Vise cu aromă de cafea Arzum Okka

Un vechi proverb turcesc spune aşa: „Cafeaua trebuie să fie neagră precum iadul, tare ca moartea şi dulce precum dragostea!”. Aroma cafelei are puterea să trezească simţurile adormite ale muritorului de rând, iar dacă este preparată cu un strop de suflet şi iubire, atunci este reţeta perfectă pentru o dragoste la prima vedere. Îmi aduc aminte de tinereţea mea, de meleagurile occidentale unde am locuit de copilă printre mătăsuri fine, bijuterii sclipitoare şi de dimineţile răcoroase îmbrăcate-n arome de cafea. Părinţii mei, neguţători din tată-n fiu călatoreau mult şi am avut prilejul să păşesc pe tărâmuri „necunoscute” celorlalţi. Egipt, Turcia, Persia, India erau meleagurile cele mai tranzitate de neguţători în căutare de faimă şi bogăţie. Întotdeauna mi-a plăcut când ne opream în Turcia. Mă fascinau veşmintele multicolore ale cadânelor, muzica ce se auzea din toate colţurile şi aromele puternice de cafea ce te ademeneau la un mic popas de odihnă.
Deja trecusem de vârsta măritişului şi cum sunt pretenţioasă din fire am încercat să nu las pe nimeni să se apropie de mine. Săraca mamă plângea nopţile şi blestema soarta, neştiind ce să facă cu mine.
– Şeherezada, mamă… o să mori fată bătrână şi nu se mai uită nimeni la tine. Pune ochii şi tu pe un fecior cuminte, nu mai trage de timp. Mâine poimâine închid ochii şi vreau să te ştiu la casa ta… uită-te la tac-tu, a albit înainte de vreme, fetiţo! Ne scoţi peri albi, ne bagi în pământ!
– Lasă, mamă că ştiu eu ce fac!
Şi o lăsam să vorbească singură, prefăcându-mă că-s ocupată, visând la cai verzi pe pereţi. Ca să scap de potopul mamei şi să-i dau răgaz să se linişească sufleteşte, mă îmbrăcam în haine de „oraş” şi pe aci ţi-e drumul. Mă plimbam ca o domniţă din palatul regal admirând fiecare bijuterie de pe tarabele încărcate, fiecare floare şi îmi plimbam degetele prin fiecare material mătasos ce-l întâlneam. Culorile mă ameţeau de cap dar în acelaşi timp îmi încărcau sufletul cu energie. Mă simţeam bine în pielea mea, mă simţeam liberă…
– Çok güzelsin! 
– Poftim? Ce vrei, nene? Mă uitam speriată la omuleţul din faţa mea… jumătate de buletin, cu mustăţi stufoase, negricios şi cu izmenele-n vine.
– Ce faci, „frumosa”? Continuă izmănosul. Vrei giuvaeruri, güzel… „frumosa” mea pentru tine le-am adus.
Am mărit pasul sperând să scap de izmănos şi în acordurile orientale ce se auzeau pe fundal m-am îndreptat către locul de unde venea un miros îmbietor de cafea. Ca o stafie pluteam spre „luminiţa” de la capătul tunelului în speranţa că acolo voi găsi un pic de linişte. M-am aşezat cuminte pe o pernuţă pufoasă şi am privit spre cel care pregătea cafeaua. Pentru a obţine o cafea puternic aromată, tânărul a fiert de trei ori conţinutul ibricului. Urmăream curioasă întreg ritualul… de fapt încercam să-l privesc, vălurile de mătase imense ce pluteau împrejur îmi făceau cam grea încercarea de a vedea ceva concret. Un alt izmănos, pesemne că era stăpânul localului, urla cât îl ţineau plămânii: „Arzum Okka! Arzum Okka!”. Ceva mai încolo, două cadâne îşi unduiau corpurile perfect armonioase printre clienţii care zâmbeau cu gura până la urechi, bucuroşi că „tinereţea” le mai dă târcoale. Muzica şi mirosul îmbietor de cafea turcească autentică m-au făcut să iubesc atmosfera orientală. Fascinată de ceea ce vedem în faţa ochilor nici nu am observat când tânărul care pregătea mai devreme cafeaua s-a apropiat de mine.
– Pentru tine, domniţă. Nu te grăbi, gustă cafeaua în linişte şi lasă-te purtată de aroma ei. Bucură-te de călătoria ce ţi-o oferă şi să-mi spui dacă ţi-a plăcut.
L-am privit sfioasă… vorba caldă, ochii negri asemeni cafelei ce o savuram. Eram confuză, simţeam cum bătăile inimii o iau la galop. Simţeam cum mă topesc…
***
– Şeherezada Popescu! Iar visezi? Treci la tabla, domnişoară!
Am tresărit speriată. Doamne, m-a prins că visam? Era atât de frumos, atât de parfumat…
– Hai, domnişoară! Poate ne spuneţi dumneavostră… în caz că ţi-ai învăţat lecţia, bineînţeles… cine oferă gustul și aroma unică printr-o tehnologie de ultimă generaţie? Aud?
Tehnologie… aromă şi gust… sunt în ceaţă, ajutor! Ce spunea izmănosul ălă? Hai mă, cum să nu ştiţi! Am vorbit singură până acum?
– Ummm… cred că este vorba de cafetiera Arzum, doamnă.
– Aşa? Eşti sigură de asta, domnişoară?
– Foarte sigură, doamnă. Dacă îmi daţi notă de trecere, promit că vă spun şi de unde puteţi procura o cafetiera profesională Arzum.
– Domnişoară Şeherezada! Întreci măsura, treci la colţ! Eşti obraznică şi…
– Atunci nici eu nu vă spun că magazinul MarketOnline.ro are reduceri, iar eu deţin un voucher cadou şi…
Ce am făcut? I-am dat mură-n gură, profesoarei. Mă duc la colţul de ruşine, să mă satur… auzi la ea, cică-s obraznică. Ei lasă… cât trebuie să stau aici? Încă 35 de minute? Suficient, destul să visez în continuare…
– Arzum Okka! Arzum Okkaaaa!
O, doamne! Iar am dat peste izmănosul ăsta?
Acest articol participă la proba nr 1 din cadrul competiţiei SuperBlog 2015! 

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...