Gala de premiere SuperBlog 2014 – „Revelionul bloggărilor” (partea 1)

Gata! S-a terminat coşmarul competiţia SuperBlog 2014. Două luni, douăzeci şi patru de probe într-un maraton blogosferic ce părea că nu are final…cel puţin aşa am crezut pe la jumătatea competiţiei. Mi-am stors creierii, m-am enervat, am plâns, „m-am dat cu capul de birou” şi iar am plâns. Recunosc sunt o plângăcioasă incurabilă şi mă oftic maxim când ştiu că pot mai mult şi de cele mai multe ori dau cu bâta-n baltă fără să vreau. Au existat momente când am vrut să renunţ. Prietenii şi camarazii din blogosferă ştiu acest lucru (se ştiu ei) şi vreau să le mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, pentru încurajări şi pentru faptul că au avut încredere în mine atunci când eu am clacat. Susţinerea lor m-a făcut să merg mai departe şi să-mi depăşesc limitele într-o competiţie grea. Nu este uşor să concurezi cu cei mai buni şi de fiecare dată am avut multe de învăţat de la cei cu experienţă. 
Una peste alta, evoluţia mea din această ediţie a fost una destul de bună comparativ cu ediţia din 2013. Anul trecut m-am clasat pe locul 23, iar în acest an, după multe eforturi am reuşit performanţa să ajung pe locul 5. Cineva îmi spunea că a rămas plăcut impresionat de evoluţia mea din acest an. Mă bucur să aud acest lucru din partea lor, m-am simţit mândră şi sper să pot evolua în continuare, să arăt că pot mai mult. După atâtea probe şi deadline-uri a urmat gala de premiere SuperBlog 2014. Bloggeri din toate colţurile ţării şi-au dat întâlnire la Vila Alpin din Straja. Un loc minunat unde am petrecut momente unice alături de prieteni vechi şi am creat legături noi cu cei pe care nu îi cunoşteam. Drumul spre Straja a început din gara Constanţa alături de Bianca Bizîiac alias Pinky şi Andra Buruiană care a devenit majoră chiar în ziua plecării spre Straja. 
Călătoria a fost frumoasă, am bârfit, am râs, am „croşetat” reclamaţii la adresa CFR-ului, ne-am delectat cu bomboane de ciocolată şi mi-am rănit inocenţa urechilor cu hituri maneliste. Orele au trecut şi într-un final am ajuns la Craiova unde s-au urcat trupa de şoc. 
Tineri, nebuni de legat şi cu o energie molipsitoare : Ianolia Marina, Mihnea Socol, Loredana Vlăescu şi Andrei Răduică. I-am îndrăgit din prima clipă şi am avut impresia că ne ştim de o viaţă. Am râs, am glumit, ne-am povestit off-urile din timpul competiţiei, am leşinat de căldură…dar ce mai contează că am stat într-o „saună” când eram înconjurată de oameni frumoşi şi veseli? Am ajuns în Petroşani sâmbătă dimineaţă pe la orele 6. În gară am băut rapid un capucinno şi în final ne-am întreptat paşii către un microbuz care ne-a dus până în Lupeni. De acolo, Albert Budică ne-a aşteptat pe toţi şi cu ajutorul lui am ajuns teferi la destinaţie (mulţumesc Albert). Daniel Botea a simţit că vin „nebunii” şi rapid a imortalizat venirea noastră de la balconul camerei lui. 
Pe Daniel îl cunoşteam din ediţiile anterioare, ne-am îmbrăţişat de bună revedere şi la scurt timp am avut ocazia să îl cunosc pe inegalabilul, mega amuzantul Dan Pavel alias Capra. 
Un om vesel, distractiv, cu poftă de viaţă şi un extraordinar dansator. După 3 ore de somn, au început să sosească ceilalţi bloggări. L-am revăzut cu drag pe domnul Christian Hertzug, un om deosebit de cald, m-au impresionat cuvintele dumnealui la adresa mea şi chiar dacă nu am vorbit aşa de mult, ţin să îi mulţumesc pentru aprecieri şi promit că data viitoare voi fi mai vorbăreaţă. Am cunoscut-o pe Silvia Iordache, o femeie de nota 20, distractivă şi deosebit de frumoasă. Îmi pare rău că nu am făcut poze cu ea. 
În ordinea de pe tricouri, mi-a făcut plăcere să îi revăd sau să-i cunosc după caz pe draga mea prietenă Alina Gheorghe – o femeie frumoasă cu suflet cald, amuzantă, plină de viaţă  
Cristina Popescu şi partenerul ei Geo – un cuplu minunat, le doresc viaţă lungă şi multă sănătate
Mirela Surghie – energie şi frumuseţe 100% 
Albert Budică – un adevărat gentilmen
Eugen Demeterca – ne-ai zăpăcit cu ochişorii tăi, domnule 🙂 
Mihnea Socol – un zăpăcit, foarte sociabil, ne-am delectat cu energia lui de pe ringul de dans
Aniela Deby – frumuşică, sociabilă, foarte vorbăreaţă (mă bucur că ne-am cunoscut face to face, draga mea)
Nina Doncea – delicată ca o floricică
Claudia Pătraşcu- nu ştiu cum de ne-ai suportat două luni de zile, draga mea, te felicit din tot sufletul şi mulţumesc pentru tot ce faci pentru noi
Daniela Bojincă– un pitic haios, inocent, vorbăreţ
Ianolia Marina – o zăpăcită, glumeaţă, sociabilă, m-a cucerit din prima clipă
Emil Călinescu– m-a uimit să descopăr un om minunat în spatele măştii afişate în online
Daniel Botea – haios, plin de energie, un extraordinar dansator (m-a ameţit şi pe mine la câteva dansuri)
Madalina Iancu– creţulină frumuşică foc, veselă
Raluca Filimon – energie şi tinereţe 
Eliza Penciu – party like a rock star
Nicusor Adrian Rotaru– sociabil, un pic timid
Rudia Sparks– o doamnă frumoasă, veselă şi cu nişte ochi superbi
Cristina Lincu – frumoasă, sociabilă şi câştigătoarea ediţiei SuperBlog 2014, felicitări draga mea
Diana Gavrilă, Gabriela Tudose şi pentru că stau un pic prost la categoria „memorie” vă rog din suflet să mă iertaţi că nu v-am pomenit pe toţi în acest articol. Gala SuperBlog a început pe la orele 17, fiecare participant a fost apreciat şi aplaudat pentru performanţele lui şi pentru că am avut emoţii cât carul în momentul când am fost chemată în faţa marii adunări blogosferice, am uitat să vă felicit pe toţi. Sunteţi cei mai buni şi vă mulţumesc că existaţi! Preţ de câteva ore bune am uitat de stresul competiţiei, de „rivalitatea” între concureţi şi, aşa cum era de aşteptat, după festivitatea de premiere s-a încins o petrecere de zile mari. 
Despre „picanteriile” din cadrul petrecerii vă voi povesti mai pe larg în următorul articol…

