George Călinescu spunea odată că „Sinceritatea prea multă poate să fie şi obrăznicie.”, am ajuns să cred că este adevărat şi mulţi au impresia că a fi sincer este egal cu a fi călcat în picioare, şters cu tine pe jos ş.a.m.d. Sinceritatea este importantă în relaţiile interumane, iar dacă nu eşti sincer cu cei din jurul tău, te vor ocoli, vei fi mereu „oaia neagră” a societăţii, privit ca o ciumă.
Ce crezi tu că este sinceritatea? În ce condiţii crezi că poţi spune totul, verde-n faţă celuilalt fără să ţii cont că vei distruge o relaţie? Pe de altă parte, minciuna poate fi constructivă în unele momente din viaţă, dar şi aici este nevoie de o limită, nu credeţi? Minciuna continuă distruge, sinceritatea dusă la absurd dăunează, este interpretativă şi de cele mai multe ori eşti considerat arogant, obraznic.
Am tot întâlnit situaţii în offline, dar şi online, unde minciuna şi bătaia de joc este îngrozitor de înfloritoare. Pentru unii este o necesitatea de a supravieţui, de a-şi crea un drum prin viaţă sau poate pur şi simplu aşa cred că se fac remarcaţi. Deseori minciuna are picioare scurte, sinceritatea doare şi este stresantă pentru unii…mă întreb cum este mai bine?
Voi ce credeţi?
