Sfaturi pentru mămici

banner-1563655_960_720

Atunci când eşti mămică, de cele mai multe ori uiţi de tine. Toată atenţia îţi este captată de mica minune ce a venit pe lume. După un timp vei simţi nevoie să evadezi. Nu te speria, draga mea! Este normal să simţi nevoia de a comunica şi cu altcineva. Asta nu înseamnă că eşti o mamică rea sau că nu îţi pasă. Nu este nevoie să fii perfectă! Şi dacă te gândeşti mai bine, există o reţetă pentru a fi o mama perfecta? Nu există! Oricine îţi spune acest lucru, bate câmpii.

Dragostea de mamă e cel mai puternic şi cel mai statornic sentiment al femeii. (Bautain)

După zecile de nopţi pierdute din cauza bebeluşului, vom simţi oboseala. Emoţiile de la prima întâlnire cu mica făptură şi zilele în care ai încercat să te acomodezi cu noul „statut” te vor copleşi. Chiar dacă ai multe de făcut, este obligatoriu să cauţi timp şi pentru tine. Măcar o oră pe zi! În acest fel vei fii mereu o mămică veselă şi optimistă. Lasă grijile şi problemele deoparte şi încearcă să te relaxezi. Vei arăta mai odihnită, relaxată şi bineînţeles, mult mai activă.

pregnant-beach-sunset-mother-51386-large

Lasă bebeluşul în grija partenerului sau a cuiva apropiat şi fă mişcare. Aleargă prin parc sau de ce nu, plimbă-te cu rolele sau cu bicicleta. Sportul reduce stresul şi creşte energia de care ai cu adevărat nevoie. Dacă nu poţi ieşi în parc, avem o altă soluţie. Pune-ţi căştile pe cap, dă drumul la muzica preferată şi dansează prin casă. Poate doar cel mic care-şi va pune oarece întrebări în căpuşor… watta crazy mom i have!

Fă orice lucru îţi trece prin cap! Orice îţi face plăcere şi te relaxază. Profită de momentele de singurătate şi citeşte o carte sau pictează. Păi cina cine o pregăteşte? Rufele nu se spală singure… ştii ceva? Mai dă-le-n colo! Partenerul tău nu o să moară de foame dacă o seară mănâncă senvişuri sau chiar va găti dumnealui întreaga cină pentru familie.

Mama, ideal de femeie, fermecător şi venerat.  (Lev Tolstoi)

Machiază-te! Crede-mă, draga mea… aceasta este o formă de respect pentru tine! Este esenţial să arăţi ca o femeie normală, aşa că nu uita de crema de zi, luciu de buze şi rimel. Le poţi face în 10 minute dimineaţa şi îţi va ridica moralul pe întreaga zi.

Ca o idee, dacă ai rămas fără crema de faţă şi nu poţi ajunge la magazin, poţi prepara tu singurică o mască de faţă. Ai nevoie de jumătate de avocado, 1 lingură de ulei de măsline şi un pic de miere. Este excelentă şi mult mai eficientă faţă de produsele cosmetice de pe piaţă. A fi mămică este o treabă complicată, dar nu uita că în primul rând eşti femeie şi ai voie să te răsfeţi de câte ori simţi nevoia!

Fericirea – Ce este pentru tine, omule?

fericirea

 

