Miercurea creativă cu Pretty Kitty…

Migală, dragoste pentru artă și frumos, creativitate și dorința de a evolua permanent… astăzi o vom cunoaște pe Andreea, creatoarea „Pretty Kitty” ce dă viață unor lucruri minunate. Se vede pasiunea ei și din acest motiv vreau să o cunoașteți și voi.

Eu: Bună dimineața, Andreea! Mulțumesc că ai acceptat invitația de a-mi răspunde la câteva întrebări.

Andreea: Bună dimineaţa, Maria! Mulţumesc şi eu pentru invitaţie şi mă bucur tare că pot împărtăşi publicului o bucăţică din povestea pasiunii mele.

Eu: Spune-mi te rog, care este povestea ce se ascunde în spatele „Pretty Kitty”… care a fost primul obiect creat de tine și de la ce a pornit totul?

Andreea: Am început lucrul handmade în luna februarie anul 2011… aveam şi am o pasiune pentru artă, pentru frumos. Înainte de a începe creaţiile, am cochetat cu desenul, cu pictura. Îmi plăcea să desenez în creion şi să pictez pe sticlă și reproduceam icoane… numai că a trecut timpul, eu am crescut. Meseria mea de sportivă mi-a ocupat ceva din timpul pe care îl aveam dedicat acestui lucru şi de aceea nu am putut aprofunda domeniul picturii. În timp mi-am dat seama că trebuie să mă reapuc de ceva. Ceva ce înseamnă artă, creativitate, suflet.

Am început să mă documentez despre procesul handmade și mi-a plăcut cum sună, cum arată. Pur şi simplu îmi place ideea de a crea. După ce m-am pus la punct cu micile detalii am început să croşetez (dar nu-mi ieşea şi nici nu am fost perseverentă), apoi înodam brăţări (dar nici aici nu am fost atrasă). Voiam să croiesc… mi-am cumpărat câteva reviste BURDA unde găseam schiţele şi mă chinuiam să tai materiale şi să cos la mână (pentru că nu-mi permiteam să-mi cumpăr o maşină de cusut) și mi-a plăcut. Cred că mă apuc şi de croit, timp să am.

După nopţi întregi de citit şi vizionat pe youtube am început să mă joc cu acea plastilină cum o denumeşte toată lumea… FIMO… începutul e ca oricare altul, greu… însă pe parcurs am simţit că am îndemânare, am pus în practică şi deja micile mele creaţii luau aploare şi mă bucură. Tot exersând, strânsesem ceva pe stoc, dar a durat o veşnicie până am ieşit cu ele „pe piaţă”. Ţin minte şi acum cât de fericită am fost pentru că prima mea vânzare depăşea cu puţin 200 RON.

Eu: Ținând cont de faptul că ești artist handmade și probabil ai o viață socială intensă… unde și cum îți găsești inspirația?

Andreea: A durat ceva timp să-mi creez stilul personal… chiar dacă şi acum mă mai inspir din lucrările artizanilor din afară (niciodată nu iese ceva pur identic). Mă inspiră oamenii care vin cu idei proprii şi împreună putem schiţa produsul dorit. La început, am fost de câteva ori mustrata sau atenţionata mai bine zis de către fetele din breaslă, pentru că nu era tocmai un lucru drăguţ. A te inspira e una, pentru că la o anumită lucrare poţi adăuga amprenta ta… şi a copia este alta. Mai am multe de învăţat, însă consider că am reuşit să-mi deschid uşi şi să intru pe piaţa prin lucrările mele.

A fost greu, însă nu imposibil. Am investit destul financiar şi nu mai zic sufleteşte, pentru că în toate lucrările mele există o parte din sufletul meu, pentru că întodeauna când lucrez mă detaşez de lumea nebună în care trăim şi rămân doar eu cu mine. Mi-ar plăcea să pot avea o deschidere mai mare, însă este prea puţin promovată lumea handmade-ului şi din păcate nu poţi trăi din asta. Însa, nu se ştie niciodată ce îţi rezervă viitorul.

Eu: Ce îți place și ce iți displace în “lumea handmade-ului”?

