Komunomo – Rişti să ne întâlnim offline?

După anul 2000, influenţa internetului a luat amploare. Era pur şi simplu o noutate pentru mulţi dintre noi, o nouă eră a tehnologiei revoluţionare stătea să înceapă şi cu ajutorul acestuia s-a ajuns la crearea comunităţilor online virtuale. Scopul acestor comunităţi era pentru a construi o punte între relaţiile oamenilor de pretutindeni, de colaborare, de a învăţa lucruri noi sau pur şi simplu erau un mod de-a împărtăşi aceleaşi opinii, hobby-uri. O mare importanţă în aceste comunităţi o au discuţiile cu tematici diferite care întreţin şi leagă emoţional fiecare membru implicat. În mediul virtual poţi fi oricine, poţi să-ţi maschezi parţile rele, poţi să îţi creezi o nouă personalitate. Prima dată când am luat cunoştinţă cu o comunitate virtuală online a fost în anul 2003 cu ajutorul unui joc online numit IMVU. Nu am rezistat prea mult acolo, nu mă simţeam în largul meu şi faptul că întreaga comunitate era formată mai mult din tineri sub 20 de ani, m-a făcut să-mi pierd rapid interesul.
În 2005 am luat cunoştinţă cu Second Life, o comunitate virtuală care m-a captat timp de 4 ani. Adoram faptul că îmi pot face prieteni cu uşurinţă, că pot discuta cu ei despre orice temă şi mai ales, puteam fi oricine doream. Nu am vrut nici în ruptul capului să-mi creez o personalitate falsă. Am vrut să fiu cineva, să mă fac remarcată şi am reuşit. În această comunitate am învăţat să-mi upgradez lecţiile de limbă engleză, studiate în şcoală. Se scria (în chat) şi se vorbea live în limba engleză şi mânată de curiozitate, am vrut să cunosc foarte multă lume, să le aflu poveştile, dramele sau pur şi simplu să îi cunosc pe ei ca oameni. Mă numeam Aguriţa Saiz şi am debutat în SecondLife ca host la un club country. Eram o gazdă primitoare, mă antrenam în discuţii interesante şi graţie acestui job, m-am făcut plăcută din prima clipă. Mai târziu, am vrut mai mult. M-am documentat serios şi am învăţat să devin un Dj de nota 20. Cele două ore live petrecute pe un steam adevărat, cu peste 200 de persoane care mă ascultau erau o mângâiere pentru sufletul meu. Mă simţeam importantă, admirată pentru munca pe care o făceam. Deveneam obsedată de „munca” mea acolo, am vrut să fac mult mai mult şi „faima” care îmi lipsea din viaţa reală, o găseam acolo. Nu am lăsat jobul de Dj niciodată, iar în timpul în care nu eram în emisie, am învăţat să devin un fashion designer. În tot acest timp, am cunoscut persoane minunate, cu suflet cald care m-au ajutat să-mi descopăr noi hobby-uri şi să privesc altfel viaţa. Chiar dacă perioda de glorie a durat ceva ani de zile, nu m-am dat în lături să cunosc în viaţa reală şi persoana din spatele calculatorului. Aşa mi-am cunoscut o prietenă(printre mulţi alţii) care în momentul când a devenit mămică, m-am oferit să-i botez copilul. Nu ştiam ce va fi, băiat sau fetiţă, dar am jurat că primul ei copil va fi botezat de mine. Şi m-am ţinut de cuvânt. Relaţia noastră este frumoasă şi acum, chiar dacă din cauza distanţei nu ne mai întâlnim aşa de des. Nu mi-a fost teamă că voi fi dezamăgită, că acel om nu se va ridica la nivelul care-l aşteptam. Nimeni nu este perfect, iar o comunitate online îţi poate reda încrederea în oameni. Ce am învăţat eu după această perioadă de viaţă virtuală? Că oamenii sunt dornici de comunicare, indiferent din ce categorie socială face parte, indiferent de naţionalitate sau de culoarea pielii, toţi suntem la fel. Toţi vor să cunoască amănunte despre obiceiurile tale, despre tradiţiile ţării din care faci parte. Am fost surprinsă plăcut de curiozitatea oamenilor când le spuneam că sunt româncă…mă aşteptat să mă catalogheze ca pe-o „femeie uşoară” aşa cum sunt catalogate femeile românce pe alte meleaguri. Nu a fost aşa şi schimbul bogat de informaţii în aceste dialoguri, m-au făcut să-mi schimb părerea despre oameni. 
„Nu judeca niciodată după aparenţe!”
În 2008 am făcut  cunoştinţă cu reţeaua de socializare Facebook. Şi aici am cunoscut oameni valoroşi, cu suflet mare şi dragoste pentru frumos. Ce nu-mi place aici? Oamenii se tem să se cunoască, să fie sinceri unii cu alţii, să se implice în evenimente sau proiecte unde poţi avea ceva de învăţat. Spaţiul virtual al platformei Facebook m-a determinat să-mi creez un blog, să-mi constuiesc propria comunitate online. Un spaţiu unde pot discuta diferite teme, unde pot să găsesc informaţii valoroase de la ceilalţi membri, un loc unde lumea să revină cu drag, de câte ori simte nevoia. De foarte multe ori am simţit nevoia să plec din spaţiul virtual şi să cunosc persoanele cu care comunic. Nici acum nu mi-a fost teamă. Am avut încredere să ies cu ei la o cafea, la un eveniment monden sau pur şi simplu la o plimbare pe malul mării. Am cunoscut poveştile din spatele unui profil de facebook. Poveşti de dragoste, vieţi ruinate din prostie sau orgoliu, poveşti în care se ascundeau adevărate drame. Oameni simpli, oameni cu calităţi şi defecte, oameni cu principii în viaţă sau cu orgolii ce nu îşi aveau rostul. Nu i-am judecat, nu îmi permit. Fiecare îţi croieşte drumul în viaţă după bunul plac şi niciodată nu am încercat să schimb caracterul unui om, chiar dacă, uneori simţeam nevoia să o fac. 
Mi-aş dori ca oamenii să uite de mediul online măcar o zi pe săptămână. Să uite de toate platformele de socializare şi să pună piciorul în prag:
-Gata! Azi mergem să ne întâlnim cu…vom savura pe îndelete o cafea în timp ce vom pune la cale un proiect în care vom îndemna şi pe alţii să comunice şi offline.
Ar fi greu? Nu cred. Sunt sigură că oamenii sunt dornici de comunicare şi de faptul că-şi pot autodepăşi limitele, că pot învăţa lucruri noi şi interesante la o simplă întâlnire offline. Am luat cunoştinţă cu o nouă comunitate aflată deocamdată, în stadiul beta. Komunomo doreşte să devină parte din viaţa ta, să te ajute să cunoşti oamenii şi în mediul offline. Noua platformă încearcă să-i facă pe oameni să-şi învingă temerile, oricare ar fi ele şi să facă un pas către comunicarea face to face. Eu m-am înscris deja şi am speranţa că voi putea face lucruri mari acolo. Vreau să îndemn oamenii să se cunoască între ei prin intermediul unor întâlniri cu tematică handmade. Nu contează că nu ştii absolut nimic despre acest lucru, vei învăţa alături de ceilalţi. Ne vom spune poveştile de viaţă la o cafea cu gheaţă în verile toride sau la o ciocolată fierbinte pe timp friguros în timp ce învăţăm să facem lucruri minunate cu propriile mâini. O simplă felicitare pentru cei dragi, o brăţară pentru o prietena dragă sau simple obiecte din materiale reciclabile, pot deveni adevărate opere de artă. Nu ai nevoie de studii, ci doar de pasiune, răbdare şi curiozitatea de a cunoaşte lucruri noi. 
În altă ordine de idei, mi-aş dori ca prin intermediul platformei Komunomo să reuşesc un proiect în care să fie implicaţi părinţii şi copii în acelaşi timp. Încă nu sunt sigură de idee, mă gândeam că noi ca adulţi putem influenţa foarte mult viziunea unui copil şi cred că sunteţi de acord cu mine când spun că tinerii din ziua de azi nu citesc cărţi. De niciun fel, nici măcar istorioarele simple din „Poveşti nemuritoare” sau cele cunoscute de noi din vremea copilăriei. Sper să reuşesc să schimb ceva, sper să pot influenţa oamenii cu dragostea mea faţă de handmade şi să-i fac curioşi să încerce ceva nou. 
Voi reuşi? Timpul va decide şi până atunci, aştept să ne întânim offline mai des, la o cafea sau un ceai şi să facem lucruri mari. Să arătăm şi celorlalţi că putem construi o lume minunată în mediul offline, că nu ne este teamă să ne arătăm adevărata faţă sau adevăratele emoţii din suflet. Ce zici, te încumeţi să mă cunoşti offline? Eu te aştept…