Fericirea? Există o definiţie clară? Eu cred că este o tematică atât de complexă încât rareori cineva poate reda cu exactitate definiţia ei. Mulţi o privesc ca pe un ţel în viaţă, un „big project” de parcă am fi toţi PR-işti înăscuţi, iar alţii se mulţumesc cu lucruri mărunte, cu ce pică sau ce rămâne de la alţii… că doar lumea nu a fost concepută numai din lapte şi miere, nu? Aud deseori diverse strategii „arta de a fi fericit” sau „10 paşi către fericire” şi multe alte titluri de stă mâţa-n coadă. Chiar avem nevoie de manuale cu instrucţiuni care să ne deseneze pur şi simplu paşii către fericire? Nu e mai simplu să ne uităm cu atenţie în jurul nostru? Dacă întrebi 10 oameni sau 1000 despre definiţia fericirii pun pariu că fiecare va răspunde diferit sau poate nu, dar majoritatea răspunsurilor se vor învârti în jurul banilor. Dacă stau bine şi mă gândesc aş putea cataloga fericirea în patru părţi: fericirea inocentă, fericirea materialistă, fericirea spirituală şi fericirea malefică(nu săriţi, jur că am văzut-o cu ochii mei).
fericirea
Cea inocentă este atunci când te bucuri de frumuseţea unei flori, de sărutul furat în tinereţe, de razele soarelui, de dragostea celor din jur şi alte sute de lucruri mărunte dar binefăcătoare pentru sufletul umil al unui muritor de rând. Fericirea materialistă o vezi în feţele „sclipicioase” şi avide după bani sau bunuri extravagante, după caz bineînţeles. Cea spirituală este atunci când găseşti sau să regăseşti puterea de a ierta şi accepta lucrurile aşa cum sunt, aşa cum se petrec fără regrete. Mai există fericirea malefică, o stare de spirit confuză. Cel puţin pentru mine pentru că oricât aş încerca să înţeleg şi să trec peste, nu pot. Fericirea malefică este atunci când unii calcă peste „cadavre” pentru a fi ei mulţumiţi cu viaţa lor. Nu contează cine ne stă în cale, sunt eliminaţi. Simpatie pentru cei călcaţi în picioare? De unde? „Dacă viaţa mi-a oferit o şansă…”cam aşa gândesc majoritatea „fericiţilor”. Lista de exemple poate continua la nesfârşit, ideea este simplă. Această „emoţie” o percepem fiecare în mod diferit, dar mi-aş dori totuşi să nu mai fie doar un „scop” în viaţa celor din jurul meu. A fi fericit înseamnă să te bucuri că încă exişti şi că unora le pasă de tine. Fericirea pare doar un simplu cuvând într-o lume nebună care a uitat să trăiască frumos, a uitat să empatizeze şi să-şi ajute seamănul fără să aştepte nimic în schimb. Oare de ce?

Câteodată aş vrea să fiu …( dorinţe, gânduri)

As vrea sa fiu
Aş vrea să fiu o frunză. Să adorm legănată de vânt şi-apoi să mă ducă departe, undeva unde să nu mă ştie nimeni.
Aş vrea să fiu o stea pe cer să pot lumina drumul celor ce au nevoie şi să mă joc cu umbra lor, implorându-i să-şi pună o dorinţă…decentă.
Aş vrea să fiu o floare de primăvară şi să ofer zâmbete atunci când sunt privită.
Aş vrea să fiu răsăritul de dimineaţă, să-ţi încălzesc inima îngheţată de gânduri şi trăiri pesimiste.
Aş vrea să fiu un călător prin lume. Să pot vedea şi cunoaşte suflete frumoase ce-mi pot dărui câte puţin din înţelepciunea lor.
Aş vrea să fiu o carte din care să poţi învăţa să zâmbeşti după fiecare frază.
As vrea sa fiu

 Gânduri amestecate-n cafeaua de dimineaţă…

Aş vrea să fiu o caracatiţă… să te sugrum de dor atunci când te văd.

Aş vrea să fiu o căruţă! Să-ţi car grijile şi problemele până la capătul lumii şi-apoi să le îngrop pentru a nu fi găsite de nimeni.

Aş vrea să fiu un cireş de mai să poţi dormi la umbra mea, să te ascunzi de razele soarelui ascultându-mi cântecul acompaniat de vânt.
Aş vrea să fiu un scenariu de film în care finalul să fie lăsat „în coadă de peşte”.  Să nu înţelegi nimic şi să-ţi dau ocazia să fii tu cel care oferă deznodământul.
Aş vrea să fiu un gând şi-apoi să mă strecor în mintea ta, zăpăcindu-ţi atitudinea sau personalitatea după bunul meu plac…cam meschin, nu?
Aş vrea să fiu un concert de vioară chiar dacă… de obicei sunt afonă.  Vei trece peste acest mic defect, nu?
Aş vrea să fiu ceva, altceva decât ce-am fost în celelalte vieţi sau poate nu. Acum sunt doar gânduri dintr-o după-amiază rece dintr-un anotimp de începuturi.
Aş vrea să fiu atât cât se cuvine şi nimic mai mult…

Nu sunt perfectă! Judge me!

