Eveniment pentru copii – ” Bărcuţa colorată” ( Constanţa)

Bună dimineaţa, dragii mei! Am aflat de curând că Asociaţia Civicum Voluntaris în parteneriat cu Centrul comercial Maritimo Shopping Center, AYG Romania, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Radio Constanţa şi Avon Romania, invită elevii constănţeni cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani să participe la concursul cu premii “Bărcuţa colorată”, care va avea loc sâmbătă -30 mai 2015, în incinta Maritimo Shopping Center, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 
Micuţii trebuie să realizeze bărcuţele din hârtie de calc format A4 şi să le “branduiască” în stil personal,  desenându-le (de preferat cu cu creioane cerate), lipind abţibilduri cu tematici adecvate sau personaje din hartie şi orice alte accesorii. Fiecare copil poate participa la competiţie cu o singură bărcuţă, care trebuie să îndeplinească o serie de condiţiile impuse de regulament pentru a evita descalificarea concurentului. 
Bărcuţele se pot depune pentru înscrierea în concurs, la Info Desk Maritimo, pe 29 mai 2015, între orele 15,00 – 20,00  şi pe 30 mai,  între orele 9,00 – 11,00. Jurizarea se va realiza la nivel de an şcolar, astfel încât se vor acorda cinci premii celor mai creativi elevi din clasele 0 – IV şi alte cinci premii fără a mai ţine cont de criteriul vârstei. Premiile constau în jucării şi dulciuri. Iar surprizele organizatorilor vizează nu numai copiii ci şi părinţii, jurnaliştii sau pur şi simplu, clienţii adulţi care vor fi prezenţi în centrul comercial la eveniment. Eu abia aştept să văd creaţiile copilaşilor voştri şi sper să revăd câţiva dintre cei dragi mie! Vă îmbrăţisez cu drag şi vă aştept la acest minunat eveniment dedicat copiilor noştri!
Regulamentul poate fi accesat pe pagina: www.civicumvoluntaris.ro

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...