Acest articol participă la proba nr#18 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014!

Iubire în suflet şi stropi de cafea-n vene

De când mă ştiu pe acest pământ
Prin vene nu-mi curge sânge, nici apă.
De când am întânit-o am făcut un legământ
La bine, la greu…nu am trădat-o niciodată.
De dimineaţă-mi pune rotiţele-n mişcare
Aroma ei mă incită,
Mă-ndeamnă la visare
Continuă şi apoi mă simt ca o albină harnică, ce caută o floricică.
O pregăteam cu talentul unui dirijor
Ce înălţa bagheta magică.
În aer miros de învingător
Şi arome ce trezeau şi „morţii” în mod convingător,
Dintr-un ibric pe aragaz sau un simplu termoplonjon.
Nu e femeie sau bărbat, 
Nu vă gândiţi că m-am ratat.
Există un lucru în lumea mea
Bizară, când mă copleşeşte relaxarea
Pe canapea,
În faţa ei măsuţa…şi-o ceaşcă de cafea.
Târziu am aruncat ibricul ruginit de vreme,
Era bătrân şi-mi cam făcea probleme.
Am căutat reduceri în avampremieră,
Iar la un timp mă-ndrăgostii de-o chipeşă cafetieră.
Mi-a fost şi ea un aliat,
Duşmanul somnului şi la petreceri m-a salvat.
Întotdeauna pregătită,
Cu o cafea caldă şi-un zâmbet pe ceaşca cu tortiţă.
Aşa mă aşteaptă ea mereu
Acasă, prin vecini, prieteni, la birou.
Cafeaua-i veşnic nelipsită,
Între prietenii de-o viaţă
Prezenţa ei obligă,
La depănat de amintiri,
Cu clipe unice sau dezamăgiri,
Cu fluturi în stomac ale primelor iubiri.
Acum stau singură pe întuneric,
Aş vrea să evoluez şi-mi este teamă că mă-mpiedic.
Prin faţa mea se plimbă-n voie un termoplonjon, un ibric
Şi-o cafetieră cu amintiri
De-o viaţă şi ameţesc de mirosul euforic,
Dintr-o ceşcuţă de cafea, băută-n linişte ferită de priviri.
Gata, m-am hotărât să dau uitării tot,
Cafeaua o pot bea şi la nisip dar nu mai pot.
E timpul unui upgrade, revoluţionar, pe stil  barocco
E timpul să aleg din magazinul MarketOnline.ro
E timpul să-i dau o şansă la iubirea mea,
La ceas de dimineaţă unui …expresor de cafea.
Şi l-am găsit, pe raft, în colţ şoptindu-mi „Te aspetto…”
Un grandios Philips Saeco.
Stilat, cu aer rafinat şi multifuncţional
Design drăguţ, modern, deloc banal. 
L-am luat acasă şi ne-am pus pe fapte
Mari şi el, drăguţ mi-a dăruit cafea cu lapte.
Un capucinno atunci când sufletul meu plângea
După amintiri şi amorul doar de-o noapte.
V-am spus că nu am sânge, nici apă sau altceva
E doar iubire-n suflet şi-n vene curge doar cafea…
(sursa foto: www.marketonline.ro + poză cafetieră-din arhiva personală)
Acest articol participă la proba nr #17 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Un team building la Straja

