Farmec – Prețuim frumusețea, oferim încredere…

Și acum o văd. Cu părul bălai, ochii de un albastru ireal și fața brăzdată de riduri. Zâmbea mereu. Cel puțin așa o vedeam în vacanțele petrecute în ograda ei. Era ca o un ghemotoc de mititică. Dar era curajoasă și în putere de muncă oricât de greu ar fi fost. Viața la țară nu e deloc ușoară. A crescut 4 copilași și  a avut grijă de nepoți ca ochii din cap. A avut grijă de toți și a avut grijă și de ea. Se trezea de dimineață „cu noapte-n cap” și se spăla pe față cu apă rece de la fântână. Îmi îngheța sângele în mine numai când o priveam. Mă privea ștrengărește și râzând îmi spunea că așa își menține pielea mai fermă. Copilă fiind o credeam. Mă amuza să o văd uneori cu rondele de castraveți pe ochi sau cu cine știe ce mască homemade născocită de ea.

„Bunicii ne cuprind micuțele mâini doar o vreme, dar inimile pentru o veșnicie.” -Anonim

O priveam cum își spăla părul cu apă de urzici sau cu ceai de mușețel ca să-i accentueze nuanța de blond. Se pieptăna mereu cu un imens pieptene de os și mai că o invidiam pentru frumusețea părului ei. Tot ritualul ei de frumusețe era bine stabilit și când am mai crescut mi-a făcut cunoștință cu „prietenele ei”. Doina, emulsie cu lăptișor de matcă de la Farmec și pudra de argilă pentru tratamente cosmetice.

„Mi-o adus mumă-ta de la Constanța elixirul tinereţii, maică! Tare ghini îmi face cremușoara asta…”

De la bunica am aflat de Farmec. Marcă cunoscută, de tradiție și 100% produse românești. Tot bunica mi-a spus că niciodată să nu mă las pe ultimul loc. „Dacă tu nu ai grijă de tine, nu te aștepta ca alții să o facă în locul tău”.

Niciun farmec nu e mai mare decât delicateţea sufletească. – Jane Austen

Folosea săptămânal pudra de argilă împreună cu diferite fructe, legume, lactate. Pentru tenul foarte obosit, mai ales că ea era toată ziua pe câmp, folosea pudra de argilă cu suc de castraveți. Îi revitaliza și îi reda aspectul sănătos al tenului în doar câteva minute. Dacă simțea că tenul ei este uscat, pudra de argilă o amesteca cu brânzică proaspătă de la Steluța (văcuța), un gălbenuș de ou și câteva picături de zeamă de lămâie. Stătea cu masca vreo 20 de minute, apoi se clătea cu apă din abundență. Efectul era vizibil, iar bunica mea mulțumită.

Nu am uitat nici azi micile ei secrete de frumusețe. Pudra de argilă o folosesc și eu destul de des. Am un început de cuperoză, iar măștile cu argilă sunt de mare ajutor. Argila are proprietăţi cicatrizante, antitoxice, antiseptice și revitalizante. Pentru tenul cuperozic folosesc două linguri de pudră de argilă pe care o amestec cu o lingură de miere și câteva picături de infuzie de cimbrișor. O adevărată minune, credeți-mă!

Frumusețea este eternitatea care se privește lung în oglindă. -Khalil Gibran

Am învățat din povețele bunicii să am grijă de mine și să cunosc mai bine secretele brandului Farmec. O marcă de încredere, prietenoasă ce înțelege ce e important pentru consumatori și familia lor. Farmec înseamnă familie, frumusețe și încredere. Farmec înseamnă ani de studiu și grija pentru frumusețea naturală. Farmec înseamnă respect faţă de tradiţie, sănătate şi mediul înconjurător. Farmec sunt EU. Chiar și TU, dragă cititor.

Cum se întâmplă în viață, anii și-au pus amprenta și pe tenul meu. Nu atât de vizibil cu toate că mă aproprii cu pași repezi de 40 de ani. Crema antirid cu Argan mă ajută în ritualul de îngrijire a pielii feţei şi a gâtului. Bogată în substanțe nutritive și regenerante, crema antirid cu argan este perfectă pentru diminuarea ridurilor existente şi prevenirea altora noi.

Crema de mâini cu glicerină și vitamina E asigură o îngrijire intensivă a pielii deshidratate și aspră. Mâinile bunicii ar fi avut nevoie de o astfel de cremă… acum mă pot bucura doar eu de beneficiile ei și, pentru că ador să fac oamenii fericiți, nu uit să recomand produsele Farmec și prietenilor mei. Noua gamă Farmec se poate exemplifica în doar trei cuvinte: prospețime, elasticitate, hidratare.

Asemeni bunicii, vă spun și vouă același lucru. Aveți grijă de voi și de frumusețea voastră. Descoperiți-vă farmecul personal și alege să fii TU! Farmec prețuiește frumusețea și oferă încredere prin ceea ce face mai bine. Hai, curaj! Rezultatul te va surprinde cu siguranță!

Acest articol a fost scris pentru proba nr 3 din cadrul competiției Spring SuperBlog 2017! 

Farmec – Povestea din spatele frumuseţii

 Frumuseţe. Puterea cu care o femeie farmecă un iubit şi înfricoşează un soţ. 
Ambrose Bierce
Despre frumuseţea româncelor s-au scris cântece şi poveşti de amor până dincolo de hotare. În secolul vitezei, aspectul şi prezenţa unei femei în societate nu mai prezintă un subiect tabu pentru nimeni. Încă de mici copile suntem obsedate de frumuseţe şi nu de puţine ori, ne-am trezit urmărindu-ne mămica în ritualul de înfrumuseţare din fiecare dimineaţă. Dincolo de statistici, femeile din România au un avantaj genetic în ceea ce priveşte frumuseţea şi farmecul personal. Dacă pe vremea bunicii apelam la tot felul de trucuri pentru a scoate în evidenţă frumuseţea naturală, în ziua de azi există mici ajutoare care ne valorifică farmecul personal. 

Frumuseţea unei femei nu are o definiţie exactă. Frumuseţea unor românce frumoase nu înseamnă perfecţiune(cel puţin aşa vreau să cred) ci naturaleţe, candoare copilărească, senzualitate, charismă, pasiune, optimism, atitudine… şi flori de mac. 