Votaţi SuperBlog! Votaţi creativitatea!

Sunt Aguritza, consilier de imagine al candidatului SuperBlog 2015. Ce fac eu? Promovez SuperBlog aşa cum ştiu eu mai bine…câteva versuri împiedicate de prin minte adunate. Aş fi încercat o promovare prin metoda handmade, să-i cos candidatului straie cu mărgele colorate şi o pălărie fercheşă să poată umbla prin ţară mândru mai ceva ca un păun. Cu mărgelitul o lăsăm pe altădată când vom fi mai pregătiţi dar vă invit să-l cunoaşteţi, să-l votaţi dacă vă lasă inima şi dacă vă place personalitatea lui, vă invit la o mega întâlnire pe data de 1 martie 2015 unde veţi avea posibilitatea să-l pipăiţi, mirosiţi, cunoaşteţi personal. Până atunci, vă rog să mă susţineţi în promovarea candidatului SuperBlog şi să ne acordaţi votul dumneavoastră. 
Susţin creativitatea
Imaginaţia fantastică, nu şi naivitatea.
Susţin idealurile ieşite din bârlog
Susţin candidatul SuperBlog!
E priceput, are răbdare
Să-şi dueleze stilul
Cu cei din branşa câştigătoare.
Va avea piedici de înfruntat
Dar nu-i deloc intimidat.
E ambiţios, 
Câteodată cedează nervos.
Şi urlă, apoi plânge
Îşi caută inspiraţia într-o baltă de sânge
Din cafeaua de dimineaţă
Sau în ceaiul de iasomie cu gheaţă.
Are defecte,
Nu e perfect
Mai pune virgule între predicat şi subiect.
Ceilalţi se fac că nu observă acest aspect
Alţii se „răzbună” spunându-i direct
Să-şi schimbe stilul…să scrie corect.
Cine sunt eu de îl susţin?
Sunt consilierul clandestin
Ce îl ajută să se ridice
Indiferent de vorbele critice.
Necondiţionat şi caracter de pionier
Mă ajută un blogger partener.
Tulips&Sparkles  veselă ca un curcubeu
Îşi pune amprenta cu al său trofeu.

E chiar haios nu-i urâţel,
Îl recunoşti rapid pe Robinţel.
Duelul cuvintelor îl promovează,
Fiecare gest şi ajutor contează.
Votaţi răbdarea unui candidat
Ce nu se lasă intimidat
De frustrarea notelor mici primite,
Nici de rivali şi le transmite
Gânduri curate şi promite
Să-şi ţină-n frâu cumpătul, să evolueze
Să accepte critici constructive
Şi să nu se enerveze.

Votează candidatul SuperBlog
Pentru că merită, se zbate să câştige un loc
În fruntea clasamentului şi
Chiar de greşeşte uneori
Nu aruncaţi cu roşii ci cu flori.
L-am cunoscut întâmplător
Prin 2012 şi un pic temător
M-am aruncat în luptă
De pe o stâncă abruptă.

De doi ani mi-e prieten şi duşman
Îl mai reneg, dar îl iubesc
Ca pe-un talisman
Şi câteodată mă amăgesc
Cu vise încerc să mă hrănesc.
Votaţi scriitura venită din imaginaţie
Votaţi SuperBlog în orice situaţie.
Are talent, răbdare şi e perseverent
Nervi de oţel şi stimă pentru fiecare concurent.

Luptă, speră, nu ceda
Devenind un partener media.
Votaţi creativitatea,
Pasiunea şi simplitatea
Votaţi SuperBlog
Nu fi zgârciob!

Acest articol participă la ultima probă (#24) din competiţia SuperBlog 2014!
Mulţumesc tuturor pentru susţinere!

Cu Farmec Collection în miez de iarnă…

Se spune că mâinile şi o manichiură îngrijită sunt oglinda unei femei, nu? Unghiile frumos îngrijite îţi completează ţinuta, atitudinea, îţi oferă eleganţă, modernitate şi un farmec aparte. Nu este nevoie să mergi la un salon specializat pentru a avea o manichiură frumoasă şi în ultimul timp am observat că unele femei nu pun mare preţ pe acest lucru. Este păcat, manichiura este cartea de vizită a oricărei femei şi de ce să nu recunoaştem, un moment de răsfăţ este întotdeauna binevenit. Fie că preferi o manichiură simplă cu lac sau în culori puternice, fiecare dintre noi ne alegem sau asortăm lacul de unghii după anumite „standarde” impuse de propria personalitate. În „tinereţe” asortam lacul de unghii cu geanta sau pantofii. Acum, mă ghidez după instinct sau mai pe româneşte „după cum bate vântul”. Dacă-mi priveşti unghiile şi mă cunoşti destul de bine, ai să îţi dai seama de starea mea emoţională, de personalitatea mea şi dacă eşti foarte priceput, vei ştii ce planuri am în ziua respectivă. Pentru că sunt o româncă cu farmec şi voi v-aţi obişnuit deja cu „propaganda” produselor româneşti de calitate pe care le folosesc, ţin să vă anunţ că manichiura mea are parte de răsfăţ pe cinste cu frumoasele lacuri Farmec Collection 2014
Noua colecţie  este îndrăzneaţă, în culori puternice, potrivite şi adaptate tendinţelor din acest sezon toamnă-iarnă 2014. Pentru mine, fiecare sticluţă colorată reprezintă o provocare. Fiecare culoare a redat starea emoţională în care mă aflam, mi-a adus zâmbetul pe buze de fiecare dată când cineva mă întreba de manichiura perfectă pe care o purtam zi de zi.
„Fată dragă, dar tu nu speli vase? Manichiura ta arată perfect, care este secretul tău?”
Şi zâmbeam…le explicam apoi care este micul meu secret pentru „cartea mea de vizită”. Am mereu grijă ca unghiile mele să arate bine indiferent de sezon…drept dovadă, le-am purtat şi asta vară, spre exasperarea prietenelor mele 🙂 
În plină iarnă, Farmec are grijă să mă surprindă plăcut. Noile lacuri de unghii Farmec mi-au provocat imaginaţia şi în fiecare zi mă răsfăţ cu câte o culoare. Le iubesc pe toate, fiecare culoare are povestea ei şi le ofer posibilitatea de a fi admirate, invidiate. 

