3096 Tage – O dramă emoţionantă…

Nu îmi plac dramele prin care oamenii simpli sunt puşi la încercare. Viaţa este plină de obstacole, iar imaginaţia bolnavă a unora… întrece orice limită. Nu ştiu cum am dat peste acest film! Răsfoiam din plictiseală pagină după pagină, pe internet, după un film bun şi am dat peste 3096 Tage. O poveste bazată după un caz real petrecut în 1998.
Austriaca Natasha Kampusch a fost răpită la vârsta de 10 ani în timp ce se îndrepta la şcoală. Este ţinută prizonieră timp de 8 ani de zile! Într-o cuşcă de 3 metri pătraţi, îngrozită la propriu de răpitorul ei, bătută chiar şi de 200 de ori pe săptămână. La un moment dat… Natasha începe să scrie pe bucăţi de hârtie igienică, toate ororile prin care ea trece. M-a oripilat foarte mult faptul că număra fiecare lovitură primită, fiecare pumn în stomac, palme.

Natascha Kampusch: Why did you pick me?

Wolfgang Priklopil: I’ve seen your smile.

Wolfgang Priklopil, bărbatul care a răpit-o, o trata ca pe o sclavă, obligând-o să facă curăţenie în casă în mod obsesiv. Nu o hrănea (sărmana stătea şi 4-5 zile nemâncată) şi o obliga să umble dezbrăcată prin casă. De multe ori, Natasha a încercat să se sinucidă, sperând ca drama ei va lua sfârşit. A dat greş de fiecare dată. În final a înţeles că trebuie să supravieţuiască, să încerce să-l tempereze pe obsedat şi cu puţin noroc şi neatenţie din partea răpitorului, după 8 ani de chin, reuşeşte să fugă. După evadarea ei, răpitorul se sinucide.
Abuzată fizic şi emoţional, Natasha reuşeşte la câţiva ani după evadare să-şi scrie memoriile. Cartea a avut un mare succes şi cu toate astea în ţara natală a fost blamată, atât ea, cât şi mama ei. Am făcut câteva cercetări pe internet şi spre mirarea mea am aflat că Natasha a cumpărat casa unde a fost ţinută captivă. Întrebată de ce a făcut acest lucru, ea a spus că „o parte din viaţa mea este aici”. M-a emoţionat acest film… m-a făcut să mă gândesc că lumea este plină de oameni răi şi cine ştie, câţi copii răpiţi au trecut prin traume inimaginabile la fel ca Natasha şi nu au avut norocul să evadeze…
 Un film care merită văzut! Nu este recomandat celor cu inima slabă…

Băi, eu ți-aș da o amendă…

De ce? Ca să te educi forțat, dacă cu binele nu ai reușit să o faci! No, bine… există riscul să te doară la banană și să-mi arunci banii (și-un scuipat) de amendă între ochi în lehamite. Că doar tu ai bani și eu sunt doar un rahat cu ochi pe lângă tine.

Ți-aș da amendă când puți!

Serios! Transportul în comun este înfiorător pe timpul verii. Lumea e dereglată din cauza căldurii, șoferii ne transportă ca niște sclavi, cartofi și una peste alta mai suntem obligați să suportăm diferite mirosuri specifice unui hiene moarte. Ți-aș da amendă și-un săpun!

Ți-aș da amendă, mămico!

Da, mami și ție! Ți-aș da o amendă când îți duci odrasla să facă „căcuță” și „pipilică” în boschetul de lângă locul de joacă. Și asta în situația în care există toalete ecologice la doi metri de tine! Ți-aș da amendă când scuipi semințe ca la maraton și lași în urma ta un munte de mizerie. Ah, mai ai și pretenții: vai, parcul este atât de murdat. (Bleah)

Ți-aș da amendă, nea șoferu’…

Circul de obicei cu sicriele alea pe patru roți… 303 mai exact. Plătesc 2 Ron pe drum de banii ăia primesc: masaj anticelulitic (băi, toate gropile le prinde), muzică blană plus jeg și câțiva „lua-v-aș”și „da-ți-aș”din convorbirile telefonice ale șoferului. Băi, ceartă ca la ăștia nu am mai văzut.