Ridică căpşorul floare de mac,
Şi spuneţi secretul ce-l ştii de un veac…

Floarea de mac simbolizează gingăşia şi naturaleţea persoanei ce priveşte sau primeşte floare-n dar. Nu voi începe să descriu poveştile fascinante din spatele florii de mac, sunt prea multe de spus şi cred că nu aveţi răbdarea necesară să (re)citiţi fraze pe care le-aţi văzut prin mediul online. Despre frumuseţea româncelor am putea deasemenea să vorbim zile în şir şi tot nu am epuiza subiectul. Orice doamnă sau domnişoară îşi va aduce aminte cu drag de momentul când a făcut „cunoştinţă” cu un ritual de înfrumuseţare. Îmi aduc aminte de copilăria mea când din curiozitate îmi „măscăream” faţa cu produsele Farmec ale mamei mele. Voiam să fiu ca ea! O femeie cu Farmec. O femeie cu o strălucire interioară ce se observă prin toţi porii. O femeie ce radiază de feminitate indiferent de vârstă. În acele momente ale copilăriei mele, orice ritual de îngrijire mi se părea o joacă de copii. 

Cât de greu este să fii/rămâi frumoasă?

Greu nu este, dragii mei. Cu timpul am învăţat cât de important este să respecţi paşii unei îngrijiri corecte a tenului: demachiaj, gomaj, hidratare, masaj facial(ocazional) ş.a.m.d. Un ajutor de nădejde în ritualul de îngrijire este gama de produse româneşti Gerovital Plant de la Farmec. Anul 2016 aduce noi surprize româncelor, iar ingredientul minune din noua gamă este uleiul organic din Floare de Mac. 

Frumuseţea după o anumită vârstă cu Farmec se-ntreţine! 

Acum ceva timp am postat pe una din reţelele de socializare o poză în care apărea fiul meu în vârstă de 21 de ani şi eu, bineînţeles. Şoc, stupoare şi zeci de întrebări… 

Care este secretul tău, draga mea? 

De când am descoperit brandul Farmec(pe la 15 ani) am rămas fidelă pliculeţelor cu argilă. Face minuni, garantez. Indiferent de tenul dumneavoastră sau de vârstă, o simplă mască cu argilă îţi luminează tenul şi efectul este vizibil imediat. Pentru că Farmec mă surprinde mereu prin gama variată de produse, indiferent de „problema” cu care m-aş confrunta sau că buletinul meu începe să adune nişte anişori în plus, Gerovital Plant face parte din secretul frumuseţii mele. Sunt o româncă frumoasă cu farmec personal la purtător şi sunt mândră de asta. Noua gamă conţine ulei organic de mac şi are avantajul de a proteja pielea şi tenul. Pentru că tot mai multe persoane devin alergice, uleiul organic de mac are efect calmant şi de protecţie al pielii. Aşa că dragele mele ce sunteţi mai sensibile din fire, nu vă sfiiţi să încercaţi noua gamă Gerovital Plant. Uleiul organic din floare de mac previne iritarea tenului, apariţia ridurilor şi îmbătrânirea prematură a pielii, iar produsele sunt destinate persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani(mă încadrez perfect). Produsele sunt hipoalergenice, fără conservanţi sau parabeni. Întreaga gamă conţine compuşi speciali ce actionează asupra pielii, fiind direct responsabili de efectul produsului folosit: antirid, hidratant, nutritiv. 

Pentru această primăvară(şi nu numai) secretul frumuseţii mele este alcătuită din lapte demachiant hidratant(ce asigură o demachiere eficientă, îndepărtând cu succes machiajul şi impurităţile de pe suprafaţa tenului, iar Aquaxilul din compoziţie oferă nivelul optim de hidratare), loţiune tonică antioxidantă şi crema nutritivă multivitamine(destinată îngrijirii zilnice a pielii feţei şi gâtului). 

E mult sau puţin, nu ştiu să vă spun. Un singur lucru este sigur: în spatele frumuseţii româneşti se ascunde o poveste. O poveste cu mult Farmec, ca un film ce nu are final…

Care e secretul frumuseţii tale, dragă cititoare?

Acest articol participă la proba nr 4 din cadrul competiţiei Spring SuperBlog!

Farmec prin toţi porii – Fericire, Feminitate şi Frumuseţe

Mă uit în oglindă. Văd cum anii din buletin încep să se vadă şi îmi este ciudă. Mor de ciudă! De ce nu putem opri timpul? Îmi observ trăsăturile şi încerc să trec cu vederea imperfecţiunile. Cândva porii mei emanau fericire şi asta se vedea de la zeci de metri distanţă. Cândva pielea mea era răsfăţată şi radia de sănătate. Avea farmec. Când am pierdut toate astea? Eram atât de fericită şi ea la fel. Ce-am făcut şi unde am greşit? Debusolată încerc să mă motivez, întorcându-mi faţa de la oglinda ce-mi arăta crudul adevăr. Un adevăr ce doare şi mă urăsc pentru asta. Pentru că e vina mea, nu a altcuiva. Uneori este nevoie de un impuls care să te trezească la „viaţă” şi să faci exact ce trebuie pentru ca pielea ta să se bucure de răsfăţul tău, iar ea să radieze de sănătate şi frumuseţe… exact ca la început. Şi nu este o iluzie. Dacă ea e fericită, tu eşti fericită! E atât de simplu…
– Hai, fată! Te îmbraci odată? Auzi… dar ce se întâmplă cu tine, draga mea? 
– Acum, acum… stai să-mi pun şi ciorapii ăia fini. Spun eu bombănind şi încercând să-mi aranjez dunga ciorapului… apăru din „senin” ditamai craterul în toată splendoare lui. Deci jur că nu mai pot de nervi, jur! Am mâinile praf! Zici că-s două bucăţi de smirghel…
– Bine că stai şi te plângi, Aguritzo! Păi asta te întrebam eu mai devreme… pielea ta are nevoie de o îngrijire atentă cu produse româneşti de calitate
– Ce tot spui?
– Draga mea, până aici! Că tot mă aflu prin preajmă, nu pot să te las la greu. Astăzi te voi învăţa un secret : Regula celor patru F !
– Celor patru… ce? 
Regula celor patru F : Farmec, Fericire, Feminitate, Frumuseţe. Înţeles? Toate amestecate : o piele sănătoasă cu produse de tradiţie. Şi nu o spun numai de dragul conversaţiei, draga mea. Am primit şi eu aceste sfaturi de la specialiştii Gerovital
Draga mea, vorbesc despre prima linie de produse dermatocosmetice de la Farmec : Gerovital H3 Derma+. Tu eşti destul de umblată prin lume, cum de nu cunoşti nimic despre această gamă? Mă uimeşti…
– Adevărul este că nu prea am dat importanţă…
– Rău ai făcut! Păi normal, acum te învinovăţeşti şi te urăşti pentru simplu fapt că ai fost delăsătoare. Dar nu e timpul pierdut, draga mea. Cu răbdare, atenţie deosebită şi folosind produsele special create nevoilor tale, pielea ta va emana fericire şi asta vei vedea cu ochii tăi. 
Gerovital H3 Derma+ 
– Da, draga mea. Anul trecut în luna septembrie, specialiştii Gerovital de la Farmec în colaborare cu experţi din domeniul sănătăţii au creat această gamă de produse fără parabeni şi coloranţi, hipoalergice. Indiferent de problemele cu care te confrunţi în acest moment, fie că este vorba de păr, ten sau piele, noua gamă Gerovital H3 Derma conţine produse destinate adulţilor dar şi copiilor, adaptate pentru fiecare problemă în parte şi dincolo de rolul cosmetic al acestora, produsele sunt îmbogăţite cu ingrediente speciale, unice ce au rol de calmare sau de accelerare a procesului de vindecare a unor afecţiuni ale pielii. 
– Cunoşti atât de multe lucruri… şi eu acum ce fac? Ce mă sfătuieşti să încerc? Pielea mea este atît de uscată…