Farmec Collection 2014 mă provoacă să-mi descopăr latura întunecată cu „Enjoy your Dark Side„. Prima dată când am purtat această culoare a fost la împlinirea vârstei de 30 de ani. Semnificaţia culorii negre sugerează neliniştite şi confuzie, iar în acea zi am considerat că este momentul să fiu un pic mai extravagantă. Acum simt nevoia să port această culoare pe unghii atunci când vreau să par dură, un pic arogantă şi fără scrupule. Sincer nu prea îmi iese pasenţa, cei care mă cunosc ca pe un cal breaz, ştiu ce copil fricos sunt şi râd cu gura până la urechi când văd cu cât chin încerc să par altceva decât sunt.
Favoritele în lista de preferinţe, „Your Highness” şi „Santa’s Here„. Roşul scoate în evidenţă entuziasmul din mine, pasiunea şi port această culoare când vreau să atrag atenţia, când îmi doresc să fiu senzuală şi totodată îmi dă senzaţia de putere. Albastru mă linişteşte şi îl port pe unghii atunci când am nevoie de concentrare. 
Go get them, girl” este potrivită pentru zilele în care simt că nimic nu îmi stă în cale. Mă accepţi aşa cum sunt, spun unghiuţele mele purtând această culoare. „Honey, i’m home” o aleg pentru clipele când sunt extrem de veselă, sociabilă, optimistă iar „Tree’s Rock” când sunt sensibilă. Indiferent de starea emoţională pe care o am, manichiura mea este perfectă în fiecare zi cu Farmec Collection. Culorile sunt rezistente, poţi spăla liniştită vasele zile-n şir fără ca oja să sară de pe unghii, iar tu te bucuri de o manichiura perfectă şi admirată de toată lumea. Vrei să îţi spun un secret? După ce aplic două straturi de ojă Farmec, pentru o rezistenţă şi mai mare aplic un strat de Top Coat, tot de la Farmec. Simplu şi de efect! Sunt curioasă să aflu cu ce asortaţi culoarea unei oje sau ce reprezintă pentru voi fiecare culoare din noile lacuri Farmec Collection 2014. Le-aţi încercat? 
Apropo…că tot se apropie Crăciunul, m-am gândit să fac o combinaţie între „Santa’s Here” şi „It’s Freezing Out There„. Ghiciţi care este motivul sau starea emoţională care mă îndeamnă să combin aceste două culori pline de farmec? 
Acest articol participă la proba nr #23 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Don’t Text and Drive – mesajul ce salvează vieţi

