Dincolo de orizont există teroare și ochi goi…

Nu sunt Frank Grillo și nici Bojana Novakovic. Sunt om și din 3 noiembrie 2017 voi putea privi Dincolo de orizont.  Nimic nu mă mai sperie acum. Nimic nu mă doboară. Ce am văzut este demn de film science fiction și niciodată să nu credeți că sunteți singuri în univers. Le-am văzut ochii goi ce aruncau teroare. Creaturi hidoase ce scoteau sunete înfiorătoare… au năvălit peste tot globul. Veneau de Dincolo de orizont și semănau teroare, neputință… oamenii fugeau disperați și nu înțelegeau ce i-a lovit.

Unele voci spuneau că este apocalipsa, alții sperau că totul este doar un vis urât. Dar, nu… la linia orizontului goneau năvală armate de hidoșenii înfiorătoare. Am încercat să-mi păstrez calmul, dar efectul Xanax-ului s-a risipit la vederea terorii. Mi-aș fi dorit să-mi fi schimbat tratamentul… ăștia de la centrul de sănătate mintală spun că nu este cazul, dar în situația de față mi-ar fi fost de ajutor ceva să-mi amorțească teama. Frica de moarte te sugruma de gât. Groaza din ochii celor dragi te înspăimânta și mi-aș fi dorit să am super puteri.

Dar nu… sunt doar un simplu om. Priveam îngrozită cum eram cărați ca niște cartofi și cum făceau teste pe cei care se împotriveau. Am încercat să îi privesc în ochi, să le arăt că nu îmi este teamă și că poate, voi putea dialoga într-un fel. Credeam în inteligența lor, dar câteva fraze aruncate în engleză, spaniolă și italiană… nu au avut niciun efect. Cu ură mă gândeam cât de nepăsători sunt cei de la guvernare… băi, voi știați că există forme de viață dincolo de stele și nu ați fost în stare să ne impuneți să învățăm limba klingoriană?

“Sometimes I think that we’re the aliens.”  ― Anthony T. Hincks

film-dincolo de orizont -jpg

Măcar în clasele primare și tot era ceva. Acum trebuie să plec la luptă cu o amărâtă de tigaie, un polonic și furcă moștenită de la bunici.

Plec la luptă doar cu o furcă,

Frica, groaza mă apucă.

Dincolo de cer și soare,

Vin cete superioare,

De extratereștri puși pe război,

Cu fețe de maimuțoi.

Ce te uiți așa străine,

Nu îți este un pic rușine?

Cu polonicul sfânt,

Dau la cap… pun jurământ.

Arăți ca un strigoi,

Vino-ncoa să te jupoi.

Semeni teroare,

Tigaia o să zboare.

Și cu acest polonic,

Dau la cap… nu mă complic.

… am încercat comunicarea în versuri. Rime battle MC in the house! Nu a mers… m-a pălit unul peste ochi de nu m-am văzut. Am reanalizat situația și mi-am propus să salvez câți mai mulți oameni. Frați, bunici, copilași, vecini și chiar câțiva dușmani… suflete și ei, nu? Fugeam ca șoarecii de câmp și nu ne uitam în urmă. Teroarea și ochii ăia goi ne-au marcat sufletele ca fierul încins. Civilizația este în pericol, iar noi vom căuta o metodă să-i oprim. Oare vom reuși?

Până atunci, Beyond Skyline vă așteaptă cu un scenariu fictiv despre pericolul ce vine de dincolo de orizont. Civilizația este condamnată, iar tu… poate ești singurul care o poate salva.  Data de lansare a filmului la cinema: 3 noiembrie 2017, adică mâine

Proba nr 14 – Articol participant în competiția SuperBlog 2017

Nebunie… dor de copilărie – „Smurfs: The Lost Village”

Că-s nebună, știți prea bine
Nu mi-e greu să recunosc.
Chiar de nu mai iau pastile,
Știu exact ce vă vorbesc.
Strumpfii: Satul Pierdut
Nu știu de unde a început,
Între vis și realitate,
A început calvarul, frate.
Fac convulsii, mă-nroșesc
Și pe jos mă tăvălesc,
Îmi smulg părul, mușc, lovesc
Doctori, asistente… ce găsesc.
Dar vă jur… nu-s violentă,
Doar un pic inconștientă.
Fredonez o melodie
Și miros o păpădie.
După… sar pe un bufet
Și mă cred că sunt Smurfette.
Fac o mică piruetă,
Și încă una… se repetă.
Apoi doar o săritură
Și pornesc spre aventură.

