Să călătorim împreună pe Strada Ficţiunii…

Susţin irealul, delirul şi haosul controversat al unor destine de pe Strada Ficţiunii. Asemeni celor patru puncte cardinale, Strada Ficţiunii este împărţită în patru categorii ce se disting încă de la primii paşi: Crime, Clasic, Contemporan şi BestSeller. Patru alei principale într-o lume în care te regăseşti la orice pas, unde fiecare personaj îţi aminteşte de o părticică din viaţa ta monotonă şi locul unde fiecare intersecţie a destinelor redă prin cuvinte scrise cu măiestrie, magia unor suflete pline de sentimente, umor genial sau negru şi scenarii care-ţi provoacă imaginaţia.
Editura All te îmbie încă de la început să păşeşti în acest univers al ficţiunii şi pe măsură ce înaintezi, strada şi aleile principale îţi arătă că nimic nu este întâmplător, că sentimentele şi trăirile unor personaje se lovesc la intersecţia dintre ficţiune şi real. Sunt o persoană normală, fascinată de magia timpurilor demult trecute şi de când am păşit timidă pe Strada Ficţiunii, am rămas uimită de peisajul literar din secţiunea Clasic. Cu episoade tragi-comice, cu idei despre oameni şi aspiraţiile lor, am poposit în Cevengur-de Andrei Platonov. Cu fraze pline de înţelesuri filozofice, Cevengur redă zbuciumul din vieţile simple ale oamenilor. Te regăseşti în simplitatea destinelor, în şirul dramelor în care oamenii sfârşesc ruinaţi şi totuşi, într-un mod ironic desigur, Cevengur îţi va smulge zâmbete.
M-aş plimba zile-n şir pe Strada Ficţiunii. Mă regăsesc în fiecare margine de trotuar şi cu cât înaintez mai mult, ghidată de omuleţul cu umbrelă, descopăr o lume magică unde şi tu poţi fi personajul principal dintr-o poveste. M-aş bucura să vă întâlnesc şi pe voi aici, să parcurgem  şi să descoperim împreună secretele unor ficţiuni ce-ţi stârneşte imaginaţia. Vei avea multe de învăţat şi vei cunoaşte scriitori rafinaţi, „părinţi” consacraţi ai literaturii sau mici debutanţi în măiestria scrisului. Plimbarea pe Strada Ficţiunii te incită, poţi fi Diavolul în rochie Albastră-de Walter Mosley unde vei fi forţat să-ţi depăşeşti prejudecăţile şi te vei trezi aruncat într-o lume a politicienilor corupţi, a crimelor şi-a şantajului. 
Strada Ficţiunii îşi depăşeşte limitele, la fiecare pas îţi dai seama că drumul tău nu se încheie aici. Porneşti din nou într-o călătorie fără sfârşit, unde irealul se transformă în real şi mă gândesc că fiecare personaj se identifică cu fiecare dintre noi. Fără falsă pudoare, femeia are puterea să învingă toate piedicile vieţii. Poveşti de dragoste, drame adolescentine şi un vis care se vrea împlinit îl găsesc rătăcind în secţiunea BestSeller, unde fără să vrei te trezeşti Îndrăgostită de un înger-de Federica Bosco. Te sfătuiesc să mergi cu paşi mici, strada e plină de surprize. Te va indigna iubirea imposibilă ce sfârşeşte dramatic , dar îţi va aduce aminte de propriile trăiri din perioada adolescentină.
Dramatism, pasiune şi poveşti ale unor vieţi ce se completează perfect la final, le regăseşti în călătoria fără întoarcere pe Strada Ficţiunii. Te laşi ghidat de sentimente şi mergi mai departe fără să priveşti înapoi. Te-am întâlnit şi pe tine, la răscruce de drumuri. Erai debusolat şi-ţi căutai locul. Dacă vrei te ajut să te regăseşti. Hai să construim împreună poveşti, ce vor rămâne tipărite-n fiecare filă a străzii unde începe călătoria ta în viaţă. Să ne bucurăm de frumuseţea literaturii, să construim bucată cu bucată o stradă a personalităţii fictive şi poate, cu ajutorul tău şi a celorlaţi, vom adăuga idei şi vom lărgi proiectul „Lista lui Alex. Ştefănescu” în care autorii români ai literaturii să ajungă la inimile celor ce încă nu cunosc existenţa ei.
Te invit să călătorim împreună pe Strada Ficţiunii. Să nu ai teamă, dacă suntem mai mulţi cu siguranţă reuşim imposibilul. Îţi dau întâlnire la ceas de seară, la colţul străzii, alături de un ceai fierbinte de iarnă şi de cărţi ce stau de veghe la fiecare intersecţie a vieţii tale. Să schimbăm ideile învechite şi dacă nu vrei să fii „Dispărut fără urmă” (de Maj Sjowall,Per Wahloo) luptă alături de mine. Construieşte iluzii şi vise pe Strada Ficţiunii. Este dreptul tău să descoperi secretele unei comunităţi ce se doreşte prietenă cu orice călător prin lumea ficţiunii. Hai să ne regăsim imaginaţia pierdută-n haosul modern şi să dăm lumii de veste că Strada Ficţiunii nu este o iluzie. 
Acest articol participa la proba nr#12 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Tu îi citeşti copilului tău, poveşti?