Trăim într-o lume care nu ţine cont de reguli şi de cele mai multe ori, nepăsarea, senzaţia de putere şi de neatenţie duc la producerea unor  tragedii ce nu au cale de remediere. Ştiai că 23% din totalul accidentelor dintr-un an sunt cauzate de utilizarea telefonului la volan? Cred că fiecare avem în viaţa personală, un prieten, o rudă care sunt destul de încrezători în abilităţile lor de a scrie mesaje pe telefon în timp ce conduc o maşină, nu? Din păcate, România se află în topul deceselor rutiere şi an de an, în ciuda tuturor eforturilor de a educa conducătorii auto, siguranţa rutieră are încă de suferit de pe urma celor care nu ţin cont de regulile importante din trafic. 
Utilizarea telefonului mobil în timp ce conduci o maşină, îţi distrage atenţia, îţi poţi pierde viaţa sau cum se întâmplă de cele mai multe ori în unele cazuri, viaţa celor dragi este răpusă din vina noastră. Aşa s-a întâmplat în cazul doamnei Catrinel V. Într-un moment de furie, totul s-a spulberat. O seară ploioasă, o ceartă în familie, ţipete. Catrinel nu mai suportă violenţa verbală şi cea fizică la care este supusă şi decide să fugă de-acasă. În grabă îşi aruncă câteva haine într-o geantă, îşi ia copilul în vârstă de 4 anişori în braţe, cheile de la maşină şi pleacă furioasă.
De dragul fetiţei era decisă să înceapă o viaţă nouă, departe de toate amintirile care-o chinuiau şi îi alimentau furia. S-a urcat la volan şi a început să parcurgă un drum lung…ţinta ei era să ajungă la peste 300 km departe de casă, în Bucureşti unde locuia mama ei. Tot drumul a plâns şi a blestemat clipa când l-a cunoscut pe soţul ei. La un moment dat, telefonul ei a început să sune. O dată, de două ori…de zece ori…timp de o oră. Cel care o apela era chiar soţul ei şi văzând că nu răspunde, a început să-i trimită mesaje. 
Uitând că are copila în spate şi că atenţia ei trebuia să fie maximă în trafic, a început să răspundă la mesaje. Nervozitatea ei atingea cote maxime, cu mâinile tremurând de furie încerca să tasteze literă după literă. Răspundea la mesaje robotic şi de fiecare dată când primea un răspuns izbucnea în lacrimi.
– Mă iubeşti pe dracu”!! Îţi arăt eu ţie…
– Mami, mami…îmi este frică. Mă iei în braţe? spuse copila. Vreau la tine, te rog…
Şocată, Catrinel şi-a dat seama că uitase de fetiţa ei. Cu o mână pe telefon şi alta pe volan, şi-a întors privirea în spate şi încercând să-şi liniştească copila, fără să-şi dea seama de pericol a intrat pe contrasens şi s-a izbit puternic de un tir care circula regulamentar. Ghinion, neatenţie, ceasul rău…doar zece secunde au fost necesare pentru a se produce o tragedie pe care nu o pot explica în cuvinte. Copila a zburat prin parbriz şi a fost aruncată la 30 m faţă de maşină. Până la sosirea ambulanţei, micuţa s-a stins. Catrinel a avut „noroc”, după trei luni de spitalizare şi multe îngrijiri medicale a rămas paralizată de la brâu în jos. „Putea fi mai rău” au spus medicii…dar vina pe care o poartă pentru moartea fetiţei ei, o va chinui până la sfârşitul vieţii. 
Nu poate da timpul înapoi să-şi repare greşeala, sentimentul de vinovăţie o va urmări mereu. Au trecut de atunci 5 ani de zile, rănile de pe corp s-au închis… cele din suflet,  niciodată. Încercând să repare într-un fel „greşeala”, astăzi Catrinel s-a alăturat celor de la Toyota în campania “Don’t Text and Drive!”. Într-un scaun cu rotile promovează mesajul care i-ar fi putut salva copila dacă ţinea cont de el în acea zi fatală. Speră ca pe viitor lumea să înţeleagă cât de periculos este să foloseşti telefonul mobil în timp ce conduci şi cum o clipă de neatenţie îţi poate distruge viaţa, viitorul. 
Sub sloganul „Text me, I’m driving”, campania Toyota “Don’t Text and Drive!” a vrut să atragă atenţia asupra numărului îngrijorător de accidente rutiere cauzate de folosirea telefonului mobil. În cadrul unui experiment foarte bine organizat, Dani Oţil şi Roxana Ciuhulescu au avut de experimentat un traseu destul de dificil, cu multe obstacole şi piedici ce se pot ivi oricând în traficul rutier. Credeţi că a fost simplu? Experimentul a fost foarte greu pentru că protagoniştii noştri au fost nevoiţi să răspundă la sms-urile trimise chiar de fani, în timp real pe tot parcusul traseului. Evenimentul a fost o premieră naţională, transmis live pe pagina oficială a celor de la Toyota România.  Vă invit şi pe voi să vizionaţi videclipul de mai sus, unde veţi putea vedea cât de riscantă este folosirea telefonului mobil în traficul rutier şi cât de importantă este viaţa participanţilor la trafic, viaţa unui sofer sau a unui pasager. 
Povestea doamnei Catrinel V nu este unică, din păcate aceste situaţii sunt tot mai des întâlnite. Folosirea telefonului mobil şi neatenţia la trafic s-a soldat cu decesul fetiţei ei, cu o vină în suflet ce o va chinui mereu. Cuvintele sunt de prisos într-un astfel de caz, nu? Aşa că dragii mei, conduceţi prudent şi nu mai folosiţi telefonul mobil atunci când sunteţi la volan. Viaţa este atât de frumoasă şi o clipă de imprudenţă vă poate costa scump. Încercaţi să explicaţi riscurile folosirii telefonului mobil la volan, tuturor cunoscuţiilor şi persoanelor dragi din viaţa voastră. 
Don’t Text and Drive!” este un mesaj ce poate salva vieţile oamenilor…poate chiar şi a ta.
Acest articol participă la proba nr#22 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Tu cum îţi controlezi emoţiile negative?

