The Escapers, un mod de comunicare şi distracţie în echipă

logo escape

Majoritatea întâlnirilor între prieteni se petrec în cafenele, cluburi sau alte locaţii asemănătoare. Şi cred că bănuiţi cam ce se petrece la aceste întâlniri, nu? Cafeaua şi băuturile exotice curg din belşug, „bârfă” deloc, în schimb check-in-uri la greu. Ah, să nu uităm de celebrul selfi! Socializare? Niet! Nada! La ce ne trebuie? Bine că suntem „văzuţi” cu ochi buni prin online, restul …e can-can.

A fi împreună este un început, a rămâne împreună este un progres, a lucra împreună este un succes…(H.Ford)

Fără a mă îndepărta prea mult de tematica „socializarea în offline”, astăzi vă invit la o escapadă interesantă. Tind să cred că majoritatea dintre voi aţi auzit de „escape rooms” şi chiar mi-aş dori să aflu de la voi dacă v-a plăcut şi ce v-a făcut să încercaţi o astfel de experienţă. Eu sunt la a doua aventură de genul şi chiar sunt mega încântată de timpul petrecut acolo.

DSCN4066

Împreună cu doi colegi din blogosfera bucureşteană(Moroşanu Teodor şi Alexandra Vraja) şi doi fraţi super amuzanţi am mers la The Escapers, situat pe strada Aristide Karatzali nr 9 în Constanţa. Locaţia are două camere disponibile: Da Vinci’s Room şi Hitler’s Bunker. Pentru că cei doi colegi din blogosferă au evadat din camera Da Vinci’s anul trecut, astăzi am purces să dezlegăm misterele din buncărul lui Hitler.

Gazda noastră minunată Miruna, ne-a explicat cam ce avem voie şi ce nu atunci când suntem în cameră. Apoi cu surle şi trâmbiţe imaginare am hotărât să intrăm în lumea misterelor. Povestea acestei camere este destul de interesantă şi compleză la prima vedere.

„Se încearcă o lovitură de stat. Acțiunea va avea loc în buncărul lui Hitler ( „Wolfsschaze” – Adăpostul lupului), unde se va organiza o ședință cu toți ofițerii superiori ai armatei germane. Tu împreună cu echipa ta, formată din ofițerii Wehrmachtului, inclusiv colonelul Claus Schenk von Stauffenberg, ajutați de rețelele Rezistenței civile dar și de membrii sindicatelor, veți înceca să îl eliminați pe Hitler la Rastenburg, în Prusia de Est, cu scopul de a înlătura regimul nazist aflat la putere.”

escape logo

Cum a fost? Destul de complex! Cel puţin aşa a fost impresia mea, dragii mei. Am avut la dispoziţie 60 de minute să descifrăm toate codurile ce ne duceau la rezolvarea completă a misterului. După multă bătaie de cap şi muncă în echipă, am reuşit să evadăm din buncărul lui Hitler la limită. Nu vă pot da mai multe indicii despre ce găsiţi acolo, dar vă invit să vizitaţi orice „escape room” din oraşul vostru. Dacă sunteţi în vacanţă la mare, treceţi în agenda voastră o mică vizită laThe Escapers.

Jocul îţi testează limitele dar în acelaşi timp îţi provoacă spiritul de observaţie şi intuiţia.

Este o experienţă deosebit de frumoasă, mai ales că îţi fortează un pic „mâna” stimulându-ţi spiritul de echipă. Aceste „jocuri” sunt o variantă destul de creativă şi o experienţă cu emoţii puternice pentru o seară cu prietenii mai „altfel” decât cu ce am fost obişnuiţi. E un mod deosebit de a socializa offline şi credeţi-mă, distracţia este la cote mari.  Dacă sunteţi curioşi şi vă aflaţi prin Constanţa, rezervă-ţi evadarea pentru tine şi prietenii tăi la numărul de telefon 0734060007 sau pe site-ul oficial al celor de la The Escapers.

Ps: Ador feţele noastre din poza nr 2…am vrut să arătăm un pic mai „răi”!

Aguritza

16 Comments

  1. ori sunt eu baba, ori nu stiu. E prima data cand aud de un asemenea proiecte si clar mi se pare si distractiv si interesant. Numai la Constanta ne putem delecta cu asa ceva?

    • Aveti si in Bucuresti, draga mea!
      Stiu ca este unul pe Bdul. Schitu Magureanu nr. 45 „Mystery Rooms Escape” si unul pe Strada IL Caragiale nr 29 „60minutes.ro” cu o gramada de camere misterioase. Sunt foarte distractive! Sper sa iti placa!

  2. La braila nu e, dar la galati am vazut escape room. Mi.ar placea sa ne adunam mai multi si sa punem de.o aventura.mi se pare o idee foarte misto!

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...