Copilăria – o imensă nevoie de mirare. – Victor Hugo 

Glumesc, dragilor! Sau nu… un pic de nebunie tot găsesc în sânge. Din copilărie mi se trage. Nu exista zi de la Dumnezeu să nu fac vreo boacănă și pentru că am fost patru la părinți… închipuiți-vă ce aventură ieșea de acolo. Asemeni unor personaje dintr-un film de animație, toți patru parcă eram  Strumpfița, Istețul, Bleguțul și Voinicul. Toți patru nebuni de legat, plini de energie și puși pe șotii în fiecare zi.

Căutam aventură în orice colț și singurul moment în care eram cu adevărat cuminți era atunci când urmăream un film pentru copii sau când așteptam musafiri ce aduceau cadouri… sau mă rog, așa ne păcăleau ai noștri. Îmi aduc aminte că într-un an de Crăciun am primit cadou fiecare câte o trompetă din metal. Jale! Ce-am făcut noi cu ele? După ce i-am adus pe vecini în pragul apoplexiei cu sunetele înfiorătoare, ne-a venit ideea să redecorăm mobilierul din cameră. Absolut toată mobila a fost ciocănită cu trompetele metalice, iar rezultatul a fost o adevărată catastrofă.

Tot lacul de pe mobilier era sărit de parcă s-ar fi tras cu mitraliera… nu vreți să știți ce fețe apocaliptice au făcut părinții noștri când au venit acasă. Nici ce pedeapsă am primit! Copilăria noastră a fost deosebită. Frumoasă, plină de emoții, bucurii și chiar lacrimi. Ne ajutam unul pe celălalt și ne îndemnam să fim mai buni unul cu celălalt. Curajul nu ne lipsea, iar dorința de explorare a lumii și ideea de a salva „omenirea” (un pisoi, o broască râioasă de la înec ș.a.m.d.) era înfiorător de nebunească.

Copilăria este un tărâm magic. Niciodată să nu lași să moară copilul din tine. De ce ai face asta? Este dreptul tău să evadezi ori de câte ori simți nevoia și este cea mai frumoasă experiență pe care ți-o poate oferi viața. Armonia, bucuria, inocența, umorul și micile aventuri pline de boacăne fac din copilăria tuturor o experiență memorabilă.

Copilăria este ca un film pentru întreaga familie. Ca atunci când stai melancolic și povestești tuturor, cu ochii sclipind de emoție… aventurile copilăriei. Este ca și cum ai privi un film la cinema. Dacă te gândești un pic, copilăria ta este un film de aventură. Îți este dor de ea? Atunci te invit să ne aducem aminte de melancolia anilor inocenți cu „Smurfs: The Lost Village”. Data de lansare a filmului la cinema, în România: 31 martie 2017. Ești pregătit să îți primești copilul din tine înapoi? Te provoc să o faci!

Acest articol a fost scris pentru proba nr 10 din cadrul competiției Spring SuperBlog! 

Arrival – Nu suntem singuri în univers…

alien-1627004_960_720

Omul e un mic cosmos de nebunii… (Goethe)

V-aţi gândit vreodată că nu suntem singuri în acest univers? De câte ori nu aţi privit cerul în speranţa că o să găsiţi  ceva interesant? Mie mi-se întâmplă deseori să rămân cu privirea proptită într-un punct fix pe cerul înstelat. Privesc misterioasa lună şi încerc să creez o legătură. Poate mi-o vorbi într-o zi! Poate că acolo undeva există viaţă şi cineva ne priveşte cât de imprevizibili suntem. Seamănă un pic science fiction, dar dacă scenariul unui film SF ar deveni realitate? Dacă într-o zi, în timp ce îţi bei cafeaua pe terasa casei tale într-o ambianţă boemă…apare în curtea ta o navă extraterestră şi tu eşti unicul om de pe întreaga planetă care are abilitatea şi responsabilitatea în acelaşi timp, de a afla ce vor şi care este scopul vizitei lor pe pământ.

Sunt o persoană tipicară, ambiţioasă şi perfecţionistă. Probabil zodia Fecioară în care m-am născut şi-a pus atât de bine amprenta pe personalitatea mea, încât am tendinţa să despic firul în patru în căutarea unor răspunsuri. Avalanşa din capul meu a pornit din nou după ce am vizionat un trailer a unui film SF ce conţine suspans, mister, dramă. Reţeta perfectă pentru un film de succes! Data de lansare a filmului „Primul Contact” a fost 11 noiembrie 2016.