Te simţi doborât, iritat, rănit în orgoliul propriu? De câte ori nu te-ai simţit aşa? De câte ori te-ai lăsat pradă emoţiilor negative care-ţi distrug sufletul şi te epuizează? Eu am făcut acest lucru de foarte multe ori şi, fără să-mi dau seama în acel moment, lăsându-mă condusă  de emoţii negative, îmi distrugeam viaţa mea şi a celor din jurul meu, ceilalţi nefiind vinovaţi de „bătalia” prin care treceam. Ne canalizăm energia în căutarea fericirii în exteriorul nostru şi deseori uităm să avem grijă de ceea ce avem în interior. Viaţa mea nu a fost una uşoară, nu am avut drumul presărat cu flori de trandafiri şi niciun suport emoţional care să mă îndrume în momentele în care simţeam că sunt prinsă în capcană. Să luăm un exemplu : eu până în 20 de ani, singură, cu un copil în braţe şi toate privirile critice asupra mea. Ce am făcut? M-am lăsat în braţele unor sentimente care mă storceau de energie, mă simţeam neputincioasă şi pentru un timp am permis acestor emoţii să-mi controleze viaţa. 
Mulţi dintre noi nu conştientizează că au puterea şi capacitatea de a prelua controlul asupra propriei vieţi. Devenim neputincioşi, frustraţi, furioşi şi luăm decizii în mod impulsiv, pe baza emoţiilor ce le simţim. După ce m-am înecat în propria „autosabotare”, am pus piciorul în prag. Am devenit furioasă şi frustrată în acelaşi timp. Sentimentul de furie se înmulţea la amintirea fiecărui eşec, iar frustrarea avea de unde să se hrănească.
 „De ce am permis să-mi conducă viaţa? Ce proastă am fost! Nu-mi vine să cred că am fost atât de naivă. Îmi vine să mă pocnesc singură…”
Frustrarea mea mă copleşeşte, ştiu că pot mai mult şi câteodată, deşi încerc să mă autodepăşesc în unele situaţii, nu fac decât să mă amăgesc singură. Am învăţat că nu merită să-mi irosesc şi să-mi canalizez energia în frustrare, să elimin cauzele nemulţumirii mele, să-mi schimb modul de abordare a problemelor şi să stăpânesc situaţia atunci când simt că, în ciuda tuturor eforturilor, nu obţin ceea ce vreau de la viaţă. Deşi acest sentiment nu este înţeles, frustrarea are un rol pozitiv dacă conştientizezi acest lucru. Cum poate avea un rol pozitiv? Te ajută în procesul de maturizare şi am căutat să găsesc modalităţi simple pentru a obţine rezultate în favoarea mea. Am căutat ajutor la o persoană care a trecut prin sentimentul de frustrare şi a depăşit momentul cu brio. Niciodată să nu ai teamă că oamenii din jurul tău te vor judeca. 
Cere ajutorul indiferent de situaţie.
Transformă emoţiile negative în ceva constructiv şi chiar dacă este dificil să le controlezi, încearcă să le înlocuieşti, nu vei avea nimic de pierdut. Este important să avem o stabilitate în echilibrul emoţiilor şi să ne canalizăm energia în scopuri precise, reale. Când sunt furioasă încerc să nu-mi vărs nervii pe persoanele din jur şi nici măcar pe cele care au contribuit la accentuarea stării emoţionale. Încerc să fiu o persoană echilibrată şi mă eliberez de furie alergând sau îmi pun melodiile favorite şi încep să urlu cânt. În acest fel mă eliberez şi mă simt foarte bine. Furia nu trebuie reprimată, ci eliberată. Dacă te retragi în colţul tău şi îi respingi pe toţi, îi învinovăţeşti pe ceilalţi de problemele tale, nu faci decât să te complaci în situaţia creată şi să devii o persoană „toxică”, rănindu-i pe ceilalţi prin comportamentul tău. Te recunoşti? De câte ori nu te-ai putut controla şi sub efectul furiei şi al impulsului de moment, ai folosit cuvinte dure care au jignit? De câte ori s-au întors împotriva ta? Este interesant de observat un anumit aspect…puterea emoţiilor negative. Cât de mult poate schimba omul când nu ştie sau nu are puterea să meargă mai departe, nu? Pe mine m-a schimbat să ştiţi… atunci când eram la pământ, mi-am zis că trebuie să mă ridic. Să fac ceva pentru mine!…
