Jocul Durerii…

 Tudor este un copil orfan de numai 9 ani. A rămas fără părinţi în urma unui accident de maşină, din care ca printr-o minune numai el a scapat cu viaţă. Singur pe lume, fără dragostea şi protecţia celor dragi, Tudor a mers mai departe pe drumul lui. Şi nu i-a fost deloc uşor. Crescând pe străzi, din mila oamenilor sau a Celui de Sus, a supravieţuit junglei şi a încercat să-i ocrotească pe cei mai mici decât el.La fel ca în Jocul lui Ender, Tudor şi-a antrenat simţurile, devenind mai puternic şi în lupta lui pentru o viaţă mai bună, s-a lovit de răutatea celor din jur şi de trădări din rândul celor pe care i-a apărat. Obstacolele apărute în calea lui erau, ca de fiecare dată, o nouă provocare. Nu s-a lăsat învins de soartă şi avea speranţa că într-o bună zi va lăsa în urmă cruda şi nemiloasa copilărie.
Peste 10 ani…
Mulţimea este entuziasmată, în aer se simte adrenalina şi sângele clocoteşte în venele luptătorilor. Transpiraţie, lovituri sub centură, urlete disperate şi sunete de oase zdrobite fac ca atmosfera să fie asemănătoare cu Şcoala de Luptă, din care Tudor vrea să iasă învingător.

„Trebuie să inving… am nevoie de asta”… îşi spuse Tudor, dorind să nu se lase pradă durerii.
În pauza meciului, încearcă să-şi încarce bateriile şi privind în gol, Tudor este asaltat de antrenorul său :
– Trebuie să pierzi runda asta! Mă auzi? Nu te mai ridica de jos!…
Auzea cuvintele ca prin vis şi după ultimile înghiţituri de apă, năvăli în mijlocul arenei ca un animal hăituit. Pentru o clipă, s-a trezit din nou copil. În lupta pentru supremaţie sau pentru o bucată de pâine veche, Tudor s-a simţit folosit şi pus în situaţia de a-şi lăsa amicii în urmă prin orice mijloace. Jocurile Foamei era un joc dur chiar şi pentru cel mai curajos dintre oameni. Deseori a fost pus să lupte pentru o farfurie de mâncare sau un pahar de apă. Rupt de realitate, Tudor şi-a adus aminte de clipele frumoase din copilărie, înainte ca el să rămână singur. Un copil fericit, cu doi părinţi care-l adorau şi o mulţime de prieteni de joacă. Iubea să se joace raţele şi vânătorii sau hoţii şi vardiştii. Instinctul de vânător l-a avut de copil, prin jocuri nevinovate şi mai târziu în lupta lui pentru supravieţuire.
Dar toată copilăria lui, nu este decât o amintire. Sau poate că durerea loviturilor primite în viaţă, îl fac să creadă că a fost un copil fericit… până într-un moment.
„Trebuie să pierzi runda asta!”… Cuvintele încă răsună zgomotos în cap, durerea se înteţeşte, brusc îşi simte corpul moleşit…
– 1…2…3…
Am fost trădat. Cine? De ce? Am făcut tot ce aţi vrut. Vreau să trăiesc, vreau să… Nu se poate! Apa! Mi-au pus ceva în apă. Credeam că vreţi să înving, credeam că-mi merit scaunul de onoare.
– 4…5…6…
Fără să vă pese de viaţa mea, aţi vrut să mă distrugeţi. Ce v-am făcut? Cu ce am greşit? Ah, durerea e mai puternică…
– 7…8…K.O!
Gata, s-a terminat! M-aţi sabotat! Urzeala care aţi conceput-o, v-a reuşit din plin. Sunt la pământ, lovit de soartă, plin de sânge şi flămând…
                                                                        Va urma…

Acest articol a fost special creat pentru proba numărul 11 ,din cadrul competiţiei SuperBLog 2013.

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...