Am revenit…

M-am întors… de unde? Nici măcar eu nu ştiu, dragii mei. Am simţit nevoia unei pauze de tot ce însemna adrenalină, deadline-uri, creativitate şi multe altele. Aveam nevoie de un respiro din viaţa online, de linişte pentru sufletul meu, ceva timp mai mult pentru relaxare, un pic mai mult… doar pentru mine. Aşa este, câteodată devin egoistă şi nu îmi pasă de ce spune lumea din jurul meu. Nu trăiesc cu „lumea”, nu ea îmi dă de mâncare şi nici nu mă scapă de probleme, nu? Câteodată este bine să te retragi într-un colţişor şi să te încarci cu energie pozitivă ce te va ajuta în următoarea perioadă. 
Aşa am făcut şi eu… chiar simţeam nevoia să „uite” lumea de existenţa mea, de blogul meu şi de personajele mele imaginare. De ce? Nu am un motiv anume, nu sunt supărată, nu mă deranjează nimic important, iar voi dragii mei, în ciuda tuturor obstacolelor… sunteţi tot aici? Mă bucur că după mica mea absenţă, încă mai faceţi căutări pe acest blog, încă mai citiţi unele articole şi acest lucru îmi încarcă inima, sufletul cu energie. 
Să aveţi un început de săptămână cât mai frumos, la fel ca sufletele voastre!

Un simplu gest venit din suflet te topeşte…

De ceva timp lumea din jurul meu mă uimeşte cu câte ceva. Nu ştiu ce se întâmplă, o fi efectul eclipsei… poate omenirea conştientizează cât de important este să oferi un pic de fericire printr-un simplu gest: o vorbă bună, o floare, un zâmbet, o mică scrisoare. Nu costă nimic să-l faci pe cel de lângă tine să zâmbească, nu? Îţi cad gradele? Te sufoci? Ţi se împleticeşte limba? Nu! 
„Sărumâna, doamnă!” şi zâmbeşte…
Acum câteva zile am fost salutată respectuos de un domn în vârstă, înclinând capul în semn de respect şi acest gest m-a uns pe suflet. Mi-am omorât neuronii să-mi dau seama cine o fi fost respectivul domn şi nici bătută nu pot să-mi amintesc. O fi fost vreun vechi pacient, dar în general am memoria destul de bună şi chiar dacă nu le reţin numele, fizionomia feţei îmi rămâne întipărită-n minte. Azi am avut o altă supriză : am primit prin poştă o felicitare cu ocazia sărbătorilor pascale de la o cititoare fidelă. Să vă mai spun că aveam lacrimi în ochi când am deschis plicul? Să vă povestesc ce amestec de emoţii mă încercau? 
Mulţumesc încă o dată pentru surpriza minunată, Maria Elena. Mi-ai dovedit că unii oameni încă mai ţin la „tradiţie” în ciuda tuturor gadget-urilor şi a tehnologiei care evoluează cu repeziciune. Un simplu gest face cât o mie de cuvinte la fel cum o îmbrăţişare îţi alină sufletul atunci când ai nevoie de susţinere, de iubire.Mâine cică mă aşteaptă o altă surpriză, oare ce o fi? Aştept cuminţică…
Vă doresc o seară liniştită, alături de cei dragi vouă şi multe îmbrăţişări pline de iubire!
                              

Luxul unor sentimente mai bune…

Măcar în preajma sărbătorilor să fim mai buni…
Şi în restul zilelor, ce faci? Dai cu bâta? Înjuri babele la semafor, le îmbrânceşti în autobuz sau cum? Mă enervează faptul că oamenii din ziua de azi vor prea mult de la cei din jurul lor, fără să ofere nimic în schimb. Nici măcar simpatia, zâmbetul sau pur si simplu un „mulţumesc” venit din suflet. Mă întreb câteodată ce este cu voi? De ce vă este greu să fiţi „buni” în fiecare zi? De ce brusc când sunt sărbătorile pascale sau cele de iarnă, te transformi şi îţi oferi „preţiosul” tău ajutor doar ca să dea bine pe sticlă, în ziare, la cunoscuţi ş.a.m.d. 
E ca şi cum ai oferi copilului tău o mângâiere sau o îmbrăţişare doar de Crăciun sau când vine Iepuraşul… cel puţin aşa văd eu lucrurile. Un copil din plasament nu are nevoie de biscuiţii tăi numai la ceas de sărbătoare iar bătrânii lipsiţi de ajutor nu au nevoie de „punga cu surprize” când vrei tu sau când îţi aduci aminte. Este un lux să te gândeşti la ceilalţi fără să aştepţi laude sau pur şi simplu egoismul din tine te lasă fără sentimente? 
De ce am scris aceste mici rânduri? Nu ştiu… poate doar să atrag atenţia că universul nu se învârte numai în jurul unuia dintre noi şi poate că am speranţa că ne vom schimba sufletul într-o oarecare măsură. Viaţa este atât de grea încât nu ştiu de ce o mai îngreunăm şi noi cu sentimente inutile. De ce este atât de greu să îţi arăţi „bunătatea” sufletului în fiecare zi?