Andreea: Îmi place lumea handmade-ului pentru că în fiecare lucrare a artizanilor, fie că lucrează cu polimer sau altceva există amprenta noastră. Există autenticitate şi din 100 de produse şti sigur că unul din ele este al tău, însă atunci când pe piaţa apare copia perfectă a originalului este dureros, pentru că nu prea ai ce face în situaţia dată. Până la urmă este loc pentru fiecare, atâta timp cât publicul este cel care alege. Important este să placă şi să fie apreciate. Există şi alţi artizani care realizează diverse din pasta polimerică, însă fiecare lucram diferit, aici intervine de altfel gusturile şi preferinţele clienţilor.

Eu: Ce greutăți întâmpini în lumea handmade? Cât de apreciată este munca ta, ce ai învățat până acum și cum te-a schimbat pe tine ca om…

Andreea: Cred că cea mai mare greutate şi nu numai în lumea handmade, este lipsa timpului. Acesta îmi dă de cele mai multe ori bătăi de cap, pentru că oricât aş încerca să mă organizez, aşa încât SĂ NU REFUZ PE NIMENI, să am timp pentru copil, casa şi soţ, întodeauna sunt cam pe fugă… însă nu mă plâng, momentan. Am un singur copil, aşa că timpul pentru lucru este de obicei noaptea între orele 23 p. m- 3 a.m.
Au început să fie din ce în ce mai apreciate lucrările mele, de exemplu cam de un an de zile pot spune că lucrez intens şi pe bandă rulantă la colecţia mea de moţaţi, care cred că mă reprezintă 100% “Moţaţi în rama”. Până la urma depinde şi de client, unii sunt mai pretenţioşi, alţii nu. Unii îmi lăsă mâna liberă, iar alţii îmi scriu cele mai mici detalii, unii sunt nemulţumiţi, iar alţii se bucură şi zâmbesc până la urechi de “chestii – trestii personalizate, fiecare cu poveşti aparte” aşa cum le spun eu. Îmi place să cred că sunt aceeaşi, cu fiecare lucru realizat am evoluat, am căpătat îndemânare, încredere şi acum orice provocare este binevenită. Da îmi plac provocările şi să mă autodepăşesc, chiar dacă, cu ceva timp în urmă, când priveam anumite lucrări, nu m-aş fi văzut în stare de a le realiza şi eu.

Eu: Handmade-ul românesc, hobby sau bussines? Cum a evoluat afacerea ta și care a fost rețeta succesului?

Andreea: Cred că majoritatea artiştilor pornesc în lumea handmade de la un hobby, care îi reprezintă. Aşa cum am spus şi mai devreme, eu am avut mereu înclinaţii artistice. Pictam, coseam, împleteam… însă mi s-a părut un hazard şi am vrut să performez în ceva, probabil de aceea am trecut prin multe, ca să mă pot regăsi şi a pot evolua într-un domeniu. L-am găsit pe FIMO şi am devenit cei mai buni prieteni, aproape de nedespărţit.

A fost dificil, oarecum să-mi creez „un brand”, nu ştiam ce mă reprezintă, căutam şi întrebam în stânga şi-n dreapta… la început am fost „Handmade DEEA”. Am mers ceva cu numele ăsta, făcusem deja un blog http://deeadeutzaa.blogspot.ro/ (care de atunci a rămas neschimbat) sunt destule poze şi chiar acum am intrat şi am văzut cât de mult am progresat… îmi place tare mult să mă uit în urmă la lucrările mele… şi să-mi dau seama că de la an la an, evoluez şi lucrez cu acurateţe.

De la „Handmade DEEA” (pentru că mi se părea banal), m-am gândit mai mult şi am încercat să caut ceva ce mă reprezintă. Sunt o iubitoare de pisicuţe și îmi plăcea cum sună „Pretty Little Kitty”. Am mers şi cu acest nume cam un an jumate, însă într-un final m-am decis şi am hotărât să-mi creez un logo (care reprezintă o pisicuţă cochetă) numai al meu cu numele „PRETTY KITTY”. Nu am avut o reţetă a succesului, pur şi simplu am început să mă implic mai mult şi să mă promovez aşa cum am ştiut eu cel mai bine.

Eu: Sunt curioasă cum îți promovezi lucrările… spune-mi, online-ul este mult mai de succes decât târgurile handmade? Cum atragi clienții?

Andreea: Aşa cum am spus lipsa timpului este o problemă generală, aşa că, participarea la târguri nu mi se pare accesibilă deloc, cel puţin pentru mine. Prefer să particip achiziţionând produse de la alţi creatori. Pe lângă asta cu mult timp în urmă, când eram la început, am participat la 2 târguri de care nu am fost foarte mulţumită, probabil nu au fost îndeajuns de mediatizate şi lipsa vizitatorilor şi-a spus cuvântul.