Se împlinesc 15 ani de când familia Popovici şi-au mâncat zilele împreună. În fiecare an este sărbătoare mare, cu fast, veselie şi multă lume adunată. Între cei doi mereu a fost o competiţie, de fapt aşa s-au cunoscut… într-o competiţie naţională de remi. De atunci, se întrec în toate sarcinile căsniciei, până şi la „care aduce cei mai mulţi bani în casă”. Prietenii apropiaţi fac glume pe seama competiţiei celor doi, dar nu-le pasă. Spre finalul petrecerii, domnul Popovici, uşor fermecat de lacrima lui Ovidiu, se bătu cu pumnul în piept şi rânjind la nevastă-sa spune:
– Văzuşi, Mărioară? Ce petrecere faină ţi-am pregătit. Cele mai bune petreceri eu le fac! Noroc cu mine… spuse el ţanţoş. Acrită de momentul în care barbatul ei şi-a găsit timp să se poarte ca un cocoş, Mărioara îl sfidează pentru un timp. Orele se scurg, iar domnul Popovici continuă să-şi laude talentele.
– Ce v-aţi face fără noi? Bărbaţii fac totul în căsnicie, aşa-i băieţi? Noi suntem stâlpii casei, ne pricepem la orice lucru, noi aducem bani în casă, noi facem…
– Faceţi pe naiba, spune madam Corlănescu (una din invitate) vizibil iritată de orgoliul domnului Popovici. Şi noi avem contribuţia într-o căsnicie, nu vă mai da-ţi voi şmecheri atât. Auzi, eu pun pariu că dacă am fi într-o competiţie, femeile ar avea avans în mod clar. Câţiva invitaţi, priveau nedumeriţi cum fiecare îşi argumenta aportul în căsnicie. Deodată, din colţul sălii, o familie care privea relaxată se apropie de ei.
– Dacă aţi comunica mai mult, aţi învăţa că sunteţi dependenţi unul de celălalt şi atâta timp cât accepţi şi conştientizezi problemele, vei avea surpriza să descoperi ceva nou în cel de lângă tine. Eu am o idee genială, dragilor. Ce spuneţi să mergem la un team building pe munte luna viitoare? spuse doamna Şerbănescu. Invitaţii privesc nedumeriţi şi încep să şuşotească.
– Team-buiding? Şerbăneasco, te-ai ameţit? Ce mâncare e aia? pufneşte Popovici.
– Vreau să vă invit pe toţi la Vila Alpin, câţi suntem? Opt familii, 16 persoane adulte, nu? E perfect pentru două echipe de team building la Straja. Copii nu-i punem acum la socoteală, dar întotdeauna se găseşte o activitate interesantă şi pentru ei. Sau dacă mă gândesc mai bine, îi putem trimite separat într-un cantonament la Straja. Sunt foarte multe activităţi pentru ei, pictură, dans, jocuri de rol şi multe altele unde vor putea învăţa lucruri interesante, îşi vor descoperi aptitudini noi, se vor cunoaşte mai bine între ei, vor avea numai de câştigat. Încurcată de privirile celor din jur, trase aer în piept şi continuă discursul.

– V-am băgat în ceaţă, nu? Pentru oameni frumoşi şi curajoşi, Vila Alpin din Straja oferă servicii de trei stele, iar peisajul de pe meleagurile hunedorene este de nedescris. De cum ajungi acolo, personalul are grijă să nu-ţi lipsească nimic, să-ţi satisfacă toate poftele cu mâncare tradiţională românească, delicioasă şi credeţi-mă, nu veţi regreta nici o clipă alegerea făcută. Eu am fost anul trecut cu Marian, spuse madam Şerbănescu căutându-l cu privirea pe soţul ei. Arată-le pozele, dragă… uitaţi-vă aici… o minunăţie turistică, nu alta… (râset zgomotos)… pfuaai, mai ţii minte, dragule? Aici eram la proba finală, coborârea pe tirolină. Eram moartă de frică!
Bărbaţii priveau încă nedumeriţi de idee, dar femeile au sărit ca arse şi s-au apropiat de madam Şerbănescu, curioase să afle mai multe despre viitoarea vacanţă. Impresionată de interesul lor, madam Şerbănescu a rămas surprinsă de valurile de întrebări.

