Când ești bou, mai bine taci…

Bă, când ești bou și nu ai cei 7 ani de acasă mai bine… taci. Nu te lua cu mine-n gură, nu încerca să ieși basma curată. Te-ai ars, prostule! Nu suport mojicia și nici orgoliul de prost gust. Nu mă lua de fraieră, prietene! Nu am 40 de ani pomană… am trecut prin multe și am văzut atâta răutate în jurul meu încât aș putea scrie un bestseller de succes, înțelegi? Nu am pretenția ca oamenii din jurul meu să mă înțeleagă, jur. Nici eu nu mă înțeleg! Sunt atât de complicată și atât de proastă câteodată, încât cred că oamenii sunt buni și educați.

Sunt atât de proastă, încât am impresia că dacă ofer șanse infinite… sufletul meu va fi izbăvit de păcate și voi avea recunoștința omenirii. Sunt fraieră în permanență! Observ, critic în suflet și tac. Tac, dar nu mereu. Câteodată îmi vine să-ți smulg capul și să joc fotbal cu el atunci când văd cum te comporți cu copilașii tăi. Câteodată îmi vine să urlu atât de tare și să-ți dau un șut în dos atunci când te comporți ca un animal cu apropiații tăi.

În lume sunt mai mulți proști decât oameni. – Heinrich Heine

Când îți bați joc de cei din jurul tău și toate ți se întorc înzecit, nu te întreba: de ce, Doamne? Se adună multe frustrări și câteodată mă transform. Mă transform în Xena sau în oricare altă bestie vrei tu și crede-mă, nu vrei să-mi cunoști cealaltă față. Oamenii tot spun că X a făcut, Y a dres și că așa este în România. Că orice am face noi și oricât am încerca, nimic nu se va schimba.

Atâta timp cât nu iei atitudine și nu îți faci vocea auzită, cu siguranță nu se va schimba nimic în lumea asta. Și scutește-mă cu „poate nepoții noștri vor apuca timpuri mai bune”! Mă doare-n cot de nepoți și de-a șaptea spiță a neamului care nici nu s-a născut, înțelegi? Eu vreau acum să trăiesc bine și să le pot oferi copiilor un viitor mai bun. Eu vreau acum să le arăt copiilor mei că oamenii se pot schimba și că pot avea încredere în cei din jurul lor.

Ce-am pățit? Nimic! Pur și simplu nu mi-am luat pastilele… sau nu își mai fac efectul la ce văd în jurul meu. Așa că, dragă OM care mă cunoști… atunci când mă iei de fraieră, fi bun și nu te întreba de ce îți plătesc cu aceiași monedă. Când ești bou, mai bine taci…

Oamenii se pot schimba?

Cu siguranță această întrebare ați auzit-o de foarte multe ori. Oamenii determinați și cei care au învățat din greșelile lor se pot schimba. Oamenii care sunt în stare să-și asume anumite lucruri cu siguranță se pot schimba. O simplă tragedie, socializarea, o relație nepotrivită te pot schimba. Te transformă într-un alt om într-o secundă chiar, dar în cele din urmă contează în ce mod se pot schimba.

Din păcate, de cele mai multe ori oamenii se schimbă în mod negativ. Dacă viața le-a fost un haos total și cineva încearcă să-l îndrume pe drumul cel bun… vei avea surpriza ca acel om să nu-și dorească o schimbare. Oamenii se îneacă în propria amărăciune fără să ia atitudine. Câteodată îți spui că dragostea familiei și suportul lor pot schimba omul în bine, dar de cele mai multe ori lupta este pierdută de la început.

Când faci o alegere, schimbi viitorul. – Robin Sharma

Sunt oameni care nu-și doresc schimbarea! Sunt oameni care, deși ai petrecut ani lângă ei și de fiecare dată ai sperat că va fi bine, refuză să vadă viața altfel. Degeaba le dai argumente și zeci de șanse pentru „izbăvire”. Vei primi promisiune goale, minciuni atât de grețoase încât mămicile în devenire ar naște instant. Oricâte șanse ai dărui și oricât ai încerca să accepți realitatea, câteodată se umple paharul. Și când se umple paharul… începe haosul.