– Întâi îţi recomand Gerovital H3 Derma+ Apa micelară care are un ph destul de apropiat de cel natural al lacrimii, ajutând echilibrul pielii să se menţină în mod natural şi în plus curăţă, demachiază, împrospătează. Apoi o cremă antirid şi fermitate, tot din noua gamă de care ţi-am tot vorbit. Crema este bogată în vitamina A şi E contribuind la blocarea reacţiilor oxidative. În plus, tenul tău va fi răsfăţat de fermăcător cu ingrediente speciale cum ar fi : 
* untul de shea, squalanul – care hrănesc şi regenerează pielea în profunzime 
* acidul hialuronic – fiind direct răspunzător de gradul de hidratare al pielii
* sepiliftul – remodelează şi întinereşte pielea, reducând imperfecţiunile 

Şi lista poate continua, draga mea. Mereu sunt surprinsă de „creativitatea” celor de la Farmec, iar ca vechi şi înrăit consumator ce sunt… crede-mă, făcând o mică comparaţie între raport calitate-preţ vei vedea că nu sunt costisitoare şi găseşti soluţii eficiente la absolut toate problemele cu care te confrunţi. Ah, să nu uit… pentru problema ta poţi să foloseşti cu încredere Gerovital H3 Derma+ Gel de Duş Cremă Concentrată pentru piele uscată şi sensibilă… aşa cum eşti tu acum. Ceramidyl Omega este ingredientul cheie al acestul produs, îmbunătăţind elasticitatea, senzaţia de confort şi rezistenţa pielii. Ce zici, draga mea? 
– Farmec, Fericire, Feminitate… Frumuseţe? Hmm… este o regulă destul de simplă! Am încredere în tine, draga mea. De fapt dacă mă uit la tine sunt sigură că-mi voi iubi pielea din nou… e timpul să-i ofer ce merită, nu? 
– Regula celor patru F, draga mea! Dacă vrei Farmec prin toţi porii, niciodată să nu uiţi de această regulă… stai aşa, mai am ceva să îţi recomand. 

To be continue…

Acest articol participă la proba nr 19 din cadrul competiţiei SuperBlog 2015! 