– Ce este un team-building? zise curioasă doamna Vasilescu, privind chiorâş prin ochelari.
– Şi cum este la Vila Alpin? Sunt gazde primitoare? spuse Ioneasca.
– Cam ce oferă acest tip de activitate? Nu este periculos pe munte? Am auzit că te „muncesc” ca pe haiduci în cantonamentele alea, spune madam Comănescu.
– Uşurel, doamnelor. Staţi liniştite, vă garantez că condiţiile de cazare oferite de Vila Alpin sunt excelente, iar serviciile oferite sunt extraordinar de bune, chiar şi pentru cei mai pretenţioşi. Dragii mei, team building-ul este o activitate de echipă. Noi vom fi două echipe: cea a femeilor şi cea a bărbaţilor. Hmmm, dacă mă gândesc mai bine… mda… nu vom fi două echipe. Fiecare familie va fi o echipă sau cel puţin veţi încerca să construiţi una puternică. Prin muncă, comunicare dar şi distracţie, team building-ul va reuşi să îmbunătăţească relaţiile dintre voi şi la dezvoltarea încrederii în sine. Veţi învăţa să ascultaţi sfaturile unul celuilalt, să vă dezvoltaţi aptitudini la care nici nu vă gândeaţi să le încercaţi, iar reprezentanţii Vilei Alpin ne vor ghida la fiecare pas, vor avea grijă să ne explice exact care sunt obiectivele turistice din staţiunea Straja unde se pot desfăşura aceste activităţi şi care sunt avantajele acestui team-building. Presimt că ne vom distra de minune şi chiar sunt curioasă ce familie va dovedi că merită titlul „Vila Alpin-Familia Unită cu Team Building Clădită„. 

Femeile au râs, emoţionate la gândul aventurii pe munte. Bărbaţii deja şuşoteau, ce vor face, ce strategii vor adopta pentru a câştiga titlul onorific.  Suntem deja de trei zile, team-building-ul la Straja este extraordinar. Spiritul de echipă şi comunicarea între mebrii familiilor este în creştere şi mulţumirea sufletească se vede pe chipul lor. După ce ne întoarcem, vă voi povesti cum au decurs probele şi toate peripeţiile la care am luat parte, până atunci vă las o poză cu familia Popovici. Dragii de ei, i-am surprins lucrând în echipă…nu este minunat?

Am fugit, dragilor, mai avem câteva probe de team-building şi sper ca familia mea să câştige titlul… apropo, voi când veniţi la Straja? 
Acest articol participă la prona nr#16 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Înainte şi după apariţia internetului …

Astăzi sunt pusă în situaţia să-mi imaginez cum ar fi viaţa fără internet. În ziua de azi, internetul este indispensabil, destul de comod şi foarte util şi necesar la şcoală, job-uri, pentru socializare şi mai ales un mod de a scăpa de stres jucând diferite jocuri online. Adolescenţa mea nu a avut parte de gadget-urile care există actualmente pe piaţa din România şi nici nu exista posibilitatea să-mi aleg  componente sofisticate dintr-un magazin online, pentru a-mi „tuna” calculatorul.  Socializarea şi distracţia tinerilor din acea perioadă erau destul de simple. Dacă-ţi pica cu tronc un băiat sau o fată, făceai tot posibilul să fii în preajma lui, te făceai că ai treabă pe strada unde locuia, te împrieteneai cu gaşca din care făcea parte etc etc. Acum? Reţelele de socializare au devenit un fel de „matrimonial stuff” unde fiecare postează „my love forever” „my baby”  urmate de unşpe mii de emoticoane şi neapărat un citat celebru care să conţină dragostea pură şi neprihănită a celui amorezat. Înainte de sărbători, stăteai ore întregi să scrii o scrisoare bunicilor, mătuşilor şi altor neamuri până la a şaptea spiţă. Acum urările de bine se fac cu ajutorul internetului, gen : Bla-Bla, vă urez bla-bla bla-bla la anul şi la mulţi ani… urmate de smiles, smiles, kisses, kisses and wink. 
Distracţia copiilor exista în jocurile copilăriei : Ţomapant, Elasticul, Raţe şi Vânători, Şotron, Telefonul fără Fir, Comoara lui Piticot, Spânzurătoarea ş.a.m.d. Acum? Distracţia tinerilor este în faţa calculatorului, jucând online, neapărat pe Team-Speacker : World of Tanks, DarkOrbit, Counter Strike…pfff luptătorii patriei de mici. Rar mai vezi copii pe stradă să se distreze exact ca pe timpuri. Într-un fel cred că este şi vina noastră, nu? Tehnologia a evoluat atât de mult, încât trecutul este istorie şi nu avem puterea să oprim minţile luminate din evoluţie. Mă gândeam să fac o mică listă în care să scriu ce chestii făceam de-alungul timpului, ceva de genul „retrospectiva scurtă a anilor cu şi fără internet”. 
1985-1998
Ani de glorie adolescentină, primul iubit, primul bileţel cu „vrei să fii prietena mea?”, petreceri cu muzică „în blană” răsunând din casetele cu bandă, primii paşi într-o discotecă improvizată. Dacă erai dornic de distracţie, veneai cu milojeala la uşa unuia care era „pedepsit pe viaţă” de mumă-sa şi începeai cu poezia „Sărut-mânaaa, tanti Marioara. Îl lăsaţi pe X-ulescu afară? Vă rugăăăăăăm! „. Ea, băţoasă, fermă pe poziţie te gonea de la uşa ei cu mătura, făcăleţul cu care mesteca mămăliga şi urla cât o ţinea plămânii pe casa scării că suntem golani, că-i învăţăm odrasla „neprihănită” la prostii etc etc. De distracţie şi să ne răzbunăm, îi sunam la sonerie şi fugeam cât ne ţineau picioarele…asta vreo oră-două, până când „sechestratul la domiciliu” era lăsat afară, dar…” La ora 21 fix, eşti în casă. Jar mănânci, ai auzit?”. Mai exista varianta ca „sechestratul” să stea la casă şi mumă-sa nu era atentă, sărea pe geam şi dus era. Mai conta ciomăgeala de după? Neeaah! Faptul că era cu prietenii şi se putea juca ore-n şir, erau ca cireaşa de pe tort. No internet, no computer stuff!
1998-2010
O altă iubire pasională, scântei, căsătorie, primul job cu un contract legal, oameni noi, doi copii în peisaj. Primul computer…de fapt o „râşniţă de cafea” care mi-a mâncat ficaţii în 2001. Dacă îmi amintesc bine era un Pentium 2 care mergea cu viteza melcului. Îl deschideai frumos din buton şi până se încărca toate „chestiile sofisticate” îţi făceai manichiura, săpai 500 de metri pătraţi de grădină, pregăteai cina sau dacă nu aveai nimic de făcut din sarcinile enumerate, plecai în vizită prin vecini să-i întrebi de sănătate. Îmi amintesc că eram obsedată de Solitaire şi de un joc de strategie numit Pharaon Demo. Jocul era prea puternic pentru râşniţa din dotare şi deseori era formatat pentru că hard-disk-ul era plin de bad-uri(aici chiar nu înţeleg de ce a durat atâta timp să inventeze cineva nişte oferte HDD)…aşa spunea maiestrul în reparaţii de râşniţe calculatoare, adică bărbatul meu. Partea haioasă era când pruncul cel mic(avea 3 anişori atunci) a descoperit calculatorul şi i-se pusese pata pe „Delete”. Chiar dacă nu ştia să citească, cuvântul ăla îi zgâria retina inocentă şi click pe el, gata windows-ul…vreun an de zile a formatat tat-su calculatorul ăla până a zburat în fundul curţii. Nu am avut internet până în 2005, timp în care „distacţia” şi socializarea erau: statul în faţa porţii cu 5 pungi de seminţe, plimbatul copiilor în parc sau prin împrejurimile cartierului, băutul cafelelor prin vecini, cusut goblenuri, croşetat mileuri în faţa televizorului sau împletit totoşi pentru vremuri friguroase.  
2010-2014

