşa ceva. Este greu să vorbim despre acest subiect delicat şi lumea din jurul nostru parcă nu are răbdare să-ţi asculte păsurile, problemele sau să se gândească pur şi simplu la semenii lui. 
Să nu uităm un lucru, nu suntem nemuritori. Fiecare vom trece prin aceste etape ale vieţii şi depinde numai de noi cum ne trăim singurătatea, cum ne detaşăm de ea şi cum reuşim să trăim frumos până la finalul vieţii. O soluţie ar fi să cauţi un animal de companie de care să ai grijă sau să găseşti un centru special unde poţi socializa, lega noi  prietenii sau pur şi simplu, dacă nu eşti „bătut” de soartă să încerci să intri în contact cu oamenii fără ai şantaja emoţional. O altă idee ar fi să ai alături un  RoboCompanion. Cine e? O nouă inovaţie pe piaţa mondială pe care am inventat-o în timp ce survolam rafturile virtuale ale unui magazin online în căutare de oferte SSD Intel sau oferte HDD cât mai avantajoase pentru buzunarul meu. 
(foto: creaţie personală)
RoboCompanion va fi unic pe piaţă, ideal pentru oamenii singuri, persoanele trecute de tinereţea a doua ş.a.m.d. De ce va fi unic şi special? Pentru că va contribui la liniştea psihică a persoanei care îl va avea în custodie şi pentru că „bătrânii” noştri nu se vor mai simţi uitaţi de lume, le va îmbunătăţi starea de spirit. Din fişa „postului” a unui RoboCompanion spicuim următoarele : 
Nume : RoboCompanion sau la cerere se poate personaliza după caz cu aprobarea inventatorului şi plata drepturilor de autor
Descriere tehnică RoboCompanion: Pătrăţos, alimentare la 220W, baterii no limit incluse pentru vacanţele lungi. Update maxim : creier cât cuprinde carcasa, Procesor Intel Core i3-4160 , inimă de 5* SSD Intel Seria 525 2.5 mSATA 30GB 25nm MLC (OEM), sistem vizual ireproşabil cu Gigabyte GeForce GTX 980 4GB GDDR5 256-bit, placă de sunet ASUS XONAR-D2 pentru auz fin ca-n tinereţe. Dotare cu senzori anti-scurtcircuit(pentru momentele în care neîndemânaticii varsă paharul cu placa dentară pe el sau ciorba fierbinte) şi senzori antidust. 
Vârsta : necunoscută, forever young
Culori disponibile : roşu, corai, albastru, galben, verde turbat, mov  sau posibilitatea de a schimba culorile după dispoziţia stăpânului
Studii : top secret, acces denied
Pregătire şi experienţă : abilităţi extraordinare în comunicare şi negociere, rezistenţă la stres, calificare ireproşabilă în domeniul „singuraticilor”, abilităţi organizatorice, atitudine pozitivă
Responsabilităţi
Să nu părăsească „postul” fără aprobarea directă a stăpânului, să dea dovadă de responsabilitate şi vigilenţă în timpul „serviciului”, seriozitate. RoboCompanion va avea obligaţia să te trezească dimineaţa cu micul dejun adus la pat, iar între timp acesta va recita citate motivaţionale ce te vor indemna să începi ziua cu zâmbetul pe buze. Te va anunţa când să-ţi iei la timp medicamentele, îţi va face masaje de relaxare, acupunctură. Te va ţine la curent cu toate ştirile din mediul online şi offline, îţi va citi cărţi comice, cărţi de rugăciuni(pentru persoanele credincioase), iar pentru masculii cu spirit mereu tânăr va fi dotat cu cărticele uşurel erotice sau pentru cei curajoşi şi fără probleme cardiace, cărţi cu povestiri adevărate din ciclul „Dincolo de moarte”. Va tunde iarba din grădină, îţi calcă gogoşarii rufele, va alege filme bune la ceas de seară şi obligatoriu te  scoate afară din casă pentru minim 30 minute de sport în aer liber. Ocazional(pentru a avea mintea ageră în continuare)  te va ajuta să completezi integrame, va juca şah, table sau poker cu pedepse minore. 
O dată pe lună are responsabilitatea să organizeze mici petreceri invitând persoane singure şi dornice de socializare, alături de muzica bună, mâncare fină (fără E-uri) şi ceai verde pentru îmbunătăţirea formei fizice. În nopţile cu insomnii este dotat cu cântece de leagăn(nani, nani puişor) sau mici monologuri cum ar fi : Costică, dormi? 
Sub nici o formă nu va uita de ziua ta onomastică sau de zilele în care trebuie să te prezinţi să-ţi ridici pensia, ajutorul social. Pentru timpul liber va oferi lecţii de creativitate în croşetat, mărgelit, traforaj şi grădinărit. 
Valabilitate : nelimitată
Atuuri pentru a achiziţiona un RoboCompanion: nu cere apa sau mâncare, nu te ceartă(nici măcar când faci pipi pe colacul vasului de toaletă), loial, ascultător, nu năpârleşte ca Azorel, Pisi, Grivei şi nu cere bani pentru sesiuni de shopping. 
Minusuri : vorbeşte mult, exagerat de grijuliu cu persoanele din jurul lui. 
Super invenţie, super inteligenţă. Pe mine personal m-ar încânta un astfel de roboţel şi m-ar ajuta să-mi duc „bătrâneţile” liniştită, fără să bat câmpii sau să-mi creez personaje imaginare cu care să vorbesc de nebună. Un ajutor pentru singuratici, pentru perioada în care eşti dat uitării de semenii tăi, un aliat loial care te va ţine activ până la sfârşitul vieţii tale…
Acest articol participă la proba nr 8 din cadrul competiţiei SpringSuperBlog.

