Adornate – „Iubeşte marea”

 

Iubeşte marea… aşa cum este ea. Te va răsplăti cu frumuseţile ei şi îţi va încânta privirea, sufletul cu secretele ei ascunse în spatele fiecărui val. Înarmează-te cu răbdare, nu te grăbi. Alungă-ţi teama şi explorează necunoscutul. Aşa am procedat şi eu, alături de blogosfera constănţeană şi de echipajul velierului AdornateConstanţa Altfel – Asociaţia Civică pentru Constanţa, în colaborare cu Academia Navală Mircea cel Bătrân, a lansat de curând campania „Iubește marea”. Principalul scop al campaniei este de natură educațională, de inițiere a tinerilor în tainele navigației şi mai ales celor ce se află în pragul de a alege o carieră nouă.
Înainte de ora stabilită m-am întâlnit cu o colegă din blogosfera constănţeană, Urban Maria. A fost extrem de drăguţă şi m-a ajutat cu transportul până la Poarta 1 cu maşina ei personală. Acolo ne-am întâlnit cu Luiza Bota şi restul „echipei” trăsnite de bloggeri, apoi cu multe emoţii ne-am urcat într-un trenuleţ simpatic care ne-a dus până la Adornate.
Sursă foto : http://ro-urbnstyle.blogspot.ro/

„Douăzeci de ani de acum încolo, vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut. Aruncă zarurile. Navighează dincolo de portul în care te simţi în siguranţă. Prinde vântul în pânze. Explorează. Visează. Descoperă” (Mark Twain).

Ne-am îmbarcat curioşi pe velierul Adornate la ora 15. Echipajul Adornate împreună cu Luiza Bota şi Alin Vintilă, reprezentantul oficial al Asociaţiei Civice ne-au făcut o primire călduroasă. Contraamiralul de flotilă prof. univ. dr. ing Vergil Chiţac, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” ne-a spus câteva cuvinte, apoi căpitanul velierului Adornate ne-a vorbit despre performanţele acestui vas, detalii tehnice ş.a.m.d.
Adornate este o goeletă autentică construită în anul 1961 ca pescador, transformată în goeletă în 1997 şi recondiţionată în 2006. Velierul Adornate, cu o lungime de 45 metri, poate naviga marile lumii timp de 70 de zile, în medie, fiind dotat cu un puternic motor diesel Cummins de 380 cai putere şi un rezervor de 17.000 litri. A participat la cele mai importante evenimente maritime din Marea Mediterană, printre care amintim Cannes Royal Classics, Voiles de Saint Tropez şi Lycamobile Mediterranean Tall Ships Regatta 2013.
Pentru prima dată pe velierul Adornate, velele s-au ridicat manual…
Diana Slav, blogger şi initiatoarea programului „Constanţa Free Tour” şi Adrian Siea
Luiza Bota, Alin Vintilă şi căpitanul velierului Adornate. Gazde primitoare şi deosebit de sociabili.
Am fost trataţi „regeşte” cu apă, bere, vin, cafea, îngheţată, platouri cu produse de patiserie şi sandwich-uri delicioase cu somon, șuncă, caşcaval. Întreaga aventură în largul mării a durat circa 4 ore. Prima oră am petrecut-o cuminţică la umbră, ameţelile erau destul de intense. Mulţumesc doamnei Mihaela pentru pastiluţa minune, fără ea nu m-aş fi bucurat de această minunată călătorie. Adornate vă oferă servicii de înaltă clasă ce răspund până la cel mai mic detaliu exigentelor celor mai pretenţioşi oaspeţi şi poate fi  închiriat în regim charter atât pentru aniversări, cât şi pentru orice altă zi specială. Dacă doriţi să experimentaţi câteva ore de adrenalină, puteţi accesa site-ul oficial Adornate şi să vă programaţi o mică vacanţă de neuitat alături de un echipaj foarte bine pregătit profesional.

Mulţumesc pentru frumoasele amintiri pe care le-am adunat în suflet şi pentru invitaţia voastră de a participa la campania voastră, Luiza! Aş repeta experienţa de mii de ori şi cu siguranţă de fiecare dată voi descoperi ceva nou.Au mai scris despre experienţa  din cadrul campaniei „Iubeşte marea” :

http://jurnaldenavetist.blogspot.ro/2015/07/iubeste-marea-o-campanie-care-te.html

http://www.joienegru.ro/blogmeet-constantean-pe-velier-marinar-pentru-o-zi/

http://ro-urbnstyle.blogspot.ro/2015/07/iubeste-marea-constanta-altfel.html

http://pustiul.ro/bloggeri-constanteni-iubesc-marea/

https://emilianalexandru.wordpress.com/2015/07/27/velele-au-fost-ridicate-pe-velierul-adornate/

4 Comments

  1. I have been surfing on-line more than 3 hours
    nowadays, yet I by no means discovered any interesting article like yours.

    It’s lovely value enough for me. In my view, if all website owners and bloggers made
    just right content as you probably did, the net can be much more helpful than ever before.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...