Deja sunt în „epoca” unui calculator mega-updatat, graţie internetului unde, tastând graţios pe nenea google am găsit „oferte procesoare” şi cu un singur click am uitat cum se împleteşte un ilic, de cusut nici vorbă, să scriu scrisori…aaaa până ajung la poştă, până ajunge la destinatar. Avem internet, mii de site-uri, bloguri, yahoo messenger, facebook. Click, user name, parolă, logare, search contacts…cu ocazia sărbătorilor de iarnă…bla-bla, bla-bla familia X-ulescu vă urează bla-bla, bla-bla. Smiles, smiles, kisses, kisses, big hearts. Enter! Printr-o minune revoluţionară mica ta „scrisorică” a ajuns la destinatar fără prea mult efort. Cărţile de bucate sunt istorie, găseşti mii de reţete pe internet. Ţi-e lene să compui un referat pentru şcoală? O licenţă? Trăiască internetul! Pentru unii „veterani” internetul este considerat un mod trist şi superficial de a-ţi trimite urările către prieteni, rude, duşmani  ş.a.m.d.
Pentru alţii este o necesitate, obsesie, un stil de viaţă, job-ul care aduce pâinea pe masă. Am luat contact cu misterioasele căi ale internetului pe la începutul anilor 2010-2011 când mi-am conceput propriul blog. Habar nu aveam în ce mă bag şi ce se va întâmpla pe viitor. Graţie internetului am cunoscut o mulţime de oameni frumoşi la suflet şi deosebit de inteligenţi, aşa cum sunteţi voi. Am participat la evenimente la care nu visam niciodată, am socializat cu cititorii mei de câte ori am avut ocazia, şi tot cu ajutorul internetului m-am făcut „cunoscută” atât cât să mă simt celebră-n sinea mea şi mulţumită că cineva citeşte „aberaţiile” pe care le scriu şi le apreciază. Cum arată o zi fără internet acum în 2014? Chiar acum o lună de zile, iţele universului s-au hotărât să-mi de-a peste cap planurile şi m-a lăsat timp de 18 ore fără curent electric, fără internet, fără absolut nici gadget cu bateria full care să-mi omoare timpul. Ce-am făcut? Am trecut prin chinurile „morţii” şi prin fazele unei semi-depresii : negare, mânie maniaco-obsesivă, depresie totală, în final acceptarea „dezastrului”. Printre suspine, fiind o zi din timpul săptămânii şi nu aveam cu cine să-mi omor timpul (copii la şcoală, bărbatul şi prietenele la servici etc etc) m-am apucat să citesc o carte începută cu un an în urmă. Avantaj şi un punct în plus pentru cultură, nu? 
Internetul are avantaje şi dezavantaje în egală măsură, tu eşti singurul în putere să decizi dacă internetul îţi conduce viaţa sau tu deţii frâiele şi ştii să spui „Stop” atunci când este necesar. Sunt curioasă cum era viaţa voastră înainte de apariţia internetului şi mi-ar place să citesc comentariile voastre privind acest subiect. 
Acest articol participă la proba nr#15 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014! 