Înainte şi după apariţia internetului …

Astăzi sunt pusă în situaţia să-mi imaginez cum ar fi viaţa fără internet. În ziua de azi, internetul este indispensabil, destul de comod şi foarte util şi necesar la şcoală, job-uri, pentru socializare şi mai ales un mod de a scăpa de stres jucând diferite jocuri online. Adolescenţa mea nu a avut parte de gadget-urile care există actualmente pe piaţa din România şi nici nu exista posibilitatea să-mi aleg  componente sofisticate dintr-un magazin online, pentru a-mi „tuna” calculatorul.  Socializarea şi distracţia tinerilor din acea perioadă erau destul de simple. Dacă-ţi pica cu tronc un băiat sau o fată, făceai tot posibilul să fii în preajma lui, te făceai că ai treabă pe strada unde locuia, te împrieteneai cu gaşca din care făcea parte etc etc. Acum? Reţelele de socializare au devenit un fel de „matrimonial stuff” unde fiecare postează „my love forever” „my baby”  urmate de unşpe mii de emoticoane şi neapărat un citat celebru care să conţină dragostea pură şi neprihănită a celui amorezat. Înainte de sărbători, stăteai ore întregi să scrii o scrisoare bunicilor, mătuşilor şi altor neamuri până la a şaptea spiţă. Acum urările de bine se fac cu ajutorul internetului, gen : Bla-Bla, vă urez bla-bla bla-bla la anul şi la mulţi ani… urmate de smiles, smiles, kisses, kisses and wink. 
Distracţia copiilor exista în jocurile copilăriei : Ţomapant, Elasticul, Raţe şi Vânători, Şotron, Telefonul fără Fir, Comoara lui Piticot, Spânzurătoarea ş.a.m.d. Acum? Distracţia tinerilor este în faţa calculatorului, jucând online, neapărat pe Team-Speacker : World of Tanks, DarkOrbit, Counter Strike…pfff luptătorii patriei de mici. Rar mai vezi copii pe stradă să se distreze exact ca pe timpuri. Într-un fel cred că este şi vina noastră, nu? Tehnologia a evoluat atât de mult, încât trecutul este istorie şi nu avem puterea să oprim minţile luminate din evoluţie. Mă gândeam să fac o mică listă în care să scriu ce chestii făceam de-alungul timpului, ceva de genul „retrospectiva scurtă a anilor cu şi fără internet”. 
1985-1998
Ani de glorie adolescentină, primul iubit, primul bileţel cu „vrei să fii prietena mea?”, petreceri cu muzică „în blană” răsunând din casetele cu bandă, primii paşi într-o discotecă improvizată. Dacă erai dornic de distracţie, veneai cu milojeala la uşa unuia care era „pedepsit pe viaţă” de mumă-sa şi începeai cu poezia „Sărut-mânaaa, tanti Marioara. Îl lăsaţi pe X-ulescu afară? Vă rugăăăăăăm! „. Ea, băţoasă, fermă pe poziţie te gonea de la uşa ei cu mătura, făcăleţul cu care mesteca mămăliga şi urla cât o ţinea plămânii pe casa scării că suntem golani, că-i învăţăm odrasla „neprihănită” la prostii etc etc. De distracţie şi să ne răzbunăm, îi sunam la sonerie şi fugeam cât ne ţineau picioarele…asta vreo oră-două, până când „sechestratul la domiciliu” era lăsat afară, dar…” La ora 21 fix, eşti în casă. Jar mănânci, ai auzit?”. Mai exista varianta ca „sechestratul” să stea la casă şi mumă-sa nu era atentă, sărea pe geam şi dus era. Mai conta ciomăgeala de după? Neeaah! Faptul că era cu prietenii şi se putea juca ore-n şir, erau ca cireaşa de pe tort. No internet, no computer stuff!
1998-2010
O altă iubire pasională, scântei, căsătorie, primul job cu un contract legal, oameni noi, doi copii în peisaj. Primul computer…de fapt o „râşniţă de cafea” care mi-a mâncat ficaţii în 2001. Dacă îmi amintesc bine era un Pentium 2 care mergea cu viteza melcului. Îl deschideai frumos din buton şi până se încărca toate „chestiile sofisticate” îţi făceai manichiura, săpai 500 de metri pătraţi de grădină, pregăteai cina sau dacă nu aveai nimic de făcut din sarcinile enumerate, plecai în vizită prin vecini să-i întrebi de sănătate. Îmi amintesc că eram obsedată de Solitaire şi de un joc de strategie numit Pharaon Demo. Jocul era prea puternic pentru râşniţa din dotare şi deseori era formatat pentru că hard-disk-ul era plin de bad-uri(aici chiar nu înţeleg de ce a durat atâta timp să inventeze cineva nişte oferte HDD)…aşa spunea maiestrul în reparaţii de râşniţe calculatoare, adică bărbatul meu. Partea haioasă era când pruncul cel mic(avea 3 anişori atunci) a descoperit calculatorul şi i-se pusese pata pe „Delete”. Chiar dacă nu ştia să citească, cuvântul ăla îi zgâria retina inocentă şi click pe el, gata windows-ul…vreun an de zile a formatat tat-su calculatorul ăla până a zburat în fundul curţii. Nu am avut internet până în 2005, timp în care „distacţia” şi socializarea erau: statul în faţa porţii cu 5 pungi de seminţe, plimbatul copiilor în parc sau prin împrejurimile cartierului, băutul cafelelor prin vecini, cusut goblenuri, croşetat mileuri în faţa televizorului sau împletit totoşi pentru vremuri friguroase.  
2010-2014

