Interviu de Constanța – Packya… consecința faptului de a fi!

Packya e un ochi, un văz invocat de mine.  Am inventat o entitate care nu este persoana mea  fizică de zi cu zi, este partea liberă, văzul care naște personaje, le îmbracă. Sunt vitriniera lumii mele interioare.

Este o desprindere de convențional, de traseul pe care-l parcurg zilnic. Sunt un brand dar nu sunt constrânsă  să urmez cu consecvență personajul anterior.

Packya vine de la fuziunea numelor mele, Alina Pachițanu.  În plan pământean, trăiesc în Constanța și nu-mi asigur existența făcând asta. Oficial profesez ca psiholog, am mai făcut cărți, evenimente, artă.

Packya este consecința faptului de a fi.

De unde a pornit totul și de ce ai ales nișa aceasta?

Am pornit de la cuvânt scriind poezie, proză, am ajuns la dans contemporan, toate acestea m-au dus către a căuta un chip și o asemănare unei stări de veghe care, acum, se manifestă așa, făcând haine.

Primele mele creații mi le-am imaginat în oglindă, s-au născut probabil când aveam 3 ani și nu mi se păreau prea mari pantofii maică-mii cu care eram încălțată.

Ulterior, toți oamenii mi-au oglindit faptul că sunt îmbrăcată altfel. Sunt etape. Explorând, am folosit orice mijloc de exprimare, inclusiv kitsch-ul autentic și asumat, exploatat artistic.

Concret, în urmă cu 14 ani am cusut de mână câteva piese pentru mine pe care cei din apropiere le-au apreciat, apoi Mona, prietena mea, a stat pe capul meu insistând să continui și abia după 10 ani am luat o mașină de cusut.  Toate ideile mele astfel, erau mult mai ușor de materializat.

Nevoia de a mă exprima pe mine, s-a extins în nevoia de a găsi expresia corporală a celorlalți, estetica de a reda personajelor personalitatea lor firească, de asta spun, eu fac haine ca te dezbracă. Nu e o preocupare de croitorie sau de design, este preocuparea parcursului meu spiritual, născută dintr-o necesitate. Este  expresia respirației mele interioare, o formă terapeutică. Profesional, identific continuu gestul oprit al omului, înțepenirea, plafonarea sau încremenirea în convenție. Personajul captiv în personajul social, în haina socială. Haina să fie o eliberare pentru că e o nevoie, în primul rând, personală, nu pentru că mi-am propus să salvez lumea.

În evenimentele pe care le-am tot făcut, am aflat tendința oamenilor de exhibare, de exprimare, de ieșire din acest corset convențional printre care și hainele. Ele sunt primul pas în care te poți oglindi, recunoaște ca fiind.  Și nu este despre modă, mimetism, trend.

De asta am spus în finalul unui film …

It not about fashion

Are legătură cu apropierea mea de lumea actorilor, de culise, de costumele în care cei din sală se recunosc.  Haina ca o componentă teatrală, ca tovărășie a actorului, ca mijloc prin care el poate să exprime o oglindire celui din sală, haina are puterea de redare, de exprimare a unui personaj.

Preocuparea mea a dus la a deține acum o recuzită a unui vis personal, garderoba unei lumi interioare care are o formă de unicitate pentru fiecare om.  Eu ofer o diversitate mereu imperfectă adresată unicității din fiecare ce vrea să trezească căutarea și exprimarea liberă a unui sine, manifestarea lui.

It s about air

 

Cum au primit prietenii tăi acest hobby? Este greu să te afirmi pe piața românească?

Sunt învățați să mă vadă mereu căutând ceva, nu li s-a părut nimic nefiresc, erau obișnuiți cu căutările mele permanente.

Prietenii mei sunt atrași în proiectele mele, mulți dintre ei au pozat ca model, fiecare a fost implicat într-o formă de exprimare dar și în muncă, în construcția viziunii mele.

Nu pot să spun că am hobby-uri, tot ce fac are legătură cu tot. În esență, hainele mele nu sunt doar haine în acceptarea convențională a hainelor.

Piața românească? Nu știu cât de greu este să reușești pe piața românească dar întrebarea pentru mine este „ în ce măsură am reușit ceva făcând asta?”

Cu ce vii nou față de alte branduri?

Propunerea mea este nu să creez haine care să te amprenteze pe tine cu etichetă, ci ofer o formă de relaționare în care personajul are de completat haina și nu invers.

De ex. Un  ospătar, îl îmbraci în ospătar și el e ospătar. O femeie, o îmbraci în mireasă și ea e mireasă, ori eu dau doar o rampă, deschid o neelucidare în care ai ceva de descoperit despre tine, nu îți dau haina pentru eticheta ei.

Îți dau posibilitatea să fii tu, să te cauți, să te exprimi și ideea de a nu îți imagina haina ca având o personalitate stabilă ci, ea, depinde de cel care o poartă.