Aș da amendă pensionarilor care își plimbă fundul prin caniculă și apoi zac leșinați prin urgență. Bre, dacă nu-i cutremur și nu arde nimic… stai în puii mei acasă. Ce? Nu ai furazolidon în casă? Dă-i cu ceai de mentă și trece!

Mi-aș da amendă chiar și mie pentru porcăriile debitate până acum și pentru lipsa de inspirație din articol! Ce tupeu, domnule! Nu mai știu bloggerii ce să scrie  și se iau de lume. Că, na… ce să facă și ei! Am atâtea scenarii cu amenzi… încât aș umple visteria statului. Să nu se mai plângă că nu are bani de străzi, canalizări, locuri de joacă pentru copilași. Știți și voi… nimicuri de-astea. Mă duc la somn că fur curent în miez de noapte și poate mă trezesc cu gânduri mai senine.

Cum s-o las mă, cum s-o las, păi tu nu auzi ce zice despre mine?!

 

O vorbă din strămoşi zice că nu poţi astupa gura lumii. Nu ştiu cât de veche e vorba asta dar ştiu că sigur, nu s-a schimbat nimic între timp.

Dar ce conteaza cine și ce zice despre tine?

Să fim serioşi, în primul rând, toată lumea vorbeşte despre toată lumea mai în glumă, mai în serios. În offline sau în online discutăm despre tot ce se întâmplă şi despre oricine, cunoscut sau necunoscut, în cunoştinţă de cauză sau în necunoştinţă de cauză. De obicei nimeni nu verifică nimic, se merge „pe surse”. Pornind de la această premisă, uneori, din greşeală, prostie sau răutate sunt persoane care aud ce se spune despre ele. Ei şi atunci să vezi scandal, ce se activează, ce gât de flamingo fac şi etc. că uite ce s-a zis şi chestii de genul.

Și dacă te agiți, ce câștigi?

Absolut nimic. Cel mai eficient, e să ignori complet fenomenul respectiv. Nu trebuie şi nu merită să-ţi baţi deloc capul cu fazele astea şi cu persoanele respective. E pierdere de energie şi atât. Da, ştiu, a zis nu ştiu ce rahat despre tine, aşa, şi? Să luăm un exemplu clar.

Măricică, afirmă că Vasilică e proastă. Vasilică aude şi se enervează că de ce i-a zis aia că e proastă? Activarea în acest caz este o prostie. Să fie clar, fiecare dintre noi avem un sistem de valori, un sistem de referinţă la care ne raportăm. De obicei când faci mişto de cineva, sau afirmi ceva despre cineva, este vorba despre ceva ce e mai rău ca tine. E vorba însă despre ceea ce tu consideri că ar fi mai rău ca tine, nu înseamnă că este şi adevărat. Ok? De asta Maricica spune că Vasilică e proastă. Într-o anumită situaţie sau în mai multe Vasilică a greşit ceva şi asta o face proastă în ochii Maricicai. Are Maricica dreptate?

NU. Pentru că afirmaţia ei despre Vasilică nu vine în urma unui test de stabilire a IQ-ului sau ceva de genul. Pur şi simplu e o remarcă dispreţuitoare pe care Maricica şi-a permis luxul să o emită. Apoi, poate Vasilică este „proastă” când e vorba de un fragment din ceva anume asta nu înseamnă însă că este proastă de tot. Adică, poate nu spală vasele bine dar poate dă bine cu aspiratorul. Asta înseamnă că e proastă doar pe sfert, prin “proastă” înţelegând că nu e bună la o chestie dar e bună la alta. Şi în cazul ăsta, toţi suntem proşti, trust me. Apoi, Maricica cine e, care e domeniul ei în care este specialistă? Este domeniul în care activează şi Vasilică, Maricica îi este superioară celeilalte sau doar CREDE că este? Eu cred că e a doua variantă.

Deci de ce să te agiți?