Acum este mult mai accesibil promovarea online, Facebookul şi Instagramul sunt la îndemâna oricui. Acum, marea majoritate are acces la aceste 2 mari platforme. Încerc să-mi menţin pagina activa şi să postez cât de des pot produsele pe care le realizez, atunci când îmi permit aloc şi un minim buget pentru o promovare plătită, pe lângă acestea sunt implicată şi în grupuri de networking unde de ajutăm reciproc, pentru a avea o vizibilitate cât mai mare a paginii. Potenţialii clienți sunt întodeauna atraşi de produsele fotografiate frumos, recunosc că nu prea pricep la capitolul ăsta, însă încerc să am cât mai multă lumină naturală.

Eu: „Pretty Kitty” are proiecte de viitor? Colaborezi cu cineva sau ești implicată în vreo campanie specială?

Andreea: Îţi dai seama, ca oricine îşi doreşte să atingă cel mai înalt nivel!!! Nici nu ştiu… timpul este foarte limitat şi alergam de colo-colo pentru a supravieţui. Dacă aş şti că pot trăi din asta… că-mi pot achita facturile şi ratele, aş renunţa în secunda 0 la jobul de acum şi mi-aş îndrepta toată atenţia către pasiunea mea pentru a o dezvolta intr- o mică afacere. Am multe idei şi dorinţe, însă viaţa te supune la multe încercări şi nu şti ce-ţi rezervă ziua de mâine.

Sunt puţini cei care muncesc cu drag, pentru că le place ceea ce fac. Din păcate, nu avem deschidere, uşile sunt prea mici iar când vrem să trecem, dăm cu capul de sus şi ne cam doare. Mă limitez… iar unde am ajuns acum este mulţumitor. Îţi dai seama că dorinţa mea rămâne, de a creşte de la an la an. Nu am de gând să renunţ niciodată, pentru că nu ştii încotro te duce viaţă şi nici ce este rezervat pentru tine. Însă ştiu un lucru… am atelierul la îndemână şi ori de câte ori vreau şi simt nevoia de a mă detaşa, nu mă împiedica nimic să-mi aştern sufletul într-o creaţie.

Am diferite colaborări şi mereu sunt deschisă la proiecte noi. Curând aş vrea să lansez o campanie, dacă pot spune aşa, unde la fiecare început de luna vreau să scot la licitaţie un “Moţat în rama”. Toţi aceşti bănuţi vreau să fie depuşi în asociația “INIMA COPIILOR”. De ce aici? Pentru că îmi doresc să fiu implicată cumva în a oferi ajutor acestor copii cu inimioara specială. Ştiu ce înseamnă disperarea în astfel de situaţie, am trecut prin asta şi este dureros.

Eu: Există concurență în lumea handmade? În opinia ta care sunt cele mai mari greșeli pe care le face cineva atunci când este la început de drum?

Andreea: Exista da, însă cred cu tărie că publicul este cel care alege. Pentru început de drum este nevoie de pasiune şi perseverenţă, iar găsirea unui stil personal este cea mai importantă şi grea alegere, o comunicare bună cu potenţialii clienţi şi implicit seriozitate. Cam acestea ar fi lucrurile de care ar trebui să ţină cont pentru început.

Eu: Cum decurg lucrurile atunci când vine vorba de obiecte personalizate? Ții cont de dorințele clientului sau încerci să-i convingi asupra tematicii obiectului personalizat în funcție de anumite criterii?

Andreea: În primul rând îl fac atent la stilul meu de lucru, pentru că s-a întâmplat ca de multe ori să vină cu poze de la alţi artizani cunoscuţi, vrând să le fac identic acel model, după aceea stabilim acest aspect discutăm detaliile pe care şi le doreşte, le cer un model pe care l-au văzut pe pagină, culori, mesajele care vor să apară, le cer şi poze (pentru că personajele încerc să le fac să arate cât mai mult cu originalul) şi uneori îmi mai lasă şi mâna liberă… iar asta mă bucura cel mai tare.

Eu: Comparativ cu piața din afară, cum ai defini handmade-ul românesc? Ce ai schimba dacă ai avea posibilitatea?

