Urăsc iarna…

foto credit : pixabay.com 
Da! O urăsc, pe bune. În ciuda faptului că ador atmosfera sărbătorilor de iarnă, totul se opreşte acolo… melancolie, colinde, miros de cozonac, gânduri bune chiar şi pentru duşmani, poveşti de iubire, artificii. Se duce naibii toată nostalgia copilăriei atunci când dai nas în nas cu gerul de afară. Nu ştiu cum reuşesc cei de la Polul Nord sau Sud să supravieţuiască, dar eu cu siguranţă aş muri în primele 10 minute. De ce urăsc iarna? Păi am o listă destul de variată cu unşpe mii de motive (exagerez, bineînţeles). 
1. Prea multe haine : 3 perechi de chiloţi (cu mânecuţă sau gogoşari, ăia tanga nu-s buni că îţi îngheaţă rândunica), un body cu mânecă lungă, maiou, maletă cu „gât”, ciorapi cu „totul”, başca nişte egări cu blăniţă plus pantaloni groşi mărimea XXL că după atâtea boarfe nu încapi în măsura S nici bătut ca pe şniţel. Apoi… ilic, mănuşi, fular, căciulă de blană plus ditamai geaca, paltonul de zici că eşti un pinguin. Şi după ce că mor când îmi văd kilogramele pe cântar, cu tot şifonierul ăsta pe mine arat pufoasă ca o gogoaşă-nfuriată. Păi e corect?
2. Vrei să fii trendy flendy, cu părul în vânt, coafură 100% impecabilă? Visează-n continuare, madam! No way! 
3. Make-up perfect? Nici gând! 
4. Nimic nu este frumos afară… totul e gri, murdar şi greţos. Urăsc mocirla de după mai ales atunci când stau ca „pruasta satului” în staţia de autobuz, iar soferii zboară efectiv pe şosea împroşcând cu talent „câţiva” stropi de mocirlă pe întreg outfitul… să mori de nervi nu alta!
5. Răceşti din două-n două săptămâni… sau cel puţin aşa se întâmplă la mine. Curg mucişorii ca bretelele, nasul înfundat, stare de leşin… trăiască comprimatele cu paracetamol şi ceaiurile cu tone de lămâie.
6. Urăsc iarna pentru că nu pot cânta şi dansa „Im singin in the rain”… doooh! 
7. Urăsc iarna când văd factura la gaz, lumină etc etc
8. Nu pot face mişcare atât cât îmi doresc! Păi ce-s nebună să merg pe jos unşpe staţii de microbuz că ţin eu la siluetă. Ai văzut cum e afară? Taxiiii! 
Şi lista poate continua… în schimb o ador pentru amiezile în care mă răsfăţ cu o ciocolată fiebinte alături de voi şi de cei dragi. Atât! În rest… pace-n suflete, dragii mei! 

2016… un nou început

Bine v-am găsit, dragii mei! Ne „citim” din nou în 2016 cu inima deschisă către viitor şi cu multe speranţe. După o mică pauză (neplănuită dealtfel) am hotărât să revin pe blogul meu. În spaţiul meu virtual, alături de voi. Alături de gândurile şi sufletele voastre. În anul ce a trecut am învăţat să fiu atentă la semne, să fiu mai răbdătoare şi să acord „the second chance” oricăruia din viaţa mea indiferent de consecinţe. Am mai spus-o şi o să repet la nesfârşit : 
Fiecare lucru se întâmplă cu un motiv…
Chiar dacă suferim, chiar dacă sufletul ni-se umple de amărăciune şi in ciuda faptului că nu întotdeauna primim ce ne dorim, niciodată să nu regretăm alegerile din viaţa noastră. Alegerile ne definesc ca persoană, ne întăresc caracterul şi de cele mai multe ori ne pregătesc pentru ceva mai bun în viaţă. Nu vom şti niciodată dacă, la momentul respectiv am făcut o alegere potrivită… dar cu siguranţă pe viitor vom vedea consecinţele, nu? Vom învăţa câte ceva din fiecare pas făcut sau poate nu… dar viaţa ne va lovi până ne vom da seama care este lecţia ce-o avem de învăţat, până când cineva va închide „cercul” vicios în care te învârţi în zadar an după an. 
foto credit : www.splitshire.com
Cât despre dorinţe… în 2016 nu îmi voi pune dorinţe. Pur şi simplu las destinul să-şi urmeze cursul sau cel puţin voi încerca să nu mai pun întrebări acolo unde voi afla răspunsuri doar în viitor. Mă voi bucura de fiecare moment din viaţa mea fără să mă gândesc la ce spune lumea din jurul meu şi voi încerca să ofer câteva secunde de fericire celor care au nevoie de prezenţa şi sfatul meu. Un singur lucru vreau 100%… să am mai multă putere, speranţă şi încredere în mine şi să-i pot molipsi pe cei din jurul meu cu pozitivitate. Poate aşa lumea va fi un pic mai fericită…
Un an cât mai liniştit, tuturor! 