Având în vedere cele de mai sus, nu mai bine stai tu, Vasilică cuminte şi o laşi pe aia să vorbească, înţelegând că în condiţiile astea, prostia ei este mai mare ca a ta? De ce să-ţi baţi capul cu ea? Sunt oricum două variante mari şi late: o ignori sau o confrunţi. Dacă o confrunţi, nu vei obţine absolut nimic. O să te cerţi cu ea şi ulterior o să zică că eşti şi proastă şi a dracu’. Energie consumată pentru… ?

Completează tu aici dacă ai nişte motive bune.
Deci n-are sens să te agiţi pentru vorbele rele, n-ar trebui să fie relevante pentru tine. Cel mult lasă-le să te ambiţioneze dar nu şi să te afecteze în alt sens. Dacă zice Maricica că eşti proastă nu înseamnă că eşti sau că o să devii.

Ok, dar la “bârfe pozitive” am voie!?

NU. Am stabilit că nu e ok că cineva să te vorbească de rău. Nu te ajută nici dacă cineva te vorbeşte de bine şi aplicăm acelaşi algoritm. Să spunem că găseşti un test pe facebook în care ţi se cere să spui cinci capitale ale ţărilor x, y, z, t şi q. Cineva îl citeşte cu voce tare şi voi scrieţi pe foaie. Participi tu şi un coleg, tu le ştii pe toate colegul doar una. La final, colegul se uită la tine cu admiraţie şi zice „Vai, ce deştept eşti!”.

Te bucuri de compliment, dar oare e cazul? Măricel te-a lăudat şi zice că eşti deştept. E posibil să aibă dreptate, dar care e sistemul de valori la care te raportezi şi tu şi Măricel? Eşti mai deştept ca el, asta a recunoscut şi el dar care e nivelul lui? Sunt şanse mari să nu fi ridicat prea mult ştacheta şi atunci tu te crezi safe dar de fapt nu eşti. Asta pentru că eşti mai deştept ca el, dar el nu e prea deştept. Eşti mai deştept şi ca un câine, în teorie cel puţin, asta te face să dai din coadă?

Complimentele mi se par şi mai periculoase decât negaţiile asta pentru că ne împotrivim, respingem o bârfă dar nu suntem dispuşi niciodată să respingem un compliment din contră, lăsăm garda jos. Chiar dacă e fake, se acceptă, asta e. Iar asta te poate face să te culci pe o ureche şi să crezi că eşti ok şi că nu mai ai nimic de făcut şi de învăţat. Iar asta e cea mai mare tâmpenie ever. Zi de zi, minut de minut sunt lucruri de învăţat şi de descoperit.

E nevoie de o minte limpede, ochi deschişi şi urechi cât parabolicele. De asta nu trebuie să laşi nici bârfele dar nici complimentele să te afecteze în vreun fel. În situaţii de genul, nu vorbele celorlalţi te transformă, ci tu te transformi în mai bine sau mai rău.

„Articol scris de InfraSunete,  https://infrasunete.eu” 

Când ești bou, mai bine taci…

Bă, când ești bou și nu ai cei 7 ani de acasă mai bine… taci. Nu te lua cu mine-n gură, nu încerca să ieși basma curată. Te-ai ars, prostule! Nu suport mojicia și nici orgoliul de prost gust. Nu mă lua de fraieră, prietene! Nu am 40 de ani pomană… am trecut prin multe și am văzut atâta răutate în jurul meu încât aș putea scrie un bestseller de succes, înțelegi? Nu am pretenția ca oamenii din jurul meu să mă înțeleagă, jur. Nici eu nu mă înțeleg! Sunt atât de complicată și atât de proastă câteodată, încât cred că oamenii sunt buni și educați.

Sunt atât de proastă, încât am impresia că dacă ofer șanse infinite… sufletul meu va fi izbăvit de păcate și voi avea recunoștința omenirii. Sunt fraieră în permanență! Observ, critic în suflet și tac. Tac, dar nu mereu. Câteodată îmi vine să-ți smulg capul și să joc fotbal cu el atunci când văd cum te comporți cu copilașii tăi. Câteodată îmi vine să urlu atât de tare și să-ți dau un șut în dos atunci când te comporți ca un animal cu apropiații tăi.