Farmec cu o Cosânzeană… blondă

A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată
O Consânzeană cu păr bălai, puţin cam ofticată.
Până nu demult era iubită, dorită de feciori
Şi acum (că anii trec) podoaba capilară a domniţei… le cam dă fiori. 
Părinţii ei sunt disperaţi, îşi smulg părul din cap de ciudă,
Au încercat din răsputeri să poarte un dialog
 Ocean de lacrimi, domniţa noastră nu-i aude… suspină şi oftează 
Scrânceşte, delirează în al ei „bârlog”.
(Între noi fie vorba…
 Consânzeana lor are nevoie clar… de-un psiholog)
Poate în vremuri apuse nu existau psihologi pentru Consânzeana noastră, dar fătuca bălaie trăieşte în secolul 21. Poate e chiar sora ta, nevasta, colega de la servici, amanta, şefa de birou, directoarea şefei de birou ş.a.m.d. Cosânzeana e frumoasă de pică, dar puţin cam „blondă”. Hai nu săriţi pe mine, acum! Are farmec, nu pot să zic… dar e un pic cam prostovană lentă în gândire. Încă de mititică era invidiată pentru podoaba capilară ce o deţinea pe persoană fizică. Noroc cu maică-sa că  ştia ea câteva trucuri pentru a avea un păr frumos şi sănătos. Însă cu trecerea anilor, Cosânzeana noastră a devenit o adolescentă rebelă şi neglijentă aş putea spune. Dacă Albă ca Zăpada şi-a făcut ombre pe plete, hop şi ea. Cenuşăreasa şi-a fâlfâit coama cu nuanţe dramatice de arămiu, fătuca noastră nu a stat pe gânduri. Să fie în trend, nu? Placă, feon, ondulator la greu, soare, plete-n vânt… podoaba capilară praf. 
Disperată, Cosânzeana a încercat să readucă la viaţă frumuseţea părului ei de odinioară cu tot feluri de „leacuri”: ploaie de vară, zeamă de urzici, praf de stele ş.a.m.d. Cei care îi dădeau târcoale domniţei pentru a o face „femeie de casă” acum fugeau mâncând pământul când o vedeau cu mătura claia de fân în cap. Spre disperarea părinţilor(deja îşi imaginau chinul următorilor 10 ani, dacă fătuca rămâne nemăritată) Cozânzeana devenea tot mai deprimată. Zi de zi, noapte de noapte îşi plângea de milă pe la toate colţurile. Într-o după-amiază de toamnă, fătuca noastră jelea prin grădină şi după trei ore de smiorcăială adormi… 
– Ce plângi, fătucă? se auzi dintr-un colţ al grădinii.
– Poftim? Cine eşti? Ce vrei de la mineeee? Nu am bani, pleacă!
– Mă scuzaţi, nici nu am nevoie. Dar dumneata ai nevoie de mine… pfff! Nu încape îndoiala, dă-mi voie să te privesc… mda, frumuşică eşti… farmec aparte dacă priveşti de departe… ceva nu e bine în tot tabloul ăsta.
– Ce… cum adică? (dă-i cu plânsul, Conzânzeano că altfel nu iese bine filmul…aşa, mai cu forţă)
– Permite-mi să mă prezint, domniţă. Sunt Aguritza, mega-super expert, consilier de îngrijire şi doctorul personal al părului tău- Farmec. Profesionalism 100%, spirit comunicativ şi optimistă. Am energia necesară pentru a asculta toate dramele şi îndeosebi, să rezolv orice problemă pe care o ai cu podoaba capilară. 
– M-ai pierdut pe drum… cum adică poţi rezolva orice problemă? spuse ea dându-şi ochii peste cap, privind chiorâş la frumoasă „mătură” ce o deţinea.
– Trei cuvinte îţi spun, domniţă. Gerovital Tratament Expert! O gamă cu produse româneşti de calitate pentru un păr frumos şi sănătos. Gerovital Tratament Expert este format din 8 sub-game cu un total de 22 de produse de tradiţie care răspund tuturor problemelor specifice scalpului şi firului de păr. Gerovital Tratament Expert Pro Color, Gerovital Tratament Expert Smart Volume, Gerovital Tratament Expert Thermo-protect, Gerovital Tratament Expert Nutri-complex, Gerovital Tratament Expert Anticădere, Gerovital Tratament Expert Regenerare, Gerovital Tratament Expert Antimătreață și Sebum Control sunt produsele perfecte pentru orice problemă capilară ai avea. 
– Adică trebuie să folosesc toate produsele pentru a reda fericirea părului meu? întreabă ea, copleşită de atâtea informaţii.
Experta noastră îşi dă ochii peste cap a lehamite, exasperată de „ideile blonde” ale domniţei… respiră, respiră… aşa… profesionalism… calm… mândrie românească.
– Nu, domniţă! Pentru început v-aş recomanda gama Gerovital Tratament Expert Nutri-Complex. Are acţiune precisă asupra părului fragil, fin, devitalizat. Gama cuprinde toate elementele nutritive necesare părului pentru ca acesta să-şi recapete frumuseţea şi strălucirea de altădată. 
Pentru stimularea creşterii sănătoase a firului de păr şi prevenirea căderii părului îţi recomand să încerci Gerovital Tratament Expert – Kit Regenerare Păr Fiole. Acest kit reprezintă aliatul perfect împotriva efectelor nocive ale razelor UV sau a tratamentelor agresive la temperaturi înalte la care ţi-ai supus părul… ştii despre ce vorbesc, nu? Placa, ondulator… eh? Hai, lasă ruşinea. Ştim cu toţii ce năzbâtii ai făcut… deci, să revenim. Kitul de regenerare are la bază o formulă inovatoare cu un complex de vitamine B5, A și E, extracte vegetale și Keratină ce luptă eficient împotriva căderii excesive a părului, a deshidratării, oxidării și împiedică cu succes pierderea elasticității, uscarea scalpului și îngrășarea excesivă. Uite… în cutiuţa asta găseşti două fiole, da? 
Stai să-ţi desenez pe foaia asta schema… deci, iei serul de regenerare 1 şi-l amesteci cu serul de regenerare 2 apoi aplici toată compoziţia pe părul umed, proaspăt spălat cu Şamponul Regenerant şi laşi să acţioneze timp de 10-15 minute. Înţeles? Ca să fie treaba bună, faci acest tratament de două ori pe săptămână timp de două luni.
– Două luni??!! Aşa mult? 
– Draga mea, dacă vrei farmec în păr înarmează-te cu răbdare. Săracul a suferit destul de pe urma „revoltei” tale adolescentine. Fii blândă cu el, înţelege-l, oferă-i ce are nevoie. Apropo, ai tăi au cam făcut mătreaţă… le-aş recomanda Gerovital Tratament Expert Antimătreață. O soluţie extrem de eficientă împotriva acestei probleme, cu o reţetă îmbunătăţită șamponul antimătreață cu ichtiol acționează direct la nivelul scalpului, eliminând astfel apariția mătreții. Deasemenea, pentru că suntem profesionalişti 100% aş dori să…
– Atât!! Mamaaaaaa! 
Acest articol participă la proba nr 2 din cadrul competiţiei SuperBlog 2015. 

Cu Farmec Collection în miez de iarnă…

Se spune că mâinile şi o manichiură îngrijită sunt oglinda unei femei, nu? Unghiile frumos îngrijite îţi completează ţinuta, atitudinea, îţi oferă eleganţă, modernitate şi un farmec aparte. Nu este nevoie să mergi la un salon specializat pentru a avea o manichiură frumoasă şi în ultimul timp am observat că unele femei nu pun mare preţ pe acest lucru. Este păcat, manichiura este cartea de vizită a oricărei femei şi de ce să nu recunoaştem, un moment de răsfăţ este întotdeauna binevenit. Fie că preferi o manichiură simplă cu lac sau în culori puternice, fiecare dintre noi ne alegem sau asortăm lacul de unghii după anumite „standarde” impuse de propria personalitate. În „tinereţe” asortam lacul de unghii cu geanta sau pantofii. Acum, mă ghidez după instinct sau mai pe româneşte „după cum bate vântul”. Dacă-mi priveşti unghiile şi mă cunoşti destul de bine, ai să îţi dai seama de starea mea emoţională, de personalitatea mea şi dacă eşti foarte priceput, vei ştii ce planuri am în ziua respectivă. Pentru că sunt o româncă cu farmec şi voi v-aţi obişnuit deja cu „propaganda” produselor româneşti de calitate pe care le folosesc, ţin să vă anunţ că manichiura mea are parte de răsfăţ pe cinste cu frumoasele lacuri Farmec Collection 2014
Noua colecţie  este îndrăzneaţă, în culori puternice, potrivite şi adaptate tendinţelor din acest sezon toamnă-iarnă 2014. Pentru mine, fiecare sticluţă colorată reprezintă o provocare. Fiecare culoare a redat starea emoţională în care mă aflam, mi-a adus zâmbetul pe buze de fiecare dată când cineva mă întreba de manichiura perfectă pe care o purtam zi de zi.
„Fată dragă, dar tu nu speli vase? Manichiura ta arată perfect, care este secretul tău?”
Şi zâmbeam…le explicam apoi care este micul meu secret pentru „cartea mea de vizită”. Am mereu grijă ca unghiile mele să arate bine indiferent de sezon…drept dovadă, le-am purtat şi asta vară, spre exasperarea prietenelor mele 🙂 
În plină iarnă, Farmec are grijă să mă surprindă plăcut. Noile lacuri de unghii Farmec mi-au provocat imaginaţia şi în fiecare zi mă răsfăţ cu câte o culoare. Le iubesc pe toate, fiecare culoare are povestea ei şi le ofer posibilitatea de a fi admirate, invidiate. 

