Dincolo de orizont există teroare și ochi goi…

Nu sunt Frank Grillo și nici Bojana Novakovic. Sunt om și din 3 noiembrie 2017 voi putea privi Dincolo de orizont.  Nimic nu mă mai sperie acum. Nimic nu mă doboară. Ce am văzut este demn de film science fiction și niciodată să nu credeți că sunteți singuri în univers. Le-am văzut ochii goi ce aruncau teroare. Creaturi hidoase ce scoteau sunete înfiorătoare… au năvălit peste tot globul. Veneau de Dincolo de orizont și semănau teroare, neputință… oamenii fugeau disperați și nu înțelegeau ce i-a lovit.

Unele voci spuneau că este apocalipsa, alții sperau că totul este doar un vis urât. Dar, nu… la linia orizontului goneau năvală armate de hidoșenii înfiorătoare. Am încercat să-mi păstrez calmul, dar efectul Xanax-ului s-a risipit la vederea terorii. Mi-aș fi dorit să-mi fi schimbat tratamentul… ăștia de la centrul de sănătate mintală spun că nu este cazul, dar în situația de față mi-ar fi fost de ajutor ceva să-mi amorțească teama. Frica de moarte te sugruma de gât. Groaza din ochii celor dragi te înspăimânta și mi-aș fi dorit să am super puteri.

Dar nu… sunt doar un simplu om. Priveam îngrozită cum eram cărați ca niște cartofi și cum făceau teste pe cei care se împotriveau. Am încercat să îi privesc în ochi, să le arăt că nu îmi este teamă și că poate, voi putea dialoga într-un fel. Credeam în inteligența lor, dar câteva fraze aruncate în engleză, spaniolă și italiană… nu au avut niciun efect. Cu ură mă gândeam cât de nepăsători sunt cei de la guvernare… băi, voi știați că există forme de viață dincolo de stele și nu ați fost în stare să ne impuneți să învățăm limba klingoriană?

“Sometimes I think that we’re the aliens.”  ― Anthony T. Hincks

film-dincolo de orizont -jpg

Măcar în clasele primare și tot era ceva. Acum trebuie să plec la luptă cu o amărâtă de tigaie, un polonic și furcă moștenită de la bunici.

Plec la luptă doar cu o furcă,

Frica, groaza mă apucă.

Dincolo de cer și soare,

Vin cete superioare,

De extratereștri puși pe război,

Cu fețe de maimuțoi.

Ce te uiți așa străine,

Nu îți este un pic rușine?

Cu polonicul sfânt,

Dau la cap… pun jurământ.

Arăți ca un strigoi,

Vino-ncoa să te jupoi.

Semeni teroare,

Tigaia o să zboare.

Și cu acest polonic,

Dau la cap… nu mă complic.

… am încercat comunicarea în versuri. Rime battle MC in the house! Nu a mers… m-a pălit unul peste ochi de nu m-am văzut. Am reanalizat situația și mi-am propus să salvez câți mai mulți oameni. Frați, bunici, copilași, vecini și chiar câțiva dușmani… suflete și ei, nu? Fugeam ca șoarecii de câmp și nu ne uitam în urmă. Teroarea și ochii ăia goi ne-au marcat sufletele ca fierul încins. Civilizația este în pericol, iar noi vom căuta o metodă să-i oprim. Oare vom reuși?

Până atunci, Beyond Skyline vă așteaptă cu un scenariu fictiv despre pericolul ce vine de dincolo de orizont. Civilizația este condamnată, iar tu… poate ești singurul care o poate salva.  Data de lansare a filmului la cinema: 3 noiembrie 2017, adică mâine

Proba nr 14 – Articol participant în competiția SuperBlog 2017

Nebunie… dor de copilărie – „Smurfs: The Lost Village”

Că-s nebună, știți prea bine
Nu mi-e greu să recunosc.
Chiar de nu mai iau pastile,
Știu exact ce vă vorbesc.
Strumpfii: Satul Pierdut
Nu știu de unde a început,
Între vis și realitate,
A început calvarul, frate.
Fac convulsii, mă-nroșesc
Și pe jos mă tăvălesc,
Îmi smulg părul, mușc, lovesc
Doctori, asistente… ce găsesc.
Dar vă jur… nu-s violentă,
Doar un pic inconștientă.
Fredonez o melodie
Și miros o păpădie.
După… sar pe un bufet
Și mă cred că sunt Smurfette.
Fac o mică piruetă,
Și încă una… se repetă.
Apoi doar o săritură
Și pornesc spre aventură.

Copilăria – o imensă nevoie de mirare. – Victor Hugo 

Glumesc, dragilor! Sau nu… un pic de nebunie tot găsesc în sânge. Din copilărie mi se trage. Nu exista zi de la Dumnezeu să nu fac vreo boacănă și pentru că am fost patru la părinți… închipuiți-vă ce aventură ieșea de acolo. Asemeni unor personaje dintr-un film de animație, toți patru parcă eram  Strumpfița, Istețul, Bleguțul și Voinicul. Toți patru nebuni de legat, plini de energie și puși pe șotii în fiecare zi.

Căutam aventură în orice colț și singurul moment în care eram cu adevărat cuminți era atunci când urmăream un film pentru copii sau când așteptam musafiri ce aduceau cadouri… sau mă rog, așa ne păcăleau ai noștri. Îmi aduc aminte că într-un an de Crăciun am primit cadou fiecare câte o trompetă din metal. Jale! Ce-am făcut noi cu ele? După ce i-am adus pe vecini în pragul apoplexiei cu sunetele înfiorătoare, ne-a venit ideea să redecorăm mobilierul din cameră. Absolut toată mobila a fost ciocănită cu trompetele metalice, iar rezultatul a fost o adevărată catastrofă.

Tot lacul de pe mobilier era sărit de parcă s-ar fi tras cu mitraliera… nu vreți să știți ce fețe apocaliptice au făcut părinții noștri când au venit acasă. Nici ce pedeapsă am primit! Copilăria noastră a fost deosebită. Frumoasă, plină de emoții, bucurii și chiar lacrimi. Ne ajutam unul pe celălalt și ne îndemnam să fim mai buni unul cu celălalt. Curajul nu ne lipsea, iar dorința de explorare a lumii și ideea de a salva „omenirea” (un pisoi, o broască râioasă de la înec ș.a.m.d.) era înfiorător de nebunească.

Copilăria este un tărâm magic. Niciodată să nu lași să moară copilul din tine. De ce ai face asta? Este dreptul tău să evadezi ori de câte ori simți nevoia și este cea mai frumoasă experiență pe care ți-o poate oferi viața. Armonia, bucuria, inocența, umorul și micile aventuri pline de boacăne fac din copilăria tuturor o experiență memorabilă.

Copilăria este ca un film pentru întreaga familie. Ca atunci când stai melancolic și povestești tuturor, cu ochii sclipind de emoție… aventurile copilăriei. Este ca și cum ai privi un film la cinema. Dacă te gândești un pic, copilăria ta este un film de aventură. Îți este dor de ea? Atunci te invit să ne aducem aminte de melancolia anilor inocenți cu „Smurfs: The Lost Village”. Data de lansare a filmului la cinema, în România: 31 martie 2017. Ești pregătit să îți primești copilul din tine înapoi? Te provoc să o faci!

Acest articol a fost scris pentru proba nr 10 din cadrul competiției Spring SuperBlog!