În lume sunt mai mulți proști decât oameni. – Heinrich Heine

Când îți bați joc de cei din jurul tău și toate ți se întorc înzecit, nu te întreba: de ce, Doamne? Se adună multe frustrări și câteodată mă transform. Mă transform în Xena sau în oricare altă bestie vrei tu și crede-mă, nu vrei să-mi cunoști cealaltă față. Oamenii tot spun că X a făcut, Y a dres și că așa este în România. Că orice am face noi și oricât am încerca, nimic nu se va schimba.

Atâta timp cât nu iei atitudine și nu îți faci vocea auzită, cu siguranță nu se va schimba nimic în lumea asta. Și scutește-mă cu „poate nepoții noștri vor apuca timpuri mai bune”! Mă doare-n cot de nepoți și de-a șaptea spiță a neamului care nici nu s-a născut, înțelegi? Eu vreau acum să trăiesc bine și să le pot oferi copiilor un viitor mai bun. Eu vreau acum să le arăt copiilor mei că oamenii se pot schimba și că pot avea încredere în cei din jurul lor.

Ce-am pățit? Nimic! Pur și simplu nu mi-am luat pastilele… sau nu își mai fac efectul la ce văd în jurul meu. Așa că, dragă OM care mă cunoști… atunci când mă iei de fraieră, fi bun și nu te întreba de ce îți plătesc cu aceiași monedă. Când ești bou, mai bine taci…

Oamenii se pot schimba?

Cu siguranță această întrebare ați auzit-o de foarte multe ori. Oamenii determinați și cei care au învățat din greșelile lor se pot schimba. Oamenii care sunt în stare să-și asume anumite lucruri cu siguranță se pot schimba. O simplă tragedie, socializarea, o relație nepotrivită te pot schimba. Te transformă într-un alt om într-o secundă chiar, dar în cele din urmă contează în ce mod se pot schimba.

Din păcate, de cele mai multe ori oamenii se schimbă în mod negativ. Dacă viața le-a fost un haos total și cineva încearcă să-l îndrume pe drumul cel bun… vei avea surpriza ca acel om să nu-și dorească o schimbare. Oamenii se îneacă în propria amărăciune fără să ia atitudine. Câteodată îți spui că dragostea familiei și suportul lor pot schimba omul în bine, dar de cele mai multe ori lupta este pierdută de la început.

Când faci o alegere, schimbi viitorul. – Robin Sharma

Sunt oameni care nu-și doresc schimbarea! Sunt oameni care, deși ai petrecut ani lângă ei și de fiecare dată ai sperat că va fi bine, refuză să vadă viața altfel. Degeaba le dai argumente și zeci de șanse pentru „izbăvire”. Vei primi promisiune goale, minciuni atât de grețoase încât mămicile în devenire ar naște instant. Oricâte șanse ai dărui și oricât ai încerca să accepți realitatea, câteodată se umple paharul. Și când se umple paharul… începe haosul.

Atât timp cât respectivul/respectiva nu își dorește o schimbare, tu chiar nu mai ai ce face. Ori accepți situația, înghiți în sec și mergi mai departe, ori dacă situația o cere… te schimbi TU! Iei atitudine și faci tu schimbarea. Uneori viața ne oferă surprize atât de plăcute încât vei ajunge la concluzia că alegerea ta a fost exact când trebuia.

Oamenii se tem de schimbare și chiar nu înțeleg de ce…

Se întâmplă să mai bat câmpii…

Uneori asta fac. Fur curent cum s-ar zice. Băi, dar în mod grosolan. Am impresia că e un nou mod de apărare a organismului, a subconștientului… sincer, nu știu exact. Te doare părul ce pot să scot din mintea mea. Mă amuză și pe mine. Mă port copilărește de parcă mi-ar fi dor de mine… de cea care avea cândva 10-12 ani. De cea care nu se temea de nimic și avea impresia că lumea este bună, sinceră și pură. Aveam să mă izbesc de realitate un pic mai târziu și de atunci o tot fac.