Şi am făcut…mi-am creat propriul blog, propria comunitate, mi-am împărtăşit emoţiile fără să-mi fie teamă că voi fi blamată. Am scris pentru voi, cititorii. Am râs şi am plâns alături de voi şi am încercat să vă înţeleg pe fiecare, aşa cum sunteţi. Mai târziu m-am apucat de mărgelit, toate emoţiile negative le-am transpus în creaţiile handmade, transformându-le în ceva pozitiv şi cu impact vizibil asupra celorlalţi. Atâta pot, asta fac. Decât să rănesc persoanele dragi din viaţa mea, mai bine fac ce ştiu mai bine. Cât de bine mă descurc? Acest lucru mi-l puteţi spune voi, nu? Voi cei care mă cunoaşteţi de atâta timp, care m-aţi suportat cu bune şi cu rele, cu „crizele” de furie sau amalgamul de sentimente care mi-au răscolit sufletul în prezenţa voastră. Vouă vă mulţumesc că mă acceptaţi în comunitatea voastră şi că nu mă lăsaţi pradă singurătăţii şi al deziluziilor. Sunt atât de multe de spus despre emoţiile negative ce ne invadează în fiecare zi, încât aş putea vorbi zile în şir, fără oprire. Sunt emoţii pe care le-am simţit, purtat şi am încercat să nu le las să-mi controleze viaţa. Am plâns până când mi-au secat ochii, am cântat afonic până nu am mai avut glas, dar nu le-am lăsat să-mi blocheze viaţa, atât de frumoasă dacă ştii ce alegi să faci la momentul oportun.
Tu cum faci faţă? Când a fost ultima dată când ai văzut pe cineva doborât de emoţiile negative? L-ai ajuta să treacă mai departe? 
Acest articol participă la proba nr #21 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Primăriţa din Cremoşani şi-un promoter Delaco

Vă spuneam acum o lună
Despre Cremoşenii din comună,
Despre show-ul brânzoşenesc
Cu caşcaval, e şi firesc.
Sunt Aguritza CevaFin
Primăriţă pe un stil, caşcavalul balerin.
Sunt fan brânză asta o ştiţi,
Pe la colţuri mă bârfiţi.
Că sunt acră, că-mi merge bine
Că pap brânză şi măsline.
Decât să staţi la bârfit
Mai bine ascultaţi la ce-am să zic…
Ce-am păţit acum trei zile,
Cu un promoter de la Delaco
Un zgârcit cu mâini agile,
Un adevărat fiasco.
M-a făcut să-mi pierd răbdarea,
De mi-am schimbat brusc culoarea
Feţei şi l-am alergat
Întreg mall-ul în lung şi-lat.
Păi ne-am găndit la primărie,
Să mai facem o bucurie.
La copii, parinţi, bunici
Şi-am pornit la mall voioşi
Ţanţoşi ca nişte cocoşi.
Colo-n mall ne-am încărcat
Cu brânzoşenii delicioase,
Afumate-n fum de fag
Pentru gurile pofticioase.
Când să dăm iară o tură
Mă lovii la cotitură,
De-un băieţaş cam tinerel
Cică de la Delaco Promoter.
Mă învită la o degustare
De caşcaval cu o aromă îmbietoare.
Când să gust o bucăţică,
Promoterul „Băieţică”
Mă privi cu  sfidare
În ochi şi urlă în gura mare:
– Ce faci, soro? Păi e frumos?
Lasă caşcavalul jos.
Eşti fan brânză inimos
Tre’ să te prezinţi frumos.
Şi mă apucai de povestit
Să-i spun cine sunt, de ce-am venit.
Şi cât eu îmi băteam gura,
El morfăia caşcaval întruna.
L-am privit stupefiată
Cum termina un caşcaval…o roată.
El senin ca un copil
Spuse-ncet pe ton amabil: 
Vă rog să mă scuzaţi
Ştiu că aţi vrut să degustaţi,
N-am mâncat de vreo trei zile
Decât cinci-şase măsline.
Dacă fan-brânză erai
La poveşti nu mai stăteai.
Eu ţi-am zis să te prezinţi
Nu să-mi spui poveşti cu sfinţi.
Eu vizibil oripilată,
Cu sufletul făcut salată
Şi cu pofta pusă-n cui
De un promoter pofticios
Asta este scandalos:
Aşa ceva nu este posibil
Eşti de-a dreptul insensibil.
Las’ că te învăţ eu minte
Când voi fi Brânzo-Preşedinte.
Primăriţo, ciocul mic
Ascultă bine ce-o să zic
Că mă uit la a ta osânză
Parcă-i plină ochi…cu brânză.
Eu promoter am fost ales
Că sunt fan brânză, ai înţeles?
Fugi că nu am timp de tine,
Caşcavalul îmi aparţine.
Nu ţi-ar fi un pic ruşine
Crezi că sunt un orişicine.
Las’ curând o să-ţi plătesc
În stil brânzoşenesc.
Ce să fac, dragi cititori
Scumpii mei alegători
Sunt fan brânză credincios,
Nu sunt om răutăcios.
Cum să fentez promoterul
Ce-mi mănâncă caşcavalul?
Ăsta nu-i bun de promovare
Are gând de sabotare.
Dacă-l cauţi-n buzunare
Şi te pui pe-o adunare
Găseşti zeci de pătrăţele,
Delacoşenii brânzoase,
Delicioase şi gustoase.
Eu am stat, am chibzuit
Am de gand să îl demit.
Din funcţia de promoter
Pe băiatul pişicher.
Să se ţină el de glume
Până-o face riduri şi spume.
Eu mă întorc la Cremoşani,
Voi de sunteţi brânzo-fani
Nu vă lasaţi păcăliţi
De promoteri nehaliţi. 
Acest articol participă la proba nr #20 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Discuţie între prietene şi-o epilare definitivă…