Cu Farmec pe obrăjori…

Mare grozăvie de când au apărut cosmeticele, vă jur! Vă mai aduceţi aminte de poveţele bunicii, mătuşii, vecinei de la parter sau de la cea care vindea zarzavaturi în piaţă? Mai un morcov ras, o felie de castravete, infuzie de muşetel, iaurt degresat şi alte minuni extravagante că mi-se zbârceşte ridează pielea numai când aud de ele, câte dintre aceste minuni le-aţi încercat? Eu recunosc, a fost o perioadă când consideram că dacă toată lumea foloseşte şi este în trend, eu de ce nu? Adică, ce contează că nu este cazul pentru o anumită mască sau dacă crema X este pentru 35+? Când eşti tânăr ai tendinţa să foloseşti prea multe produse cosmetice fără să le citeşti indicaţiile, fără să consulţi un specialist să îţi spună clar ce ai nevoie şi de ce să nu recunoaştem, dacă jumătate din femeile universului ar folosi produse dermatocosmetice în mod corect, exact pentru necesităţile tenului lor, nu ar mai exista atâtea probleme. 
Eu sunt o româncă cu farmec în vârstă de 38 de ani…neîmpliniţi, dar nu contează. Ca orice fetişcană, în adolescenţa mea fermecător de rebelă, m-am confruntat cu o singură problemă : coşurile. Dar e normal, draga mea (asta veţi spune voi). Pubertate, hormoni zglobii…ştii ceva? Mai dă-o-n farmec de pubertate! Voi ştiţi câtă dramă se construieşte în jurul un simplu coş de pe frunte, barbă ş.a.m.d ? Cu ce le rezolvam pe vremea aia? Abur de plante, aspirină pisată sau alte leacuri băbeşti…fără farmec.

Fără farmec a fost tenul meu până l-am găsit pe Gerovital Doctor în Frumuseţe. El a fost salvarea mea, ajutor de nădejde, prieten drag cu necesităţile tenului meu. Dacă în tinereţe sufeream de apariţia  unor coşuri „gigant”, acum  problema este alta şi anume tenul deshidratat. Cu toate că vârsta nu a pus stăpânire pe tenul meu ( cratere, riduri, depigmentarea pielii), uneori uit cât de important este să ai grijă de organismul tău şi că strălucirea tenului vine din interior, iar alimentaţia şi hidratarea organismului este nesesară. Deshidratarea tenului poate fi cauza multor factori, dar dacă avem la îndemână soluţii şi remedii pentru prevenirea acestor modificări nedorite, de ce nu le folosim? De ce nu căutăm să rezolvăm problemele? Parcă vă aud „aaaa, păi cine mă place, mă iubeşte şi aşa”, nu?
Eu nu am stat pe gânduri şi am cerut „sfatul” doctorului în frumuseţe. De la el am aflat că a apărut prima gamă anti-age din lume şi de  noua linie de produse dermatocosmetice Gerovital H3 DERMA+. Cum? Încă nu aţi auzit de ele? Vă spun eu, Farmec este atent cu nevoile româncelor cu farmec  şi vă garantez că veți regăsi în această gamă, produse pentru tenul deshidratat și uscat, pentru cel gras și acneic, dar și pentru tenurile ridate, lipsite de fermitate sau cele sensibile. Am găsit pentru mine produsele de care am nevoie : crema activ hidratantă 24h, cremă-mască calmantă şi regenerantă, fluid de curăţare şi demachiere fată şi ochi.  Preferata mea este crema activ hidratantă, produsul este pe măsura necesităţii tenului meu deshidratat, iar crema a fost special creată să refacă bariera hidrolipidică şi să compenseze deficitul de hidratare, stimulând capacitatea celulelor de a reţine apa. Un produs excelent, o hidratare imediată, de lungă durată , hipoalergenic, fără parabeni şi trebuie să menţionez că poate fi utilizat de româncele cu farmec 20+ . Crema activ hidratantă o folosesc dimineaţa şi seara pe faţă, gât şi decolteu, dar nu uit să-mi curăţ tenul de impurităţi cu fluidul de curăţare şi demachiere. Minunat, nu? Produsele Farmec nu m-au dezamăgit niciodată, iar noua gamă de produse dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+ Prof. Dr. Ana Aslan mi-a confirmat aşteptările, redând tenului meu, farmecul şi frumuseţea din tinereţe. Nu mă credeţi?
Tulai Doamne, gaiţe cu farmec în cioc! Făcând abstracţie de calitatea pozei, se poate observa un ten hidratat şi fermecător în toţi pixelii fotografiei. Hai potoliţi-vă, e feciorul meu cel mare, mândru că mumă-sa are farmec pe obrăjori.  Crescut în puf şi dragoste farmec, Răducu cunoaşte deja care sunt produsele dematocosmetice ce-i sunt de folosinţă drăguţei cu care-şi duce farmecul traiul de vreun an de zile. Se simte un pic discriminat, deoarece pentru vârsta lui încă nu există o cremă antirid…bine,  există crema antirid Gerovital H3 Men, dar e pentru bărbaţii 25+. Până aşteaptă el să-i apară primele riduri (vreo 5-6 ani) l-am invitat să urmărescă pagina de Facebook a celor de la Farmec, iar eu voi continua hidratarea tenului cu produsele din noua gamă Gerovital H3 Derma+.  Sunt tare curioasă, voi cu ce probleme ale tenului vă confruntaţi, dacă aţi încercat noile produse şi ce beneficii aţi observat după utilizarea lor. 
Poftim? Ce tot spui? Am un coş? Undeeee? Farmec, am nevoie de  Gerovital Doctor…în frumuseţe!
Acest articol participă la proba nr#14 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Aromă cu pasiune şi un parfum ce trezeşte suflete…