Poster CC.indd

IntercomFilm este direct răspunzător pentru distribuţia filmului în cinematografele româneşti şi în acelaşi timp, singurul vinovat pentru exerciţiul de imaginaţie la care am fost supusă. Amy Adams, una din protagonistele filmului, a fost solicitată de autorităţi pentru descifrarea limbajului extraterestru. Eu nu sunt nici expertă în lingvistică şi nici nu am studii superioare. Cum aş proceda dacă aş fi fost pusă în situaţia bizară de a descifra limba misterioasă a vizitatorilor?

Imaginaţi-vă următoriul scenariu: eu în capot cu floricele, bigudată toată. Cu o cafea în mâna dreaptă, iar în stânga ţin un papuc de casă(din cauza şocului). Piciorul drept e fix pe tastatura laptopului încercând să termin un articol ce are deadline chiar în câteva ore. Muzica lui Jóhann Jóhannsson pe fundal. Suspans! Şoc şi groază! Apar omuleţii şi încep să vorbească cu mine. Era ceva de genul ” ni no ni no pogodino”. Singurul lucru lare îmi vine în cap e să le spun: ” Vă e foame, mămică? Sunteţi cam traşi la faţă!”.

mv5bmdazndaxogitnwflmc00nje1ltk2zjctyzhiytezmjyxnzdixkeyxkfqcgdeqxvynty0mtkxmtg-_v1_

Uneori îmi doresc ca extratereştrii să mă răpească şi să mă încoroneze ca lider al lor. (G. Noory)

Râdem noi, dar treaba e seriosă. Cum nici eu şi nici ei nu putem stabili o cale de comunicare de la prima vedere, recunosc că va fi destul de greu să găsesc calea cea mai uşoară pentru a ajunge la „inima” lor. Ce vor? De ce au venit şi de ce lumea îi priveşte ca o ameninţare? Dacă vizita lor este un mod simplu de a arăta tuturor că exista viaţă şi dincolo de imaginaţia noastră.

mv5boge3ngu4nmytnzc3yy00zti4ltk3ztmtmwizztrhyja0zjvjxkeyxkfqcgdeqxvynty2nzy5nja-_v1_sy1000_cr0015001000_al_

Poate aş încerca să le desenez ceva. Îmi imaginez că inteligenţa lor depăşeşte limitele legale şi poate le-aş arăta filmuleţe în care le arăt cum s-a creat pământul. Cum a apărut viaţa, omul, emoţiile. Aş încerca să-i fac să simtă ceva, să le arăt că empatia umană încă există şi oricare le-ar fi gândurile, merităm o şansă. Oricît de mică ar fi ea! De cântat, nu pot să le cânt. Cu siguranţă m-ar încuia ăştia undeva în galaxie, ca pedeapsă capitală pentru ruşinea adusă muzicii.

Să-i conving că suntem amuzanţi? Să le ofer sarmale şi cozonac? Poate le place mâncarea tradiţională! Să dansez? Hai că aici mă pricep cât de cât. Sau poate o să mă uit în ochii ăia mari ai lor, ore în şir în speranţa că vor vedea în sufletul meu şi vom stabili o legătură telepatică. Să dau din gene, să fiu senzuală? Nu cred că ar merge! Sincer chiar nu stiu cum m-aş descurca într-o astfel de situaţie. Multă lume îmi spune că dau ce este mai bun din mine atunci când intru în panică. Atunci când sunt strânsă cu uşa, când am piciorul cuiva pe gât, când sunt cu nervii la pământ. Cică îmi prieşte stresul! Probabil, ştiind că siguranţa întregii planete depinde de mine, voi ştii exact ce voi avea de făcut.  Un singur lucru vreau să-i conving…

Iubirea este arhitectul universului. (Hesiod)

Acest articol a fost scris pentru proba nr 17 din cadrul competiţiei SuperBlog 2016! 

Leapşa: Care este ultimul film văzut?