Atât timp cât respectivul/respectiva nu își dorește o schimbare, tu chiar nu mai ai ce face. Ori accepți situația, înghiți în sec și mergi mai departe, ori dacă situația o cere… te schimbi TU! Iei atitudine și faci tu schimbarea. Uneori viața ne oferă surprize atât de plăcute încât vei ajunge la concluzia că alegerea ta a fost exact când trebuia.

Oamenii se tem de schimbare și chiar nu înțeleg de ce…

Stimate blogger, prețuiește-ți munca…

Bă, nu ții deloc la munca ta. Accepți orice rahaturi de parcă ai fi ultimul om, zău! Mă doare-n cot și la bascheți de ce crede lumea despre bloggeri. Eu nu mă vând! Nu sunt preșul nimănui, să fie clar pentru oricine. Chiar dacă sunt un amărât de blogger ce încearcă să-și facă loc încet-încet în această lume haotică, nu mă lua de proastă. Nu-mi vinde gogoși (am lucrat 3 ani ca patiser… te fac foietaj în doi timpi și trei mișcări), nu-mi subestima munca și nu mă trata de sus chiar dacă ai șaptezeci de facultăți.

Am niște nervi pe unii colegi din blogosferă… mor! Coane, vrei respectul sponsorilor? Vrei parteneriate, faimă, chestii și vată pe băț? Prețuiește-ți munca! Nu mai acceptați campanii mizere, prețuri de un cingo și mai ales, nu mai acceptați termeni de colaborare pe care nu îi înțelegeți. Nu mai mergeți pe ideea „dacă tot pică ceva” pentru că așa va fi mereu și pe urmă vă plângeți că nu sunteți băgați în seamă sau că trebuia să primiți un cingo și în schimb ați primit doar ambalajul.

Ți-a ciocănit unul la fereastră și se arată dornic de o colaborare? Nu alerga cu limba scoasă după el… în definitiv el are nevoie de serviciile tale și nu invers. Ți-a dat o listă cu condiții? Întreabă-l de 10 ori, clar și răspicat ce vrea de la tine și care sunt termenii colaborării. În general, oamenii serioși care te contactează stabilesc un contract cu drepturi de autor cu tine și în acest fel știi cu siguranță că nu ești tras în piept.

Știu că nu este ușor să exiști ca blogger, dar nu te vinde pe nimic. Prețuiește-ți munca! Va veni o vreme când vei regreta amarnic colaborările inutile care nu te-au făcut să crești. Poate acum crezi că mă roade invidia… fals! Până la urmă, ce naiba mă bag eu? E timpul tău și ești destul de matur să hotărăști despre ce și cine scrii pe blogul tău. Dar nu te plânge… mai bine taci! Pentru că atunci când văd că te smiorcăi, îmi aduc aminte că ți s-a mai spus de ce se poate întâmpla și sincer… îmi vine să te bat. Jur!

Şi dacă dragoste nu e…

heart-1328566_960_720

„A iubi înseamnă să fii fericit de ceva: fără condiții, fără judecăți, fără așteptări.” (Barry Kaufman)

Este trist să observi cum „Te iubesc” este aruncat din avion, ca o simplă frază banală fără să se ţină cont de adevărata conotaţie ale acestor cuvinte. Deseori iubirea sau dragostea adevărată este confundată cu pasiunea trecătoare. Atunci când iubeşti cu adevărat nu pui condiţii şi în nici un caz nu negociezi relaţia. Pur şi simplu iubeşti pentru că asta te face fericit, fără a te gândi ce vei primi în schimb. Dragostea înseamnă atenţie, grijă faţă de cel iubit, respect, prietenie, adoraţie. Dragostea înseamnă momentul ăla când egoismul este eliminat din ecuaţie şi când îţi accepţi partenerul cu toate defectele. Dragostea adevărată este atunci când aveţi aspiraţii comune, dar şi individuale. Ideea este să ştiţi să vă ajutaţi şi să vă înţelegeţi reciproc pentru îndeplinirea ambelor „tabere”.

