Elevii sunt pregătiţi pentru viaţă?

 Astăzi, vom vorbi despre un subiect destul de important pentru cei mai mulţi dintre noi.Această temă,
este o probă din cadrul competiţiei SpringSuperBlog,sponsorizată de Reeija, un magazin online care oferă genti piele, cadouri femei,accesorii dama, genți damă pentru doamne sau domnişoare cochete.
Este demn de admirat că în timp ce ne pregătesc minunăţiile cu care ne mândrim prin oraş, ei se implică foarte mult şi în activităţi de susţinere a comunităţii, prin donarea a 2% din vânzări către fundaţia Agapedia, ajutând la strângerea de rechizite şi cărţi pentru copii care au nevoie de ele.
Sunt mulţi copii care au nevoie de acest ajutor şi de multe ori în loc să-i ajutăm,trecem cu vederea acest aspect şi ne vedem de problemele noastre.Fiecare dintre noi, avem copii sau ne dorim să îi avem.Nu este suficient să dăruieşti viaţă unui copil, iar tu ca părinte ai datoria să îl pregăteşti pentru tot ce va urma în viitor.Din dorinţa excesivă de aţi ocroti copilul, câteodată consideri că este necesar să îi ascunzi problemele vieţii sau de familie, lăsând impresia că trăim într-o lume perfectă unde nimic nu este rău.Şi atunci, cum îl pregăteşti pentru viaţă?
Şcoala românească din ultima generaţie este cum o ştim.Scoate elevi „eminenţi” pe bandă şi uită să promoveze cu adevărat care este rolul ei în viaţa unui elev.Actualele practici pedagogice sunt mai mult îndreptate către marginalizarea unora dintre elevi şi subordonarea lor. 
Cât de des sunt întrebaţi elevii despre opiniile lor personale legate de anumite subiecte?Niciodată!
Cât de des le este stimulată creativitatea?Foarte rar!
Cum îi pregăteşti pentru viaţă?În primul rând, încurajează-l să ia decizii şi să nu se teamă de greşeli.
Ajută-l să accepte şi să înţeleagă că eşecul face parte din succes şi mai ales dezvoltă-i încrederea şi respectul pentru sine şi ceilalţi.
Eu îmi aduc aminte cu drag, de perioada în care „răposatul” ne trimitea la cules de porumb sau cartofi.Cu toţii eram o echipă,ne mândream cu munca depusă şi eram răsplătiţi pentru asta.Vedeam şi apreciam cu alţi ochi munca tuturor celor implicaţi.Cred că ar fi minunat dacă în şcolile de astăzi ar exista programe de acest gen.Şi nu neapărat să fie exact ca pe vremea ceauşistă.Se pot face programe cu activităţi în sere sau la ferme mai mici, unde fiecare elev implicat să-şi dezvolte spiritul de conducător al acesteia.
Sau poate că nişte ore de voluntariat(săptămânale) în instituţiile de stat (spitale,fabrici) le-ar fi de folos elevilor.Orele petrecute acolo le-ar dezvolta identitatea sau să-şi construiască o imagine asupra viitorului în cariera care o va alege.Valorile şi credinţele nu sunt moştenite pe cale genetică, ci le asimilezi în funcţie de comunitatea în care trăieşti şi mai ales , în funcţie de implicarea ei în dezvoltarea unui copil.Până când lucrurile se vor schimba spre binele elevilor, rămân totuşi la părerea mea.Şcoala are un rol limitat în dezvoltarea unui elev, dar împreună cu restul comunităţii şi familia, putem avea şi crea oameni de valoare.

Acest articol a fost creat pentru proba nr 10 din cadrul competiţiei SpringSuperBlog.

Dragoste de cioban…

 

A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, din rude mari … iertaţi-mă, asta era altă poveste.
Mare e grădina celui de Sus şi mulţi nebuni încap în ea. Păsărel Maricel este ciobanul satului Mocăieşti. Om cu frica lui Dumnezeu, crescut de o bunică senilă, Maricel şi-a petrecut copilăria printre boboci de raţă şi alte zburătoare. După şcoala primară, bunică-sa nu a avut de unde să îl ţină prin facultăţi şi aşa omul nostru a rămas în satul natal devenind cioban.
Ajuns la 20 de primăveri, lui Maricel i s-au aprins călcâiele după Despina lu’Apostolescu. Şi într-o seară, şedea abătut sărmanul de el pe bancă de lângă poartă. Suspinând ca o fată, nu băgă de seamă că moş Mihai se apropie de el.

