Copilărie (re)marcată…

Filmele de animaţie au fost prezente în copilăria mea circa 10 minute maxim pe seară sau ocazional în weekend. Cu porţia, frate! Şi ferească sfântul să faci vreo boacănă între timp că „te-ai lins pe bot” timp de două săptămâni de la porţia de imaginaţie. Şi credeţi-mă, se întâmpla destul de des. Eram patru „copchii” la mama şi nu trecea zi să nu facem vreo tâmpenie. Tom şi Jerry, Mihaela, Bambi (la care plângeam de se înecă scenaristul în fântâna mea arteziană : nu vleaau să moalăăă!) sau Nu Zaietz Pagadi erau printre favoritele mele din copilărie
sursa foto: deviantart.com 
Mai târziu am „evoluat”. Sailor Moon a devenit idolul, personajul imaginar cu care vorbeam uneori sau chiar îmi imaginam că sunt „eroina” spaţiului. Nu vă zic câte scaltoace luam după ceafă când învârteam teul mamii prin casă de zburau „vestitele bibelouri” cât colo. Pentru că eram ca o mică maimuţă ce imita orice vedea la televizor, mama a hotărât să mă înscrie la gimnastică ritmică. Personalitatea „Sailor Moon” era prea puternică, într-un final am ajuns să practic câţiva ani judo. 
Dacă în perioada de mult apusă aveam anumite restricţii, acum există DVD, BluRay şi alte minunăţii pe care în copilărie nici nu ştiam că se vor inventa. Filmele de animaţie au un impact deosebit asupra unui copil. El nu ştie să facă diferenţa între real şi fantastic, aşa că este de datoria fiecărui părinte să fie atent la ce vizionează copilul şi mai ales să acorde o importanţă calităţii acelui film animat. Chiar dacă el este amuzat din cale afară de eroii năzdravani ce îşi etalează puterile, fă tot posibilul să nu vizioneze desene animate în care subiectul principal este războiul, luptele sau orice tip de violenţă. Eu ştiu ce zic, dragii mei. Am crescut doi năzdrăvani şi când mă gândesc la perioada „Ben 10”  mă apucă groaza. Unde mai pui că am fost „obligată” să cumpăr tot arsenalul văzut, inventat în acel film animat. Multe manifestări ciudate ale unor copii se regăsesc în gama variată de filme de animaţie pe care ei le vizionează ore-n şir fără supraveghere. 
Imaginaţia, fantasticul, gândirea sau memoria toate au un rol important în dezvoltarea copilului tau atunci când ştii că este capabil să diferenţieze binele de rău şi de multe ori personajele negative prezentate în animaţii acaparează mintea copilului într-un mod nedorit. Oferă-i soluţii atractive atunci când doreşte să vizioneze un film animat, cultivă-i bunul gust şi învaţă-l să aprecieze calitatea. Vă doresc vizionare plăcută şi până data viitoare fiţi atenţi… Stă să plouă cu chiftele
Acest articol participă la proba nr 6 din cadrul competiţiei Spring SuperBlog 2016!

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...