De câte ori nu ai refuzat o invitaţie la piscină? Sau de câte ori ai refuzat o invitaţie în oraş, pentru că ai fost luată pe nepregătite? Despre ce vorbesc? Picioarele tale arată ca după un război sângeros, pline de iritaţii provocate de lamele de ras, ceară şi alte metode de „tradiţie” din categoria epilării fără succes. Staţi liniştite, nici eu nu eram în temă cu ultimile noutăţi în ceea ce priveşte epilarea, până într-o bună zi…
-Bună, Aguritza. Ne bucurăm să te revedem pe la noi, draga mea. Ca de obicei, nu? îmi spune Karmela, făcându-mi cu ochiul. Îşi dădea seama de ce am nevoie de când mă vedea pe uşă şi pentru că eram clientă fidelă la acest salon, aveam parte de un răsfăţ pe cinste de fiecare dată. M-am apropiat de ea cu mersul melcului lovit de tunet, scrâşnind din dinţi de durere (numai de mine ştiută) şi am încercat să schiţez un zâmbet. Uitându-se atent la mine, a bufnit în râs.
-Ce-i cu tine, soro? Ia stai aşa, femeie. Tu eşti normală la cap? Ce ai pe picioare?? spuse ea îngrozită. Mai cu ruşine, cu noduri în gât, mi-am făcut curaj şi îi povesti „telenovela” prin care am trecut încercând să-mi epilez picioarele cu zahăr. Mă privea stupefiată de parcă îi povesteam SF-uri şi după ce mi-am terminat polologhia, a clătinat din cap în semn de regret faţă de prostia mea.
– Tu de IPL ai auzit?
– IPL? E o sectă nouă? IPL…Despre ce vorbeşti? 
– Ce sectă femeie, fii serioasă. Vorbesc despre epilarea definitivă cu impulsuri de lumină. Doamne, parcă ai trăi în peşteră! 
– Epilarea definitivă? Am auzit prin cunoştinţele mele despre acest lucru, dar serios, tu mă cunoşti atât de bine, nu? Nu îmi permit să merg la saloane ultra luxoase pentru o asemenea procedură…
– Nici nu este nevoie, draga mea. Poţi beneficia de rezultate optime în intimitatea casei tale fără nici o problemă dacă respecţi întocmai planul de tratament şi mai ales câteva reguli de care trebuie să ţii cont înainte de epilarea definitivă. Tehnologia a avasat foarte mult şi crede-mă, există pe piaţă aparate pentru epilare definitivă  acreditate şi testate dermatologic de specialişti în domeniu. Epilarea definitivă este la modă, draga mea. 
– Doare? Adică…de fapt, aş vrea să ştiu dacă există efecte secundare sau care sunt regulile principale înainte de epilarea definitivă? Sunt cam în ceaţă…
– Mă bucur să văd că eşti interesată despre acest subiect, draga mea. Mai ales după tortura la care te-ai supus, m-am gândit că nu vrei să aflii mai multe amănunte. Eu folosesc un aparat pentru epilarea definitivă numit Silk’n Flash&Go Luxx sau poţi alege Silkn Sensepil cum are prietena mea Corina. Special create pentru îndepărtarea părului nedorit, uşor de utilizat, volumul acestuia foarte redus ce permite transportul lui şi în vacanţe, iar  pentru a spori nivelul de siguranţă, la Silk’n Flash & Go Luxx avem un sensor inteligent de detectare a culorii pielii. Trebuie să ştii că fiecare fir de păr creşte trecând prin 3 faze ale ciclului de evoluţie:  anagen, catagen şi telogen. Timpul necesar a ciclului de creştere a firelor de păr diferă de la persoană la persoană, aşa că trebuie să ai răbdare şi să înţelegi că pentru rezultate extraordinare şi o epilare definitivă ca la carte, este necesar să aştepţi încheierea ciclului de creştere a firelor de păr. 
– Ce importanţă are culoarea pielii? 
– Este foarte important, draga mea. Dacă culoarea pielii tale este mai închisă la culoare, aparatul nu va funcţiona în paramentri normali, iar tu vei suferi reacţii adverse cum ar fi : arsuri, băşici sau chiar depigmentarea pielii. 
– Ce avantaje are acest aparat? Mi-se pare cam scumpă investiţia…
– Scumpă? Cred că glumeşti? Păi, fă o socoteală la câţi bani ar trebui să „arunci” în saloanele specializate, programare ş.a.m.d. Aaah, ştim prea bine cum stăm cu programările, nu? spune ea ironic, ridicând din sprâncene şi aruncându-mi o privire cruciş.
– Păi cam uit de programări, spun eu încercând să mă disculp.
– Hai lasă prostiile, trebui să tragă omul de tine mereu. Mă întrebai de avantajele acestui aparat, sincer nici nu ştiu de unde să încep. Avem tratament în viteză( mai ales când suntem grăbite şi invitate pe nepusă masă la un eveniment), protecţie garantată cu senzorul de detectare a culorii pielii, tratament eficient şi cu rezultate remarcabile în zonele sensibile (axilă, zona inghinală), 5 trepte de reglare a intensitatii impulsului luminos după nevoile fiecărei persoane şi ce este mai important, vei avea o piele  catifelată că de bebeluş, fără fire de păr crescute sub piele sau arsuri…cum ai tu, madam.
– Hai, nu mă mai certa şi tu! spun eu mâhnită. Am vrut să încerc epilarea cu zahăr, auzisem că este eficientă şi că nu vor exista probleme…m-am înşelat. 
– Aşa îţi trebuie dacă nu întrebi! 
– Acum te întreb foarte serios…chiar voi scăpa de „pădurea tropicală” cu epilarea definitivă?
– Până acum ţi-sa părut că vorbesc în dodii, draga mea? În funcţie de frecvenţa de utilizare şi gradul de pilozitate pe care îl ai şi respectând planul de tratament pe care îl primeşti cu aparatul Silk’n Flash&Go Luxx  poţi obţine rezultate eficiente şi rapide chiar în 40 de minute de exemplu. La ce ţi-ai făcut tu, eu zic să mai aştepţi să te vindeci şi apoi să recurgi la eliminarea parului pe baza de impuls luminos IPL. 
– Păi şi ce fac acum? 
– Nu ai ce să faci până nu ţi-se vindecă arsurile de pe picioare. Apoi timp de şase luni nu mai foloseşti nimic din metodele ştiute de tine, clar? Deci fără ceară, benzi, aparat de ras sau alte minuni de care auzi tu prin vecini…aaah, şi fără plajă în timpul ăsta, ai înţeles? 
– Am înţeles, acum mă rezolvi cu problema cealaltă? Măcar faţa să fie catifelată şi fardată pentru moment…o să ţin cont de sfatul tău, draga mea prietenă. Îţi mulţumesc pentru răbdarea şi timpul tău…
~
După mai bine de 8 luni, Aguritza a recurs la metoda epilării definitive şi ascultând sfaturile Karmelei, rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Să nu mă pârâţi, am văzut o postare pe facebook unde era extrem de fericită şi o dădea pe versuri, încântată că epilarea definitivă a salvat-o de la tortura cu zahărul. Vă las să citiţi câteva rânduri, le-am furat de pe pagina ei…dar să nu mă spuneţi, ok? 
Foaie verde, trei măsline
Acum fix un an de zile,
M-am supus la o tortură
Să-mi dau „blana” jos…nu-i glumă.
Cu zahăr am încercat,
Pădurii să-i vin de hac.
Rezultatul îl ştiţi prea bine,
Băşici şi piele arsă
De abia merg în stilul barză.
De la prieteni am aflat
De epilarea definitivă.
De „pădure” am scăpat
Cu Silkn m-am aliat.
Va urma…
Acest articol participă la proba nr 19 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Komunomo – Rişti să ne întâlnim offline?

