Aeromania 2015 – Am fost acolo!

Am aşteptat cu emoţii ziua de 4 iulie. Niciodată nu am participat la un astfel de eveniment, niciodată nu m-a atras atât de mult un show aviatic. S-a tot vorbit de Aeromania, am auzit păreri şi anul acesta mi-am zis : Nu am cum să ratez evenimentul! Trebuie să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo. Şi am văzut! Am rămas impresionată şi sincer vă spun, de abia aştept următoarea ediţie din 2016. Cum era de aşteptat, blogosfera constănţeană nu putea lipsi din peisaj. Împreună cu mai mulţi colegi, am pus ţara la cale, am promovat evenimentul cum ne-am priceput mai bine şi în final ne-am prezentat la „datorie”. Am plecat din Constanţa împreună cu Urban Maria şi am ajuns la destinaţie la ora 14:30. Am explorat un pic prin împrejurimi apoi ne-am îndreptat către scena amplasată special pentru concertul celor de la Taxi, Mărgineanu şi mulţi alţii. Dans Art- Teghirghiol au venit în deschiderea evenimentului împreună cu coregrafa Marina Crăciun şi o mulţime de copilaşi frumoşi şi deosebit de talentaţi. Copii aveau între 3 ani şi jumătate şi 16 ani, iar cei mici au fost extraordinar de haioşi prin naturaleţea şi inocenţa lor. 
Eu şi colegii din blogosfera constănţeană ne-am bucurat de această aventură în spaţiul VIP. Mi-a plăcut că am avut fructe distribuite în mod gratuit, fiecare participant din zona VIP putea să-şi aleagă ce fructe doreşte. La un moment dat, împreună cu gaşca blogosferică ne-am făcut curaj şi am păşit în „zona interzisă” unde am făcut fotografii, ne-am urcat într-un avion ş.a.m.d. 

Spectacolul aviatic a început pe la ora 16. În ciuda prognozei meteo, timpul a fost superb. La Aeromania 2015 au participat peste 15000 de persoane. Oameni simpli, curioşi sau împătimiţi ai aviaţiei, cu toţii sau bucurat de un show aviatic grandios. Am apreciat în mod deosebit momentul de acrobaţie a avioanelor Diamond şi bineînţeles, pilotul Jurgis Kairys. Fără îndoială acest eveniment a fost unul de succes şi vreau să le mulţumesc celor care s-au ocupat de organizare. Chiar dacă au fost mici „probleme” (toalete prea puţine, coşuri de gunoi de exemplu), per total mă bucur că am petrecut peste 8 ore într-o ambianţă plăcută, plină de adrenalină şi am tot respectul pentru cei care ne-au bucurat sufletul cu un spectacol aviatic deosebit. 

Aguritza vă doreşte o vară frumoasă şi sper să ne revedem sănătoşi la următoarea ediţie! 

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...