De ceva timp am observat o nouă manie pe reţelele de socializare. #DontJudgeChallenge este noua fiţă în domeniul comunităţilor online şi din câte am observat, majoritatea postărilor video arată transformarea unor răţuşce urâte în „lebăduţe” graţioase. Poate m-am născut îngustă la minte, poate nu prind ideea, dar nu înţeleg contextul acestor clipuri. Ştim cu toţii că în spatele fotografiilor „ze best of ze best” sunt tone de make-up, photoshop şi alte chestii „inteligente”. Şi atunci? Înţeleg #don’tjudgechallenge atunci când apari mândră într-o fotografie cu părul răvăşit, fără make-up, naturală, cu pistrui, acnee, tot tacâmul şi să spui naţiunii „Judge Me! Mă simt frumoasă aşa cum sunt!” 
Mă simt frumoasă în orice moment, cu make-up sau fără, cu sindrom PSM (şi ăla face parte din viaţa fiecărei femei, so deal whit that), cu boticul care-l afişez dimineaţa atunci când cafeaua încă nu şi-a făcut efectul. Nu sunt perfectă şi acest lucru mă face unică. Îmi plac lucrurile ciudate precum salata de rucola cu maioneză, gemul de caise cu brânză sărată şi cafeaua rece cu gheaţă. Îmi place să stau în ploaie, mă relaxează şi mă scapă de stres. Plâng la majoritatea filmelor romantice şi ador poveştile de dragoste cu vampiri. Weird, nu? Judge me! 
Am celulită, câteva vergeturi după cele două naşteri, dar sunt mândră de ele. Nu îţi place că le vezi la plajă, nu te uita! Eu mă simt bine în pielea mea şi dacă tu sau ceilalţi aveţi motive să cârcotiţi pe seama celor ca mine, aveţi o problemă. Degeaba sunteţi perfecţi pe afară, dragi lebăduţe. Ştim cu toţii ce zace în unii dintre voi, nu? Să mai dăm exemple? Nu cred că îşi mai au rostul, dar tineţi minte un singur lucru: făţzuca aia perfectă pe care o afişaţi, corpul 90-60-90 nu o să-l aveţi mereu. Anii trec şi vei vedea „consecinţele”. Mă enervează să văd mereu cum catalogaţi o persoană numai după felul cum arată, cum şi cu ce se îmbracă. Nu v-aţi săturat de răutatea voastră?  Mai rezistaţi? Noi, răţuştele urâte vom aştepta să vă reveniţi… sper să fiu în viaţă când se va întâmpla asta. 

Asteptări, frustrări…

 
Toată lumea are așteptări de la viață, nu? Din clipa în care te-ai născut, părinții îți (desenează) visează viitorul strălucit făcându-și planuri mărețe, demne de Oscar și de invidia neamului de la Homo Sapiens încoace. Nu contează că tu ai oroare de fluidele biologice ale corpului uman, te faci doctor! Că așa e tradiția de la (botezul) majoratul lu’ Cuza şi nu e frumos să-ţi dezamăgeşti strămoşii şi să strici relaţiile social-politice dintr-un motiv banal: îţi place să cânţi la harpă şi te visezi în echipa lui Andre Rieu. Desigur, fiecare îţi croieşte propriul stil de viaţă în funcţie de statut, de împrejurări, forţe universale sau pur şi simplu, la noroc. Ce-o fi o fi, şi dacă n-o fi, găsim noi ceva.
Nu zic că nu este bine să urmăm sfaturile părinţilor în ceea ce priveşte viitorul, dar câteodată stau şi mă întreb… dacă viitorul este altceva decât ceea ce îşi doresc alţii pentru noi? Dacă menirea ta pe lume este să fii altceva în viaţă? Mereu aud la ceilalţi „Lasă,dragă! îl fac avocat, doctor, arhitect, colonel ş.a.m.d. câştigă bani mulţi, bla bla bla bla”… şi copilul creşte, merge la şcoli alese pe sprânceană şi se alege cu o meserie pe care tu ai vrut-o. Poate din politețe, frică, naiba știe… copilul nu a îndrăznit să își spună părerea și va ajunge să-și câștige pâine dintr-o meserie pe care o urăște. Câţi dintre noi le dăm posibilitatea copiilor să aleagă? Unii sunt mai rebeli şi fac totul în ciuda părinţilor, alegând alt drum în viaţă. Câteodată greşesc (de cele mai multe ori), câteodată au succes în ceea ce fac.
Viaţa îţi oferă o mulţime de posibilităţi după care să te ghidezi şi fiecare este liber să aleagă calea ce-o va urma. Omenirea, universul și cei din jurul tău au aşteptări de la tine. Îi vei dezamăgi sau le vei bucura sufletele în fiecare clipă a vieţii tale şi tot ce contează până la urmă este… dacă tu eşti fericit. Vei întâmpina obstacole, vei plânge, iubi, minţi, trăda… dar să nu îţi vinzi sufletul niciodată doar de amorul artei.