Atunci când eşti la marginea prăpastiei…

http://www.splitshire.com/on-the-edge/
Ce faci atunci când simţi că nu mai poţi? Deseori clachezi, cel puţin aşa am văzut în majoritatea cazurilor. În cazurile mai fericite pui piciorul în prag, tragi aer în piep şi începi să îţi analizezi situaţia, să-ţi faci lista cu lucrurile pozitive şi negative, apoi iei o hotărâre. De cele mai multe ori te împiedici de propria teamă, de proprii demoni şi dai înapoi. Te complaci în situaţii neplăcute pentru liniştea şi psihicul tău şi zaci într-o baltă de suferinţă fără să-ţi pese de persoana ta… fără planuri de viitor, fără mulţumire sufletească. Îţi pierzi identitatea, furia şi neputinţa îţi macină sufletul, iar ceea ce ai fost odată e doar o amintire.
Atunci când eşti la marginea prăpastiei te simţi singur, crezi că eşti unica persoană din tot universul care suferă ca un câine şi chiar dacă în acele momente îţi doreşti ca cineva să-ţi ofere protecţie şi afecţiunea de care ai nevoie… te îndepărtezi de oameni. Te marginalizezi, te simţi vinovat chiar dacă nu eşti. Nu cauţi soluţii la problemele tale (chiar dacă ele se află sub nasul tău) şi spre siderarea unora, te transformi într-o persoană care nu va fi dorită în mijlocul societăţii. Ce faci atunci când eşti la marginea prăpastiei? Te arunci? Aşa pur şi simplu? Fără să lupţi pentru fericirea şi liniştea ta? Niciodată să nu spui : Niciodată!  Întotdeauna luptă pentru tine şi încearcă să apreciezi că eşti sănătos şi că te poţi bucura de frumuseţea din jurul tău. Alţii nu sunt atât de norocoşi, crede-mă… 
Frumuseţea şi bucuriile vieţii le poţi descoperi la orice vârstă. Cineva se va găsi să-ţi aline suferinţa şi să îţi arate, să te înveţe cum este să iubeşti din nou. Trebuie doar să crezi în forţele tale şi să îndrăzneşti să visezi. 

Leapşa Liebster – fără picanterii

Astăzi am primit o leapşă din partea unor colege din blogosfera „naţională”, Ralucica şi Ianolia. Fetelor, nu ştiu cu ce v-am greşit în viaţa asta de mă luaţi la întrebări. Darrrr… pentru că îmi sunteţi dragi şi vă iubesc din tot sufletul (ps: de abia aştept să dau ochii cu voi, veveriţelor) o să încerc să răspund cât pot de sincer la întreg setul de întrebări. Cele două domnişoare m-au anunţat că vor se afle picanterii despre Naşa. Cine-i „Naşa”? Întreaga blogosferă din România ştie… sau cel puţin, aşa îmi place să cred (pfff, modestia). Pentru a nu plictisi prea mult ochii cititorilor, să trecem la treabă!
1. Cine este omul din spatele blogului? 

Un om simplu! Sunt din toate câte puţin : fata mamei, soră, verişoară, prietenă, mamă ş.a.m.d. Un om cu o mulţime de defecte, un om care iubeşte şi nu se fereşte să plângă de câte ori simte nevoia. O pată de culoare în viaţa unora sau poate nimic în a celorlalţi.
2. Dacă ar fi să te descrii în 3 cuvinte, care ar fi acelea?
a) Ambiţioasă
b) Veselă
c) Melancolică
3. Ultima carte citită?

Captivă – Povestea unei copilării pierdute de Julie Gregory
Romanul prezintă copilăria chinuită a scriitoarei alături de o mamă plină de obsesii. O carte deosebită, mai ales pentru cei pasionaţi de domeniul psihologiei. O recomand! 
4. Citatul preferat?
Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte. 
William Shakespeare
5. Ultimul film sau serial vizionat?
Film – Equilibrium ( apariţie 2002) 
Serial – Lost Girl ( apariţie 2010 – gen fantezie) 
6. Ce oraş aţi dori să vizitaţi în viitorul apropiat?
Mi-aş dori foarte mult să revăd oraşul Piancavallo, Italia din regiunea Friuli-Venetia-Giulia. 
7. Un cântec preferat, care vă obsedează sau un earworm de care nu puteţi scapa?
Earworm ? Pfff! Ciara – Dance Like We’re Makin Love
O altă melodie preferată (dintr-o listă destul de generoasă) este Sorrow – Tobias Rakta
8. Ce aţi schimba sau îmbunătăţi la blogul vostru?
Deocamdată sunt mulţumită de felul cum arată. Pe viitor mă gândesc la un nou template, imediat ce fac mutarea pe domeniu propriu. Sper să vă placă noul look! 🙂 
9. Dacă ar trebui să îţi alegi altă meserie, către ce te-ai îndrepta?