Farmec Collection 2014 mă provoacă să-mi descopăr latura întunecată cu „Enjoy your Dark Side„. Prima dată când am purtat această culoare a fost la împlinirea vârstei de 30 de ani. Semnificaţia culorii negre sugerează neliniştite şi confuzie, iar în acea zi am considerat că este momentul să fiu un pic mai extravagantă. Acum simt nevoia să port această culoare pe unghii atunci când vreau să par dură, un pic arogantă şi fără scrupule. Sincer nu prea îmi iese pasenţa, cei care mă cunosc ca pe un cal breaz, ştiu ce copil fricos sunt şi râd cu gura până la urechi când văd cu cât chin încerc să par altceva decât sunt.
Favoritele în lista de preferinţe, „Your Highness” şi „Santa’s Here„. Roşul scoate în evidenţă entuziasmul din mine, pasiunea şi port această culoare când vreau să atrag atenţia, când îmi doresc să fiu senzuală şi totodată îmi dă senzaţia de putere. Albastru mă linişteşte şi îl port pe unghii atunci când am nevoie de concentrare. 
Go get them, girl” este potrivită pentru zilele în care simt că nimic nu îmi stă în cale. Mă accepţi aşa cum sunt, spun unghiuţele mele purtând această culoare. „Honey, i’m home” o aleg pentru clipele când sunt extrem de veselă, sociabilă, optimistă iar „Tree’s Rock” când sunt sensibilă. Indiferent de starea emoţională pe care o am, manichiura mea este perfectă în fiecare zi cu Farmec Collection. Culorile sunt rezistente, poţi spăla liniştită vasele zile-n şir fără ca oja să sară de pe unghii, iar tu te bucuri de o manichiura perfectă şi admirată de toată lumea. Vrei să îţi spun un secret? După ce aplic două straturi de ojă Farmec, pentru o rezistenţă şi mai mare aplic un strat de Top Coat, tot de la Farmec. Simplu şi de efect! Sunt curioasă să aflu cu ce asortaţi culoarea unei oje sau ce reprezintă pentru voi fiecare culoare din noile lacuri Farmec Collection 2014. Le-aţi încercat? 
Apropo…că tot se apropie Crăciunul, m-am gândit să fac o combinaţie între „Santa’s Here” şi „It’s Freezing Out There„. Ghiciţi care este motivul sau starea emoţională care mă îndeamnă să combin aceste două culori pline de farmec? 
Acest articol participă la proba nr #23 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Cu Farmec pe obrăjori…

Mare grozăvie de când au apărut cosmeticele, vă jur! Vă mai aduceţi aminte de poveţele bunicii, mătuşii, vecinei de la parter sau de la cea care vindea zarzavaturi în piaţă? Mai un morcov ras, o felie de castravete, infuzie de muşetel, iaurt degresat şi alte minuni extravagante că mi-se zbârceşte ridează pielea numai când aud de ele, câte dintre aceste minuni le-aţi încercat? Eu recunosc, a fost o perioadă când consideram că dacă toată lumea foloseşte şi este în trend, eu de ce nu? Adică, ce contează că nu este cazul pentru o anumită mască sau dacă crema X este pentru 35+? Când eşti tânăr ai tendinţa să foloseşti prea multe produse cosmetice fără să le citeşti indicaţiile, fără să consulţi un specialist să îţi spună clar ce ai nevoie şi de ce să nu recunoaştem, dacă jumătate din femeile universului ar folosi produse dermatocosmetice în mod corect, exact pentru necesităţile tenului lor, nu ar mai exista atâtea probleme. 
Eu sunt o româncă cu farmec în vârstă de 38 de ani…neîmpliniţi, dar nu contează. Ca orice fetişcană, în adolescenţa mea fermecător de rebelă, m-am confruntat cu o singură problemă : coşurile. Dar e normal, draga mea (asta veţi spune voi). Pubertate, hormoni zglobii…ştii ceva? Mai dă-o-n farmec de pubertate! Voi ştiţi câtă dramă se construieşte în jurul un simplu coş de pe frunte, barbă ş.a.m.d ? Cu ce le rezolvam pe vremea aia? Abur de plante, aspirină pisată sau alte leacuri băbeşti…fără farmec.