Am primit provocarea de la Aniela Deby, şi pentru că a trecut ceva timp de la nominalizare, nu rămâne decât să mă conformez, nu? Ultimul film văzut de mine, a fost Transcendence
Chiar dacă gurile rele şi marii critici spun că este un alt fiasco în cariera lui Johnny Deep, mie personal mi-a plăcut. Am urmărit cu sufletul la gură toată acţiunea filmului, destul de complex şi plin de acţiune. 
Filmul este o producţie chinezo-americană, iar în distribuţia filmului îi găsim pe Johnny Deep, Rebeca Hall, Morgan Freeman şi mulţi alţii. Baza filmului, destul de interesantă, începe cu ideea „ce-ar fi dacă…” şi pe tot parcursul filmului, se prezintă legătura dintre om şi tehnologia avansată.
În acest film, Johnny Deep joacă rolul unui cercetător şi om de ştiinţă, obsedat să creeze o maşinărie cu emoţii. Într-un fel, acest film te duce cu gândul că tehnologia poate fi periculoasă, iar dacă inteligenţa artificială o va întrece pe cea umană, pe viitor, mulţi nu o văd ca pe un lucru bun.
Nu vă dau mai multe detalii despre film(nu are nici un farmec dacă vă spun eu totul), vă invit să îl vizionaţi şi să-mi spuneţi părerea voastră. Dau leapşa mai departe următoarelor colege de breaslă: Alina Gheorghe, Dana Florentina Ungureanu şi Ana Naghi, cu rugămintea să precizaţi de unde aţi preluat provocarea.
Vă pup!

Ziua bună se cunoaşte cu cafeaua de dimineaţă şi… sexul de seară!

Acest articol a fost creat special pentru proba numărul 4 , în cadrul concursului SuperBlog 2013.
Sponsorul probei : Programs4Media & RoImage
Orice asemănare cu fapte reale sau personaje ,este pur întâmplătoare. 🙂 

Sunt dependentă de viaţă, fericire, telefon, internet, cafea, ţigări. Dacă mă uit mai atentă, lista este mult prea lungă şi nu cred că sunteţi aşa de curioşi să aflaţi şi restul. Că eşti dependent de un anumit lucru, nu este neapărat ceva rău. Acum depinde despre ce adicţie este vorba şi cum este privită de cei din jurul nostru. “Pe persoană fizică” pot declara cu mâna pe inimă (cam are palpitaţii) că în topul listei mele de adicţii se află cafeaua şi ţigările.
Nu că ar fi ceva lăudabil (mai ales fumatul) dar pentru moment sunt singurele lucruri de care nu mă pot dezlipi nici dacă mă pici cu ceară. Şi asta încă de la primele ore ale dimineţii, când cafeaua este primordială. Dacă nu e cafea, mă transform într-o fiară şi nu îmi intri la suflet nici dacă mori în faţa mea. E ca un drog, iar dimineţile sunt atât de plictisitoare fără o cană imensă de cafea fierbinte!
Internetul? Nu pot rezista tentaţiei! Vreau să aflu câte boabe de struguri a mâncat vreo divă de la Bucureşti, sau să-mi mai cultiv mintea (şi aşa obosită). Un singur click le rezolvă pe toate.
Telefonul nu lipseşte nici el din preţioasa listă. Dacă cumva nu are semnal sau bateria a murit în circumstanţe destul de suspicioase (în acel moment) e jale. Dacă nu butonez tastatura calculatorului, mă mulţumesc şi cu cea a telefonului. De cinci ori pe zi (minim) trebuie să-mi sun soacra, copilul, diriginta copilului, minim 5-6 prietene să văd care e ultima bârfă sau să plănuim vreo escapadă în oraş.
Era să uit! Neapărat îmi sun soţul. De control aşa. Că doar trebuie ţinut sub control maxim (aşa cred eu), să vezi pe unde umblă, cu cine sau să îi aduc aminte că azi e ziua lui de făcut piaţa. Şi trebuie să se conformeze , astfel riscă mâncare rece pentru următoarea săptămână. Dar mă şantajează mereu!
Cică a fost băiat ascultător şi vrea să fie plătit… în natură! Păi măi băiete după atâta cafea, ţigări, click-click pe internet, servici şi alte treburi casnice care depind de mine, crezi că mai sunt în stare să plătesc natural? Şi râde ca un ştrumf, de îmi vine să îi dau palme. Dar nu se lasă. E dependent de mine. Sau mai bine zis de sex!
Râdeţi voi, dar scroafa-i moartă în coteţ! Bărbaţii ăştia numai la sex se gândesc. Şi pentru că la fiecare pas există tentaţii cu conotaţie sexuală, sunt cu ochii în patru şi dau omului ce vrea dar cu măsură. Într-o zi i-am spus că de abia aştept să facă 50 de ani. Poate mă lasă în pace, pezevenghiul!
Cam aşa decurge o zi obişnuită din viaţa mea. Că dacă tehnologia asta nu exista, poate mă apucam de croşetat sau mai făceam o armată de copii pentru a-mi umple timpul. Tentaţia către ceva nou este la orice pas.
Şi pentru că tot am vorbit de adicţia bărbatului meu spre final, sunt tare curioasă să vizionez o comedie serioasă care prezintă povestea a 3 dependenţi de sex şi a celor apropiaţi lor.
Tentaţii (i)rezistibile” este numele filmului, iar în distribuţia lui voi avea plăcerea să revăd nume deja cunoscute cum ar fi Mark Ruffalo, nominalizat la Oscar, pe Tim Robbins, câştigător de Oscar, dar şi pe Gwyneth Paltrow, Josh Gad, Joely Richardson şi Patrick Fugit.