Interesantă întrebarea… cred că aş opta spre design vestimentar sau ceva asemănător în care să-mi pot folosi creativitatea. 
10. Ai vreo fobie?
O daaa! Podurile sub care trece apa, de apă în general, şerpi, şoareci şi alte „minuni” asemănătoare.
11. Dacă ar fi să mulţumeşti unui om din viaţa ta, care ar fi acela?
Cred că aş fi fără scrupule dacă aş mulţumi doar unui singur om care a făcut parte din viaţa mea… le mulţumesc celor care mă fac să zâmbesc, celor care îmi sunt alături indiferent de prostiile pe care le fac şi celor care mă iubesc şi mă acceptă aşa cum sunt.
Mulţumesc fetelor pentru nominalizare şi iertaţi-mi răspunsurile scurte şi la obiect… e trecut de miezul nopţii. Vă îmbrăţisez cu drag! 

Suflet cu aromă de toamnă – Destin 01

Foto credit : splitshire.com/
Mereu te ridici atunci când eşti lovit
Cu pietre, cuvinte ce îţi taie sufletul 
În două şi încerci să nu te dai bătut.
Ridică ochii, strânge din dinţi
Arată-le doar zâmbetul
Şi nu mai vărsa lacrimi fierbinţi.
Tu ai curaj, voinţă şi puterea de-a schimba
Destinul şi mai presus de toate
Ai învăţat că totu-i trecător şi poate
Orice obstacol e pus în viaţa ta
Cu un scop precis de a învăţa
 din  greşeli.
Să nu te temi, cândva vei uita
De amărăciunea ce te doboară,
De golul din suflet ce odinioară
Purta parfum de iubire, goleşte-ţi inima…
Copyright © Aguritza 2015 

Asteptări, frustrări…

 
Toată lumea are așteptări de la viață, nu? Din clipa în care te-ai născut, părinții îți (desenează) visează viitorul strălucit făcându-și planuri mărețe, demne de Oscar și de invidia neamului de la Homo Sapiens încoace. Nu contează că tu ai oroare de fluidele biologice ale corpului uman, te faci doctor! Că așa e tradiția de la (botezul) majoratul lu’ Cuza şi nu e frumos să-ţi dezamăgeşti strămoşii şi să strici relaţiile social-politice dintr-un motiv banal: îţi place să cânţi la harpă şi te visezi în echipa lui Andre Rieu. Desigur, fiecare îţi croieşte propriul stil de viaţă în funcţie de statut, de împrejurări, forţe universale sau pur şi simplu, la noroc. Ce-o fi o fi, şi dacă n-o fi, găsim noi ceva.
Nu zic că nu este bine să urmăm sfaturile părinţilor în ceea ce priveşte viitorul, dar câteodată stau şi mă întreb… dacă viitorul este altceva decât ceea ce îşi doresc alţii pentru noi? Dacă menirea ta pe lume este să fii altceva în viaţă? Mereu aud la ceilalţi „Lasă,dragă! îl fac avocat, doctor, arhitect, colonel ş.a.m.d. câştigă bani mulţi, bla bla bla bla”… şi copilul creşte, merge la şcoli alese pe sprânceană şi se alege cu o meserie pe care tu ai vrut-o. Poate din politețe, frică, naiba știe… copilul nu a îndrăznit să își spună părerea și va ajunge să-și câștige pâine dintr-o meserie pe care o urăște. Câţi dintre noi le dăm posibilitatea copiilor să aleagă? Unii sunt mai rebeli şi fac totul în ciuda părinţilor, alegând alt drum în viaţă. Câteodată greşesc (de cele mai multe ori), câteodată au succes în ceea ce fac.
Viaţa îţi oferă o mulţime de posibilităţi după care să te ghidezi şi fiecare este liber să aleagă calea ce-o va urma. Omenirea, universul și cei din jurul tău au aşteptări de la tine. Îi vei dezamăgi sau le vei bucura sufletele în fiecare clipă a vieţii tale şi tot ce contează până la urmă este… dacă tu eşti fericit. Vei întâmpina obstacole, vei plânge, iubi, minţi, trăda… dar să nu îţi vinzi sufletul niciodată doar de amorul artei.

Am revenit…

M-am întors… de unde? Nici măcar eu nu ştiu, dragii mei. Am simţit nevoia unei pauze de tot ce însemna adrenalină, deadline-uri, creativitate şi multe altele. Aveam nevoie de un respiro din viaţa online, de linişte pentru sufletul meu, ceva timp mai mult pentru relaxare, un pic mai mult… doar pentru mine. Aşa este, câteodată devin egoistă şi nu îmi pasă de ce spune lumea din jurul meu. Nu trăiesc cu „lumea”, nu ea îmi dă de mâncare şi nici nu mă scapă de probleme, nu? Câteodată este bine să te retragi într-un colţişor şi să te încarci cu energie pozitivă ce te va ajuta în următoarea perioadă. 
Aşa am făcut şi eu… chiar simţeam nevoia să „uite” lumea de existenţa mea, de blogul meu şi de personajele mele imaginare. De ce? Nu am un motiv anume, nu sunt supărată, nu mă deranjează nimic important, iar voi dragii mei, în ciuda tuturor obstacolelor… sunteţi tot aici? Mă bucur că după mica mea absenţă, încă mai faceţi căutări pe acest blog, încă mai citiţi unele articole şi acest lucru îmi încarcă inima, sufletul cu energie. 
Să aveţi un început de săptămână cât mai frumos, la fel ca sufletele voastre!