Cosmetice preparate acasă – Editura Casa

cosmetice preparate acasa

„Cosmetica este arta de a nega actul de naştere. „- Olga Chekhova

Multitudinea produselor cosmetice apărute pe piaţa românească şi nu numai, fac viaţa femeilor mai frumoasă. În ultimii ani am observat o atenţie sporită a doamnelor şi domnişoarelor asupra tuturor ingredientelor din fiecare produs cosmetic folosit. Fie că este vorba de un hobby sau că îţi doreşti să fii independentă construindu-ţi o mică afacere, cartea „Cosmetice preparate acasă” – Jinaika Jakuszeit de la Editura Casa este ideală atât pentru începători cât şi pentru cei care sunt deja mici magicieni în arta produselor cosmetice.

Curioasă din fire am vrut să aflu mai multe dintre tainele produselor cosmetice preparate în casă. Cartea autoarei Jinaika Jakuszeit m-a ajutat să înţeleg mai multe despre ingredientele folosite în cosmetică. Jinaika a scris cartea destul de detaliat, cu paşi precişi în crearea produselor, instrucțiuni de utilizare precum și sfaturi de păstrare ale produselor finite.

cosmetice-preparate-acasa (1)

Mi-a plăcut să citesc la începutul cărţii descrierea detaliată a tuturor tipurilor de piele. Apoi am descoperit descrierea fiecărui ingredient folosit în crearea unui produs cosmetic şi beneficiile acestuia. Am găsit o listă cu ustensilele necesare în „micul laborator”, precum şi reţete pentru curățarea tenului, îngrijirea tenului, igiena corpului și îngrijirea corpului. Cartea ne prezintă 36 de rețete cosmetice cu instrucțiuni clare şi foarte ușor de urmat. Dacă instrucţiunile sunt foarte clar explicate în această cartea, partea cea mai dificilă constă în găsirea tuturor ingredientelor necesare.

Mi-ar placea să încerc crearea şamponului „Secretul Cleopatrei”  cu aromă de vanilie şi miere.  Sau poate spray-ul de corp răcoritor „Trezirea” cu accente de limetta, mandarine verzi şi grepfruit. În această carte găsiţi două reţete pentru zilele în care mergem la plajă. Spray-ul răcoritor şi gelul după plajă sunt prezentate minuţios la fel ca şi celelalte reţete. „Cosmetice preparate acasă” este o carte din care înveţi cum să-ţi pui în valoare frumuseţea naturală. Te-am făcut curioasă, draga mea?

2 Comments

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...