Cititul funcţionează ca un remediu pentru trup şi suflet.Lectura unei cărţi de poveşti estompează cu succes gândurile negative, îţi diversifică vocabularul şi nu în ultimul rând îţi activează imaginaţia.
Faptul că mulţi copii din ultima generaţie nu au descoperit plăcerea cititului, este numai vina noastră, a părinţilor.Copiii nu sunt impresionaţi nici de sutele de rugăminţi, nici de avertizări sau de pedepse.
Editura ALL îmi propune să scriu acest articol, cu tema în care să conving copiii şi părinţii că nu este desuet să citeşti poveşti. Cam greu,nu?
Înainte să-mi exprim ideea, vreau să vă spun că Editura ALL s-a înfiinţat în anul 1991 şi timp de peste 20 de ani, a continuat să ofere tuturor cititorilor, o gamă variată de cărţi de literatură universală sau română, biografii,carte şcolară (manuale, auxiliare, dicţionare, atlase),cărţi pentru copii, cărţi de aventură şi multe altele.În ziua de azi, grupul editorial ALL este alcătuit din Editura ALL, Editura ALL EDUCAŢIONAL, Editura ALLFA, Editura HELEN EXLEY – CĂRŢI ÎN DAR, Editura Sian Books şi Editura Galaxia Copiilor.Editura este fondatoarea Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, alături de scriitorul Mircea Nedelciu, unde în toamna fiecărui an, devine centrul pieţei editoriale.Anual, târgul îşi deschide porţile vizitatorilor români dar şi pentru cei din străinătate, oferind un cadru perfect pentru iubitorii de carte.S-au implicat cu succes în multe campanii care implică lectura unei cărţi dar şi voluntariatul.Una din campanii în care s-a dorit apropierea de cititori, a fost şi vALLuntar ( a se citi voluntar) desfăşurată anul trecut în perioada 24 ianuarie -16 martie 2013.Ideea acestei campanii are la bază recenziile făcute de bloggeri cărţilor citite de ei în acea perioadă.În urma recenziilor făcute, la fiecare 15 comentarii(pe articol) se planta un copăcel.Campania vALLuntar a avut un mare succes, iar la finalul acesteia s-au strâns 522 de recenzii şi peste 10000 de comentarii care au dus la plantarea a peste 600 de copaci în judeţele :Argeş , Bacău, Brăila, Braşov, Bistriţa Năsăud, Bucureşti – ILFOV, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Maramureş, Prahova, Sibiu, Timiş, Vrancea, Iaşi.O campanie demnă de lăudat pentru iniţiatori şi mi-aş dori ca această experienţă să se repete anual.
Revenind la problema noastră, mă întreb cum am putea motiva copiii să citească poveşti.Cum aş putea convinge un părinte că este necesar în educaţia fiecărui copil să i se citească poveşti?Poveştile citite din cărţile pentru copii le oferă acestora posibilitatea de a se indentifica cu personajele prezentate şi îşi doresc de nenumărate ori să devină unul din ele.Aşa se întâmplă şi cu Bianca, nepoţica mea de 3 anişori.Am întrebat-o ce vrea să devină când va fi mare, iar ea, cu o inocenţă în ochişori, mi-a răspuns: O prinţesă!
Am zâmbit şi brusc răspunsul ei m-a aruncat in timp.Dorinţa ei inocentă mi-a adus aminte de copilăria mea şi de faptul că actualmente, există Manualul Prinţeselor.O carte interesantă pentru orice prinţesă în devenire, iar eu şi Bianca vom învăţa care sunt regulile de aur pentru a fi o prinţesă adevărată, după acest manual frumos ilustrat.
Sunt atât de multe cărţi pentru copii, create special pentru ei, care le stimulează imaginaţia şi mai ales,dobândesc cunoştinţe şi informaţii noi care-i vor ajuta să se dezvolte pozitiv.Datoria noastră ca părinţi este să ştim exact ce cărţi să alegem (potrivit vârstei) pentru copiii noştri, dar să le insuflăm dragostea faţă de basme şi poveşti într-un mod inedit.Ţinând cont că interesul pentru lectură se face de la o vârstă fragedă(aşa ar fi normal),mi-ar plăcea să existe o campanie pentru copii de grădiniţă, unde fiecare copil însoţit de părintele lui, să participe la câteva mini-cursuri unde, părinţii le vor citi din cărţile pentru copii.Un bun exemplu ar fi „Dinozaurii„,”Vikingii” sau o altă carte deosebit de educativă, scrisă în versuri de Corina Chiran, numită „Ghici ce trebuie să zici-Politeţea pentru Pici„.Cartea vine în sprijinul părinţilor, făcându-le mai uşoară sarcina de a-i învăţa pe cei mici formule de salut, de adresare sau mici formule de politeţe. 
Campania s-ar numi „Ajută-l să crească armonios, citindu-i poveşti” şi mi-aş dori ca acest lucru să fie posibil în grădiniţele noastre.Pentru cei mai mari, m-am gândit la o campanie numită sugestiv „Descoperă finalul poveştii”, unde părinţii sunt provocaţi să interpreteze personajele unei poveşti pentru copii, dar numai pe jumătate.
În următoarea parte, copiii sunt invitaţi(fiecare cu cartea în mână) să descopere finalul poveştii.Cel care va citi cel mai frumos, va fi recompensat cu o diplomă de onoare pentru cel mai bun narator, iar părinţii, pentru efortul şi implicarea lor în proiect, vor primi insigne cu mesajul „Susţin basmele şi poveştile din copilăria fiului meu( fiicei mele, după caz)” şi câte o carte nouă cu poveşti, unde vor descoperi alături de copiii lor noi aventuri.
Ar fi minunat, nu?Mi-ar creşte inima să văd că unul din proiectele mele ar prinde viaţă.În loc să lăsaţi copiii la televizor sau la calculator ore în şir,dragi părinţi, citiţi-le poveşti. Vei avea numai de câştigat,copilul tău se va dezvolta armonios, iar tu vei câştiga un timp preţios petrecut alături de el.
Acest articol a fost creat pentru proba numărul 11 din cadrul competiţiei SpringSuperBlog!
surse foto: www.all.ro