pexels-photo-large

Dragostea adevărată este atunci când nu eşti forţat să renunţi la prieteni, familie, hobby-uri doar de dragul partenerului. Dragostea nu înseamnă suferinţă de câine şi nici nu te transformă într-o martiră a omenirii pentru că tu ai impresia că „aşa trebuie să fie”. Drumul iubirii nu este niciodată ferit de obstacole. Nu ai să vezi tot timpul unicorni, zâne, inimioare, vată pe băţ…nu! O să ai parte şi de stele verzi atunci când relaţia îţi este pusă la încercare, te vei simţi sufocat, strâns cu uşa şi călcat în picioare.

„În dragoste nu e vorba doar despre posesie, ci și despre apreciere.”— Osho

O să ai parte de momente romantice. Poate chiar o cină la lumina stelelor, cuvinte de amor şoptite la ureche, drăgăleli şi siropoşenii copilăreşti asortate cu alintături pisiceşti. Pe lângă toate astea vor exista momente când vei dori să-i spargi capul pentru că a uitat de ziua ta de naştere. Sau de onomastica voastră, să ducă gunoiul sau pur şi simplu vor exista momente în care nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă.

Discuţii aiurite, vorbe spuse la nervi, poate şi-o farfurie ce va zbura graţios pe la urechi. Dar asta nu înseamnă că iubirea dintre voi a dispărut. Sau poate da? Nu ştiu!  Cert este că micile obstacole vă pot consolida relaţia dacă ştiţi care vă sunt limitele. Încercaţi să conştientizaţi ce aşteptări aveţi de la partener. Dragostea nu este un câmp de luptă, încetaţi să vă mai măsuraţi sentimentele şi trăiţi-vă viaţa la maxim.

Foto credit : Pixabay 

Fericirea – Ce este pentru tine, omule?

fericirea

 

Fericirea? Există o definiţie clară? Eu cred că este o tematică atât de complexă încât rareori cineva poate reda cu exactitate definiţia ei. Mulţi o privesc ca pe un ţel în viaţă, un „big project” de parcă am fi toţi PR-işti înăscuţi, iar alţii se mulţumesc cu lucruri mărunte, cu ce pică sau ce rămâne de la alţii… că doar lumea nu a fost concepută numai din lapte şi miere, nu? Aud deseori diverse strategii „arta de a fi fericit” sau „10 paşi către fericire” şi multe alte titluri de stă mâţa-n coadă. Chiar avem nevoie de manuale cu instrucţiuni care să ne deseneze pur şi simplu paşii către fericire? Nu e mai simplu să ne uităm cu atenţie în jurul nostru? Dacă întrebi 10 oameni sau 1000 despre definiţia fericirii pun pariu că fiecare va răspunde diferit sau poate nu, dar majoritatea răspunsurilor se vor învârti în jurul banilor. Dacă stau bine şi mă gândesc aş putea cataloga fericirea în patru părţi: fericirea inocentă, fericirea materialistă, fericirea spirituală şi fericirea malefică(nu săriţi, jur că am văzut-o cu ochii mei).
fericirea
Cea inocentă este atunci când te bucuri de frumuseţea unei flori, de sărutul furat în tinereţe, de razele soarelui, de dragostea celor din jur şi alte sute de lucruri mărunte dar binefăcătoare pentru sufletul umil al unui muritor de rând. Fericirea materialistă o vezi în feţele „sclipicioase” şi avide după bani sau bunuri extravagante, după caz bineînţeles. Cea spirituală este atunci când găseşti sau să regăseşti puterea de a ierta şi accepta lucrurile aşa cum sunt, aşa cum se petrec fără regrete. Mai există fericirea malefică, o stare de spirit confuză. Cel puţin pentru mine pentru că oricât aş încerca să înţeleg şi să trec peste, nu pot. Fericirea malefică este atunci când unii calcă peste „cadavre” pentru a fi ei mulţumiţi cu viaţa lor. Nu contează cine ne stă în cale, sunt eliminaţi. Simpatie pentru cei călcaţi în picioare? De unde? „Dacă viaţa mi-a oferit o şansă…”cam aşa gândesc majoritatea „fericiţilor”. Lista de exemple poate continua la nesfârşit, ideea este simplă. Această „emoţie” o percepem fiecare în mod diferit, dar mi-aş dori totuşi să nu mai fie doar un „scop” în viaţa celor din jurul meu. A fi fericit înseamnă să te bucuri că încă exişti şi că unora le pasă de tine. Fericirea pare doar un simplu cuvând într-o lume nebună care a uitat să trăiască frumos, a uitat să empatizeze şi să-şi ajute seamănul fără să aştepte nimic în schimb. Oare de ce?

