Despre cum te poate schimba o lenjerie sexy…

Te poate schimba o lenjerie sexy? Iată un subiect care, în mod normal nu este atât de vizat de toate femeile sau cel puţin nu în mod egal… unele dintre noi suntem mai pudice, mai “acoperite”, iar alte doamne şi domisoare sunt exact opusul atunci când vine vorba de sexualitate, relaţia cu partenerul, nivelul de goliciune de sub plapumă etc. Aşa este fiecare dintre noi construit şi nu ar trebui sub nicio formă să ne simţim mai altfel dacă nu suntem la fel de “open-minded” atunci când vorbim, ne gândim la subiectul ce ţine de dormitor sau de “condimentarea” relaţiei de cuplu prin folosirea diverselor accesorii sexy cum ar fi lenjeria sexy, şi nu numai.
Ai putea să îţi schimbi puţin perspectivă şi în egală măsură să reuşeşti să “depăşeşti” această stare mai introvertita a ta, dacă răsfoieşti un catalog cu lenjerie sexy, sau dacă intri într-un magazin care îţi pune la dispoziţie o serie de modele de lenjerie sexy. Nu trebuie să te gândeşti la această ţinută ca fiind ceva jignitor sau denigrant, ci mai degrabă, ai putea să priveşti lenjeria sexy ca fiind “click-ul” care te va face să simţi (poate, din nou) atrăgătoare, dorită şi admirată pentru frumuseţea ta. E ceva normal şi de sine înţeles, că mai toate dintre noi ajungem în viaţa noastră să purtăm doar pijamele care nouă ni se par funny, pline de caracter şi unele chiar drăgălaşe, dar cu siguranţă nu vor stârni în noi dorinţa de a petrece o noapte hot alături de partener… şi, crede-mă, te înţeleg perfect pentru că am trecut şi eu prin aceste momente.
Din când în când este bine să renunţi la pijămăluţele tale confortabile şi să te simţi atrăgătoare atât pentru starea ta de bine, dar şi pentru sănătatea vieţii de cuplu, care mai are de suferit uneori… recurge cu încredere la o lenjerie sexy şi cu siguranţă nu vei regreta. Nu trebuie să fie ceva ultra-mega vulgar la care în mod normal, eu personal – poate şi tu – nu ai alege-o… ci, mai degrabă când te hotărăşti că vrei să îţi cumperi o astfel de piesa… rezumă-te în prima instanţă doar la ce te-ar pune în valoare cu adevărat şi în egală măsură te-ar face să te simţi ok în pielea ta! Fiecare femeie îşi cunoaşte calităţile şi ştie ce tip de lenjerie sexy ar pune-o în valoare.
Lenjeria sexy nu presupune prin definiţie ceva vulgar sau să te gândeşti că ar trebui cumpărată pentru că tipele din catalog arata de 5* în ea – femeia normală din clasă muncitoare este de cele mai multe ori simplă, unică, puternică şi frumoasă în felul ei… ea ţine casă, creşte copiii fără ajutor şi îşi apreciază şi iubeşte necondiţionat soţul!
Nu te lasa impresionată de fetele din catalog care de cele mai ori sunt retuşate până la refuz – ci axează-te pe modelul de lenjerie sexy care îţi atrage privirea şi în care te-ai vedea. Nu alege niciodată o lenjerie sexy care nu te defineşte sau prin care ai fi alta… soţului tău nu-i trebuie o femeie schimbată, ci aceeaşi femeie de care s-a îndrăgostit, s-a căsătorit şi care mai devreme sau mai târziu îi va dărui copiii, dar care acum are o altă viziune, atitutine de “femme fatale”… la care, cu siguranţă se va gândi şi ziua următoare… ce zici ? Ţi-am stârnit interesul ? Până la urma – totul depinde de tine şi de convingerile tale. Fii sexy într-o lenjerie sexy… creează o atmosferă romantică pentru o noapte puţin mai altfel, decât cele de până acum!
În speranţa că am reuşit măcar în procent de 30% să îţi schimb viziunea faţă de lenjeria sexy – îţi doresc numai bine şi succes în alegerea unei lenjerii care să îţi pună în valoare atât personalitatea, cât şi formele cu care natura te-a înzestrat!

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...