Bună seara, dragilor! A trecut luna martie și în toată această perioadă am parcurs modulul numărul 2 din cursul de Marketing și Comunicare. Dacă la primul modul vă povesteam că toate definițiile mi se par ceva de SF, nici în modul nr 2 nu am scăpat de ele. Nișa de marketing nu este așa de ușoare precum am crezut inițial, iar pe zi ce trece aflu informații noi ce mă ajută să înțeleg ce înseamnă comunicarea organizațională, ce coduri de comunicare există sau care sunt cele 7 axiome ale comunicării.
Schema cursului ajută să înțelegi particularitățile și scopul comunicării instituționale, comparativ cu cea interpersonală. Deasemenea, ne ajută să utilizăm corect conceptul modern de comunicare integrată de marketing și să diferențiem corect între relații publice, marketing, publicitate și promovarea vânzărilor.
Mi s-a părut deosebit de interesant să aflu informații despre caracteristicile speciale ale reclamelor. Acestea se bazează pe atractivitatea formei (impact cromatic și sonor menit să atragă), accesibilitatea mesajului (vizibil fără efort din partea consumatorului) și nu în cele din urmă, concizia mesajului sau relevanța și reprezentativitatea relației cuvânt – imagine.
La fiecare modul parcurs avem temă pentru acasă. Partea asta mi se pare amuzantă și mă simt ca și cum aș fi în anii de școală. Deși greoi de parcurs, per să iau calificative bune la acest curs. am noroc că profesorul personal este disponibil pentru orice nelămurire. La Eurocor, cursantul decide când și cât studiază! Materiale de curs sunt special concepute pentru studiul individual, respectând cele mai moderne principii didactice.
Instruiți-vă alături de Eurocor – Institutul European de Cursuri prin Corespondenta – cea mai importantă școală europeană specializată în acest tip de instruire!
Puteți opta pentru o lecție demonstrativă sau poți alege unul dintre cursurile de limbi străine, calculatoare, profesionale sau hobby oferite de Eurocor la prețuri foarte accesibile! Dacă te grăbești, ai o ofertă mega fantastică de Paște: 55% reducere la plata unui curs complet plus un cadou garantat – geanta de curs Eurocor.
De reținut: absolvenţii cursurilor prin corespondenţă pot participa la programe de pregătire faţă-n faţă, autorizate, de scurtă durată, la sfârşitul cărora se poate obţine un Certificat de absolvire emis împreună cu Ministerul Muncii. Acest certificat, tradus şi apostilat, este recunoscut în România şi în alte ţări ale Uniunii Europene.
Voi ce curs ați dori să urmați? Vă tentează un curs prin corespondență?
Ezte foarte tentant.