După anul 2000, influenţa internetului a luat amploare. Era pur şi simplu o noutate pentru mulţi dintre noi, o nouă eră a tehnologiei revoluţionare stătea să înceapă şi cu ajutorul acestuia s-a ajuns la crearea comunităţilor online virtuale. Scopul acestor comunităţi era pentru a construi o punte între relaţiile oamenilor de pretutindeni, de colaborare, de a învăţa lucruri noi sau pur şi simplu erau un mod de-a împărtăşi aceleaşi opinii, hobby-uri. O mare importanţă în aceste comunităţi o au discuţiile cu tematici diferite care întreţin şi leagă emoţional fiecare membru implicat. În mediul virtual poţi fi oricine, poţi să-ţi maschezi parţile rele, poţi să îţi creezi o nouă personalitate. Prima dată când am luat cunoştinţă cu o comunitate virtuală online a fost în anul 2003 cu ajutorul unui joc online numit IMVU. Nu am rezistat prea mult acolo, nu mă simţeam în largul meu şi faptul că întreaga comunitate era formată mai mult din tineri sub 20 de ani, m-a făcut să-mi pierd rapid interesul.
În 2005 am luat cunoştinţă cu Second Life, o comunitate virtuală care m-a captat timp de 4 ani. Adoram faptul că îmi pot face prieteni cu uşurinţă, că pot discuta cu ei despre orice temă şi mai ales, puteam fi oricine doream. Nu am vrut nici în ruptul capului să-mi creez o personalitate falsă. Am vrut să fiu cineva, să mă fac remarcată şi am reuşit. În această comunitate am învăţat să-mi upgradez lecţiile de limbă engleză, studiate în şcoală. Se scria (în chat) şi se vorbea live în limba engleză şi mânată de curiozitate, am vrut să cunosc foarte multă lume, să le aflu poveştile, dramele sau pur şi simplu să îi cunosc pe ei ca oameni. Mă numeam Aguriţa Saiz şi am debutat în SecondLife ca host la un club country. Eram o gazdă primitoare, mă antrenam în discuţii interesante şi graţie acestui job, m-am făcut plăcută din prima clipă. Mai târziu, am vrut mai mult. M-am documentat serios şi am învăţat să devin un Dj de nota 20. Cele două ore live petrecute pe un steam adevărat, cu peste 200 de persoane care mă ascultau erau o mângâiere pentru sufletul meu. Mă simţeam importantă, admirată pentru munca pe care o făceam. Deveneam obsedată de „munca” mea acolo, am vrut să fac mult mai mult şi „faima” care îmi lipsea din viaţa reală, o găseam acolo. Nu am lăsat jobul de Dj niciodată, iar în timpul în care nu eram în emisie, am învăţat să devin un fashion designer. În tot acest timp, am cunoscut persoane minunate, cu suflet cald care m-au ajutat să-mi descopăr noi hobby-uri şi să privesc altfel viaţa. Chiar dacă perioda de glorie a durat ceva ani de zile, nu m-am dat în lături să cunosc în viaţa reală şi persoana din spatele calculatorului. Aşa mi-am cunoscut o prietenă(printre mulţi alţii) care în momentul când a devenit mămică, m-am oferit să-i botez copilul. Nu ştiam ce va fi, băiat sau fetiţă, dar am jurat că primul ei copil va fi botezat de mine. Şi m-am ţinut de cuvânt. Relaţia noastră este frumoasă şi acum, chiar dacă din cauza distanţei nu ne mai întâlnim aşa de des. Nu mi-a fost teamă că voi fi dezamăgită, că acel om nu se va ridica la nivelul care-l aşteptam. Nimeni nu este perfect, iar o comunitate online îţi poate reda încrederea în oameni. Ce am învăţat eu după această perioadă de viaţă virtuală? Că oamenii sunt dornici de comunicare, indiferent din ce categorie socială face parte, indiferent de naţionalitate sau de culoarea pielii, toţi suntem la fel. Toţi vor să cunoască amănunte despre obiceiurile tale, despre tradiţiile ţării din care faci parte. Am fost surprinsă plăcut de curiozitatea oamenilor când le spuneam că sunt româncă…mă aşteptat să mă catalogheze ca pe-o „femeie uşoară” aşa cum sunt catalogate femeile românce pe alte meleaguri. Nu a fost aşa şi schimbul bogat de informaţii în aceste dialoguri, m-au făcut să-mi schimb părerea despre oameni. 
„Nu judeca niciodată după aparenţe!”
În 2008 am făcut  cunoştinţă cu reţeaua de socializare Facebook. Şi aici am cunoscut oameni valoroşi, cu suflet mare şi dragoste pentru frumos. Ce nu-mi place aici? Oamenii se tem să se cunoască, să fie sinceri unii cu alţii, să se implice în evenimente sau proiecte unde poţi avea ceva de învăţat. Spaţiul virtual al platformei Facebook m-a determinat să-mi creez un blog, să-mi constuiesc propria comunitate online. Un spaţiu unde pot discuta diferite teme, unde pot să găsesc informaţii valoroase de la ceilalţi membri, un loc unde lumea să revină cu drag, de câte ori simte nevoia. De foarte multe ori am simţit nevoia să plec din spaţiul virtual şi să cunosc persoanele cu care comunic. Nici acum nu mi-a fost teamă. Am avut încredere să ies cu ei la o cafea, la un eveniment monden sau pur şi simplu la o plimbare pe malul mării. Am cunoscut poveştile din spatele unui profil de facebook. Poveşti de dragoste, vieţi ruinate din prostie sau orgoliu, poveşti în care se ascundeau adevărate drame. Oameni simpli, oameni cu calităţi şi defecte, oameni cu principii în viaţă sau cu orgolii ce nu îşi aveau rostul. Nu i-am judecat, nu îmi permit. Fiecare îţi croieşte drumul în viaţă după bunul plac şi niciodată nu am încercat să schimb caracterul unui om, chiar dacă, uneori simţeam nevoia să o fac. 
Mi-aş dori ca oamenii să uite de mediul online măcar o zi pe săptămână. Să uite de toate platformele de socializare şi să pună piciorul în prag:
-Gata! Azi mergem să ne întâlnim cu…vom savura pe îndelete o cafea în timp ce vom pune la cale un proiect în care vom îndemna şi pe alţii să comunice şi offline.
Ar fi greu? Nu cred. Sunt sigură că oamenii sunt dornici de comunicare şi de faptul că-şi pot autodepăşi limitele, că pot învăţa lucruri noi şi interesante la o simplă întâlnire offline. Am luat cunoştinţă cu o nouă comunitate aflată deocamdată, în stadiul beta. Komunomo doreşte să devină parte din viaţa ta, să te ajute să cunoşti oamenii şi în mediul offline. Noua platformă încearcă să-i facă pe oameni să-şi învingă temerile, oricare ar fi ele şi să facă un pas către comunicarea face to face. Eu m-am înscris deja şi am speranţa că voi putea face lucruri mari acolo. Vreau să îndemn oamenii să se cunoască între ei prin intermediul unor întâlniri cu tematică handmade. Nu contează că nu ştii absolut nimic despre acest lucru, vei învăţa alături de ceilalţi. Ne vom spune poveştile de viaţă la o cafea cu gheaţă în verile toride sau la o ciocolată fierbinte pe timp friguros în timp ce învăţăm să facem lucruri minunate cu propriile mâini. O simplă felicitare pentru cei dragi, o brăţară pentru o prietena dragă sau simple obiecte din materiale reciclabile, pot deveni adevărate opere de artă. Nu ai nevoie de studii, ci doar de pasiune, răbdare şi curiozitatea de a cunoaşte lucruri noi. 
În altă ordine de idei, mi-aş dori ca prin intermediul platformei Komunomo să reuşesc un proiect în care să fie implicaţi părinţii şi copii în acelaşi timp. Încă nu sunt sigură de idee, mă gândeam că noi ca adulţi putem influenţa foarte mult viziunea unui copil şi cred că sunteţi de acord cu mine când spun că tinerii din ziua de azi nu citesc cărţi. De niciun fel, nici măcar istorioarele simple din „Poveşti nemuritoare” sau cele cunoscute de noi din vremea copilăriei. Sper să reuşesc să schimb ceva, sper să pot influenţa oamenii cu dragostea mea faţă de handmade şi să-i fac curioşi să încerce ceva nou. 
Voi reuşi? Timpul va decide şi până atunci, aştept să ne întânim offline mai des, la o cafea sau un ceai şi să facem lucruri mari. Să arătăm şi celorlalţi că putem construi o lume minunată în mediul offline, că nu ne este teamă să ne arătăm adevărata faţă sau adevăratele emoţii din suflet. Ce zici, te încumeţi să mă cunoşti offline? Eu te aştept…

Acest articol participă la proba nr#18 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014!