Andreea: În afara ştiu că este foarte apreciat handmade-ul şi acolo pot spune că sunt apreciate la adevărata lor valoare. Aici în ţară, nu sunt atât de accesibile la preţ, iar asta probabil este un dezavantaj pentru cei care îşi doresc şi nu îşi permit! Aş schimba mentalitatea oamenilor…

Eu: Definește „Pretty Kitty” în trei cuvinte!

Andreea: Nu sunt 3 cuvinte, dar e ceva ce mă reprezintă “Chestii- trestii personalizate, fiecare cu poveşti aparte “.

Eu: Ai și alte pasiuni înafară de ceea ce știm că faci?

Andreea: Da. Îmi place să citesc. Am început 2 cărţi pe care nu ştiu când voi reuşi să le termin… probabil va trebui să le iau de la capăt când va fi momentul. Îmi place să cumpăr diverse (deci shoppingul) îmi place să gătesc (dar nu foarte des), să ascult muzica, să călătoresc…

Eu: Planuri de viitor care așteaptă să iasă la iveală?

Andreea: Aştept să văd ce îmi rezervă viitorul. Momentan nu am planuri legat de “Pretty Kitty”.

Eu: Draga mea, mulțumesc pentru amabilitatea de a răspunde la întrebări. Sper că nu am fost indiscretă, iar în încheiere spune-le cititorilor un gând bun și unde îți pot vedea, admira sau comanda lucrările.

Andreea: Cu mult drag! Mulţumesc şi eu pentru invitaţia de a vă povesti puţin din ce însemn eu şi Pretty Kitty. Le mulţumesc tuturor celor care urmăresc cu interes proiectul meu, fără ei probabil proiectul meu de suflet nu ar fi fost astăzi, aici. Desigur dacă îşi doresc să achiziţioneze ‘Chestii-trestii personalizate, fiecare cu poveşti aparte” îi aştept cu drag pe pagina mea https://business.facebook.com/prettykitty.ro/ o lume magică plină de culoare şi zâmbete!

Câștigă fiecare bătălie pe care viața ți-o impune…

Când viața îți dă lămâi, fă o limonadă! Trage aer adânc în piept, imaginează-ți că ești protejat de o bulă de aer invizibilă și reflectează la sentimentele tale. Știu că nu este ușor și privind lucrurile de pe margine, uneori este atât de simplu să aruncăm cu sfaturi. Ne dăm cu părerea fără să ținem cont de nimic! Suntem ipocriți din toate punctele de vedere și uneori este bine să te pui în pielea „victimei” și apoi să te arunci cu sfaturi gratuite. Bineînțeles, cu toții avem nevoie de un sfat la un moment dat. Un aspect deosebit de important este că fiecare dintre noi este diferit de celălalt.

Cel ce spune că e imposibil nu ar trebui să-l împiedice pe cel ce nu crede aşa ceva. – Albert Einstein

Cu toții avem modalități diferite de a face față durerii sau a unor probleme ce la un moment dat nu le găsești rezolvare. Există oameni care trec ușor peste obstacole, iar alții se îneacă în propria amărăciune. Sunt unii care nu acceptă ajutorul celor din jur și atunci chiar nu ai cum să-l ajuți… pentru că el/ea nu acceptă mâna ta de ajutor. Nu vede rezolvarea problemelor în sfaturile tale și absolut tot ce ai încerca să faci e sortit eșecului. Una peste alta, depinde de fiecare om în parte să-și îmbunătățească starea de spirit și să vadă dincolo de probleme.

Ce vă ajută pe voi să vă îmbunătățiți starea de spirit? Încearcă să te concentrezi asupra a ceea ce contează cu adevărat pentru tine. Unele lucruri sau probleme chiar nu merită nervii și timpul meu, așa că eu încerc să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am. Nu am vilă cu piscină, nici catralioane pe cardul de salariu și la o mică privire în ansamblu… am tot ce-mi trebuie.

Cei mai amuzanți oameni sunt cei care odată au fost triști. – Confucius

Am niște copilași minunați și sănătoși, o familie care mă susține și o mână de prieteni care ar merge la război cu/pentru mine. Te simți trist? Îmbrățișează pe cineva! Îmbrățișările sunt o modalitate atât de ușoară de a-ți exprima dragostea și grija, fără a fi nevoie să spui un cuvânt. Și e gratis! Asigură-te că acorzi o atenție echitabilă tuturor priorităților din viața ta, cum ar fi munca, relațiile, sănătatea și fericirea personală.