-Ce faci flăcău? Îţi faci inventarul la oi? Ce suspini aşa, nu îţi iese socoteala?
-Of tataie, era să mor de inimă. Ce te furişezi ca pisica? Ce să fie, mai nimic… şi iar se auzi un suspin de parcă se sfârşise lumea.
-Bag de seamă copile că tu suferi de amorezeală. Ce stai aici singur cuc şi nu faci nimic? Păi tu vrei să vină fătuca la tine?
-Tataie, e greu cu fetele… nici măcar nu vrea să audă de mine. I-am cumpărat floricele şi nimic.
-Apăi copile dragă, cine spune că-i uşor cu muierile… greşeşte amarnic. Păi nu ţi-am zis ce păţii eu cu Mărioara mea? Era înainte să ne luam şi după ce că am umblat după fundul ei vreo doi ani de zile mi-a făcut o scenetă de toată frumuseţea. Ce mai, piesă de teatru nu alta! Am vrut să ne ducem la o petrecere în sat cu dănţuială şi băutură din plin. Am aşteptat ca viţelul vreo oră să vină mândra. Stai că nu e gata, stai că nu o mai lasă scorpia de mumă-sa. În final ajungem la petrecere şi începu nebunia. Şi hop aşa şi tot aşa/ Cum se-nvârte mândruţaaa iuuiuuiuu! Măi flăcău, am dănţuit de mi-a ieşit ochii ca cepele şi la un moment dat din cauza pălincii, mă cam luă cu ameţeală şi am lăsat-o pe Mărioara în compania muierilor de acolo. După un timp de stat pe comodă am ieşit afară la aer că poate aşa îmi revin. Trag eu o ţigare… hai şi-a doua. Măi, tată şi aud o chirăială dincolo de-am zic că s-o fi transformat careva (era lună plină). Repejor arunc ţigara şi dau să intru, când mândra mea ţâşneşte ca un glonţ pe uşă şi rămase înţepenită de uimire. Mă şi-mi trase o palmă din fundul grădini aşa, de-am crezut că mi-au sărit măselele. Ce făcuse nebuna? După un timp când a văzut ea că nu mai sunt pe lângă ea, a întrebat în stânga şi în dreapta pe unde sunt. Ăştia morţi de băutura, i-au zis că am fugit cu una în dormitor. Şi a început să caute ca nebuna prin toate camerele.

Când a intrat în ultima, găsi acolo nişte tinerei care se iubeau de mama focului. Nebuna nu s-a uitat cine şi cum era, măi şi se înfige în părul femeii ăleia şi începu omorul. Şi-a bătut-o măi flăcău, de şi-a văzut femeia tot filmul vieţii şi a învineţit-o de ziceai că-i soră geamănă cu Mystique. Şi restul îl ştii…
– Păi palma de ce o luaşi tataie?
– A zis că altădată să-i spun când dispar şi să iau aminte ce mă aşteaptă dacă pe viitor voi călca strâmb…
– Şi eu ce fac?
– Ce să faci copile? Ia aminte, să nu păţeşti ca mine. Mai ales dacă eşti pe la început, stai pe lângă ea ca cloşca şi zăpăceşte-i minţile. Mâine e hram în sat, găteşte-te frumos, trage aer în piept şi invită fătuca la dănţuit. Fii cu băgare de samă, bibileşte-o, vorbeşte frumos, hai tre’ să te învăţ eu tot? Şi să nu te duci cu mâna goală ca prostul satului, cumpără-i ceva frumos.
A doua zi, Maricel al nostru parfumat şi cu gel în păr îşi luă inima-n dinţi, cadoul la subţiori şi porni către Despina. Dragostea inimii lui a rămas un pic impresionată de cadoul lui Maricel şi-a hotărât să-i dea o şansă. Cu o condiţie…
– Eu vin cu tine, dar trebuie să îmi mai aduci încă zece cadouri ca ăsta.

Ascultător şi dornic ca Despina să-i devină soaţă, Maricel a îndeplinit porunca aducându-i la fiecare întâlnire cadoul promis.

Cadouri după cadouri şi săruturi furate sub clar de lună au făcut ca totul să se transforme într-o frumoasă poveste de dragoste. Şi-am încălecat pe-o roată şi v-am spus povestea toată!
Acest articol a fost creat special pentru proba numărul 14 , în cadrul competiţie SuperBlog 2013. Sponsorul probei este Reeija care îşi propune să devină numărul 1 în România, în materie de genţi şi poşete de damă.

