Atelier de gătit Rawmantic cu Chef Alina Alexandrov…

Vineri seară am fost invitată să particip la un atelier de gătit rawmantic. Deși nu sunt vegetariană și nici măcar pe sfert raw vegană, titlul evenimentul m-a captivat.  Am fost foarte curioasă să văd cum se desfășoară un astfel de eveniment. Înainte să vă povestesc despre ce am văzut eu la acest eveniment, curiozitate mă îndeamnă să vă întreb câți dintre voi cunosc conceptul raw vegan. Raw vegan nu înseamnă o dietă de slăbire, ci un stil de viață pentru unii dintre noi.

„Mâncarea este simbolul dragostei atunci când cuvintele nu sunt adecvate.” – Alan D. Wolfelt

Stilul de viață raw vegan promovează consumul unor cantități mari de mâncare în stare naturală, fără a fi gătită termic. Alina Alexandrov este raw food chef de peste 3 ani și este fondatoarea primului restaurant raw vegan din Constanța. A participat la numeroare concursuri și performanțele ei au fost recunoscute, obținând numeroase medalii de aur și argint.

Chef Alina Alexandrov

Evenimentul de vinerea trecută s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă și prietenoasă. Totul a început la ora 18 în restaurantul Poftă De Verde situat pe strada Chiliei nr 2, Constanța. Aici toată mâncarea vegan și raw vegan este preparată cu multă dragoste, pasiune și pricepere. Locația mi s-a părut deosebit de vie, veselă și extrem de prietenoasă. Îmi place că totul arată foarte bine aranjat, curat, aerisit și foarte luminos.

 Chef Alina Alexandrov ne-a vorbit despre cum alimentația raw vegan a făcut schimbări în viața ei și cu multă veselie ne-a pregătit câteva bunătăți raw vegan. A gătit praline de ciocolată, tartă cu fructe, sushi raw vegan cu sos wasabi reinventat și bărcuțe de ardei umplute cu  brânzică raw de caju cu verdeață și ceapă.

 Favoritele mele au fost bărcuțele cu brânzică de caju. Credeți-mă, absolut delicios! Și este pentru prima dată când gust bucate raw vegan fără să stau pe gânduri. Probabil unul din motive a fost că am văzut live cum au fost preparate. Vreți să faceți și voi brânzică de caju? Iată rețeta:

300 g caju – lăsat la hidratat în apă timp de 4 ore

2 linguri zeamă de lămîie

1 linguriță sare

2 lingurițe fulgi de drojdie

150 ml apă

Totul se macină într-un robot de bucătărie, apoi la final se adaugă mărar, pătrunjel și ceapă după preferințe.

Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea. – Zeldin

Per total, evenimentul Rawmantic a fost unul de succes. Cei prezenți s-au putut bucura de gustul minunat al preparatelor raw vegan și au avut posibilitatea să învețe rețetele și mici trucuri ce țin de bucătăria raw vegan. Mulțumesc, Chef Alina Alexandrov pentru timpul tău prețios și pentru informațiile pe care ai hotărât să le împărtășești tuturor!

Vrei să ai parte de o demonstrație culinară oferită de un Raw Chef acreditat? Poți învăța  principiile de bază ale gătitului sănătos alături de Chef Alina Alexandrov în Tulcea pe 22 februarie, ora ora 18.00 la The Bakers. Mai multe detalii și informații despre eveniment găsiți AICI.

3 Comments

  1. ,la raw vegan 100% sigur nu o sa ajung niciodata. Dar nu mi-ar prinde rau niste retete de genul.

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...