Problemele și obstacolele din viața ta vin și trec, așa că primește-le cu zâmbetul pe buze! Câștigă fiecare bătălie pe care viața ți-o impune cu fruntea sus și niciodată să nu crezi că nu ești important. Privește în sufletul tău și undeva, într-un colț mititel vei găsi puterea necesară de a face față haosului.

Oamenii se pot schimba?

Cu siguranță această întrebare ați auzit-o de foarte multe ori. Oamenii determinați și cei care au învățat din greșelile lor se pot schimba. Oamenii care sunt în stare să-și asume anumite lucruri cu siguranță se pot schimba. O simplă tragedie, socializarea, o relație nepotrivită te pot schimba. Te transformă într-un alt om într-o secundă chiar, dar în cele din urmă contează în ce mod se pot schimba.

Din păcate, de cele mai multe ori oamenii se schimbă în mod negativ. Dacă viața le-a fost un haos total și cineva încearcă să-l îndrume pe drumul cel bun… vei avea surpriza ca acel om să nu-și dorească o schimbare. Oamenii se îneacă în propria amărăciune fără să ia atitudine. Câteodată îți spui că dragostea familiei și suportul lor pot schimba omul în bine, dar de cele mai multe ori lupta este pierdută de la început.

Când faci o alegere, schimbi viitorul. – Robin Sharma

Sunt oameni care nu-și doresc schimbarea! Sunt oameni care, deși ai petrecut ani lângă ei și de fiecare dată ai sperat că va fi bine, refuză să vadă viața altfel. Degeaba le dai argumente și zeci de șanse pentru „izbăvire”. Vei primi promisiune goale, minciuni atât de grețoase încât mămicile în devenire ar naște instant. Oricâte șanse ai dărui și oricât ai încerca să accepți realitatea, câteodată se umple paharul. Și când se umple paharul… începe haosul.

Atât timp cât respectivul/respectiva nu își dorește o schimbare, tu chiar nu mai ai ce face. Ori accepți situația, înghiți în sec și mergi mai departe, ori dacă situația o cere… te schimbi TU! Iei atitudine și faci tu schimbarea. Uneori viața ne oferă surprize atât de plăcute încât vei ajunge la concluzia că alegerea ta a fost exact când trebuia.

Oamenii se tem de schimbare și chiar nu înțeleg de ce…

Hrănește-ți sufletul cu lucruri pozitive

Care este scopul tău în viață? Ce transmiți celor din jurul tău sau ce obiective ți-ai impus să atingi? Sunt o mulțime de întrebări care îmi trec prin minte acum și câteodată mă gândesc că este bine să te oprești din ceea ce faci… și să respiri. Respiră, privește în jurul tău și ascultă.

Știu că viața este de rahat și îți dă bobârnace atunci când te aștepți mai puțin, dar crede-mă, faptul că te afunzi în muncă și uiți de bucuriile vieții nu te va ajuta cu nimic. Vei deveni urâcios. Îți vei stafidi sufletul și vei deveni un simplu om ce nu va oferi nimic. Nu vei inspira mila nimănui.. pentru că tu nu vei lăsa pe nimeni să se apropie de tine. Îi vei goni pe toți, lăsând în urma ta doar tristețe și gust amar.

E prea târziu? Greșit! Niciodată nu este prea târziu să îți trăiești viața. Niciodată nu este prea târziu să te bucuri, să râzi ca un nebun, să iubești. Niciodată nu este prea târziu să o iei de la zero. Încearcă să devii curajos și să-ți asumi niște riscuri. Ești unic și diferit. Te judecă lumea? Problema lor, niciodată a ta.

Găsirea obiectivelor în viață este o sarcină destul de simplă și pentru a le afla trebuie să vă puneți următoarele întrebări:

Există ceva de care eu am cu adevărat nevoie?

Sunt fericit? Dacă nu, de ce? Ce mă oprește să-mi îndeplinesc anumite dorințe?

Trecând de la una la alta, fericirea nu o găsești ca pe un obiect. Fericirea se câștigă. La fel ca și încrederea. Singura modalitate de a trăi fericit și de a vă bucura de frumusețea vieții este să vă confruntați cu temerile voastre și cu lucrurile care vă incomodează. Înfruntați-le și rezolvați problema. Nu vă consumați timpul și energia pe lucruri inutile. Hrănește-ți sufletul cu optimism, dragoste și zâmbete. Hrănește-ți copilul din tine și bucură-te de viață, om frumos!