Fără farmec a fost tenul meu până l-am găsit pe Gerovital Doctor în Frumuseţe. El a fost salvarea mea, ajutor de nădejde, prieten drag cu necesităţile tenului meu. Dacă în tinereţe sufeream de apariţia  unor coşuri „gigant”, acum  problema este alta şi anume tenul deshidratat. Cu toate că vârsta nu a pus stăpânire pe tenul meu ( cratere, riduri, depigmentarea pielii), uneori uit cât de important este să ai grijă de organismul tău şi că strălucirea tenului vine din interior, iar alimentaţia şi hidratarea organismului este nesesară. Deshidratarea tenului poate fi cauza multor factori, dar dacă avem la îndemână soluţii şi remedii pentru prevenirea acestor modificări nedorite, de ce nu le folosim? De ce nu căutăm să rezolvăm problemele? Parcă vă aud „aaaa, păi cine mă place, mă iubeşte şi aşa”, nu?
Eu nu am stat pe gânduri şi am cerut „sfatul” doctorului în frumuseţe. De la el am aflat că a apărut prima gamă anti-age din lume şi de  noua linie de produse dermatocosmetice Gerovital H3 DERMA+. Cum? Încă nu aţi auzit de ele? Vă spun eu, Farmec este atent cu nevoile româncelor cu farmec  şi vă garantez că veți regăsi în această gamă, produse pentru tenul deshidratat și uscat, pentru cel gras și acneic, dar și pentru tenurile ridate, lipsite de fermitate sau cele sensibile. Am găsit pentru mine produsele de care am nevoie : crema activ hidratantă 24h, cremă-mască calmantă şi regenerantă, fluid de curăţare şi demachiere fată şi ochi.  Preferata mea este crema activ hidratantă, produsul este pe măsura necesităţii tenului meu deshidratat, iar crema a fost special creată să refacă bariera hidrolipidică şi să compenseze deficitul de hidratare, stimulând capacitatea celulelor de a reţine apa. Un produs excelent, o hidratare imediată, de lungă durată , hipoalergenic, fără parabeni şi trebuie să menţionez că poate fi utilizat de româncele cu farmec 20+ . Crema activ hidratantă o folosesc dimineaţa şi seara pe faţă, gât şi decolteu, dar nu uit să-mi curăţ tenul de impurităţi cu fluidul de curăţare şi demachiere. Minunat, nu? Produsele Farmec nu m-au dezamăgit niciodată, iar noua gamă de produse dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+ Prof. Dr. Ana Aslan mi-a confirmat aşteptările, redând tenului meu, farmecul şi frumuseţea din tinereţe. Nu mă credeţi?
Tulai Doamne, gaiţe cu farmec în cioc! Făcând abstracţie de calitatea pozei, se poate observa un ten hidratat şi fermecător în toţi pixelii fotografiei. Hai potoliţi-vă, e feciorul meu cel mare, mândru că mumă-sa are farmec pe obrăjori.  Crescut în puf şi dragoste farmec, Răducu cunoaşte deja care sunt produsele dematocosmetice ce-i sunt de folosinţă drăguţei cu care-şi duce farmecul traiul de vreun an de zile. Se simte un pic discriminat, deoarece pentru vârsta lui încă nu există o cremă antirid…bine,  există crema antirid Gerovital H3 Men, dar e pentru bărbaţii 25+. Până aşteaptă el să-i apară primele riduri (vreo 5-6 ani) l-am invitat să urmărescă pagina de Facebook a celor de la Farmec, iar eu voi continua hidratarea tenului cu produsele din noua gamă Gerovital H3 Derma+.  Sunt tare curioasă, voi cu ce probleme ale tenului vă confruntaţi, dacă aţi încercat noile produse şi ce beneficii aţi observat după utilizarea lor. 
Poftim? Ce tot spui? Am un coş? Undeeee? Farmec, am nevoie de  Gerovital Doctor…în frumuseţe!
Acest articol participă la proba nr#14 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014.

Întâlnire cu Farmec

Săptămâna aceasta, Farmec şi-a anunţat prezenţa în CityMall Constanţa. Începând de vineri, timp de trei zile şi-au promovat noua gamă de produse hipoalergenice, fără coloranţi sau parabeni. Noua gamă Gerovital H3 Derma+ Prof. Dr. Ana Aslan poartă emblema Pharmaceutical Concept şi este destinată tratării diferitelor probleme ale pielii şi a părului (piele iritată, uscată, lezată, atopică sau scalp cu diverse probleme).
Gama Gerovital H3 Derma+ este alcătuită din 15 produse testate sub control dermatologic:
* Cremă dermatoreparatoare- fiid utilizată şi după intervenţii chirurgicale minore
* Fluidul de curăţare şi demachiere pentru faţă şi ochi- destinat tuturor tipurilor de ten
* Cremă activ hidratantă- hidratare imediată şi de lungă durată
* Cremă emolientă super hidratantă- pentru prevenirea şi atenuarea simptomelor dermatitelor atopice
* Gel spumant purifiant- pentru ten gras şi acneic
* Emulsie hidratantă matifiantă- reglează secreţia de sebum
* Cremă antiacneică- reduce simptomatologia tenului acneic
* Cremă mască calmantă şi regenerantă- hidratează, hrăneşte şi regenerează pielea
* Cremă antirid şi fermitate
* Cremă antirid contur ochi
Ce mi-au sclipit ochişorii când am văzut acest Activator Antirid Gerovital H3 Derma. La primii „bani de buzunar” e primul pe listă. Activatorul Antirid este un dispozitiv electric, cu vibraţii de înaltă performanţă. Foloseşte o tehnologie avansată, bazată pe ioni pozitivi şi negativi, iar cu ajutorul acestuia putem reduce ridurile, îmbunătăţeşte circulaţia şi asigură curăţarea porilor în profunzime.
Pentru un păr frumos şi plin de strălucire, noua gamă Gerovital H3 Derma aduce patru produse de îngrijire:
* Şampon anticădere
* Tratament anticădere
* Şampon antimătreaţă
*Şampon pentru scalpul sensibil
După cum se vede, se „lucrează” intens. Doamnele sau domnişoarele aflate în CityMall au avut ocazia să testeze noile produse din gama Gerovital H3 Derma. S-au pus întrebări, s-au dat răspunsuri „fermăcătoare”, informaţii şi sfaturi despre folosirea corectă a produselor.
Că tot eram în zonă, mi-am zis că „bărbăţeii” mei de acasă vor avea nevoie de noile spray-uri bărbăteşti din Gama Gerovital H3 Men. Dacă doriţi să aflaţi ultimile informaţii, noutăţi sau despre evenimentele ce vor urma pe viitor, Farmec vă aşteaptă şi pe pagina de facebook.
Vă pup!

Vânătoare în dragoste, cu farmec şi iz de toamnă…

Iubesc toamna şi credeţi-mă, toată viaţa mea, cu cele bune şi rele, cu noi începuturi sau orice alte proiecte, au început toamna. M-am născut toamna, prima iubire a apărut şi totodată s-a terminat toamna, conceperea copiilor mei tot în acest anotimp, ce pot să spun? Sunt urmărită, vânată şi „persecutată” de acest anotimp. Vorbeam de prima iubire, o relaţie zbuciumată, cu farmecul ei desigur, cu o pasiune sălbatică şi vorbe aruncate-n vânt. Sfârşitul relaţiei s-a întâmplat într-o zi răcoroasă de octombrie, dar aveam să descopăr după puţin timp, că voi începe o altă relaţie, frumoasă, cu multă dragoste şi multe clipe minunate. O relaţie cu un alt bărbat? Se poate spune şi aşa, un bărbăţel în miniatură, ce avea să-mi ofere dragostea lui necondiţionată, fără să stabilească reguli sau să aibă îndoiala că voi fi singura femeie care-l va iubi indiferent ce va face în viaţă. Dacă v-am băgat în ceaţă, să ştiţi că este vorba de fiul meu. Relaţia dintre noi este una specială şi nimic nu v-a schimba acest lucru. După naşterea lui, toată atenţia mea era asupra lui. Eram mamă 24 de ore din 24 şi încercat să maschez cumva lipsa tatălui din viaţa lui.
Anii au trecut, copilul creştea şi chiar dacă eram o mamă singură, nu simţeam nevoia unei relaţii cu un bărbat, care posibil, pe viitor să-mi devină soţ şi tată bun pentru copilul meu. Am încercat să cunosc câţiva „masculi feroce”, un adevărat dezastru mondial: unul se dădea drept inginer la Minciunica S.R.L dar era un coate-goale ce trăia pe banii părinţilor, altul un vânător de zestre şi tot aşa. Eram sătulă de complimente gratuite, de minciuni şi zâmbete false, de ochi care mă dezbrăcau din prima clipă când mă vedeau, sătulă de mentalitatea bărbatului care, în sinea lui credea că „lasă măi, are un copil, asta pică repede la pat! „. Serios? 

