Îndrăzneşte să crezi în vise…

Theodora este o minune de femeie în vârstă de 32 de ani. A suferit mult în copilărie şi oricât de mult a fost doborâtă de viaţă, niciodată nu şi-a şters de pe chipul firav, zâmbetul copilăresc. Deşi a crescut la un orfelinat de stat, nu s-a lăsat păgubaşă. Şi-a dorit să fie cineva în viaţă, să studieze pentru a deveni învăţătoare şi pentru a fi mereu în preajma copiilor. Încă boboacă de liceu fiind, şi-a jurat că într-o zi se va întoarce să le facă o surpriză copilaşilor. Anii au trecut, a ajuns învăţătoare într-un sătuc uitat de lume, dar nu îi păsa. Şi-a văzut visul cu ochii. Avea în grijă 15 copii, acum elevi în clasa a IV a. 
De la un timp este posomorâtă, ştie că „puiuţii” ei îşi vor lua zborul de lângă ea. Vrea să le ofere o amintire frumoasă despre ea, despre anii petrecuţi împreună. Îşi imaginează că va petrece o săptămână minunată, undeva departe, într-un colţ de ţară fermecat, ajutându-şi copilaşii în crearea unor amintiri de neuitat.  După câteva zile, nu m-am putut abţine şi am întrebat-o dată o pot ajuta cu ceva.
-Ce se întâmplă cu tine, Theodora? Tu eşti o femeie puternică, niciodată nu te-am văzut aşa abătută.
-Mulţumesc că-mi eşti alături, draga mea. Anul şcolar este pe sfârşite şi vreau să fac ceva pentru elevii mei. Ai văzut, fac parte din familii modeste şi nu îşi pot permite excursii sau tabere şcolare. Nu ştiu ce să fac…am o susţinere din partea doamnei directoare, mă gândeam să plec cu ei undeva unde fiecare să-şi învingă temerile, să devină curajoşi în viaţă.
Privesc ghemotocul de femeie care s-a luptat toată viaţa să supravieţuiască. În locul ei clacam demult, nu am puterea ei şi nici ambiţia ce o caracterizează.
-Îmi eşti atât de dragă, Theodora. Aş vrea să fiu ca tine, elevii tăi au crescut frumos şi au preluat din bunătatea ta. Aş vrea să te ajut, îmi dai voie?
Mă priveşte mirată. Întotdeauna şi-a ajutat semenii, niciodată nu a aşteptat ceva în schimb.
-Să mă ajuţi? Cum?
-E simplu, ştiu un loc perfect pentru voi. Mi-am petrecut luna de miere acolo şi am văzut un loc minunat unde copilaşii tăi se pot distra de minune.
-Serios? Unde? Este departe?
-Stai liniştită, draga mea. Hai să îţi arăt mai concret pe pagina de internet, o să îţi placă. Cu o precizie de felină, m-am aruncat asupra laptopului din dotare şi am tastat nerăbdătoare „sejur Straja„. Un click rapid şi…
-Uite, draga mea. O vacanţă la Straja este tot ce ai nevoie. Un loc magnific în inima Carpaţilor, unde te poţi bucura de natură, de priveliştea de basm care-ţi încântă privirea. Ca locaţie exactă îţi recomand să mergem la Vila Alpin şi…
-Stai aşa…să mergem?
-Exact, să mergem. Ce credeai, că te las singură cu atâţia copilaşi după tine? 
-E foarte frumos…dar nu înţeleg. Mă duci pe munte? Ce pot face elevii mei acolo? Cred că mare lucru, nu…poate un ski, ceva de genul.
-Te înşeli, draga mea. La câteva minute de Vila Alpin se găseşte o locaţie plină de andrenalină. Experienţe de neuitat, pentru mari şi mici, idiferent de vârstă sau condiţie fizică. Acest parc de aventură de la Straja este perfect pentru elevii tăi, mai ales că vom pleca la începutul verii şi cei de acolo au personal angajat special pentru supravegherea şi instruirea tuturor participanţilor. 
– Nu este periculos?
-Deloc! Au şi echipamente de protecţie, nu ai voie să te sui pe aparate fară acel echipament. Este strict interzis! Uite ce frumuseţe…au tyroliene de lungimi diferite, pereţi de escaladă, circuit de aparate cu o lungime de  225 metri şi multe poduri suspendate. Elevii tăi vor avea parte de distracţie, cei care sunt mai emotivi, îşi vor învinge temerile şi la final toată lumea este fericită, cu o amintire frumoasă. Ce zici?
-E foarte interesant, cred că micuţii mei au nevoie de aşa ceva…dar nu este scumpă experienţa asta?
-Ei şi tu acum, draga mea. Nici nu se vede la buzunar. Tarifele sunt foarte acceptabile, 15 Ron/adult, 10 Ron/copil, 5 Ron/pers pentru grupuri mai mari de 10 persoane şi noi suntem mai mult de 10 persoane în grup, nu? În plus, un team building la Straja  pentru noi adulţii este extraordinar. Ştiu că îţi este greu să îţi imaginezi, dar îţi garantez că merită.
Am lăsat-o să se gândească, să se organizeze cu timpul şi apoi a rămas că vorbim în curând despre marea expediţie. Nu a durat decât o săptămână, m-a sunat cu o emoţie în glas spunându-mi că este hotarâtă să-şi depăşească limitele şi să încerce noi emoţii benefice şi pentru ea, dar şi pentru elevii ei. În ziua plecării, emoţii mari şi o curiozitate maximă pentru nişte copilaşi care niciodată nu au ieşit din sătucul lor. Cu zece minute înainte să urcăm în microbuz, din stânga noastră au început să se audă râsete vesele de copii, iar doi mai curajoşi o strigau pe Theodora.
-Doamnişoara Theodoraaaaaaaaaaa! Surprizăăăă!
Theodora întoarce capul mirată şi rămâne blocată pentru câteva secunde. În faţa ei…nu se poate…pentru o secundă s-a întors în timp şi s-a văzut printre ei. Ştiam că îşi doreşte o întâlnire cu micuţii din orfelinatul unde şi-a petrecut o bucată din viaţă. Cu ochii în lacrimi, cu emoţii, a încercat să-mi mulţumească. Am oprit-o brusc şi i-am şoptit la ureche :
-Îndrăzneşte să crezi în vise, draga mea. 
Noi suntem aici deja, copiii se distrează minunat şi încă mai avem „obstacole” de doborât şi experienţe noi de încercat. Te aşteptăm şi pe tine? 
Acest articol participa la proba numărul #7 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Aguritza

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...