Se întâmplă să mai bat câmpii…

Uneori asta fac. Fur curent cum s-ar zice. Băi, dar în mod grosolan. Am impresia că e un nou mod de apărare a organismului, a subconștientului… sincer, nu știu exact. Te doare părul ce pot să scot din mintea mea. Mă amuză și pe mine. Mă port copilărește de parcă mi-ar fi dor de mine… de cea care avea cândva 10-12 ani. De cea care nu se temea de nimic și avea impresia că lumea este bună, sinceră și pură. Aveam să mă izbesc de realitate un pic mai târziu și de atunci o tot fac.

Încerc să mă țin pe picioare într-o lume pe care o văd în schimbare. Într-o lume în care totul este posibil dacă crezi în tine… dacă crezi în cei din jurul tău și le oferi, atunci când trebuie, o șansă. Încerc din răsputeri să înțeleg haosul și ideile preconcepute. Încerc să dau o șansă tuturor, chiar dacă acest lucru înseamnă să fiu călcată în picioare. Chiar dacă risc să mă fac neînțeleasă… încerc să schimb ceva. Încerc să-mi repar greșelile și să adun în jurul meu oameni ce iubesc viața. Oameni ce-mi oferă sprijinul atunci când nu îl cer în mod direct, oameni ce mă iubesc așa cum sunt.

Nebună, visătoare, credulă, uneori proastă de dau în gropi (băi, da bubui de prostie câteodată) … dar cică ăsta-i farmecul meu. Au fost momente când m-am simțit inutilă, respinsă și nu știam ce să fac. Dacă te uiți din avion la mine, nu fac nici cât o ceapă degerată. În rest… sunt minunată! Se întâmplă să bat câmpii atunci când te aștepți mai puțin și crede-mă, doctorii mi-au zis că sunt cât se poate de ok mintal. Încă… mai târziu nu se știe. Mă amuză oamenii care sunt oripilați când văd ceea ce fac uneori.

Vai, Aguritzo! Ai zburat cu avionul! Faci roata la 40 de ani? Dansezi, cânți, latri la lună și te transformi?

Uită-te în ochii mei? Ai impresia că-mi pasă de ce zice lumea? Talk to my hand!  Și, da! Le fac pe toate și încă pe atât! Există vreo limită de vârstă în care te poți bucura de viață? Există o lege în care se interzice dreptul de a te simți ca un copil? No f… way, dude! Nu am de gând să-mi pun un sac în cap și să mă comport ca o cucoană bășinoasă doar pentru că așa vrea societatea sau doar pentru că buletinul meu arată o oarecare vârstă.

Bucurați-vă de viață, oameni dragi. Bucurați-vă de faptul că sunteți iubiți și înțeleși. Prețuiți clipele petrecute cu cei dragi și orice ați face… trăiți-vă viața din plin. E atât de frumoasă! Jur! Opriți-vă din haosul vostru și priviți în jur.

Imortalizarea unei emoții călătoare…

Fotografia este o imagine cu caracter magic de instantaneu. – E. Degas

Probabil muntele-i prieten,
Și marea surioară.
Probabil mă amestec ușor în oxigen,
Iar pașii călători prin aer zboară.
Înfrunt ninsori, ploi și furtuni
Căutând emoțiile acestei lumi.
Viața e o ciudată călătorie,
Cunoști speranță și iubire.
Citești în suflete dintr-o privire
Și-apoi te întorci acasă… scăldat în euforie.
Lumea e plină de culoare,
Nu e perfectă, dar e convingătoare
Atunci când tu imortalizezi momente,
Timid, impresionat, răpus de sentimente.
Călătorește, suflete… distruge bariera,
Călătorește liber, învață a spera.

Călătorim pentru a ne cunoaște pe noi. Călătorim pentru că ideea te provoacă și niciodată nu vei cunoaște de la început ce experiențe vei trăi sau ce oameni vei cunoaște. Călătorim pentru a ne schimba modul de gândire despre viață și oameni. Suntem o singură lume, miliarde de suflete și totuși… nu ne ajunge o viață să descoperim tot. Afli stupefiat că viața nu înseamnă doar competiție și de cele mai multe ori, călătoria te ajută să-ți modelezi personalitatea. Te îndeamnă să visezi și să descoperi într-un mod agreabil că ești diferit și totuși, compatibilitatea cu ceilalți să fie atât de mare.