Atunci când eşti la marginea prăpastiei…

http://www.splitshire.com/on-the-edge/
Ce faci atunci când simţi că nu mai poţi? Deseori clachezi, cel puţin aşa am văzut în majoritatea cazurilor. În cazurile mai fericite pui piciorul în prag, tragi aer în piep şi începi să îţi analizezi situaţia, să-ţi faci lista cu lucrurile pozitive şi negative, apoi iei o hotărâre. De cele mai multe ori te împiedici de propria teamă, de proprii demoni şi dai înapoi. Te complaci în situaţii neplăcute pentru liniştea şi psihicul tău şi zaci într-o baltă de suferinţă fără să-ţi pese de persoana ta… fără planuri de viitor, fără mulţumire sufletească. Îţi pierzi identitatea, furia şi neputinţa îţi macină sufletul, iar ceea ce ai fost odată e doar o amintire.
Atunci când eşti la marginea prăpastiei te simţi singur, crezi că eşti unica persoană din tot universul care suferă ca un câine şi chiar dacă în acele momente îţi doreşti ca cineva să-ţi ofere protecţie şi afecţiunea de care ai nevoie… te îndepărtezi de oameni. Te marginalizezi, te simţi vinovat chiar dacă nu eşti. Nu cauţi soluţii la problemele tale (chiar dacă ele se află sub nasul tău) şi spre siderarea unora, te transformi într-o persoană care nu va fi dorită în mijlocul societăţii. Ce faci atunci când eşti la marginea prăpastiei? Te arunci? Aşa pur şi simplu? Fără să lupţi pentru fericirea şi liniştea ta? Niciodată să nu spui : Niciodată!  Întotdeauna luptă pentru tine şi încearcă să apreciezi că eşti sănătos şi că te poţi bucura de frumuseţea din jurul tău. Alţii nu sunt atât de norocoşi, crede-mă… 
Frumuseţea şi bucuriile vieţii le poţi descoperi la orice vârstă. Cineva se va găsi să-ţi aline suferinţa şi să îţi arate, să te înveţe cum este să iubeşti din nou. Trebuie doar să crezi în forţele tale şi să îndrăzneşti să visezi. 

Nu sunt perfectă! Judge me!