Un simplu gest venit din suflet te topeşte…

De ceva timp lumea din jurul meu mă uimeşte cu câte ceva. Nu ştiu ce se întâmplă, o fi efectul eclipsei… poate omenirea conştientizează cât de important este să oferi un pic de fericire printr-un simplu gest: o vorbă bună, o floare, un zâmbet, o mică scrisoare. Nu costă nimic să-l faci pe cel de lângă tine să zâmbească, nu? Îţi cad gradele? Te sufoci? Ţi se împleticeşte limba? Nu! 
„Sărumâna, doamnă!” şi zâmbeşte…
Acum câteva zile am fost salutată respectuos de un domn în vârstă, înclinând capul în semn de respect şi acest gest m-a uns pe suflet. Mi-am omorât neuronii să-mi dau seama cine o fi fost respectivul domn şi nici bătută nu pot să-mi amintesc. O fi fost vreun vechi pacient, dar în general am memoria destul de bună şi chiar dacă nu le reţin numele, fizionomia feţei îmi rămâne întipărită-n minte. Azi am avut o altă supriză : am primit prin poştă o felicitare cu ocazia sărbătorilor pascale de la o cititoare fidelă. Să vă mai spun că aveam lacrimi în ochi când am deschis plicul? Să vă povestesc ce amestec de emoţii mă încercau? 
Mulţumesc încă o dată pentru surpriza minunată, Maria Elena. Mi-ai dovedit că unii oameni încă mai ţin la „tradiţie” în ciuda tuturor gadget-urilor şi a tehnologiei care evoluează cu repeziciune. Un simplu gest face cât o mie de cuvinte la fel cum o îmbrăţişare îţi alină sufletul atunci când ai nevoie de susţinere, de iubire.Mâine cică mă aşteaptă o altă surpriză, oare ce o fi? Aştept cuminţică…
Vă doresc o seară liniştită, alături de cei dragi vouă şi multe îmbrăţişări pline de iubire!
                              

Câteva sfaturi pentru mutari de mobilă…

Dacă trebuie să te muţi, şi decizi că nu vei angaja o firmă specializată în mutări de mobilă, asta înseamnă că urmează să faci toată treaba istovitoare împreună cu cineva apropiat. Şi, pentru asta, e bine să ştii câteva lucruri importante, înainte de a te apuca de treabă. Cum nu te muţi prea des şi nici nu te ocupi cu mutări de mobilă, nu ai nici experienţa şi nici pricepere, poate nici spatele tău nu e într-o formă prea bună. La mutarea unor obiecte grele, cum sunt piesele de mobilier, există un risc sporit de accidente, în principal în ce priveşte coloana vertebrală, cu care nu e de glumit. 
În primul rând, nu te grăbi să îţi supraestimezi forţa. Poate că eşti antrenat de la sala de sport dar, pentru mutare de mobilă, nu îţi trebuie muşchi neapărat, ci, mai ales, tehnică. Trebuie să ştii cum să îţi izolezi spatele, să nu soliciţi coloana. Aplecările se fac nu prin îndoire, ci prin flexarea genunchilor. Din poziţia ghemuit este ideal să ridici greutăţile. Ţine cont de asta la orice mişcare pe care urmează să o faci. Nu ţine greutatea la distanţă mare de corp, în acest fel vei evita să faci o pârghie care va solicita coloana.
Mobila poate fi cărată prin alunecare
Nu în ultimul rând, mobila nu trebuie carata toată “pe sus”. O foarte bună parte din traseu se poate căra prin alunecare. Pune nişte cârpe sau prosoape sub laturile sau picioarele pe care se sprijină obiectul greu pe care îl cari. Mai apoi, acesta poate fi tras şi împins, cu un efort considerabil mai mic decât dacă l-ai ridica. Dacă sunt obiecte pe care le manevrezi singur, e de preferat să tragi decât să împingi. O altă soluţie ar fi să ridici obiectul pe nişte bare de lemn (gen făcăleţ), dacă reuşeşti să faci rost de măcar două sau trei bucăţi. Se pare că acest sistem a fost folosit la caratul imenselor blocuri de piatră cu care au fost contruite piramidele egiptene. Pe măsură ce înaintează mobilerul, barele vor ieşi de dedesubt, şi nu trebuie decât să iei, pe rând, fiecare bară ieşită, şi să o duci la celălalt capăt. Ai grijă la praguri, le poţi disloca sau rupe. Dacă nu ai altă soluţie, poţi sălta obiectul peste prag, la urma urmei  e vorba doar despre câţiva centimetri, deci nu un efort major. 
Ca să uşurezi greutatea dulapurilor sau şifonierelor, încearcă să demontezi rafturile. De multe ori, acestea nici nu sunt fixate şi ar putea să se răstoarne la transport. Rafurile scoase, se pot lipi cu o bandă adezivă, ca să poată fi transportate împreună. Eventual, notează pe fiecare, cu un marker de unde provine; aşa îţi va fi mai uşor când le vei monta la loc. Dacă obiectul are uşi, poţi fie să le demontezi, fie să le asiguri cumva să nu se deschidă: lipeşte-le bine cu bandă adezivă sau leagă-le cu o sfoară. În acelaşi timp, n-ar fi rău să protejezi marginile sau colţurile, pentru că ar putea să fie lovite pe timpul mutării.