Deja sunt în „epoca” unui calculator mega-updatat, graţie internetului unde, tastând graţios pe nenea google am găsit „oferte procesoare” şi cu un singur click am uitat cum se împleteşte un ilic, de cusut nici vorbă, să scriu scrisori…aaaa până ajung la poştă, până ajunge la destinatar. Avem internet, mii de site-uri, bloguri, yahoo messenger, facebook. Click, user name, parolă, logare, search contacts…cu ocazia sărbătorilor de iarnă…bla-bla, bla-bla familia X-ulescu vă urează bla-bla, bla-bla. Smiles, smiles, kisses, kisses, big hearts. Enter! Printr-o minune revoluţionară mica ta „scrisorică” a ajuns la destinatar fără prea mult efort. Cărţile de bucate sunt istorie, găseşti mii de reţete pe internet. Ţi-e lene să compui un referat pentru şcoală? O licenţă? Trăiască internetul! Pentru unii „veterani” internetul este considerat un mod trist şi superficial de a-ţi trimite urările către prieteni, rude, duşmani  ş.a.m.d.
Pentru alţii este o necesitate, obsesie, un stil de viaţă, job-ul care aduce pâinea pe masă. Am luat contact cu misterioasele căi ale internetului pe la începutul anilor 2010-2011 când mi-am conceput propriul blog. Habar nu aveam în ce mă bag şi ce se va întâmpla pe viitor. Graţie internetului am cunoscut o mulţime de oameni frumoşi la suflet şi deosebit de inteligenţi, aşa cum sunteţi voi. Am participat la evenimente la care nu visam niciodată, am socializat cu cititorii mei de câte ori am avut ocazia, şi tot cu ajutorul internetului m-am făcut „cunoscută” atât cât să mă simt celebră-n sinea mea şi mulţumită că cineva citeşte „aberaţiile” pe care le scriu şi le apreciază. Cum arată o zi fără internet acum în 2014? Chiar acum o lună de zile, iţele universului s-au hotărât să-mi de-a peste cap planurile şi m-a lăsat timp de 18 ore fără curent electric, fără internet, fără absolut nici gadget cu bateria full care să-mi omoare timpul. Ce-am făcut? Am trecut prin chinurile „morţii” şi prin fazele unei semi-depresii : negare, mânie maniaco-obsesivă, depresie totală, în final acceptarea „dezastrului”. Printre suspine, fiind o zi din timpul săptămânii şi nu aveam cu cine să-mi omor timpul (copii la şcoală, bărbatul şi prietenele la servici etc etc) m-am apucat să citesc o carte începută cu un an în urmă. Avantaj şi un punct în plus pentru cultură, nu? 
Internetul are avantaje şi dezavantaje în egală măsură, tu eşti singurul în putere să decizi dacă internetul îţi conduce viaţa sau tu deţii frâiele şi ştii să spui „Stop” atunci când este necesar. Sunt curioasă cum era viaţa voastră înainte de apariţia internetului şi mi-ar place să citesc comentariile voastre privind acest subiect. 
Acest articol participă la proba nr#15 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014! 