Cu o oarecare dependență față de amintiri,  momondo.ro mă provoacă nostalgic să-mi prezint fotografia mea preferată dintr-o călătorie. Cine sunt ei? O mână de oameni creativi ce te vor ajuta cu idei pentru vacanța perfectă și cu cele mai bune tarife pentru zboruri și hoteluri din întreaga lume. Te îndeamnă să descoperi povești autentice, oameni, noi viziuni și să-i încurajezi pe ceilalți să vadă prin ochii tăi, frumusețea unică a lumii.

aguritza.ro

 Fotografia este arta de a fura timpului o firimitură de clipă. – Andreea Trifu

Am scormonit timid, printre amintiri căutându-mă pe mine. Pe mine… dincolo de aparențe, măști sociale și dincolo de haosul cotidian. Mi-am căutat sufletul amorțit de vise și privirea ce cerșea un pic din melancolia mării. Povestea vieții mele mă leagă ispita marină. De furia valurilor înalte și de pașii mărunți,  rătăcind pe malurile mării în așteptarea unui apus epic. Îmi cunoaște secretele, vocea și în fiecare călătorie din viața mea mi-a fost partener de nădejde. Aproape de ea mă simt liniștită, iar atunci când în capul meu sunt un amalgam de gânduri… mă transformă. Mă transformă într-o ființă docilă, optimistă și mă încarcă cu o energie pozitivă ireală. Puterea mării nu are limite, dragii mei.

Mirosul ei mă inspiră, mintea îmi este golită de gânduri rele și chimia dintre noi, transformă totul într-o poveste de iubire. O poveste de călătorie prin viață, prin interiorul sufletului. Îmi plac bucuriile simple din viață și apreciez fiecare moment ca unul cu adevărat special. Am imortalizat emoția călătoare fiind convinsă că niciodată nu va mai fi atât de autentică. Probabil o va depăși ca intensitate, dar fiecare amintire are ceva unic și uneori, în lipsa unui aparat de fotografiat… rămân tatuate în minte.

Cu fiecare strop de apă pe care il bei, cu fiecare suflare a ta, te conectezi cu marea. Nu contează unde anume ești pe pământ. – Sylvia Earle

Fotografia rămâne un instrument al comunicării vizuale și dacă aceasta transmite un mesaj puternic, atunci să fii convins că ai reușit să împărtășești întregii lumi o mică parte din viziunea ta. O parte din ceea ce ești cu adevărat și care-i scopul tău în viață. Experiențele din călătorii ne deschid mintea și sufletul, iar dacă ție îți place să descoperi noi provocări… de ce nu rupi bariera limitelor? DNA Journey te provoacă să pui la îndoială ceea ce știi despre tine și pentru a sărbători diversitatea din lumea în care trăim, te invită să îți faci un test ADN în care să îți descoperi moștenirea genetică. Pe baza rezultatelor acestui test ADN vei descoperi cât de multe ai în comun cu restul lumii și în plus poți câștiga o călătorie de €1500 în țările din care provii. Mulți dintre noi nu își cunosc originile în totalitate, iar călătoriile construiesc poduri între oameni, țări și culturi. Ce ar fi să călătorești acolo unde ești legat genetic?

momondo a fost fondat plecând de la convingerea că toți oamenii ar trebui să poată călători, să poată cunoaște alți oameni, să descopere culturi și religii noi…

Emoționant și destul de provocator, nu? Dacă vrei să descoperi câtă diversitate există în tine și cât de mult ești conectat cu restul lumii, acceptă provocarea DNA Journey și află ce ai în comun cu oamenii din alte țări.

Acest articol a fost scris pentru proba nr 16 din cadrul competiției Spring SuperBlog 2017!

Şi dacă dragoste nu e…

heart-1328566_960_720

„A iubi înseamnă să fii fericit de ceva: fără condiții, fără judecăți, fără așteptări.” (Barry Kaufman)