Jocul Durerii…

 Tudor este un copil orfan de numai 9 ani. A rămas fără părinţi în urma unui accident de maşină, din care ca printr-o minune numai el a scapat cu viaţă. Singur pe lume, fără dragostea şi protecţia celor dragi, Tudor a mers mai departe pe drumul lui. Şi nu i-a fost deloc uşor. Crescând pe străzi, din mila oamenilor sau a Celui de Sus, a supravieţuit junglei şi a încercat să-i ocrotească pe cei mai mici decât el.La fel ca în Jocul lui Ender, Tudor şi-a antrenat simţurile, devenind mai puternic şi în lupta lui pentru o viaţă mai bună, s-a lovit de răutatea celor din jur şi de trădări din rândul celor pe care i-a apărat. Obstacolele apărute în calea lui erau, ca de fiecare dată, o nouă provocare. Nu s-a lăsat învins de soartă şi avea speranţa că într-o bună zi va lăsa în urmă cruda şi nemiloasa copilărie.
Peste 10 ani…
Mulţimea este entuziasmată, în aer se simte adrenalina şi sângele clocoteşte în venele luptătorilor. Transpiraţie, lovituri sub centură, urlete disperate şi sunete de oase zdrobite fac ca atmosfera să fie asemănătoare cu Şcoala de Luptă, din care Tudor vrea să iasă învingător.