De ceva timp am observat o nouă manie pe reţelele de socializare. #DontJudgeChallenge este noua fiţă în domeniul comunităţilor online şi din câte am observat, majoritatea postărilor video arată transformarea unor răţuşce urâte în „lebăduţe” graţioase. Poate m-am născut îngustă la minte, poate nu prind ideea, dar nu înţeleg contextul acestor clipuri. Ştim cu toţii că în spatele fotografiilor „ze best of ze best” sunt tone de make-up, photoshop şi alte chestii „inteligente”. Şi atunci? Înţeleg #don’tjudgechallenge atunci când apari mândră într-o fotografie cu părul răvăşit, fără make-up, naturală, cu pistrui, acnee, tot tacâmul şi să spui naţiunii „Judge Me! Mă simt frumoasă aşa cum sunt!” 
Mă simt frumoasă în orice moment, cu make-up sau fără, cu sindrom PSM (şi ăla face parte din viaţa fiecărei femei, so deal whit that), cu boticul care-l afişez dimineaţa atunci când cafeaua încă nu şi-a făcut efectul. Nu sunt perfectă şi acest lucru mă face unică. Îmi plac lucrurile ciudate precum salata de rucola cu maioneză, gemul de caise cu brânză sărată şi cafeaua rece cu gheaţă. Îmi place să stau în ploaie, mă relaxează şi mă scapă de stres. Plâng la majoritatea filmelor romantice şi ador poveştile de dragoste cu vampiri. Weird, nu? Judge me! 
Am celulită, câteva vergeturi după cele două naşteri, dar sunt mândră de ele. Nu îţi place că le vezi la plajă, nu te uita! Eu mă simt bine în pielea mea şi dacă tu sau ceilalţi aveţi motive să cârcotiţi pe seama celor ca mine, aveţi o problemă. Degeaba sunteţi perfecţi pe afară, dragi lebăduţe. Ştim cu toţii ce zace în unii dintre voi, nu? Să mai dăm exemple? Nu cred că îşi mai au rostul, dar tineţi minte un singur lucru: făţzuca aia perfectă pe care o afişaţi, corpul 90-60-90 nu o să-l aveţi mereu. Anii trec şi vei vedea „consecinţele”. Mă enervează să văd mereu cum catalogaţi o persoană numai după felul cum arată, cum şi cu ce se îmbracă. Nu v-aţi săturat de răutatea voastră?  Mai rezistaţi? Noi, răţuştele urâte vom aştepta să vă reveniţi… sper să fiu în viaţă când se va întâmpla asta. 

Asteptări, frustrări…

Toată lumea are așteptări de la viață, nu? Din clipa în care te-ai născut, părinții îți (desenează) visează viitorul strălucit făcându-și planuri mărețe, demne de Oscar și de invidia neamului de la Homo Sapiens încoace. Nu contează că tu ai oroare de fluidele biologice ale corpului uman, te faci doctor! Că așa e tradiția de la (botezul) majoratul lu’ Cuza şi nu e frumos să-ţi dezamăgeşti strămoşii şi să strici relaţiile social-politice dintr-un motiv banal: îţi place să cânţi la harpă şi te visezi în echipa lui Andre Rieu. Desigur, fiecare îţi croieşte propriul stil de viaţă în funcţie de statut, de împrejurări, forţe universale sau pur şi simplu, la noroc. Ce-o fi o fi, şi dacă n-o fi, găsim noi ceva.
 Nu zic că nu este bine să urmăm sfaturile părinţilor în ceea ce priveşte viitorul, dar câteodată stau şi mă întreb… dacă viitorul este altceva decât ceea ce îşi doresc alţii pentru noi? Dacă menirea ta pe lume este să fii altceva în viaţă? Mereu aud la ceilalţi „Lasă,dragă! îl fac avocat, doctor, arhitect, colonel ş.a.m.d.  câştigă bani mulţi, bla bla bla bla”… şi copilul creşte, merge la şcoli alese pe sprânceană şi se alege cu o meserie pe care tu ai vrut-o. Poate din politețe, frică, naiba știe… copilul nu a îndrăznit să își spună părerea și va ajunge să-și câștige pâine dintr-o meserie pe care o urăște. Câţi dintre noi le dăm posibilitatea copiilor să aleagă? Unii sunt mai rebeli şi fac totul în ciuda părinţilor, alegând alt drum în viaţă. Câteodată greşesc (de cele mai multe ori), câteodată au succes în ceea ce fac.
Viaţa îţi oferă o mulţime de posibilităţi după care să te ghidezi şi fiecare este liber să aleagă calea ce-o va urma. Omenirea, universul și cei din jurul tău au aşteptări de la tine. Îi vei dezamăgi sau le vei bucura sufletele în fiecare clipă a vieţii tale şi tot ce contează până la urmă este… dacă tu eşti fericit. Vei întâmpina obstacole, vei plânge, iubi, minţi, trăda… dar să nu îţi vinzi sufletul niciodată doar de amorul artei.