Reeija alină omenirea !

Mereu alături de tine, draga mea cititoare, geanta îţi păstrează secretele, cuminte, fără să îţi ceară nimic în schimb. Plină de lucruri utile (părerea ta) ţi-a stat alături la bine şi la rău, indiferent de stările emoţionale de zi cu zi. Pe ploaie, frig şi ger, pe cer senin de primăvară a fost acolo lângă tine. Păstrătoare de secrete, niciodată nu te-a trădat şi a încercat să te mulţumească mereu. Te-ai gândit cum va arăta ea peste 50 de ani? Sau ce ar putea să facă?
Eu nu voi apuca să văd minunea, dar îmi permit să visez. E dreptul meu să cred că va avea un rol mult mai important decât cel pe care îl are acum. La fel ca noi, genţile sunt mereu în schimbare, ne plictisim de design-ul lor destul de repede dar peste ani de zile garantez că vor schimba omenirea.
Cel puţin aşa este viziunea mea. Poate că este prea mult science-fiction, dar rolul unei poşete de damă va schimba mentalitatea oamenilor, iar stăpâna ei va conduce şi va avea un statut important.
Păstrătoarea de secrete va oferi dragoste celor cu inima arsă, va potoli setea şi foamea celor năpăstuiţi de soartă şi va îmblânzi sufletul duşmanilor.

Va fi un fel de cutia Pandorei, dar în varianta bună a lucrurilor. Salvatoarea omenirii va veni pe lume într-o familie săracă cu frică de Dumnezeu şi cu speranţa că va putea schimba răutatea oamenilor.
Numele ei va fi Reeija şi asemeni unei războinice aztece îşi va purta „tolba cu minuni ” în lupta dreptăţii.
De o frumuseţe rar întâlnită, Reeija îl va îngenunchea până şi pe cel mai fioros duşman al omenirii. Nimic nu va sta în calea ei. Alături de ea, păstrătoarea de secrete îi va asigura puterea şi înţelepciunea de care are nevoie pentru a putea trece peste toate obstacolele.
Puterea celor două va impresiona şi domoli furia oricărui duşman şi cu ajutorul lor pacea şi iubirea va învălui pământul, aducând în final strigăte de bucurie şi liniştea mult dorită pe Pământ.

Acest articol a fost creat special pentru proba numărul 7 ,din cadrul competiţiei SuperBlog 2013 !

Salvată de poşetă!