Este trist să observi cum „Te iubesc” este aruncat din avion, ca o simplă frază banală fără să se ţină cont de adevărata conotaţie ale acestor cuvinte. Deseori iubirea sau dragostea adevărată este confundată cu pasiunea trecătoare. Atunci când iubeşti cu adevărat nu pui condiţii şi în nici un caz nu negociezi relaţia. Pur şi simplu iubeşti pentru că asta te face fericit, fără a te gândi ce vei primi în schimb. Dragostea înseamnă atenţie, grijă faţă de cel iubit, respect, prietenie, adoraţie. Dragostea înseamnă momentul ăla când egoismul este eliminat din ecuaţie şi când îţi accepţi partenerul cu toate defectele. Dragostea adevărată este atunci când aveţi aspiraţii comune, dar şi individuale. Ideea este să ştiţi să vă ajutaţi şi să vă înţelegeţi reciproc pentru îndeplinirea ambelor „tabere”.

pexels-photo-large

Dragostea adevărată este atunci când nu eşti forţat să renunţi la prieteni, familie, hobby-uri doar de dragul partenerului. Dragostea nu înseamnă suferinţă de câine şi nici nu te transformă într-o martiră a omenirii pentru că tu ai impresia că „aşa trebuie să fie”. Drumul iubirii nu este niciodată ferit de obstacole. Nu ai să vezi tot timpul unicorni, zâne, inimioare, vată pe băţ…nu! O să ai parte şi de stele verzi atunci când relaţia îţi este pusă la încercare, te vei simţi sufocat, strâns cu uşa şi călcat în picioare.

„În dragoste nu e vorba doar despre posesie, ci și despre apreciere.”— Osho

O să ai parte de momente romantice. Poate chiar o cină la lumina stelelor, cuvinte de amor şoptite la ureche, drăgăleli şi siropoşenii copilăreşti asortate cu alintături pisiceşti. Pe lângă toate astea vor exista momente când vei dori să-i spargi capul pentru că a uitat de ziua ta de naştere. Sau de onomastica voastră, să ducă gunoiul sau pur şi simplu vor exista momente în care nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă.

Discuţii aiurite, vorbe spuse la nervi, poate şi-o farfurie ce va zbura graţios pe la urechi. Dar asta nu înseamnă că iubirea dintre voi a dispărut. Sau poate da? Nu ştiu!  Cert este că micile obstacole vă pot consolida relaţia dacă ştiţi care vă sunt limitele. Încercaţi să conştientizaţi ce aşteptări aveţi de la partener. Dragostea nu este un câmp de luptă, încetaţi să vă mai măsuraţi sentimentele şi trăiţi-vă viaţa la maxim.

Foto credit : Pixabay 

Nu eşti bun de nimic…

boy-366311_960_720

Nu este prima dată când aud în jurul meu cuvinte pline de răutate. Cuvinte, fraze ce dor și transformă inocența copiilor în ceva urât și meschin. Cuvinte aruncate din gura „mamelor” obosite. Cuvinte ce devin etichete puternice mai ales când sunt puse de părinţi, iar copiii ajung să se indentifice cu ele. Îmi vine să urlu la „nebună” atunci când o văd cum îşi molestează copilul fizic dar şi emoţional. Să-i dau două perechi de palme din fundul grădinii, s-o dau cu capul de tot pereţii şi poate atunci se va gândi de două ori înainte să răcnească copilului:

„Eşti un nimic! Cum am putut face un copil ca tine! Cu cine naiba semeni? Diavol împieliţat ce eşti!”

Cum poţi să faci aşa ceva? Cum e posibil ca tu să fii „mamă”? Cum?!! Şi după ce că-l zăpăceşti de cap şi îi arunci cuvinte grele, îi mai tragi şi două „educative” după ceafă… aşa ca să ţină minte ce-l aşteaptă data viitoare. De cele mai multe ori am văzut astfel de tipuri de „educaţie” aplicate unor copii care nici nu au împlinit 2 ani. Ce va înţelege acel copil din tot ce spui sau faci? Încă mai trăim cu „bătaia e ruptă din rai” sau „unde dă mama, creşte”…da, copilul tău va creşte. Va creşte programat cu etichetele puse de tine în copilărie. Şi ce va deveni atunci când va ajunge adult? Dumnezeu cu mila! Copilul tău are nevoie de iubire. Copilul tău vrea, plânge, ţipă… des, dar te iubeşte şi vrea să fie iubit. Că doar din acest motiv ai ales să devii părinte, nu? Nu ştiu când vom înceta să ne mai comportăm aşa, câteodată cred că nu sunt speranţe în acest sens. Îmi este milă de copiii noştri, de „viitorul” nostru. Ţine de educaţie, de simţul matern…chiar nu ştiu. Poate voi aveţi răspunsul, eu încă îl caut!

Foto credit: Pixabay.com