„Trebuie să inving… am nevoie de asta”… îşi spuse Tudor, dorind să nu se lase pradă durerii.
În pauza meciului, încearcă să-şi încarce bateriile şi privind în gol, Tudor este asaltat de antrenorul său :
– Trebuie să pierzi runda asta! Mă auzi? Nu te mai ridica de jos!…
Auzea cuvintele ca prin vis şi după ultimile înghiţituri de apă, năvăli în mijlocul arenei ca un animal hăituit. Pentru o clipă, s-a trezit din nou copil. În lupta pentru supremaţie sau pentru o bucată de pâine veche, Tudor s-a simţit folosit şi pus în situaţia de a-şi lăsa amicii în urmă prin orice mijloace. Jocurile Foamei era un joc dur chiar şi pentru cel mai curajos dintre oameni. Deseori a fost pus să lupte pentru o farfurie de mâncare sau un pahar de apă. Rupt de realitate, Tudor şi-a adus aminte de clipele frumoase din copilărie, înainte ca el să rămână singur. Un copil fericit, cu doi părinţi care-l adorau şi o mulţime de prieteni de joacă. Iubea să se joace raţele şi vânătorii sau hoţii şi vardiştii. Instinctul de vânător l-a avut de copil, prin jocuri nevinovate şi mai târziu în lupta lui pentru supravieţuire.
Dar toată copilăria lui, nu este decât o amintire. Sau poate că durerea loviturilor primite în viaţă, îl fac să creadă că a fost un copil fericit… până într-un moment.
„Trebuie să pierzi runda asta!”… Cuvintele încă răsună zgomotos în cap, durerea se înteţeşte, brusc îşi simte corpul moleşit…
– 1…2…3…
Am fost trădat. Cine? De ce? Am făcut tot ce aţi vrut. Vreau să trăiesc, vreau să… Nu se poate! Apa! Mi-au pus ceva în apă. Credeam că vreţi să înving, credeam că-mi merit scaunul de onoare.
– 4…5…6…
Fără să vă pese de viaţa mea, aţi vrut să mă distrugeţi. Ce v-am făcut? Cu ce am greşit? Ah, durerea e mai puternică…
– 7…8…K.O!
Gata, s-a terminat! M-aţi sabotat! Urzeala care aţi conceput-o, v-a reuşit din plin. Sunt la pământ, lovit de soartă, plin de sânge şi flămând…
                                                                        Va urma…

Acest articol a fost special creat pentru proba numărul 11 ,din cadrul competiţiei SuperBLog 2013.

Din inimă pentru tine…

Nu ştiu când vei citi aceste rânduri dragul meu ..nu ştiu dacă voi avea curajul să îţi înmânez această scrisoare unde îmi voi aşterne gândurile mele.
Toată viaţa m-am rugat să găsesc pe cineva ca tine şi ai apărut chiar în momentele în care credeam că dragostea e ceva de neatins . Ai lăsat urme adânci în inima mea şi mai ştiu că nu îmi pot imagina viaţa mea fără tine.Adânc în fiinţa şi sufletul meu sunt atât de multe emoţii ,sentimente,iar tu m-ai acceptat aşa cum eram :timidă ,neîncrezătoare în dragoste , în vorbe deşarte ,cu inima sfâşiată de trecut şi răni adânci în inimă care nu credeam că se vor vindeca vreodată. Şi am găsit iubirea..dar cum aş putea descrie mai bine acest sentiment?!