Aveam un presentiment că la un moment dat viaţa mea se va schimba. În ce fel ? Nu ştiam.. dar eram ferm convinsă că cineva acolo Sus vrea să îmi testeze mai întâi răbdarea şi puterea de a trece mai departe peste obstacolele vieţii. Doar ce făcusem ochi într-o dimineaţă de vară şi deja îmi plângeam soarta de parcă nu vedeam nici o ieşire din problemele pe care le aveam.Cu chiria sunt în urmă, salariul vine şi fuge mâncând pământul de parcă aş avea scabie şi ca totul să fie cât de gri posibil în viaţa mea auzisem nişte zvonuri de la colege cum că firma ar face nişte disponibilizări cât de curând.
Mă mişc cu viteza melcului (şi ăla în comă) şi încerc să fiu optimistă pentru restul zilei. Îmi beau cafeaua pe fugă şi plec spre servici. Afară cald mon-cher, nu poţi respira nici la umbră cu toate că este abia dimineaţă.
Pe drum văd aceleaşi feţe plictisite, doi câini care latră de zor la o amărîtă de pisică.. bodega din colţul străzii e deja arhiplină cu „meşterii” cartierului.
„Au semnat deja condica.” îmi zic în gând şi mă grăbesc să prind microbuzul care tocmai a ajuns în staţie. În microbuz înghesuială mare, parcă suntem nişte sardele unii peste alţii. Încerc să îmi fac loc printre lume împingând poşeta ca un scut medieval când în dreapta când în stânga. Un nene mă înjură printre dinţi dar nu îl bag în seamă în speranţa că nu eu eram cea avizată. Ajung în final la servici, acolo zarvă mare şi alte feţe plictisite. Nici nu păşesc bine pe uşă, Rodica mă ia în primire:
” _ Fătucă bine că venişi că şeful e nervos azi rău de tot şi a zis cum ajungi să treci de urgenţă pe la el..
_Bine, Rodico. Stai să îmi las poşeta şi mă duc acum.
_Las-o încolo de poşetă du-te odatăăă..”
Cu inima cât un purice m-am dus în biroul şefului. Ciocăm uşor şi intru timid. Mă aşez pe scaunul din faţa biroului, pun poşeta alături pe celălalt scaun şi..
„_Stimată doamnă Popescu, v-am chemat să vă dau o veste nu tocmai bună.. Nu vreau să o lungim aşa în suspans, ştiţi foarte bine că firma trece printr-o perioadă foarte grea şi mă văd nevoit să renunţ la serviciile dumneavoastră.
_Mă scuzaţi domnule director, dar nu înţeleg de ce tocmai eu.. ştiţi.. nici eu nu o duc prea bine în această perioadă.. totuşi am făcut totul pentru această firmă, chiar nu există nici o soluţie?
_Doamnă dragă, toţi avem probleme. O să primiţi salariu compensator pe 2 luni şi în plus vă pot da o recomandare scrisă cu calificative foarte bune pentru cv-ul dumneavoastră… Mai mult nu pot face, am mâinile legate, ştiţi că şi eu am şefi mai sus de mine şi trebuie să fac ceea ce mi-a fost comunicat. Chiar îmi pare rău şi..
„Îţi pare rău pe naiba dobitocule!!” mi-am spus în gând şi rapid mă ridic de pe scaun să plec.
„_ Să aveţi o zi bună domnule.. şi mă pregătesc să ies pe uşă.
_Nu îmi lăsaţi sacoşa aici în birou doamnă. Vă rog…
M-am oprit brusc şi am simţit că dau pe afară de nervi:
_Poate eşti dumneata ditamai directorul ,dar nu vă permit să îmi jigniţi poşeta, clar?? Sacoşa e aia care o cară bunica ta cu ceapa de la piaţa! „
Şi plec trântind uşa după mine lasându-l pe domnul director să vorbească singur. Îmi strâng lucrurile din birou rapid şi plec mai mult fugind din firmă.Pe drum lacrimile îmi curgeau fără oprire şi chiar nu îmi păsa că lumea se uită la mine ca la urs.
Că tot ziceam de acel presentiment mă gândeam că asta a fost. Mi-am luat-o în freză de dimineaţă asta e, o scot eu la capăt cumva. Ajung în apropierea unui parc şi îmi zic că ar fi bine să îmi limpezesc un pic gândurile aici în natură. Am fost atât de absorbită de peisaj că nu am observat că la un moment dat se aşezase lângă mine un tânăr care începuse cu abureli de adolescent în călduri. Mă fac că nu aud şi am vrut să mă ridic să plec. Când am simţit mâna lui că îmi dă o palmă peste fund am luat foc. Nici nu îţi închipui ce a urmat. L-am cotonogit pe ăla de l-am băgat în spital.La un moment dat am fost chemată şi la poliţie să dau declaraţie ce şi cum s-a întâmplat.
„_Doamnă cum aţi reuşit să îl bateţi pe agresor în halul ăla?
_Cu poşeta domnule! Cu poşeta! Noroc cu ea, că altfel cine ştie ce bazaconii se întâmplau şi nu scăpam teafără.”

Acest articol este un text(ficţiune) personal şi participă la concursul organizat de Reeija ,un magazin online care oferă doamnelor şi domnişoarelor după preferinţe genţi damă , iar ele sunt create după specificaţii stricte şi trebuie să încânte purtătoarele acestor veritabile purtătoare de secrete.

La braţetă cu prietena mea Ziga!