Desigur, pot spune că, tehnic, stilul este eclectic, cum suntem și noi în afara unei uniforme. Ador libertatea de a purta o haină prețioasă în mijlocul zilei, pe stradă, cu care te poți așeza pe jos, oriunde. De la „boschetar la regal”, regalitatea fiind o aspirație pe care trebuie să o împlinească orice piesă vestimentară.

Brandurile? Sunt niște modele de ceară fără chip ori, la mine, oamenii dau chip hainei. Tocmai chipul unic al omului dă sens hainei, și, în plus, o poveste despre….

Eu nu vreau să acopăr oamenii, vreau să-i descopăr. Cu asta vin nou față de alte branduri…

 

Cum privești tu fashion-ul românesc? Ce greșeli vezi cel mai des?

Fashion-ul românesc? Caută cu disperarea lumina unui podium și se uită permanent cu coada ochiului la ce s a pus pe marile scene. Se ține încă prea izolată de celelalte arte.  E despre țoale.

Greșeli? Postura regizată, predictibilul, manechinele sunt slabe și supărate, creatorii zâmbesc la sfârșit și se țin de mână…

Proiecte de viitor? Cum vezi Packya peste 10 ani?

Proiecte despre rafinare.

E o irosire să parcurgi existența asta fără să te rafinezi. Dacă nu ai capacitatea de a evolua, ai măcar șansa să rafinezi datele pe care le ai, cu ce ești.

Trecerea timpului nu te obligă să evoluezi dar îți dă șansa măcar să rafinezi datele date.

Ori făcând asta tot timpul, se ajunge la o formă de unicitate, te recunoști din ce în ce mai mult în oglindă.

Oglinda nu este inventată pentru a pune întrebarea ,,cine-i cea mai frumoasă din țară?,, ci, a întreba  „cine ești?”

Peste 10 ani?

Este un răspuns pe care l-am inventat mai demult și îl dau la toate întrebările cu limită de timp

„Sunt în timpul vieții”

Să fii cum vrei e un deziderat care te atinge ca o grație. Sper ca peste 10 ani să fiu cum o să vreau eu atunci și nu cum vreau eu acum.

Pe când un catwalk cu piesele tale?

Am oscilat între mai multe proiecte, unul  s-a vrut la Paris, apoi am ajuns în zona de teatru-dans, am imaginat mai multe proiecte și colaborări inclusiv cu muzicieni  și încă n-am stabilit o formă concretă pentru că am mai multe variante în care văd prezentarea colecțiilor mele. Nu exclud nici arealul teatrului, dansului, străzii. Nu m-am decis. Probabil se va întâmpla ceva spontan ca atunci când, într-o joi, am umplut un coș cu poezii și l-am scos pe stradă, oferindu-le oamenilor, după întrebarea  „când ați primit ultima dată o poezie?”  Sau, ca atunci când, într-o joi, am luat toate tablourile și le-am trimis la defilare pe apă. Expoziție pe apă:

https://www.facebook.com/halina.packy/media_set?set=a.423677504382421&type=3

Nu urmăresc neapărat prezentarea de salon în care oamenii au palmele pregătite pentru aplauze sau datul din coate. Va fi de la neînțeles până la extaz, de la nonconformism până la bulversant, probabil că nu va acoperi defilări de promenadă, posibil să fie, dar, în tot ce voi face voi căuta o formă de artă și voi urma un principiu de-al meu mai vechi „ În artă să nu te justifici!”

Cred că, o  mirare plantată într-un ochi este mai prețioasă decât o simplă plăcere despre frumos.

Cât de greu este să concepi un produs vestimentar și unde găsești inspirația?

 

Mi-e greu să nu concep și să nu găsesc inspirația. Sunt copleșită pentru că nu mai pot ajunge din urmă cu mașina de cusut dat fiind faptul că eu le fac singură. Este una din dezamăgirile mele că nu pot coase cât am. Am foarte multe creații nerealizate, doar unele apucă să se nască, restul visurilor mele se pierd, ca într-o tiribombă. Prind ce apuc dintr-o curgere infinită.

De exemplu  obsesia … pasărea, zborul, copilăria mea, spectrul emoțional care m-a influențat în diferite stadii de existență, mă fac  să nu aleg o culoare rațional ci să o proiectez, să las inconștientul să croiască. De aceea eu nu lucrez după tipare.

M-au impresionat personalități speciale, artiști speciali, cum e violoncelistul. Am creat o haină având viziunea prezenței scenice. Ulterior, el mi-a confirmat și s-a urcat cu ea pe scenă.

 

Un gând pentru cititorii nostri?

Să găsească fiecare să-și ofere o formă de eliberare, un cuvânt nespus, un gest nefăcut, o haină nemaiavută.

 

Pentru viitoarele cliente, unde te pot găsi?

www.packya.ro

Facebook         https://www.facebook.com/Packyacreation/Instagram packya (Alina Pachitanu)

Instagram        _packya