Încerc să mă țin pe picioare într-o lume pe care o văd în schimbare. Într-o lume în care totul este posibil dacă crezi în tine… dacă crezi în cei din jurul tău și le oferi, atunci când trebuie, o șansă. Încerc din răsputeri să înțeleg haosul și ideile preconcepute. Încerc să dau o șansă tuturor, chiar dacă acest lucru înseamnă să fiu călcată în picioare. Chiar dacă risc să mă fac neînțeleasă… încerc să schimb ceva. Încerc să-mi repar greșelile și să adun în jurul meu oameni ce iubesc viața. Oameni ce-mi oferă sprijinul atunci când nu îl cer în mod direct, oameni ce mă iubesc așa cum sunt.

Nebună, visătoare, credulă, uneori proastă de dau în gropi (băi, da bubui de prostie câteodată) … dar cică ăsta-i farmecul meu. Au fost momente când m-am simțit inutilă, respinsă și nu știam ce să fac. Dacă te uiți din avion la mine, nu fac nici cât o ceapă degerată. În rest… sunt minunată! Se întâmplă să bat câmpii atunci când te aștepți mai puțin și crede-mă, doctorii mi-au zis că sunt cât se poate de ok mintal. Încă… mai târziu nu se știe. Mă amuză oamenii care sunt oripilați când văd ceea ce fac uneori.

Vai, Aguritzo! Ai zburat cu avionul! Faci roata la 40 de ani? Dansezi, cânți, latri la lună și te transformi?

Uită-te în ochii mei? Ai impresia că-mi pasă de ce zice lumea? Talk to my hand!  Și, da! Le fac pe toate și încă pe atât! Există vreo limită de vârstă în care te poți bucura de viață? Există o lege în care se interzice dreptul de a te simți ca un copil? No f… way, dude! Nu am de gând să-mi pun un sac în cap și să mă comport ca o cucoană bășinoasă doar pentru că așa vrea societatea sau doar pentru că buletinul meu arată o oarecare vârstă.

Bucurați-vă de viață, oameni dragi. Bucurați-vă de faptul că sunteți iubiți și înțeleși. Prețuiți clipele petrecute cu cei dragi și orice ați face… trăiți-vă viața din plin. E atât de frumoasă! Jur! Opriți-vă din haosul vostru și priviți în jur.

Câștigă-mi respectul, domnule/doamnă Pr-ist…

Probabil titlul vă induce în eroare, dar acest mic articol este adresat strict celor care se dau mari Pr-iști și habar nu au să lege două cuvinte. Nu dau nume și nici nu aș vedea rostul, dar sincer mi s-a acrit de oamenii care cred că „bloggerii e proști”. Băi, unii poate sunt… eu vreau să cred că sunt undeva pe la mijloc. Nu prea am sclipiri de inteligență prea dese, dar nici proasta satului nu sunt.

Ideea este că m-am săturat de email-urile mega geniale în care mi se cere o colaborare. De fapt m-am săturat de modul de abordare a expeditorului, încât mi se face greață instant și parcă l-aș lua la bătaie dacă ar fi în fața mea. Băi, cât de proastă mă crezi atunci când îmi trimiți un text care inițial a fost publicat în engleză, iar tu deșteptul lumii l-ai adaptat în limba română. Hello, tot plagiat este! A, nu? Mi s-a părut atunci! Oi fi proastă! Mai sunt unii care te aburesc ca la Ploiești.

Vai, da ce drăguț ați scris pe blog! Da, ce frumooos. Sunteți genială, doamna Aguritza! Atât de genială încât îmi permit să vă întreb dacă sunteți atât de toantă și dacă vă plictisiți… poate doriți să-mi promovați afacerea. Nu avem buget… dacă aveți ceva idei, sincer v-aș mulțumi pe veci.