Nu ştiu dacă acest film mă va ajuta să înţeleg dependenţa soţului meu dar merită să încerc, nu?
Voi cu ce dependenţe vă confruntaţi?

LIE TO ME.. un serial ce m-a fascinat!

Deloc promovat la noi şi foarte puţin cunoscut de publicul românesc, „Lie to me” este un serial bun, cu o poveste captivantă şi scenariu savuros.
Serialul aduce în prim plan personajul Dr. Cal Lightman jucat de actorul Tim Roth, specializat în psihologie şi expertiza înşelăciunii. Jobul lui este de a determina dacă o persoană spune sau nu adevărul studiind limbajul corpului şi expresiile faciale. Firma să, The Lightman Group, este deseori solicitată de forţele de ordine şi Guvern pentru soluţionarea unor cazuri.Microexpresiile sunt mici indicii ce ne trădează diferitele stări sufleteşti şi acest serial din care am savurat fiecare secundă nu mă dezamăgit.Încă de la început, dispreţul lui Lightman pentru reguli este evident, încălcându-le la prima ocazie care se iveşte şi reuşind de fiecare dată să scape basma curată.
O mare parte din acest merit îl are, însă, şi Gillian Foster (Kelli Williams), partenera sa, un bun psiholog ce îl contrabalansează în materie de principii morale şi inteligenţă emoţională.
Am adorat fiecare episod în parte ,am savurat replici foarte bune ,m-a indignat câteodată nesimțirea și nonșalanța cu care Dr. Cal Lighman rezolvă cazurile.

Este ironic, nu se fereşte să mintă atunci când consideră el că trebuie, rar ia în considerare sfaturi şi şi mai rar da dreptate cuiva.
Serialul are multe episoade bune, cu poveşti ce provoacă gândirea, cu personaje diverse – psihopaţi, oameni cu personalitate multiplă, paranoici, victime, violatori, criminali, dependenţi.
Lie to me are doar trei sezoane ,din motive care încă nu le-am găsit pe google restul filmărilor s-au anulat.Eu încă sper să revină în acțiune mai ales că tema serialului este una foarte nouă și foarte incitantă.
Un serial ce mi-a deschis interesul pentru comportamentul uman,m-a făcut să fiu mai atentă la oamenii din jurul meu,la gesturile,expresiile lor, un serial ce merită urmărit. Îţi va intriga mintea, te va face să râzi şi te va ţine cu sufletul la gură episod de episod.Voi l-ați văzut? Ce părere aveți?

Beauty&The Beast – Serial-Impresii

 beauty and the beast serial

Bună dragile mele! Ieri eram într-o stare mai de plictiseală cronică şi cum nu prea aveam chef de nimic m-am hotărât să caut un film bun. Prin căutările mele am găsit un serial şi mi-am zis „hai să vedem ce mănâncă ăştia”. Genul filmului : dramă, literatură științifico-fantastică, fantezie, thriller, suspans.

Inspirat după seria cu acelaşi nume din 1987, Beauty&The Beast a avut premiera anul trecut prin octombrie. O poveste modernă a basmului „Frumoasa şi Bestia”, acest serial se foloseşte de experimentele militare pentru a crea o bestie umană. Şi cine interpretează bestia? Un păpuşel numit Jay Ryan alias Vincent Keller în serial.