 Dacă eram o pictoriţă ţi-aş fi pictat chipul ,aş fi creat poate o imagine în care să arate câtă dragoste există în sufletul meu,iar dacă eram solistă îmi transpuneam sentimentele într-o melodie .Înaintăm prin viaţă cu încredere şi parcă nu ne săturăm de timpul petrecut împreună.Deja au trecut 14 ani..o viaţă de om ar zice unii.Privesc în urmă şi zâmbesc, cei doi flăcăi ai noştri sunt mărturia vie a iubirii noastre .Călătoria noastră prin viaţă ne-a adus şi bucurii dar şi obstacole . Am pierdut nopţi albe când erai bolnav ,te-am îngrijit ca pe un copil cu teamă să nu te pierd .Am făcut-o din iubire şi câtă fericire era în inima mea când îţi vedeam ochii strălucind de viaţă şi recunoştinţă. Ţi-aduci aminte de primul trandafir care l-am primit de la tine? Era din hârtie creat de tine ,desenat cu grijă cu carioca pe fiecare petală iar pe ele era scris „Te iubesc” . Îl am şi acum ,îl păstrez cu grijă şi zâmbesc de fiecare dată când dau de el prin filele unei cărţi vechi.
Şi eu te iubesc pentru că tu mă faci să zâmbesc ..pentru că tu m-ai învăţat adevărata semnificaţie a iubirii..pentru că ochii tăi strălucesc când te uiţi la mine..te iubesc pentru simplu motiv că eşti tu..
Eşti un soţ minunat ,un tată devotat şi un prieten de nădejde…dragostea ta îmi dă putere să lupt şi să trec peste toate obstacolele în ciuda tuturor zeilor şi îmi dai speranţă că mâine sau zilele ce vor veni va fi mai bine ca până acum.
Când eşti lângă mine toate temerile şi gândurile sumbre dispar şi îţi mulţumesc că ai mereu răbdare să îmi asculţi problemele ,că eşti mereu lângă mine când am nevoie de un umăr pe care să plâng ,îţi mulţumesc că mi-ai adus iubirea şi fericire în suflet şi pentru tot ce faci să îmi fie bine.
Dincolo de orice cuvinte ,ştiu prea bine că acest sentiment reciproc este un dar pentru noi care va dura toată viaţa noastră..şi poate dincolo de ea..
Promit să te iubesc până la sfârşitul vieţii mele dragul meu ,iar tu te rog să nu te schimbi niciodată .
Eu voi fi mereu aici pentru tine, atunci când ai nevoie de mine, şi te voi iubi indiferent de ceea ce viaţa ne va aduce.
                                                        Cu dragoste ,Maria..
 Articol participant la SpringSuperBlog 2013!

Cartea în habitatul ei natural….

Pentru mine cititul unei cărţi este o experientă unică şi în acelaşi timp o pot considera o experienţă intimă.
Atunci când citesc prefer să am mintea odihnită şi multă linişte în jurul meu, niciodată nu mă apuc să răsfoiesc o carte când sunt obosită deoarece nu aş putea acumula informaţiile cărţii la adevărata lor valoare şi poate în final nu voi înţelege ce a vrut scriitorul să spună.
Îmi dau frâu imaginaţiei cu fiecare capitol parcurs, mă transpun în povestea scriitorului iar plăcerea lecturii este în final cea care decide adevărata valoare a cărţii.
Îmi place să mă retrag in colţul meu, pe scaunul bunicii la vreme de seară la asfinţit, cu o cană de ceai fierbinte alături de câţiva biscuiţi de casă.
Sau pe o bancă din parc, alături de foşnetul frunzelor ruginii, fără telefonul mobil să-mi distragă atenţia iar din când în când să mă opresc din lectură pentru a urmări persoaneledin jurul meu căutând în fiecare trecător o asemănare cu personajele din cartea mea.
E important să lasăm grijile şi stresul cotidian deoparte, să nu ne uităm la ceas din 5 în 5 minute şi să încercăm cu fiecare filă citită să o transformăm într-o experientă unică iar plăcerea lecturii să rămână întipărită veşnic într-un colţ al sufletului nostru.