Băi, eu am ciungă-n păr cumva? Aveți impresia că ideile le am în șifonier, în buzunarul din spate a blugilor de pe raftul de sus? Adică eu cu ideile, voi cu faima! Frumos! Nu că ar fi prima data… am pățit-o! Dar ce să zis, omul încearcă și insistă… oi fi proastă și nu am văzut cele douăzeci de emailuri disperate.

Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi respectul! Învață-mă să îți admir munca și fă în așa fel încât să-mi doresc o colaborare win-win cu tine. Captează-mi atenția atunci când îmi trimiți un email sau un mesaj pe facebook. Vreau să citesc un email cu o cerință clar formulată, fără ocolișuri și politețuri inutile. Faptul că mă pupi în dos… nu mă face să întorc favoarea. Cel mult îți trimit un refuz..din fundul grădinii. Spune-mi clar ce vrei de la început, ce așteptări ai și ce oferi. Nu-mi vinde baliverne, că nu le înghit… am alergie. Vrei să colaborezi cu mine? Câștigă-mi încrederea, fă în așa fel încât să văd beneficiile și jur (pe roșu, violet.. ce vrei tu) că vei avea respectul meu de la primele cuvinte.

Aș scrie multe, dar le țin pentru mine. O dau în înjurături și nu-i frumos, nu? Domnule/Doamnă Pr-ist, te rog din suflet să nu mă mai iei de proastă atunci când mai trimiți un email. Nu mă dă pe spate numele brand-ului, nici dacă ar fi Gucci. Timpul meu este prețios așa cum este al dumneavoastră… deci, să nu mai umblăm după vișini.

Ps: Nu aruncați cu roșii! E timpul cireșelor…

Detoxifierea – Energie şi Sănătate

 detox
Cu siguranţă mulţi dintre cititorii acestui blog au încercat măcar din curiozitate „procedeul” detoxifierii organismului. Când şi de ce avem nevoie de acest lucru? Suntem înconjuraţi de mulţi factori negativi şi din acest motiv, toxinele ne pătrund în organism prin aer, alimentaţie ş.a.m.d.
Migrene, scăderi bruşte în greutate, somnolenţă, indigestii, nervozitate, oboseală nejustificată, depresia, scăderea puterii de concentrare sau stările de ameţeală sunt doar câteva din simptomele care arată că organismul tău este slăbit şi are nevoie urgentă de o detoxifiere. Este bine să facem o detoxifiere corectă măcar de câteva zile(maxim 7 zile) primăvara şi toamna.
detox
Pentru o detoxifiere corectă încearcă mai întâi să elimini câteva „tabieturi” din lista ta :
– evită zahărul
– fără junk food
– renunţă la fumat
– renunţă la consumul băuturilor alcoolice
– evită pe cât posibil sarea
– renunţă la cerealele ce conţin gluten

Eat healthy, get in shape!

Încearcă să incluzi în alimentaţia ta următoarele: anghinarea, sfecla roşie, ceai verde, mere sau legume verzi. Dacă îţi plac sucurile naturale poţi încerca următoarea reţetă: 3 frunze de varză, câteva frunze de spanac şi pătrunjel, 4 morcovi, 1 sfeclă roşie măricică. Le mixaţi pe toate într-un blender cu puţină apa şi apoi consumaţi măcar câte un pahar pe zi. Este delicios şi foarte sănătos!
Pe timpul detoxifierii fă cât mai mult sport. Exerciţiile fizice îţi vor îmbunătăţi condiţia fizică şi deasemenea, îţi vor întări sistemul imunitar. Detoxifierea organismului nu trebuie făcută doar atunci când suntem la limita „supravieţuirii”, ci zilnic. Consumă în fiecare zi sucuri din fructe şi legume, alimente crude, germeni, cereale integrale, seminţe, lactate degresate. Un program de detoxifierea îţi ajută corpul şi mintea să ajungă în formă maximă, mai sănătos şi plin de energie. Unii spun că detoxifierea este o pierdere de timp, alţii spun că e un „rău” necesar… tu ce părere ai? Ce reţete minune includeţi in programul vostru de detoxifiere a organismului?