Jay Ryan

Cam aşa arată bestia când este cuminte şi nu se dezlănţuie fiara din el. Păi cum să nu îl placi când arată aşa? Uită-te la el ce privire are, nici nu zici că ar avea ceva de ascuns. Bestia de Vincent îşi ascunde existenţa din cauza unor experimente militare pe care el le-a trăit în momentul în care s-a înrolat în armată. Ceva din acest experiment a mers prost, iar toţi participanţii la acest experiment au fost exterminaţi rând pe rând… dar nu şi el. Considerat de restul lumii decedat, este nevoit să se ascundă până ce un prieten de al lui care i-a stat mereu alături, va găsi un antidot pentru a reveni la normal.

Catherine Chandler alias Kristin Kreuk o joacă pe frumuşica din poveste. Acţiunea serialului începe în momentul când Catherine este martoră la uciderea mamei ei, iar în momentul când este pe punctul de a o urma pe mama ei în cele sfinte, ea este salvată de o creatură misterioasă. Mai târziu peste 9 ani, Catherine devine o femeie puternică, o detectivă apreciată de colegii ei. Pe măsură ce urmăreşti episoadele pline de acţiune, vei descoperi cât de complicată poate fi viaţa uneori. Catherine va fi surprinsă să afle că creatura misterioasă care a salvat-o din ghiarele morţii este chiar Vincent. Cu toate că va fi pusă la curent cu transformarea lui Vincent, ea este hotărâtă să îi apere identitatea în schimbul unor informaţii legate de moartea mamei sale. Şi de aici începe balamucul…

Furie, crime misterioase, Catherine salvată de enşpe mii de ori de „bestia” cu chip de om, schimburi de priviri între cei doi de ţi-se ridică părul măciucă. Ăştia doi se plac, dar ţin ascunsă relaţia…pentru că aşa e în filme, nu? Cumva scenariul a fost scris să te ţină în suspans.
Am văzut doar 10 episoade şi recunosc că această ecranizare modernă mi-a plăcut enorm. Sper să văd tot serialul până la capăt şi să nu am cumva surpriza să anuleze serialul. Ar fi păcat, zic eu! Dacă voi nu l-aţi văzut vă recomand să-l vizionaţi. E SUPERB! Sau poate îmbătrânesc eu prea repede şi o iau prin vişini ca de obicei sau fur curent mai mult decât e necesar. Aştept părerile voastre după ce îl vedeţi, vă pupicesc!

1000 de cuvinte…

Buna dimineata ,dragele mele.Astazi vreau sa va recomand un film destul de bun dupa parerea mea.L-am vazut aseara si am ramas profund impresionata de acest film.
Filmul „A Thousand Words” abordeaza o serie de subiecte in care ca veti regasi si va vor da de gandit. Subiectul principal al filmului contine o lectie valoroasa de viata privind consecintele fiecarui cuvant spus.
Jack McCall (Eddie Murphy) este un agent literar de succes ,foarte vorbaret care reuseste mereu in orice isi propune. Viata lui se schimba brusc in momentul cand doreste sa semneze un nou contract cu un guru Dr. Sinja .Brusc in gradina lui apare un copac Brodhi ( o specie de smochin)  ,iar fiecare cuvant pe care Jack il rosteste ,o frunza cade. Intre copac si Jack se creaza o legatura pe care il sperie ,cuvintele nu l-au dezamagit niciodata pe vorbaretul Jack ,dar acum este nevoit sa caute o alta forma de comunicare pentru a ramane in viata .
Filmul este magnific ,o comedie-drama as putea spune . Ceea ce mi-a placut foarte mult din film este in momentul cand casnicia lui Jack este destramata ,el merge sa discute cu acel guru ,care la un moment dat il intreaba daca i-a spus sotiei lui ca o iubeste ..Jack ii raspunde ” Ii spun in fiecare zi ca o iubesc”  la care gurul ..”Cu cuvinte?..Ii spui ca si frunzele nesimnificative care cad dintr-un copac? …De ce nu ii arati ca o iubesti ” .
Faza asta m-a dat pe spate ,credeti-ma.  O alta secventa care mi-a rapit cateva lacrimi a fost cand Jack se duce la mormantul tatalui sau..mai erau doar 3 frunze in copac…iar el zice :”Eu te iert”…

sursa:YouTube

Mai departe va las pe voi sa vedeti filmul si sa imi spuneti care au fost impresiile voastre despre el. Pe mine ma emotionat ,si il recomand cu caldura .Va poop dulce !