Prima carte citită..de la Nemira

Citim pentru a fi mai bine informaţi, din pură plăcere pentru o după-amiază relaxantă sau din obligaţie că te-a pus „doamna” în vacanţa de vară…
Ba parcă îmi aduc aminte că toate cadourile de crăciun sau zile onomastice erau compuse numai din cărţi.
Dorinţa de lectură ne-a fost insuflată de mici, încă din clasele primare unde eram trimişi aproape cu forţa la biblioteca şcolii. Am răsfoit şi eu la rândul meu pagini după pagini, de nici nu le mai ştiu numele. Citeam în ore fără să mă vadă „tovarăşa”, citeam acasă sub plapumă cu lanterna la îndemână sau la masă alături de ciorbă gătită de mama.
Mai târziu timpul acordat cititului a devenit un lux, de parcă timpul nu îmi ajungea pentru nimic, nici măcar pentru relaxarea sufletului.
Dacă a avut său nu un impact asupra mea poate e mai puţin important, cert e că din fiecare filă citită am avut ceva de învăţat şi nu de multe ori m-am regăsit în povestea autorului.
Aşa s-a întâmplat şi cu „Dincolo de bine, dincoace de rău, despre iubire” scrisă de două doamne distinse Aurora Liiceanu şi Alice Năstase tipărită cu grijă de editura Nemira, o carte dăruită din suflet, cu target precis de o scumpă prietenă prin 2009.

Mă uitam la ea şi răsfoind fugitiv am avut impresia că va fi o adevărată povară să citesc această poveste, cu o mulţime de citate folosite drept motto pentru capitole, la prima impresie am catalogat-o drept jurnal tipic comercial.
Cele două autoare fiecare cu personalitatea ei îmbina destul de plăcut experienţele de viaţă, trăirile personale sau nu, reuşind în cele din urmă să „unească” cele 2 vieţi în care orice femeie se poate regăsi.
Ma fascinat citatele folosite ca motto, unul din favoritele mele este ” “Nu m-am măritat niciodată pentru că n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă care-mi ţin perfect loc de soţ: am un câine care sforăie toată noaptea, un papagal care înjura cel puţin o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară.” (Marie Corelli). Presărat cu un pic de umor, cele două poveşti de viaţă îţi dau senzaţia că ai trăit acele momente şi deseori răsfoind cartea mi-am dat seama de asemănările din viaţa mea.
O carte pentru suflet, despre iubire, despre frustrările de zi cu zi. Se pune la un moment dat accent şi pe minciună şi realizezi încă o dată că minciuna ne însoţeşte oriunde am merge, ne folosim de ea în scop personal sau doar pentru „binele” celor din jurul nostru. Şi câţi dintre noi nu facem asta, nu?
La un moment dat chiar eram curioasă să aflu cât mai multe şi în această luptă între sexe, ne dăm seama că într-un final nu putem trăi unii fără ceilalţi, că nu mai are nici o importanţă prin câte dezamăgiri trecem.
Într-un final ce este al nostru e pus deoparte şi până la urmă vom găsi pe cineva demn să stea alături de noi, să te accepte aşa cum eşti, să te iubească.
În speranţa că poate v-am stârnit interesul, aş recomanda acesta carte celor care le plac poveştile de viaţă şi mai ales celor care vor să-şi aline un pic sufletul.
Cu melancolie în suflet, vă las să vă delectaţi cu un alt citat care mi-a rămas în minte şi să trageţi singuri concluzii.
“Sursa nemulţumirii noastre sunt problemele mici. Oamenii nu se-mpiedica de munţi, ci de pietre.” (proverb chinezesc)
                    Am scris acest articol pentru SuperBlog2012!

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...