Păi fusei tânără donşoară
Acum nu-s pradă uşoară.
Bagă-ţi minţile în cap
Ptiuu, că rău m-am enervat!
Enervată mi-am jurat că cine-o vrea să mă aibă de soaţă, primul lucru e să-mi accepte copilul. Dacă copilul îl acceptă, vedem pe urmă din ce neam face parte, studiem arborele genealogic, analizăm fişa de profil şi apoi luăm o hotărâre, nu? Dar socoteala de acasă, dă cu virgulă când ajungi la târg!
De ce? L-am cunoscut pe Cătălin, actualul soţ şi tată devotat al celor doi copii. La vremea aia, tânăr holtei şi neliniştit, care-i zburdau ochii după căprioare tinere şi dornice de aventură. Încurcat cu vreo două-trei căprioare, vânat de „soacre” şi-a găsit salvarea în faţa porţii mele.
-Porumbiţo, te scot la o cafea? spuse el şi tot încerca să pară un mascul feroce.
-Uhh? Ne cunoaştem?
Apoi s-a apropiat de urechea mea şi mi-a mormăit: „Stai să treacă nebuna aia şi…”. Mă uit în dreapta, nimic. Din stânga mea, văd o privire furioasă. O domnişorică se îndepărta de noi, cu înjurăturile de rigoare printre dinţi.

Am înţeles în final, dumnealui mă folosise ca momeală. 
-Tu ce mama naibii crezi că faci? îl întreb furioasă. Umblii după 10 fuste? Eşti vânător sau Casanova?
-Căprioaro, calmează-te. Eşti frumoasă foc, faci riduri dacă te enervezi. M-am îndepărtat furioasă de el şi i-am trântit poarta-n nas.

La ceva săptămâni după întâmplare, aveam treabă prin grădină, plus că trebuia să văd de cazanul cu ţuică lăsat în grija mea de tatăl meu : „Fătucă, vezi ce faci. Laşi să picure, apoi guşti. „
Cât timp aveam eu grijă de ţuică, feciorul meu se juca prin curte. La un moment dat, după atâta picurat şi degustat ţuica, observ lipsa copilului. Am sărit ca arsă, am căutat de nebună prin curte. Cât timp mă învârteam eu după copil,pe fundal auzeam râsete.

-Să de-a naiba! Fir-ar mama ei de ţuică cu cine te-a inventat.
Ridic privirea şi simţeam cum sângele îmi clocoteşte în vene. Ce să văd? Cătălin, cocoţat la două case mai sus împreună cu fiul meu. Ce făcuse nebunul? Sărise gardurile grădinilor şi-mi răpise copilaşul, iar acum cerea recompensă! 
Căprioară cu ochi căprui, fură inima oricui! spuse el ţanţoş.
-Băi, nebunule. Coboară jos şi adu copilul! 
-Dai o juma de ţuică şi îţi aduc copilul înapoi.
M-am uitat perplexă. I-am făcut semn că sunt de acord şi i-am spus că îl aştept la poartă. Când să facem schimbul, mă prinde iute de mână şi mă trage spre el:
-Tot nu te las, porumbiţo. nu ieşim şi noi în oraş la o cafea?
Tutun, miros de bere şi o moacă nebărbierită…asta vedeam în faţa mea.
-Cu tine? În halul ăsta? Eşti tu vânător de inimi, dar eşti cam nepregătit băiete. Hai, fă paşi. M-ai intoxicat cu mirosul tău!

Când am crezut că nebunul se liniştise şi uitase de mine, am avut o surpriză. La două zile după „răpirea” copilului, cine mă aştepta la poartă? De data asta, am crezut că este cu totul altă persoană. Ştiţi filmele romantice în care eroul apare cu pleata-n vânt şi priveşte mândru către viitoarea „pradă”? Ceva de genul s-a petrecut în acea zi. Curăţel, parfumat şi barba dispăruse ca prin farmec

-Mergem? spuse el cu zâmbetul până la urechi.
-Brusc te-ai transformat în prinţ? spun eu adulmecând mirosul ce îl simţeam în aer. Hmm, miroşi frumos…
-Dacă şi acum mai ai ceva de obiectat, mă las de „meserie”. În viaţa mea nu am întâlnit o femeie care să îmi pună atâtea piedici. Greu te laşi, căprioaro…
-Nu sunt o pradă uşoară, să îţi intre bine în cap. Totuşi, cu ce te-ai parfumat…e ceva diferit.

Gerovital H3 Men şi atât. 
-Hmm, ai farmec. Crezi că mă dai pe spate doar cu atât, vânătorule?
În secunda doi am simţit cum buzele lui se lipesc de ale mele. Un miros proaspăt de lavandă, muşcată şi salvie mi-au invadat simţurile, m-au paralizat pur şi simplu. Mi-am dorit ca acel moment să nu se termine şi totodată simţeam nevoia să-i cârpesc două palme pentru că m-a sărutat fără permisiunea mea, fără un preaviz, fără…

Dar unde mai era farmecul momentului dacă nu se întâmpla aşa? De atunci au trecut 16 ani în care vânătorul de inimi şi prada lui, trăiesc liniştiţi în căsuţa lor. Câteodată, în momentele de tensiune, ne mai aruncăm „farmece şi venin” unul asupra altuia.

-Să mă laşi în pace! Numai Farmec e de vină! Fi-ţi-ar parfumul să îţi fie! 

Articol participant la proba #1 din cadrul competiţiei SuperBlog 2014!