În bucătărie cu „Primăriţa de la Cremoşani” – Prăjitură rapidă

Sunt încă în concediu, dragii mei. Mă plictisesc de moarte şi ca să-mi treacă timpul, simt nevoia să inventez câte ceva. De când sunt în vacanţă m-am învârtit prin bucătărie ca un titirez. Mai o fripturică, ceva dulce sau te miri ce îmi trecea prin cap. Sărbătorile de iarnă au trecut şi după atâtea sarmale şi tradiţionalii cârnaţi cu tone de usturoi, vreau ceva nou. Ceva rapid, delicios, dulce, aromat ş.a.m.d. Prinsă în agonia inventivităţii, mă îndrept curajoasă în bucătărie. Deschid frigiderul, fluieră vântul. No bine, mai există câte ceva prin el. Nu ce-mi trebuie mie. Ingrediente, pauză. Chef să merg la cumpărături, nici măcar. Te-ai uitat câte grade sunt afară? Brrrr… Lăsăm reclamaţiile meteo pentru altădată şi mai scormonesc prin dulapuri, sertare şi iar prin frigider. S-a apris beculeţul, pe masa din bucătărie am adunat următoarele ingrediente.
Nuci, esenţă de rom, două mere scofâlcite (vai mama lor), o gură de cafea rămasă de dimineaţă, ceva zahăr, brânză albă calcică pentru copii  marca Delaco şi un sfert de pandişpan sau chec (nu ştiu care e diferenţa dintre cele două #shameofme) vechi de la revelion. Ce facem cu ele? Tocană, ciorbă, un ghiveci? Neahh! Păi nu spusei că vreau ceva delicios şi dulce? Îmi pun mintea la contribuţie şi în doar 15 minute, voi pregăti o prăjitură delicioasă. Pentru început să pregătim ingredientele necesare pentru 1 porţie.
Ingrediente :
1 cutie brânză albă calcică pentru copii
1 măr
2 linguri de cafea
1 felie de pandişpan sau chec( tăiată cam de 1cm şi ceva)
nuci
2 linguri zahăr
un strop de esenţă de rom
cook-366875_960_720
Pregătire :
Tăiem nucile mărunt, apoi vom scoate brânza calcică din formă, cu atenţie să nu îi distrugem design-ul. Aşezăm cu atenţie brânzica peste felia de pandişpan şi încercăm să decupăm blatul exact cât de trebuie. Blatul de pandişpan va fi baza prăjiturii noastre. Amestecăm cele două linguri de cafea cu un strop de esenţă de rom şi însiropăm blatul. După ce am însiropat micul blat, aşezăm drăgălaşa formă din brânză calcică peste el şi trecem la pregătirea mărului. Curăţăm mărul de coajă, îl tăiem cubuleţe mici şi împreună cu 2 linguri de zahăr îl caramelizăm un pic la foc mic, circa 2 minute. Cât este fierbinte, ornăm blatul de pandişpan şi brânza calcică cu bucăţile de măr caramelizat şi un pic din siropul lăsat de acesta. La final, o ploaie de nuci tocate mărunt.
Prăjitura arată delicios, iar gustul este pe măsura aşteptărilor. Ce ziceţi, fetelor? Încercaţi şi voi?
Primăriţa de la Cremoşani vă urează „Poftă Bună”!