O cheamă Ziga şi este prietena mea cea mai bună. Suntem ca două surori şi nu ne despărţim niciodată fie ploaie fie vânt. E tăcută, dolofană, nu cere de mâncare, nu mă ceartă, primeşte tot ce îi dau chiar dacă nu-i place, puţin verzulie din naştere şi mereu este cu un aer imperial pe unde merge.
Mergem la shopping (aka cumpărat vreo 2 kg de morcovi sau după caz 1l de borş), ne plimbăm în parc, mergem în vizită pe la rude şi chiar în vacanţe.
Ne-am cunoscut la Reeija, o singură privire între noi a fost de-ajuns să fie dragoste la prima vedere. S-a născut între noi o legătură puternică şi nimeni nu o va putea rupe. Împreună am învăţat poate cea mai importantă regulă care face o prietenie să dureze: orice s-ar întâmpla, orice hotărâre ar lua una dintre noi, cealaltă o va susţine indiferent dacă este de acord sau nu.
Amândouă suntem cochete, frumuşele, invidiate peste măsură şi una peste alta pe unde mergem Ziga se dovedeşte a fi o bună ascultătoare şi o purtătoare de secrete perfectă. Curioase? Ei ce e cu voi? Nu, nu am divorţat.. nici nu a dat strechea în mine.. nu, nu mi-am luat amantă! Hai dragele mele văd că deja voi aţi luat-o prin vişini. Ziga nu este o femeie, nici maşină, nici vreo divă de Hollywood. E poşeta mea cea de toate zilele! Am atâtea amintiri care mai de care haioase şi pline de andrenalină maximă.

Îmi aduc aminte că odată eram în autobuz şi încercam să mă strecor prin jungla amazoniană de oameni să ajung într-un colţişor mai liniştit. Şi dăi şi luptă.. şi dăi.. pfuuaii care vrea să-mi fure geanta?? Mă întorc să pocnesc „infractorul” dar în secunda doi am observat că năstruşnica mea geantă de agăţase de bastonul unei doamne trecute de vârsta a treia. Mi-am cerut repede scuze bineînţeles şi mă gândeam cum poate o gentuţă atât de mică să facă o problemă aşa de mare.
Bine, bine nu e micuţă. În viziunea mea orice poşetă aş avea tot mică este oricât de încăpătoare ar fi.
Păstrez în ea „unşpe” mii de pixuri (şi niciodată nu am unul când îl caut), un carnet în care îmi scriu chesti foarte importante.. sau mă rog ar trebui să fie importante cum ar fi ziua de naştere a cumnatei care am scris-o de două ori ca să nu uit, îngroşat frumos cu chenar dublu ca să văd şi pauză. Am uitat de aniversare. Pe lângă alte nimicuri cum ar fi rimel, ruj, pilă de unghii, bricheta, telefon, am neapărat o carte şi ceva dulce. Câteva bomboane sau dropsuri mentolate.. doamnee ce atac de cord era să fac când am fost la un interviu pentru un job part-time. În momentul când am scos cv-ul o frumuseţe de drops mentolat era lipit pe spatele coperţii. Am înlemnit, ruşinată mi-am cerut scuze şi am spus că este noul meu sistem antiefracţie.Au râs bineînţeles şi mi-au dat jobul.
Ziga mai este purtătoare de facturi. Chiar dacă sunt plătitele le port mereu cu mine. Dacă vă intrebaţi de ce nici eu nu ştiu. Mai sunt tot felul de bileţele, cărţi de vizită, parfum, şerveţele.. Ce credeţi că am făcut acum câteva luni de zile? M-am dus grăbită să plătesc factura de telefon şi când duduia mi-a cerut factura grabită am scos un şerveţel pe care iubitul meu (actualul şoţ) mi-a scris acum 100 de ani „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”. Nu înţelegeam de ce doamna sa uita cruciş la mine şi cu un ton răstit a răcnit la mine de parcă omorâsem pe cineva:” Aveţi chef de glume, domnişoară?”
Imaginaţi-vă că lunar merg să plătesc factura, la acelaşi chişeu.. aceiaşi doamnă..aceleaşi priviri cu săgeţi otrăvite.. nu o scoate nimeni la pensie dom”le??
Ehh dragele mele amintiri sunt multe, iar Ziga draga de ea a fost martoră la toate. Cum v-am spus la început este alături de mine zi de zi, ceas de ceas. O iubesc pentru ceea ce este, pentru că mă completează şi pentru că nu încearcă să mă schimbe cum ar face o „prietenă” reală.
Nu aş schimba-o pe Ziga pentru nimic în lume. Unde mai găsesc o parteneră perfectă pentru „evenimentele” vieţii de acum încolo? Vom merge mai departe împreună, vom face planuri şi mai ales eu voi continua să fac „nazbâtii” ca cele enumerate mai sus.
Sper că nu v-am plictisit prea mult dragele mele, iar împreună cu Reeija vă invit să ne povestiţi o amintire cu geanta/poşeta voastră favorită. Sunt curioasă de poveştile voastre.

*Articol participant la proba nr 12 în competiţia SpringSuperBlog!