Pasiune pentru gaming…

Acest articol a fost creat special pentru proba numărul 10 , în cadrul competiţiei SuperBlog 2013.
Sponsor: MediaDOT.ro


Nu sunt o persoană care se omoară cu jocurile de PC , dar când prind gustul unuia, nu îl mai las. Îmi plac cele de strategie şi cele ce implică multă acţiune. Ador cele online pentru că îmi dă posibilitatea să cunosc persoane reale. Printre favoritele mele din timpuri demult apuse, au fost SecondLife şi DarkOrbit. În SL puteam fi ce vroiam , de la o simplă dansatoare, până la fashion designer (asta după ce am acumulat ceva experienţă ).Din păcate, după ceva timp , calculatorul a început să cedeze nervos ,chiar într-un moment în care Agurita Saiz era un nume , însemna ceva pentru lumea virtuală. Era debutul meu ca DJ într-un club virtual  şi aveam tot ce îmi trebuie pentru a ţine un mega-show de două ore.Live, cu dedicaţii , sute de oameni din diferite colţuri ale lumii aşteptau debutul meu ca pâinea caldă. În acel moment placa video a picat şi totul s-a năruit.Disperată, am căutat a doua zi un magazin online. Vroiam ceva bun şi căutam un magazin cu experienţă , iar eu nu avem nevoie decât de o placă video performantă.Într-un final, am găsit la secţiune ” Plăci Video NVidia”  preferata mea şi  exact ce căutam.Spre bucuria mea ,comanda a ajuns foarte repede şi am reuşit să îmi fac debutul ca DJ virtual aşa cum se cuvine. Al doilea joc care mi-a aprins spiritul de luptătoare a fost DarkOrbit. Un joc video mai băieţesc , dar aveam o satisfacţie maximă când ieşeam invingătoare şi clanul meu era pe un loc fruntaş. Uimirea celorlalţi jucători era mult mai mare când observau că au fost înfrânţi de o fată. Luptele între clanuri sau pur şi simplu inamici ,se duceau în spaţiu şi asta îmi aduce aminte de copilărie când jucam „de-a v-aţi ascunselea” .Porneam în diferite galaxii în căutarea duşmanilor şi nu mă opream până nu îi găseam.Pentru a ajunge la un nivel înalt , căutam prin forum gaming diferite strategii folosite de alţii înaintea mea. Mereu găseai câte un pot de la un jucător mai vechi şi la un moment dat îţi era de folos. Poate că dacă eram băiat cunoşteam mai bine din culisele IT , dar în momentul când voi ajunge în pragul pensiei promit solemn că numai de acest lucru mă voi ocupa.Cum văd eu viitorul jocurilor online? Simplu. Ca nişte lumi paralele. Deschizi uşa de la dormitor şi intri în acţiune. Dacă apuc să văd minunea , aş fi cea mai fericită.Faptul că aş putea simţi andrenalina de a conduce o navetă spaţială sau de a-mi împlini visul de mega-super Dj-iţă , mă face să sper că visele devin realitate. Mai este puţin până vom face acest pas…

Ce vom face dacă nu va mai exista Pc-ul?..