SuperBlog-Emoţii de toamnă

Miros de toamnă, de struguri copţi şi amintiri frumoase pe care le strâng de doi ani. În 2012, m-am aruncat într-o competiţie despre care nu ştiam mare lucru.am încercat să-i desluşesc tainele, să-mi cunosc „rivalii” şi să creez articole care să placă cititorului zilnic, dar şi juriului fiecărei probe din cadrul competiţiei.
Am cunoscut persoane minunate, am legat prietenii de durată şi am învăţat mereu câte ceva nou în fiecare ediţie la care am participat. În primăvară, la gala de premiere a finaliştilor, am spus( cu jumătate de gură) că nu ştiu dacă voi mai participa la SuperBlog. Cu toate că am ocupat un loc fruntaş în clasamentul general(locul IV) am fost dezamăgită şi am jurat că nu mai vreau să mă stresez, să mă umplu de nervi de fiecare dată când am note mici…
Mi-a trecut supărarea, am înţeles că fiecare noapte pe care am pierdut-o pentru un articol nu a fost în zadar. Am câştigat prietenia, admiraţia voastră şi ar trebui să fie suficient. Deci, oficial vă anunţ că voi participa la cea de-a noua ediţie SuperBlog. Sper să am inspiraţie, celorlalţi participanţi le urez succes şi organizatorilor să aibă nervi de oţel şi multă răbdare.
Ne vedem la gală, dragilor? 

Schimbare cu „Farmec”…

Sunt o româncă cu farmec, pistruiată din născare, cu bune şi cu rele, dar ca orice femeie din lumea asta, vreau să arăt bine, indiferent de vârsta pe care o am. Noi femeile, devenim obsedate de aspectul nostru fizic, de faptul că vrem mai mult de la noi în ciuda tuturor obstacolelor. V-am tot obişnuit cu smiorcăielile mele legate de problemele podoabei capilare, mai ales că în ultima perioadă, am tot scris despre acest lucru, în speranţa că cineva acolo sus mă iubeşte şi îşi face milă de mine.
Când vine vorba de schimbări radicale, nu stau pe gânduri şi chiar dacă voi aştepta o perioadă să văd roadele experimentului, niciodată nu mi-a părut rău. Muncesc într-un stres permanent, locul meu de muncă (un centru de sănătate mintală) nu este tocmai unul unde cresc floricele pe câmpii şi de cele mai multe ori, energia negativă acumulată îşi pune amprenta pe sufletul meu. Să nu mai zic de podoaba capilară şi a existat o bună perioadă de timp când orice i-aş fi făcut (măşti, balsam etc) nu arăta deloc sănătos. Părul meu nu ţine cont de modă sau de alte reguli, este foarte încăpăţânat (la fel ca stăpâna lui) fragil, se rupe repede, se înspică la vârfuri de zici că-i mătură. Am tot încercat să îl las lung, am dat cu uleiuri, nimic nu a mers.
Nu trebuie să fii doctor, să realizezi că părul tău are nevoie de îngrijire şi de multă atenţie, mai ales acum în perioada primăverii, când este timpul perfect pentru a ieşi din carapace. Pentru că nu sunt o persoană cu măsurile standard 90-60-90, măcar părul meu să arate bine, domnule. Podoaba capilară este o parte din viaţa fiecăruia, are nevoie de îngrijire, de dragoste, pentru a te bucura de farmecul ce
ţi-l oferă în fiecare zi.
Acum ceva timp, trebuia să mă prezint la un casting pentru o emisiune tv. Am intrat în panică.De ce? Castingul a fost simplu, l-am luat cu brio, dar pentru ca apariţia mea într-o emisiune televizată să fie spectaculoasă, trebuia să rezolv o problemă. Am trecut prin fazele în care pentru mine nu a contat cum arată părul, dacă este sănătos… l-am ignorat total. Şi drept pedeapsă, s-a răzbunat cum ştie el mai bine. Ce am făcut pentru a remedia problema? Primul pas către succes, a fost să-l tund. Nu mult, doar cât a fost necesar. Am scăpat de firele înspicate şi pentru ca totul să meargă strună, am început cu paşi mărunţi, un ritual de îngrijire care mă va ajuta să am un păr sănătos şi strălucitor.
Pentru început, am folosit produse din gama Gerovital Plant Tratament şi anume: Tratament Pro Color (pentru că mă vopsesc destul de des) şi un kit de tratament pentru regenerarea părului tot din aceeaşi gamă.De tratamentul Pro Color (şampon, mască de păr şi ser) m-am îndrăgostit din prima clipă. M-a ajutat să-mi întreţin culoarea părului fără nici o problemă, păstrează părul hidratat şi plin de vitalitate. 
Părul nostru are nevoie de o îngrijire specială în fiecare zi şi indiferent că vorbim despre părul drept, ondulat sau creţ, este necesar să utilizezi produse speciale de îngrijire adecvat tipului de păr pe care îl ai.. Foarte multe persoane au probleme cu părul, se confruntă cu lipsa de strălucire, uscarea părului, iar cea mai întâlnită problema fiind căderea parului în exces. Pentru regenerarea părului şi însănătoşirea lui, am început (în acelaşi timp cu celelalte produse) să folosesc kitul de tratament.
Acest kit este compus din douăzeci de fiole.La fiecare tratament foloseşti doar două fiole (deci îţi ajunge să foloseşti kitul de zece ori dacă ai un păr mediu) care se combină, rezultând o compoziţie cremoasă pe care am aplicat-o pe toată suprafaţa părului umed, proaspăt spălat şi am lăsat ca proprietăţile lui să-şi facă efectul circa 15 minute.
Extractele vegetale din aceste fiole, stimulează creşterea sănătoasă a firului de păr şi previne căderea lui, hidrolizatul quaternizat de keratina din compoziţie, reface structura firului de păr, oferind rezistenţă şi protecţie la ruperea lui, iar vitaminele A, E şi B5 au un rol important în repararea părului degradat. Toate aceste beneficii, au readus părului meu, strălucirea şi farmecul de care se bucura odată.Pe lângă aceste produse minunate care au contribuit cu succes la sănătatea părului meu, trebuie să menţionez că am respectat şi alte reguli. Am renunţat definitiv la placa şi ondulatorul de păr, nu am mai folosit nici uscătorul, ci l-am lăsat liber să se usuce natural.Arată bine, ce ziceţi?
Cu Farmec, am reuşit să fac o schimbare în viaţa mea. Mi-a redat frumuseţe şi strălucire-n păr, o stare de bine (pentru sufletul meu) şi acum sunt pregătită pentru emisiune tv, nu?Iar voi,dragele mele cititoare, păstraţi-vă părul sănătos şi frumos! Doar aşa, cu „farmec” în păr, zâmbetul vostru vă va lumina fiecare clipă a vieţii.
Acest articol a fost scris pentru proba numărul 15 în competiţia SpringSuperBlog!