Pentru mine nu contează genul cărţii sau locaţia, o carte oricare ar fi ea te va duce uşor pe meleagurile povestirii şi fără să vrei îţi imaginezi personajele sau locaţiile chiar dacă nu te afli acolo.
Şi mă întreb uneori dacă lectura unei cărţi este pentru unii o obligaţie, un capriciu sau e pur şi simplu este dorinţa de acumularea unor noi informaţii…
Acest articol a fost scris pentru proba nr 22 la SuperBlog2012!

Prima carte citită..de la Nemira

Citim pentru a fi mai bine informaţi, din pură plăcere pentru o după-amiază relaxantă sau din obligaţie că te-a pus „doamna” în vacanţa de vară…
Ba parcă îmi aduc aminte că toate cadourile de crăciun sau zile onomastice erau compuse numai din cărţi.
Dorinţa de lectură ne-a fost insuflată de mici, încă din clasele primare unde eram trimişi aproape cu forţa la biblioteca şcolii. Am răsfoit şi eu la rândul meu pagini după pagini, de nici nu le mai ştiu numele. Citeam în ore fără să mă vadă „tovarăşa”, citeam acasă sub plapumă cu lanterna la îndemână sau la masă alături de ciorbă gătită de mama.
Mai târziu timpul acordat cititului a devenit un lux, de parcă timpul nu îmi ajungea pentru nimic, nici măcar pentru relaxarea sufletului.
Dacă a avut său nu un impact asupra mea poate e mai puţin important, cert e că din fiecare filă citită am avut ceva de învăţat şi nu de multe ori m-am regăsit în povestea autorului.
Aşa s-a întâmplat şi cu „Dincolo de bine, dincoace de rău, despre iubire” scrisă de două doamne distinse Aurora Liiceanu şi Alice Năstase tipărită cu grijă de editura Nemira, o carte dăruită din suflet, cu target precis de o scumpă prietenă prin 2009.

Mă uitam la ea şi răsfoind fugitiv am avut impresia că va fi o adevărată povară să citesc această poveste, cu o mulţime de citate folosite drept motto pentru capitole, la prima impresie am catalogat-o drept jurnal tipic comercial.
Cele două autoare fiecare cu personalitatea ei îmbina destul de plăcut experienţele de viaţă, trăirile personale sau nu, reuşind în cele din urmă să „unească” cele 2 vieţi în care orice femeie se poate regăsi.
Ma fascinat citatele folosite ca motto, unul din favoritele mele este ” “Nu m-am măritat niciodată pentru că n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă care-mi ţin perfect loc de soţ: am un câine care sforăie toată noaptea, un papagal care înjura cel puţin o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară.” (Marie Corelli). Presărat cu un pic de umor, cele două poveşti de viaţă îţi dau senzaţia că ai trăit acele momente şi deseori răsfoind cartea mi-am dat seama de asemănările din viaţa mea.
O carte pentru suflet, despre iubire, despre frustrările de zi cu zi. Se pune la un moment dat accent şi pe minciună şi realizezi încă o dată că minciuna ne însoţeşte oriunde am merge, ne folosim de ea în scop personal sau doar pentru „binele” celor din jurul nostru. Şi câţi dintre noi nu facem asta, nu?
La un moment dat chiar eram curioasă să aflu cât mai multe şi în această luptă între sexe, ne dăm seama că într-un final nu putem trăi unii fără ceilalţi, că nu mai are nici o importanţă prin câte dezamăgiri trecem.
Într-un final ce este al nostru e pus deoparte şi până la urmă vom găsi pe cineva demn să stea alături de noi, să te accepte aşa cum eşti, să te iubească.
În speranţa că poate v-am stârnit interesul, aş recomanda acesta carte celor care le plac poveştile de viaţă şi mai ales celor care vor să-şi aline un pic sufletul.
Cu melancolie în suflet, vă las să vă delectaţi cu un alt citat care mi-a rămas în minte şi să trageţi singuri concluzii.
“Sursa nemulţumirii noastre sunt problemele mici. Oamenii nu se-mpiedica de munţi, ci de pietre.” (proverb chinezesc)
                    Am scris acest articol pentru SuperBlog2012!