O întrebare grea…nici nu vreau să îmi imaginez cum ar fi dar trebuie. Ce ar fi dacă dintr-o dată ar dispărea toate calculatoarele de pe această planetă şi odată cu ele magnificul „internet”?
V-aţi pus vreodată această întrebare? Eu cel puţin aş cădea în prima etapă într-o depresie.. păi cum de ce? Voi fi şocată, îmi voi vărsa nervii pe cine apuc apoi poate voi accepta situaţia.
Gata cu socializarea, gata cu joculeţele pentru copilaşi, gata cu tehnologia la gunoi cu ea.
Adio bârfa pe facebook, adio blog, adio SuperBlog, adio stres că nu ştii ce note ai luat hehe sau de ce ai luat atât.
Îmi voi lua gândul de la super reducerile din magazinul online preferat, de filmele sau serialele unde-mi desfătam ochişorii, gata şi cu supremaţia şi fala pe care o aveam în DarkOrbit game.
Voi afla ultimile noutăţi in materie de modă din ziare… asta dacă mai ştiu cum se răsfoieşte unul.
Soţul meu fan fidel Delta Force, va fi nevoit să-şi etaleze talentul de „soldat neînfricat” în joculeţe Nintendo.
Cred că la un moment dat mă voi împăca cu ideea şi voi începe timid dar sigur să scriu vederi sau să trimit scrisori celor cunoscuţi de sărbători şi ocazional la câte o aniversare.
Vom deveni oameni simpli, poate vom deveni mai buni şi nu vom mai cunoaşte toate ororile lumii.
Va creşte vânzarea ziarelor, revistelor, a cărţilor ceea ce nu ar fi un lucru rău pentru că în ultimul timp oamenii în general au cam uitat cum să răsfoiască filă cu filă o carte din biblioteca prăfuită.
După delectarea cu o lectură, rămâne destul timp de omorât. Remediu anti-plictiseală pentru dragele noastre gospodine (care înainte îşi etalau reţetele încercate în bucătărie în toate reţelele de socializare) apucaţi-vă de croşetat, ţesut covoare manuale sau împletiţi totoşi pentru iarnă sau după caz un ilic două la nepoţi.
Pentru că timpul alocat Counter strike-ului în perioada de glorie a dispărut vom începe să contribuim la creşterea natalităţii şi dacă nu ai avut până acum timp să îţi stabileşti priorităţile în viaţă, acum eşti liber să iei o foaie de dictando şi să începi frumos să-ţi faci o listă.
Probabil voi creşte struţi sau bibilici, voi face o căruţă de bani şi voi încerca să reinventez o copie fidelă a calculatorului sau măcar să proiectez un nou procesor de ultimă generaţie, asta dacă mă va ţine memoria şi balamalele.
Şi pentru că HDD 500GB-ul meu va fi istorie, pozele mele vor lua locul frumos în albumele de altă dată, aducându-mi aminte de vechea mea pasiune când pozam fluturii în parc sau raţele din curtea bunicii.
Ei dragii mei va fi greu de neconceput pentru unii, dar orice început are şi un sfârşit.
Eu sunt sigură că în lumea asta există totuşi oameni care încă nu se bucură de tehnologia avansată de care profităm din plin noi ceilalţi.
Aşa cum părinţii noştri ne-au crescut fără pampers, haine de lux sau gadget-uri sofisticate (şi am crescut destul de bine) cred că dacă vreodată s-ar întâmpla ca toată tehnologia să dispară, am înghiţi în sec şi am merge mai departe încercând să înlocuim ce am pierdut cu altceva.
Să ne bucurăm de viaţă, de tot ce ni-se oferă, de zâmbetul copiilor noştri şi să nu uităm niciodată de unde am pornit…

 Aceast articol a fost scris pentru proba nr 23 la SuperBlog 2012!