Poveste de Crăciun – Bijuteria care mi-a schimbat viaţa

Nici nu ştiu cum au trecut anii pe lângă mine. Parcă ieri eram o copilă visând la o viaţă mai bună, la sute de rochii sau tone de bijuterii musai cu cristale sau diamante că vorba lui Marilyn Monroe: Diamonds are a girl’s best friends”.
Îmi aduc aminte cu drag de zilele friguroase de iarnă din apropierea Crăciunului, în care aşteptam cu nerăbdare cadourile. Bineînţeles că de fiecare dată era o dezamăgire totală, mereu îmi doream altceva decât ce se află un cutie indiferent de valoarea lui, mai ales că în fiecare an parcă era cam acelaşi tip de cadou.
Mai târziu a venit timpul să fiu şi eu mămică celor doi flăcăi de care mă mândresc şi era o adevărată provocare să ghicesc ce vor fiecare sub pomul de Crăciun. Nu vroiam ca micuţii să treacă prin sentimentul de „deja-vu” pe care îl aveam în copilărie. Îmi bucura sufletul când le vedeam stralucirea  din ochişori în momentul în care împodobeam împreună bradul, apoi aşteptând cuminţi venirea lui Moş Crăciun.
Şi eu ce-i drept aşteptam venirea lui moşu’.. poate îmi aduce în sfârşit ce îmi doream de mult timp: un inel de logodnă. De ce te întrebi? Pentru că nu am avut aşa ceva, pentru că nu am avut timp de cadouri „siropoase” sau cereri romantice sub clar de lună. A fost ceva de genul „vrei? Daaa…” şi gata am pornit la drum şi fără acel inel. Absenţa lui nu ne-a împiedicat să fim romantici, cu promisiunea că în timp acea bijuterie va deveni realitate.
Până într-o zi când la un moment dat stresul cotidian şi greutăţile ne-au dus la o mică „ceartă” în care fiecare şi spus cuvântul în felul lui. Felul în care a decurs discuţia m-a pus pe gânduri şi deja mă îndoiam de viitorul relaţiei. În sine mea mă gândeam că dacă dăm bir cu fugiţii acum când ne este greu, ce se va alege de noi. Zilele au trecut, ne comportăm normal ca şi când nimic nu s-a întâmplat dar totuşi lipsea ceva.. În sfârşit anul trecut pe când se apropiau sărbătorile am găsit un bilet..”bijuterii cu cristale ” cu un număr de telefon. Am stat pe gânduri şi nu ştiam ce să cred.Aş fi vrut să-l întreb ce este cu biletul acela, dar ceva mă oprea.
Răspunsul pentru acel bilet, l-am primit în seara de Crăciun într-o cutiuţă superbă cu un bileţel alături în care era scris timid ” Iartă-mă iubita mea”.Vă imaginaţi figura mea în momentul când am deschis cutia? Era inelul meu promis cu ani în urmă, o bijuterie fină şi elegantă. Mă uitam la el, şi nu îmi venea să cred că în sfârşit şi-a ţinut promisiunea. Îmi era ruşine că eu de data asta nu îi cumpărasem nimic.
Şi cum era de aşteptat l-am iertat:) Aveam şi de ce.. îndoielile mele au dispărut într-o clipită şi parcă suntem mai îndrăgostiţi ca niciodată. Aş putea spune chiar că acea bijuterie ne-a schimbat viaţa la amândoi.
Anul ăsta mă revanşez şi eu. O să îi fac şi eu o surpriză.. să vă spun un secret? Am aflat de unde mi-a cumpărat minunăţia aia de bijuterie şi am văzut ceva frumos şi pentru el.

De abia aştept să îi văd reacţia când îşi va deschide cadoul de Crăciun, sper să fie la fel de surprins cum am fost şi eu.

                     PS: Să nu îi spune-ţi de surpriză!
          Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2012!

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...