Cum crezi că vei face faţă tehnologiei când vei avea 80 de ani?

De multe ori am fost întrebată cum mă văd peste 10 ani.. şi răspundeam zâmbind că voi fi la fel de frumoasă ca şi până acum, alături de copii, familie, cu aceleaşi vise care nu se împlinesc etc etc..
Azi am fost întrebată cum voi face faţă tehnologiei la vârsta de 80 de ani..
„_Păi maică, pe vremea mea..(tuse seacă..).am început cu un 386, o antichitate de PC şi mă rugam la toţi sfinţii să se mişte mai repede dar el nimic! „
Probabil aşa îmi voi începe discursul în faţă nepoţilor care mă vor privi plictisiţi de poveştile mele de adormit pruncii.
O să le povestesc cu melancolie de prima mea încercare de a formata un hard disk, cum mi-am prins urechile în el de nu ştiam pe unde să scot cămaşa.
În 45 de ani cred că se vor schimba multe, tehnologia avansează cu viteza luminii şi la cum văd eu lucrurile tare îmi este că ne vom trezi ca-n Star Trek cu holograme iar monitoarele LCD vor fi istorie luând locul frumos pe o etajeră de sticlă într-un muzeu.
Mă văd încercând să ţin pasul cu tot felul de gadget-uri care mai de care sofisticate, poate chiar voi folosi telepatia în monitoarele de căutare.
Voi răsfoi cu drag albumul de poze păstrat într-un folder la loc de cinste alături de „joacele 3D” din epoca apusă într-un hard disk extern primit şi ăla cadou, de pe vremea când al meu soţ aka „nenea costică ” (la 82 de ani) mă poza aşa doar să se amuze peste ani în timp ce îmi pierdeam timpul făcând cumpărături online în magazinul preferat căutând chilipiruri.
Ahh şi să nu uit în „sky-level” am pitit de moşu’ meu nişte componente PC vechi de când era bunica fată mare, shhhttt.. e secret! Poate fac şi eu un ban cinstit şi le vând la colecţionarii din galaxia OKTAL. Păstrez doar procesorul IntelCore I7 hehehe mă gândesc la o soluţie cum să-l modific şi să-l montez pe moşulică al meu că poate aşa mai are şi el chef de viaţă.
Păi îţi dai seama? Voi primi premiul Nobel pentru invenţia aia… după moartea mea desigur.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...