Dermacare – Îngrijirea optimă a tenului în sezonul rece…

Bună, dragile mele! Am cam lipsit de pe blog, dar am avut un motiv destul de întemeiat… m-am căsătorit. Surprize, surprize, nu? Mulțumesc tuturor pentru urări, le apreciez și le întorc înzecit. Chiar dacă nu mi-am făcut simțită prezența în ultima lună, să știți că am atâtea să vă povestesc și mai ales să vă pun la curent cu ultimile noutăți în materie de sănătate, îngrijirea corporală și multe alte surprize. Încep prin a vă face cunoștință cu Dermacare România, un important distribuitor pe piața de produse dermato-cosmetice din România. Am prins drag de ei încă din decembrie când am testat trei produse super pentru îngrijirea tenului în perioada sezonului rece.

Cel mai frumos make-up al unei femei este pasiunea dar cosmeticele sunt mai usor de cumparat – Yves Saint Laurent

Tenul tău are mare nevoie de protecție în fiecare sezon, mai ales iarna, când temperaturile sunt extrem de mici, iar gerul și vântul aspru îl pot afecta în mod direct. Cred că fiecare dintre noi ne-am confruntat cu mici probleme ale tenului, mai ales iarna când nu știm exact ce produse să folosim sau care sunt nevoile tenului.

Cheia pielii frumoase, în special a mâinilor este hidratarea, aşa că, mai ales în sezonul rece, aplicarea cremei de mâini trebuie să se facă de mai multe ori pe zi, ideal după fiecare spălare sau înainte de a ieşi afară unde gerul şi frigul pot dăuna serios dacă mâinile sunt expuse foarte mult la aceşti factori. Recomandarea mea este să încercați produsele din gama Biorga, în special Biorga Apaisac Cremă Reparatoare pentru mâini, unghii și cuticule ce repară și protejează  cu succes bariera cutanată. Eu sunt foarte mulțumită de acest produs, hidratează foarte bine, are o textură lejeră și intră imediat în piele.

Principalele beneficii a utilizării cremei Biorga Apaisac:

Reparatoare și protectoare – Niacinamida din compoziție repară și reface bariera cutanată
Nutritivă – Untul de Karite asigură nutriția corespunzătoare a pielii
Hidratantă – Acid hialuronic îți oferă o hidratarea completă
Protectoare – Reface filmul hidrolipidic și restaurează confortul cutanat
Hipoalergenică – testată sub control dermatologic

Buzele frumoase şi sănătoase înseamnă de cele mai multe ori, buze moi şi hidratate. Iarna însă, frigul, gerul aspru şi sursele de căldură din interior usucă buzele, deteriorându-le astfel nu doar sănătatea, ci şi aspectul. Ați păţit așa, nu? Dacă doriți să aveți grijă de sănătatea lor, recomandarea mea este un produs marca Hyfac. Mai exact, Hydrafac Balsam nutritiv de buze ce protejează filmul protector al buzelor, pentru un confort natural sporit. Prin compoziția 100% naturală, ceară de albine filmogen și protector și ulei de ricin emolient acest produs cu o formulă delicat de specială calmează și catifelează buzele și ceea ce este și mai important… le hidratează!

Frumusetea chipului este o podoaba fragila, o floare trecatoare, stralucire de o clipa si care nu-i legata decat de epiderma. Jean-Baptiste Poquelin

Un alt produs de care m-am îndrăgostit iremediabil face parte din gama Synbionyme, mai exact Synbionyme Lapte demachiantDe ce îl ador? Pentru că după folosirea lui, nu necesită clătirea feței cu apă! Cu o textură fluidă și deosebit de delicată, acest lapte demachiant micelar elimină cu succes machiajul, lăsând pielea netedă, curată și catifelată și este recomandat persoanelor cu pielea normală/uscată. Așa cum am mai spus eu îl ador și îl recomand cu drag să îl folosiți mai ales în această perioadă. Veți observa imediat diferența: tenul este curat, mai luminos și foarte hidratat.

Acestea sunt cele trei produse pe care eu le recomand să le folosiți pe perioada anotimpului rece. Aveți grijă de sănătatea pielii voastre! Dermacare cu siguranță ne va oferi de câte ori vom avea nevoie… produse inovative de înaltă calitate și de îngrijire a tenului/pielii. Voi cum îngrijiți tenul în anotimpul rece?

Aguritza

3 Comments

Lasă un comentariu fain (sau nu) dacă ţi-a plăcut articolul...