S-au cunoscut la o vârstă fragedă, atunci când perioada adolescentină răbufneşte prin toţi porii şi doar iubirea îi mai domoleşte. Ariana este o fată timidă din născare, Robert un rebel fără margini, cu chef de viaţă şi curaj sălbatic să înfrunte piedicile tinereţii. S-au iubit în secret, fiecare a ţinut pentru el focul pasiunii şi într-un final, miracolul a avut loc. Ariana cu timiditatea ei l-a domolit, iar el prin natura rebelă i-a dezvoltat curajul, transformând-o într-o femeie perfectă. Se completau unul pe celălalt, relaţia lor era una specială cu multe clipe frumoase, cu sărutări furate pe-nserat, cu şoapte pline de pasiune, cu miros de mere verzi, iasomie şi crini …
Fiecare an le consolida iubirea, fiecare sărbătoare era prilej de bucurie copilărească în momentul când făceau schimb de cadouri. Într-un an de Crăciun, emoţiile şi bucuria din sufletele lor au prins aripi. Urări pline de afecţiune, îmbrăţişări călduroase şi bineînţeles exista suspansul primelor cadouri oferite cu dragoste. 
-La mulţi ani, iubita mea. Îţi mulţumesc că exişti în viaţa mea, spuse el sărutând-o tandru pe gât. Cu toate că este obişnuită să capete toată atenţia lui, Ariana este surprinsă de gestul tandru şi exact la prima lor întâlnire, simţi fluturi în stomac şi o uşoară euforie-n simţuri. Adora din tot sufletul cum miroase pielea lui, se simţi îmbătată de intensitatea parfumului masculin ce-l poartă şi pentru o clipă a crezut că se afla într-o livadă de mere verzi…Bruno Banani Magic Man, îşi spune ea în gând, ameţită de aroma seducţiei. Îi plăcea acest parfum bărbătesc care-i tulbura gândurile. Parfumul Magic Man seduce de la prima picătură, fiind perfect pentru bărbaţi irezistibili, misterioşi şi încrezători în forţele lor. Ingredientele lui sunt combinate perfect, iar aroma copleşitoare cucereşte orice femeie, chiar dacă ar avea o inimă de gheaţă. Posedată de puterea parfumului seducător, Ariana îi sări în braţe fericită. 
-La mulţi ani, dragul meu. Vai, mi-ai luat un cadou? Grăbită, cu o curiozitate de copil îşi desface cadoul. 
-Sper să-ţi placă, draga mea. A fost creat special pentru o femeie senzuală, aşa cum eşti tu. Când te-am întâlnit prima dată, m-ai hipnotizat cu frumuseţea ta. Miroseai a iasomie şi crini, ca o grădină de primăvară. Vreau ca această aromă să mă ameţească tot restul vieţii şi am căutat prin cele mai bune parfumuri online, unul care să se potrivească cu delicateţea ta. Mândru de alegerea lui, Robert îi dărui un parfum original pentru femei seducătoare, irezistibile şi în acelaşi timp sensibile şi romantice. Cacharel Amor Amor Absolu  este un parfum ce reprezintă atracţie, mister, pasiune sălbatică şi nu în ultimul rând dragoste decondiţionată. Amestecul de iasomie, crini şi ananas îi stârnea imaginaţia, parfumul intens îi trezea emoţii pe care niciodată nu le-a trăit. Învăluiţi în  aburi de parfum, şi-au pecetluit iubirea intensă cu săruturi lungi…
A mai trecut jumătate de an şi a venit clipa la care fiecare dintre noi visează. O nuntă de vis, cu mulţi invitaţi şi veselie cât cuprinde pământul. Au plecat în final în luna de miere, cu speranţa că vor petrece cele mai frumoase momente din viaţa lor. Din nefericire, universul a hotărât să le pună piedică. Un accident de maşină le-a zdruncinat visele şi toate speranţele unei iubiri păreau că se sting. În urma accidentului, Ariana a stat în comă timp de peste 14 luni de zile. Robert a stat lângă ea zi şi noapte şi o implora să se trezească. Credinţa lui ajunsese la limită, nimic nu mai conta pentru el şi în ultimul timp a ajuns să arate ca ultimul om de pe planetă. Nebărbierit, cu ochii obosiţi şi fără chef de viaţă…
A mai trecut un timp…se apropie ziua de naştere a Arianei. Împins de la spate de prietenii apropiaţi, Robert îşi schimbă aspectul delăsător din ultima vreme. Se bărbiereşte, se îmbracă frumos şi în drum spre uşa de la intrare se opreşte brusc. Pe masa din sufragerie zăreşte o sticlă de parfum bărbătesc şi pentru o secundă a retrăit un moment din viaţa lui. Înainte să plece în luna de miere, Ariana i-a făcut o surpriză : 
– Să-l foloseşti cu drag, iubitule. Este exact aroma ce-ai purtat-o în ziua când ne-am întâlnit prima dată, îţi aminteşti? spuse ea râzând ştrengăreşte.
La amintirea acelor momente, a zâmbit pentru prima dată de la teribilul accident. S-a parfumat rapid şi a pornit la drum, către dragostea lui şi nu înţelegea de ce îl frământă un sentiment ciudat. Pe drum a cumpărat un buchet de crini, favoritele ei. S-a apropiat de ea şi cu aceiaşi tandreţe ca la început, a sărutat-o. A îmbrăţişat-o strâns de parcă ar fi fost ultimul lucru pe care îl va face şi printre lacrimi i-a şoptit :
La mulţi ani, iubirea mea. 
Acelaşi univers care le-a pus piedică, s-a hotărât să întoarcă ochii spre ei. Durerea din suflet era prea mare şi totuşi, care sunt şansele lor? Aroma de mere verzi şi bergamotă s-a extins în toată camera. În aer plutea un miros de seducţie intensă, irezistibilă, magică…Robert oftează, pierdându-şi speranţa se îndreaptă către ieşirea din salon. Face doi paşi…
-Magic Man…unde pleci? spuse Ariana, cu glas uşor tremurat de emoţie. Te-am auzit în fiecare zi şi am sperat că voi avea puterea să mă întorc la tine.
De parcă ar fi văzut fantome, Robert rămâne nemişcat pentru câteva minute. Nu înţelege ce s-a întâmplat, cum este posibil?
– Aroma ta m-a trezit la viaţă, dragul meu. Parfumul tău m-a înviat, mi-a dat puterea să mă întorc… spune-mi ce-am pierdut în timpul ăsta? 

~Va urma~
Articol participant la proba numărul #13 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Să călătorim împreună pe Strada Ficţiunii…

Susţin irealul, delirul şi haosul controversat al unor destine de pe Strada Ficţiunii. Asemeni celor patru puncte cardinale, Strada Ficţiunii este împărţită în patru categorii ce se disting încă de la primii paşi: Crime, Clasic, Contemporan şi BestSeller. Patru alei principale într-o lume în care te regăseşti la orice pas, unde fiecare personaj îţi aminteşte de o părticică din viaţa ta monotonă şi locul unde fiecare intersecţie a destinelor redă prin cuvinte scrise cu măiestrie, magia unor suflete pline de sentimente, umor genial sau negru şi scenarii care-ţi provoacă imaginaţia.
Editura All te îmbie încă de la început să păşeşti în acest univers al ficţiunii şi pe măsură ce înaintezi, strada şi aleile principale îţi arătă că nimic nu este întâmplător, că sentimentele şi trăirile unor personaje se lovesc la intersecţia dintre ficţiune şi real. Sunt o persoană normală, fascinată de magia timpurilor demult trecute şi de când am păşit timidă pe Strada Ficţiunii, am rămas uimită de peisajul literar din secţiunea Clasic. Cu episoade tragi-comice, cu idei despre oameni şi aspiraţiile lor, am poposit în Cevengur-de Andrei Platonov. Cu fraze pline de înţelesuri filozofice, Cevengur redă zbuciumul din vieţile simple ale oamenilor. Te regăseşti în simplitatea destinelor, în şirul dramelor în care oamenii sfârşesc ruinaţi şi totuşi, într-un mod ironic desigur, Cevengur îţi va smulge zâmbete.
M-aş plimba zile-n şir pe Strada Ficţiunii. Mă regăsesc în fiecare margine de trotuar şi cu cât înaintez mai mult, ghidată de omuleţul cu umbrelă, descopăr o lume magică unde şi tu poţi fi personajul principal dintr-o poveste. M-aş bucura să vă întâlnesc şi pe voi aici, să parcurgem  şi să descoperim împreună secretele unor ficţiuni ce-ţi stârneşte imaginaţia. Vei avea multe de învăţat şi vei cunoaşte scriitori rafinaţi, „părinţi” consacraţi ai literaturii sau mici debutanţi în măiestria scrisului. Plimbarea pe Strada Ficţiunii te incită, poţi fi Diavolul în rochie Albastră-de Walter Mosley unde vei fi forţat să-ţi depăşeşti prejudecăţile şi te vei trezi aruncat într-o lume a politicienilor corupţi, a crimelor şi-a şantajului. 
Strada Ficţiunii îşi depăşeşte limitele, la fiecare pas îţi dai seama că drumul tău nu se încheie aici. Porneşti din nou într-o călătorie fără sfârşit, unde irealul se transformă în real şi mă gândesc că fiecare personaj se identifică cu fiecare dintre noi. Fără falsă pudoare, femeia are puterea să învingă toate piedicile vieţii. Poveşti de dragoste, drame adolescentine şi un vis care se vrea împlinit îl găsesc rătăcind în secţiunea BestSeller, unde fără să vrei te trezeşti Îndrăgostită de un înger-de Federica Bosco. Te sfătuiesc să mergi cu paşi mici, strada e plină de surprize. Te va indigna iubirea imposibilă ce sfârşeşte dramatic , dar îţi va aduce aminte de propriile trăiri din perioada adolescentină.
Dramatism, pasiune şi poveşti ale unor vieţi ce se completează perfect la final, le regăseşti în călătoria fără întoarcere pe Strada Ficţiunii. Te laşi ghidat de sentimente şi mergi mai departe fără să priveşti înapoi. Te-am întâlnit şi pe tine, la răscruce de drumuri. Erai debusolat şi-ţi căutai locul. Dacă vrei te ajut să te regăseşti. Hai să construim împreună poveşti, ce vor rămâne tipărite-n fiecare filă a străzii unde începe călătoria ta în viaţă. Să ne bucurăm de frumuseţea literaturii, să construim bucată cu bucată o stradă a personalităţii fictive şi poate, cu ajutorul tău şi a celorlaţi, vom adăuga idei şi vom lărgi proiectul „Lista lui Alex. Ştefănescu” în care autorii români ai literaturii să ajungă la inimile celor ce încă nu cunosc existenţa ei.
Te invit să călătorim împreună pe Strada Ficţiunii. Să nu ai teamă, dacă suntem mai mulţi cu siguranţă reuşim imposibilul. Îţi dau întâlnire la ceas de seară, la colţul străzii, alături de un ceai fierbinte de iarnă şi de cărţi ce stau de veghe la fiecare intersecţie a vieţii tale. Să schimbăm ideile învechite şi dacă nu vrei să fii „Dispărut fără urmă” (de Maj Sjowall,Per Wahloo) luptă alături de mine. Construieşte iluzii şi vise pe Strada Ficţiunii. Este dreptul tău să descoperi secretele unei comunităţi ce se doreşte prietenă cu orice călător prin lumea ficţiunii. Hai să ne regăsim imaginaţia pierdută-n haosul modern şi să dăm lumii de veste că Strada Ficţiunii nu este o iluzie. 
Acest articol participa la proba nr#12 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.